Constată că prin sentinţa civilă nr. 5/2014 a Judecătoriei a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta D. P. în contradictoriu cu pârâţii C. G., L. M. şi F. V..
Pentru a hotărî în acest mod, instanţa de fond a reţinut următoarele: reclamanta a investit instanţa cu o cerere prin care a solicitat ca în temeiul art. 436 şi urm din Codul de procedură civilă să pronunţe o hotărâre de recunoaştere a tranzacției încheiate la data de 20.08.2013 la sediul Societăţii civile de avocaţi cu legalizare la Birou Notar Public.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că după pronunţarea sentinţei civile nr. 5/2012 a Judecătoriei rămasă definitivă şi irevocabilă în dosar nr. 1/2012 s-a încheiat tranzacţia supusă discuției în cauză, tranzacţie care cuprinde înțelegerea şi desocotirea părților cu privire la imobilul situat în com. R nr. adm. … judeţul Sibiu. Reclamanta a mai arătat că solicită pronunţarea unei hotărâri care să consfințească înţelegerea părţilor pentru a nu mai avea discuţii în viitor cu pârâţii deoarece a renunţat la sumele pe care aceştia i le datorau iar în tranzacţie pârâţii se obligau să nu mai aibă alte pretenţii cu privire la imobilului în care locuieşte reclamanta.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 436 şi urm din Noul Cod de procedură civilă.
Judecătoria reţine că prin sentinţa civilă nr. 5/2012 pronunţată de Judecătoria s-a dispus printre altele obligarea pârâtei L. M. la plata sumei de 1645,62 lei către D. P. (născută C.) şi suma de 1645,62 lei către C. G. cu titlu de sultă iar pârâta F. V. a fost obligată să plătească reclamantei D. P. suma de 1 645, 62 lei iar pârâtului C. G. suma de 1645,62 lei cu titlu de sultă. Totodată pârâţii L. M., F. V. şi C. G. au fost obligaţi să plătească fiecare suma de 1948,14 lei către reclamanta D. P. cu titlu de cheltuieli parţiale.
La data de 20.08.2013 s-a încheiat contractul de tranzacţie legalizat sub nr. …. de către BNP prin care reclamanta şi pârâţii au convenit prin concesii reciproce următoarele: reclamanta D. P. să renunţe să mai solicite în dosarul de executare nr. 52/2013 al BEJ sumele datorate de pârâţi în acel dosar. Totodată pârâţii L. M. , F. V. şi C. G. au declarat că nu au alte pretenţii asupra imobilului situat în com. R. nr. … şi recunosc că acest imobil a fost folosit doar de D. P. Se arată că în cazul în care acest imobil ar intra în masa succesorală a antecesorilor lor, aceştia vor renunţa la cota aferentă în calitate de moştenitori legali după C. G. şi C. A.
De asemenea, pârâtele L. V. şi F. V. declară că nu au nici o pretenţie asupra imobilului situat în R. nr. …. recunoscând că acest imobil a fost folosit exclusiv de către C. G.
La punctul 4 din tranzacție se prevede că în cazul în care L. M., F. V. şi C. G. încalcă obligaţiile asumate reclamanta D. P. înţelege să nu îşi mai însuşească prezenta tranzacţia şi să reia executarea silită pentru recuperarea sumelor de bani prevăzute la punctul 1 din tranzacţie.
Instanţa de fond reţine de asemenea, că potrivit art. 438 alin 1 Cod de procedură civilă părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacţia lor. De asemenea art. 2267 Cod civil prevede, că în mod expres, că tranzacţia poate interveni în orice fază procesuală chiar şi în faza executării silite prin concesii şi renunţări reciproce la drepturi sau transferul unor drepturi de la una la cealaltă.
Instanţa de fond apreciază că pentru a lua act de tranzacţia părţilor, acestea trebuie să se prezinte în instanţa pentru a confirma acordul cu privire la acele expuse în tranzacţia lor în condiţiile art. 438 alin 1 cod de procedură civilă.
Faţă de dispoziţiile amintite Judecătoria constată că primind tranzacţia, instanţa nu va face o judecată asupra fondului ci doar verifică dacă acesta este rezultatul voinţei neviciate a părţilor şi nu urmăreşte un scop ilicit.
În cauza de faţă, pârâţii L. M. şi C. G. nu s-au prezentat în instanţa pentru a confirma cele înscrise în tranzacţia iar pârâta F. V. s-a prezentat în faţa instanţei însă a precizat în mod expres că nu mai este de acord cu tranzacţia încheiată cu reclamanta.
Verificând tranzacţia instanţa de fond constată că aceasta îndeplineşte cerinţele pentru încheierea unui act juridic, însă pe lângă aceste condiţii este necesar ca instanţa să verifice dacă tranzacţia este rezultatul voinţei neviciate a părţilor.
