R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILA nr. 22
Sedinta publica din data de 18 martie 2015
Prin cererea adresata Judecatoriei Babadag – judetul Tulcea la data de 30.03.2012 si înregistrata sub nr. ****, reclamanta S.C. “TF” S.R.L. a chemat în judecata pârâta S.C. “FX” S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 7.225,28 lei, reprezentând penalitati conventionale aferente debitelor constatate prin facturile anexate, achitate cu întârziere calculate pentru perioada cuprinsa între scadenta fiecarei obligatii de plata si data platii efective si integrale a acestora, conform tabelului anexat, cu cheltuieli de judecata ocazionate cu solutionarea actiunii.
Prin sentinta civila nr. 486/23.10.2014, Judecatoria Babadag a admis exceptia prescriptiei invocata de catre pârâta prin întâmpinare si a constatat ca fiind prescris dreptul reclamantei de a solicita contravaloarea penalitatilor de întârziere în cuantum de 286,28 lei aferente facturilor nr. 11230992/14.11.2008, nr. 11231136/14.11.2008, nr. 11231137/14.11.2008, nr. 11231163/15.11.2008, nr. 11231269/17.11.2008, nr. 11231458/18.11.2008, nr. 11231560/18.11.2008, nr. 11231656/19.11.2008, nr. 11231789/20.11.2008, nr. 11231790/20.11.2008, nr. 11231813/21.11.2008, nr. 11231956/21.11.2008, nr. 11232031/21.11.2008, nr. 11232102/22.11.2008, nr. 11232192/24.11.2008, nr. 11232294/25.11.2008, nr. 11232295/25.11.2008, nr. 11232368/25.11.2008, nr. 11232564/27.11.2008, nr. 11232872/28.11.2008, nr. 11232924/29.11.2008, nr. 11232925/29.11.2008.
Totodata, instanta admis în parte actiunea civila venita în fond spre rejudecare, având ca obiect pretentii, si a dispus obligarea pârâtei la plata catre reclamanta a sumei de 6.944,97 lei, reprezentând penalitati de întârziere si a sumei de 3.388,12 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca între parti, reclamanta în calitate de vânzator si pârâta, în calitate de cumparator s-au încheiat contractele de vânzare-cumparare nr. 155/21.03.2007 si nr. 87/21.01.2009 având ca obiect vânzarea catre pârâta, în limita stocului disponibil, de produse farmaceutice si cosmetice, conform comenzii emise de pârâta.
A mai retinut instanta ca potrivit art. 2 pct. II din contractul nr. 155/21.03.2007 si art. 2 pct. II din Contractul nr. 87/21.09.2009, cumparatorul si-a asumat obligatia de a efectua receptia cantitativa si calitativa a marfii în prezenta delegatului vânzatorului; la terminarea receptiei sa semneze si/sau sa stampileze documentele ce însotesc marfa si sa le predea delegatului vânzatorului. Semnarea si/sau stampilarea facturii reprezinta acceptarea fara obiectiuni cantitative si calitative a marfurilor prevazute în aceasta, orice reclamatii ulterioare nemaifiind primite.
Totodata, conform art. 4.2 din ambele contracte, în cazul în care cumparatorul nu-si îndeplineste obligatiile de plata asumate, datoreaza vânzatorului penalitati de întârziere în urmatoarea modalitate: 0,1% pe zi de întârziere, din valoarea obligatiei de plata neexecutate în termen, pâna la îndeplinirea efectiva a obligatiei de plata, daca termenul scadent a fost depasit cu pâna la 60 de zile; 0,2% pe zi întârziere, din valoarea obligatiei de plata neexecutate în termen, pâna la îndeplinirea efectiva a obligatiei de plata, daca termenul scadent a fost depasit cu un numar de zile situat între 60 – 90 de zile inclusiv; 0,3% pe zi întârziere, din valoarea facturii neachitate în termenul stipulat la art. 3, pâna la îndeplinirea efectiva a obligatiei de plata, daca termenul scadent a fost depasit cu un numar de peste 90 de zile. Cuantumul penalitatilor poate depasi cuantumul obligatiei restante.
Instanta de fond a retinut ca potrivit art. 969 Cod civil conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante, iar conform art. 1073 creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligatiei, si, în caz contrar, are dreptul la dezdaunare.
Prin cererea formulata reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 7225,28 lei reprezentând penalitati conventionale aferente debitelor constatate prin facturile anexate actiunii, achitate cu întârziere, calculate pentru perioada cuprinsa între scadenta fiecarei obligatii de plata si data platii efective si integrale a acestor facturi, conform tabelului anexat de reclamanta actiunii, precum si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
Instanta a retinut ca prin suplimentul la raportul de expertiza contabila efectuat în rejudecare, expertul a aratat ca, în urma recalcularii penalizarilor din anexa nr. 1, valoarea acestora este în cuantum de 6.958 lei, iar prin recalculara penalizarile din anexa nr. 2, valoarea acestora este în cuantum de 6.622 lei.
