Punere sub interdicţie – tutelă curatelă


DOSAR NR. xxxx/193/2014  Obiect: Punere sub interdicţie

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOŞANI

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN  ZZ.LL.AA

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:

PREŞEDINTE –

GREFIER  –

cu participare procuror – XY din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani

SENTINŢA CIVILĂ NR. xxxxx 

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „punere sub interdicţie”, formulată de reclamanta OA în contradictoriu cu pârâta OM.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a  răspuns reclamanta, lipsă fiind pârâta. 

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care,  reclamanta depune la dosar  copie de pe certificatul de naştere al pârâtei, copie cărţii sale de  identitate şi  adeverinţă  de stare materială, precizând că nu are de solicitat alte probe.

Reprezentanta parchetului, procuror XY arată  că nu are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi probe de administrat, instanţa constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reclamanta solicită admiterea cererii de punere sub interdicţie  a fiicei şi numirea sa ca şi tutore al acesteia. 

Reprezentanta Ministerului Public, procuror XY, solicită admiterea  acţiunii, întrucât aşa cum rezultă din expertiza medico-legală, pârâta nu are discernământ justificându-se cererea reclamantei.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod pr. civilă, instanţa declară închise dezbaterile  şi rămâne în pronunţare.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de zz.ll.aa sub nr. xxxx/193/2014, reclamanta  OA a solicitat punerea sub interdicţie a fiicei sale  OM,  născută  la data de zz.ll.aa şi desemnarea  ei  ca şi curator  pentru a o  reprezenta pe aceasta în faţa instituţiilor statului, a ridica şi administra drepturile băneşti ce i se cuvin.

În motivare, reclamanta a arătat  că  încă de la naştere pârâta a prezentat deficienţe majore  de ordin psihic, neputându-se exprima, ea fiind cea care a avut grijă de  atunci  şi  până în prezent, aspecte confirmate de actele medicale şi referatul medical depus la dosar.

Reclamanta  susţine  că  aceasta  locuieşte la domiciliul său, are grijă de ea  şi de faptele sale întrucât nu are capacitate de exerciţiu şi  a fost desemnată asistent personal,  motiv pentru care solicită numirea  sa ca şi curator iar ulterior punerea  acesteia  sub interdicţie.

În drept a invocat disp. art. 166, 178 N.C.C.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar  înscrisuri (f.4-38).

Instanţa a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părţilor prin care să se verifice condiţiile de viaţă ale reclamantei şi pârâtei.

Având în vedere dispoziţiile art. 168 Cod civil, raportat la art. 924 – 930 din Codul de procedură civilă,  instanţa a dispus din oficiu  efectuarea cercetărilor necesare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani (direct sau prin organele poliţiei) precum şi luarea avizului unei comisii de medici specialişti.

Rezultatul acestei proceduri administrative prealabile, respectiv raportul de expertiză medico-legală şi documentele însoţitoare a fost comunicat la dosar(f.17-18 ds.).

Analizând actele şi lucrările aflate la dosarului cauzei, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamanta  OA a solicitat prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe instituirea curatelei pentru numita OM şi desemnarea sa ca şi curator pentru a o  reprezenta pe acesta în faţa instituţiilor statului, a ridica şi administra drepturile băneşti ce i se cuvin  şi desemnarea în calitate de tutore odată cu punerea sub interdicţie a pârâtei.

Potrivit disp. art. 164 Noul Cod Civil persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienării sau debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească.

Din analiza acestor prevederi rezultă că punerea sub interdicţie se constituie într-o măsură de protecţie a persoanelor cu privire la care s-a constatat instalarea unei boli psihice sau existenţa  unei insuficiente dezvoltări psihice, afecţiuni care abolesc discernământul (şi nu doar îl diminuează).

 Absenţa acestei componente a capacităţii psihice împiedică la rândul său, înţelegerea conţinutului şi consecinţelor faptelor/actelor pe care le presupune îngrijirea propriilor interese.

Din înscrisurile depuse la dosar, prin  raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani s-a stabilit că numita  OM  prezintă diagnosticul de „întârziere severă în dezvoltarea mentală”, neavând competenţa psihică  de a acţiona critic şi predictiv  privind consecinţele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile. 

Pârâta are încadrare în gradul de handicap grav conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. xxxx/zz.ll.aa eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Botoşani.

Din ancheta socială nr. xxxx/zz.ll.aa a Primăriei YY reiese că aceasta  are vârsta de 36 ani, este necăsătorită, este persoană cu  handicap de gradul I de invaliditate, nu se poate exprima  şi  nu poate mânca singură, depinde în totalitate de îngrijire în ceea ce priveşte îmbrăcarea, hrana, igiena, medicamentaţia, alimentaţia, deplasarea în interiorul şi exteriorul locuinţei, beneficiind de o indemnizaţie pentru persoană cu grad grav de handicap.

Faţă de aspectele astfel prezentate, de concluziile reţinute în raportul de expertiză medico-legale şi anume că pârâta în cauză nu are competenţa psihică de a acţiona critic şi predictiv, privind consecinţele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile, instanţa apreciază că cererea reclamantei este întemeiată şi că în speţă se impune adoptarea măsurii de punere sub interdicţie a pârâtei OM.

În temeiul art. 170 raportat la art. 118 Noul  Cod civil („prin hotărârea de punere sub interdicţie, instanţa de tutelă numeşte de îndată un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie. Instanţa de tutelă numeşte cu prioritate ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin, sau un prieten al familiei, ţinând seama după caz, de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor, de condiţiile materiale şi de garanţiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă”), instanţa va admite acţiunea  şi  va  dispune punerea sub interdicţie a bolnavei  OM, CNP:  domiciliată  în sat  YY-, comuna YY, judeţul Botoşani şi va numi  drept tutore  pe  OA, CNP: mama  pârâtei care se ocupă în mod  constant de îngrijirea acesteia de la naştere şi până în prezent aşa cum rezultă din  probatoriul administrat în cauză.

Având în vedere disp.art. 940 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă după ce hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească a rămas definitivă, prezenta hotărâre se va transcrie în Registrul Special aflat  la Judecătoria Botoşani.

De asemenea în baza aceluiaşi articol, instanţa care a pronunţat hotărârea  va comunica de îndată dispozitivul acesteia în copii legalizată după cum urmează: Serviciului de Stare Civilă a Municipiului Botoşani şi Direcţiei Sanitare Botoşani.

Văzând că acţiunea este scutită de la plata taxei de timbru,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite acţiunea având ca obiect punere sub interdicţie, formulată de reclamanta  OA, domiciliată  în sat YY, comuna YY, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu pârâta OM,  domiciliată  în sat  YY, comuna YY, judeţul Botoşani.

 Dispune punerea sub interdicţie a bolnavei  OM, domiciliată în sat YY, comuna YY, judeţul Botoşani.

La rămânerea definitivă a hotărârii, dispune comunicarea  la Serviciul de Stare Civilă Botoşani, Direcţia Sanitară Botoşani şi înscrierea în registrul special al instanţei.

Numeşte tutore pe OA.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare,  ce se va depune la Judecătoria Botoşani.

Pronunţată în şedinţă publică, azi,  zz.ll.aa.

PREŞEDINTE, GREFIER,