Având în vedere poziţia pârâtei F. V. şi lipsa acordului celorlalți 2 pârâţi Judecătoria apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri de expedient, motiv pentru care respinge cererea reclamantei D. P. în contradictoriu cu pârâţii C. G. , L. M. şi F. V.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta D. P. prin care a solicitat modificarea în sensul admiterii acţiunii.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că sentinţa civilă pronunţată în primă instanţă este nelegală şi netemeinică deoarece instanţa de fond, deşi a reţinut corect starea de fapt şi a recunoscut valabilitatea şi legalitatea actului supus discuţiei, legalizarea actului şi semnătura data de pârâţi în faţa unui avocat totuşi respinge acţiunea pe motiv ca părţile nu s-au prezentat personal să confirme cele arătate mai sus de noi.
Conform art.3 din L.51/95, tranzacţia s-a încheiat de părţi în faţa unui avocat, care a şi datat şi atestat faptul că părţile au semnat în faţa lui tranzacţia (care de altfel profită mai mult pârâţilor în cauză-fiind vorba de renunţare la plata unor sulte în vederea radierii acestora din CF).
Cu toate acestea instanţa de fond, dorind să aibă recunoaşterea şi acordul expres al tuturor părţilor nu recunoaşte actul şi respinge acţiunea pe motivul neprezentării tuturor pârâţilor în faţa instanţei de judecată, nerecunoscând acordul dat de aceştia la data încheierii tranzacţiei.
În drept, recursul este motivat pe dispoziţiile art. 440,453 Cod de procedură civilă
Recursul este neîntemeiat şi va fi respins potrivit celor ce vor urma:
Din punct de vedere substanţial, contractul de tranzacţie este reglementat de dispoziţiile art. 2267 -2278 din Noul Cod civil, norme care reglementează condiţiile de fond şi formă ale acestui contract.
Potrivit dispoziţiilor art. 2267 alin. (1) din Codul civil tranzacţia este contractul prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. Nimic nu împiedică părţile să încheie un contract de tranzacţie, pentru a preveni un proces, dar o astfel de convenţie nu poate constitui dispozitivul hotărârii de expedient decât în condiţiile reglementate de normele procesuale, care sunt de strictă interpretare.
Noul Cod de procedură civilă reglementează prin prevederile art. 438 – 441 aspectele de ordin procesual ale tranzacţiei judiciare, respectiv ale tranzacţiei încheiate între părţi cu scopul stingerii unui litigiu aflat pe rolul instanţei, prin pronunţarea unei hotărâri de expedient.
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 439 alin. (1) Cod de procedură civilă, părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfinţească tranzacţia lor.
Pronunţarea hotărârii de expedient are efect extinctiv al procesului ca urmare a consfințirii învoielii părţilor, tranzacţia urmând a alcătui dispozitivul hotărârii judecătoreşti.
Convenţia încheiată între părţi este un înscris sub semnătură privată, legalizat de notar, prin care părţile se înţeleg asupra modului de executare a unei sentinţe judecătoreşti, fără ca însă pe rolul instanţei să existe o contestaţie cu privire la executare silită.
În cauza de faţă aşadar, părţile nu au un litigiu în legătură cu care să solicite pronunţarea unei hotărâri de expedient, ci se află în etapa executării silite a sentinţei civilă nr. 560/19.09.2012 pronunţată de Judecătoria, reclamanta recurentă investind instanţa de fond prin acţiunea de faţă cu solicitarea de a lua act de tranzacţia părţilor.
Înţelegerea părţilor consemnată în înscrisul depus la dosar intitulat contract de tranzacţie nu se poate constitui în dispozitivul unei hotărâri de expedient, deoarece nu există un proces între părţi, prin care ca o astfel de hotărâre să pună capăt litigiului.
Convenţia încheiată între părţi poate avea natura unui contract de tranzacţie, pentru a cărui validitate nu este necesară intervenţia instanţei, în lipsa unui proces aflat pe rol. Aceasta nu are nici natura unui acord de mediere pentru a deveni astfel aplicabile normele speciale ale Legii 192/2006, privind medierea.
Hotărârea judecătorească de expedient este doar forma pe care o îmbracă convenţia dintre părţi, în cauza de faţă aceasta îmbrăcând forma unui înscris sub semnătură privată legalizat de notar, fiind suspusă normelor de drept substanţial, atât în ce priveşte naşterea, efectele şi desființarea ei.
În lipsa unui proces între părţi, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 438 – 441 din Codul de procedură civilă, pentru pronunţarea unei hotărâri de expedient urmează ca recursul de faţă să fie respins, cu consecinţa menţinerii dispoziţiilor date de cea dintâi instanţă.
Nu s-au solicitat de către intimaţi cheltuieli de judecată, astfel încât acestea nu vor fi acordate.