A mai retinut instanta ca expertul a sustinut initial ca a calculat penalizarile în mod progresiv, deoarece lipsa conjunctiei “sau”, “ori” nu ar fi impus optarea pentru o singura situatie de calcul, un singur procent de penalizare, în functie de data scadenta si numarul de zile de întârziere si întrucât prin factura nr. 32072064/16.08.2010 s-a calculat si încasat în plus suma de 2.580 lei, expertul a concluzionat ca se va diminua suma de 6.958 lei penalizari calculate conform anexei nr. 1, cu suma de 2.580 lei penalitati platite în plus, ramânând o diferenta de platit în urma recalcularii catre S.C. “TF” S.R.L., în cuantum de 4.378 lei.
În ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de catre pârâta prin întâmpinare, instanta de fond a retine ca potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, dreptul la actiune se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii. Orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula.
A mai retinut instanta ca, potrivit art. 7 din acelasi act normativ, prescriptia începe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita. În obligatiile care urmeaza sa se execute la cererea creditorului precum si în acelea al caror termen de executare nu este stabilit, prescriptia începe sa curga de la data nasterii raportului de drept. Daca dreptul este sub conditie suspensiva sau cu termen suspensiv, prescriptia începe sa curga de la data când s-a împlinit conditia sau a expirat termenul.
A aratat judecatorul primei instante ca, în conformitate cu prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prescriptia se întrerupe: a) prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel în folosul caruia curge prescriptia. În raporturile dintre organizatiile socialiste, recunoasterea nu întrerupe curgerea prescriptiei; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începator de executare. A mai aratat instanta ca prescriptia nu este întrerupta, daca s-a pronuntat încetarea procesului, daca cererea de chemare în judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.
Raportând situatia de fapt din prezenta cauza la prevederile legale mai sus citate, instanta a retinut ca dreptul la actiune pentru recuperarea penalitatilor de întârziere începe sa curga de la data scadentei fiecarei facturi în parte.
Instanta a considerat ca nu poate fi primita sustinerea reclamantei potrivit careia termenele de prescriptie au fost întrerupte în conditiile art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958 prin plata efectuata la data de 17.04.2009, întrucât plata pretins a fi întreruptiva de prescriptie a vizat debitul principal, iar art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958 invocat de reclamanta impune ca recunoasterea sa vizeze “dreptul a carui actiune se prescrie”, si anume dreptul privind recuperarea penalitatilor de întârziere. Mai mult decât atât, plata efectuata la data de 17.04.2009 stabileste numai data pâna la care sunt calculate penalitatile de întârziere, neputând fi considerat drept momentul de debut al curgerii termenului de prescriptie privind penalitatile de întârziere.
Analizând facturile depuse la dosarul cauzei de catre reclamanta, prima instanta a retinut ca pentru un numar de 22 de facturi, în valoare totala de 286,28 lei, (conform tabelului aflat la fila 13 dosar fond – instanta apreciind ca reclamanta a calculat în mod corect penalitatile aferente acestor facturi), termenul de prescriptie al dreptului la actiune pentru recuperarea penalitatilor era împlinit la data înregistrarii dosarului pe rolul Judecatoriei Babadag, respectiv la data de 30.03.2012.
În ceea ce priveste cuantumul penalitatilor datorate de catre pârâta, instanta a retinut, în primul rând, ca reclamanta, prin cererea introductiva, a precizat ca la cuantificarea pretentiilor ce fac obiectul prezentei actiuni, desi mentionate în tabelul de calcul anexat actiunii, nu au fost avute în vedere facturile a caror plata a fost efectuata anterior datei de 26.03.2009, respectiv facturile nr. 11233460, 11234211, 11234566, 11235337, 11235563, 11236095, 11236531, 11238853, 11239069, 11240406, 11241353, 11243011, 11243158, 11243979, 11245076. Cu toate acestea, expertul a procedat la calcularea penalitatilor si pentru aceste 15 facturi, în valoare totala de 13,26 lei, motiv pentru care instanta nu va avea în vedere aceasta suma la calcularea sumei totale datorate de catre pârâta reclamantei.
În ceea ce priveste apararile pârâtei privind achitarea penalitatilor prin factura nr. 32072064/16.08.2010 în valoare de 9.202 lei, instanta a retinut ca, potrivit concluziilor expertizei efectuata în fata instantei de fond, factura nr. 32072064/16.08.2010 nu vizeaza facturile anexate la actiune, ci facturile analizate de catre expert în anexa nr. 2.
A mai retinut instanta ca procedând la recalcularea penalitatilor în maniera de interpretare a instantei de control judiciar, apreciata si de catre instanta ca fiind cea corecta, expertul, prin suplimentul la raportul de expertiza depus în rejudecare, concluzioneaza ca valoarea penalitatilor datorate pentru facturile prevazute în anexa nr. 2 este de 6622 lei, prin factura nr. 32072064/16.08.2010 fiind calculate si încasate în plus penalitati în valoare de 2580 lei.
Având în vedere limitele investirii instantei, actiunea având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalitatilor de întârziere aferente facturilor indicate în tabelul anexat cererii introductive de catre reclamanta, faptul ca prin factura invocata în aparare au fost calculate penalitati de întârziere pentru alte facturi ce nu fac obiectul prezentei actiuni, precum si faptul ca instanta nu a fost învestita cu o cerere reconventionala care sa vizeze o modalitate prevazuta de lege de recuperare a sumei de 2580 lei, instanta a apreciat ca aceasta aparare ca neîntemeiata.
A retinut instanta ca pârâta a aratat prin întâmpinare faptul ca platile efectuate prin virament bancar ar fi trebuit, conform textelor legale mai sus citate, sa fie imputate asupra celor mai vechi datorii, întrucât nu precizau în mod expres ce facturi vizeaza, însa a considerat ca apararea reclamantei este pertinenta cu privire la acest aspect, întrucât pârâta, desi a afirmat ca imputatia platilor nu a fost corect efectuata, aceasta nu a facut dovada sustinerilor sale si nici nu a solicitat ca, prin expertiza ce i-a fost încuviintata în cauza, sa se verifice modul de efectuare a imputatiei platilor, instanta tragând concluzia ca pârâta a înteles sa nu se prevaleze de aceasta aparare
Având în vedere ca prin completarea la raportul de expertiza efectuat în rejudecare, ce nu a avut în vedere primele 22 de facturi indicate de catre reclamanta în tabelul anexat actiunii, s-a stabilit un cuantum al penalitatilor datorate de catre pârâta în valoare de 6.958,23 lei, instanta a retinut ca suma finala datorata de catre pârâta, în urma scaderii valorii de 13,26 lei, reprezentând penalitati aferente facturilor nr. 11233460, 11234211, 11234566, 11235337, 11235563, 11236095, 11236531, 11238853, 11239069, 11240406, 11241353, 11243011, 11243158, 11243979, 11245076, este de 6944,97 lei.
Împotriva acestei hotarâri, în termen legal a formulat recurs reclamanta S.C. TF” S.R.L. Pitesti, criticând hotarârea atacata pentru modul în care a fost solutionata exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Astfel, arata recurenta-reclamanta ca potrivit art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune privind accesoriile debitului principal este supusa acelorasi reglementari cu prescriptia dreptului la actiune privind dreptul principal, atât în ce priveste termenul, cât si data de la care începe sa curga, cauzele de suspendare si cauzele de întrerupere, iar în ceea ce priveste dreptul la actiune privind penalitatile de întârziere sunt incidente si prevederile art. 12 din decret.
Considera recurenta-reclamanta ca, în speta, câta vreme nu era prescris dreptul la actiune pentru debitul principal constat prin cele 22 de facturi înlaturate de instanta, nu era prescris nici dreptul la actiune pentru penalitati, întrucât întreruperea termenului de prescriptie a dreptului la actiune pentru debitul principal are ca efect si întreruperea termenului de prescriptie a dreptului la actiune pentru penalitati.
Sustine recurenta-reclamanta ca prin plata efectuata la data de 17.04.2009, indiferent daca prin aceasta a fost stins debitul principal sau accesorii, are ca efect întreruperea termenului de prescriptie atât pentru debitul principal cât si pentru accesorii, întrucât prescriptia dreptului la actiune pentru accesorii urmeaza regimul prescriptiei dreptului la actiune pentru debitul principal, iar orice modificare care intervine asupra termenului de prescriptie pentru debitul principal se va rasfrânge de aceeasi maniera si asupra termenului de prescriptie pentru accesoriile debitului principal.
Recurenta critica si faptul ca instanta de fond nu a efectuat nici un fel de verificari cu privire la debitul/debitele stinse prin plata executata la data de 17.04.2009, respectiv daca prin aceasta plata a fost stins un debit principal sau penalitati si, în egala masura, critica si înlaturarea integrala a penalitatilor aferente celor 22 de facturi motivat de încalcarea prevederilor art. 12 din Decretul nr. 167/1658.
Astfel, considera ca si în ipoteza ca ar fi admisa interventia prescriptiei dreptului la actiune pentru penalitatile aferente celor 22 de facturi, instanta de fond, ca efect al admiterii exceptiei prescriptiei, trebuia sa înlature doar penalitatile curse de la scadenta fiecareia dintre cele 22 de facturi pâna la data de 26.03.2009, (3 ani anterior sesizarii instantei) pentru restul penalitatilor (respectiv cele curse din 27.03.2009 pâna la data platii 17.04.2009) termenul de prescriptie nefiind împlinit.
O ultima critica vizeaza modul de înlaturare a facturilor nr. 11232564/27.11.2008 scadenta la data de 27.03.2009, nr. 11232924/29.11.2008, scadenta la data de 29.03.2009 si nr. 11232925 din 29.11.2008, scadenta la data de 29.03.2009, întrucât chiar si în situatia în care ar fi admisa opinia primei instante potrivit careia plata din 17.04.2009 nu a avut efect întreruperea prescriptiei, în ce priveste cele 3 facturi si penalitatile acestora dreptul la actiune nu era prescris la data sesizarii instantei.
În acest sens, considera ca, în mod gresit instanta de fond a retinut data introducerii actiunii ca fiind 30.03.2012, în conditiile în care actiunea a fost transmisa prin posta cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire la data de 27.03.2012 si, prin urmare, în speta erau incidente prevederile art. 104 din vechil Cod de procedura civila, potrivit caruia data depunerii actului de procedura este data predarii acestuia la oficiul postal.
Învedereaza recurenta ca, în speta, actiunea a fost predata oficiului postal spre a fi expediata la data de 27.03.2012, astfel ca data sesizarii instantei este 27.03.2012, iar cele 3 facturi a caror scadenta s-a împlinit la 27.03.2009, respectiv 29.03.2009 nu sunt prescrise.
Examinând hotarârea atacata în raport de motivele de critica invocate, Tribunalul constata recursul nefondat.
Intr-adevar, prescriptia dreptului la actiune privind un debit principal produce efecte si în ceea ce priveste prescriptia accesoriilor debitului principal, respectiv penalitati de întârziere, conform prevederilor art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, aplicabile în speta în raport de data încheierii contractelor între parti.
Insa, în ceea ce priveste întreruperea termenului de prescriptie a dreptului de a solicita plata penalitatilor de întârziere, asa cum în mod corect a retinut instanta de fond, aceasta nu opereaza în cauza.
Astfel, dispozitiile art. 16 alin. 1 lit. a) din Decretul Nr. 167/1958 stabilesc ca termenul de prescriptie se întrerupe prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel în folosul caruia curge prescriptia, în speta actiunea reclamantei vizând plata penalitatilor de întârziere.
Ori, pentru a fi aplicabile dispozitiile art. 16 alin. 1 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie trebuia sa se refere la plata penalitatilor de întârziere, si nu a debitului principal, asa cum s-a dovedit, din plata efectuata de pârâta la 17.04.2009.
In consecinta, nefiind aplicabile dispozitiile art.1 6 alin. 1 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescriptie a dreptului de a solicita plata penalitatilor de întârziere în valoare de 286,28, aferente celor 22 facturi emise în anul 2008, lei nu a fost întrerupt, fiind împlinit la data înregistrarii actiunii pe rolul Judecatoriei Babadag.
Referitor la aceasta data, din verificarea înscrisurilor depuse la dosarul instantei de fond, nu rezulta ca actiunea reclamantei ar fi fost predata oficiului postal spre a fi expediata, la data de 27.03.2012, asa cum a sustinut recurenta, ci a fost înregistrata pe rolul instantei la data de 30 martie 2013, asa cum rezulta din rezolutia instantei, de pe prima pagina a actului.
Nici de pe copia plicului de expediere a actiunii, aflata la dosar (fila 294) nu se evidentiaza data invocata de reclamanta, respectiv 27.03.2012, astfel încât în mod corect s-a apreciat asupra prescriptiei dreptului la actiune în ceea ce priveste plata penalitatilor aferente facturilor mentionate la pct. 7 din motivele de recurs.
In ceea ce priveste motivul referitor la încalcarea prevederilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, care stabilesc termene de prescriptie diferite în cazul prestatiilor succesive, instanta de fond a retinut în mod corect ca, dreptul la actiune pentru recuperarea penalitatilor de întârziere începe sa curga de la data scadentei fiecarei facturi în parte.
In conditiile în care plata efectuata la 17 aprilie 2009, a acoperit însa un debit principal, pâna la acest moment au fost calculate penalitati de întârziere, însa termenul de prescriptie pentru plata penalitatilor de întârziere, nu a început sa curga de la acea data, ci de la data scadentei facturilor în cauza.
In raport de aceste considerente, instanta de recurs apreciaza ca motivele de critica formulate împotriva hotarârii atacate sunt neîntemeiate, urmând a fi respins recursul ca nefondat.
