Recurs declarat împotriva unei decizii pronunţate în recurs. Inadmisibilitate
Codul de procedură civilă: art. 2821
Hotărârea dată asupra cerilor a căror valoare a fost apreciată de părțile reclamante ca fiind sub 100.000 lei nu este supusă apelului ci doar recursului.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,
Decizia civilă nr. 619 din 19 iunie 2014, F.Ş.
Prin Decizia civilă nr. 858/04.09.2013 pronunţată în dosarul nr. 15678/325/2012, Tribunalul Timiş a respins recursul formulat de recurenţii reclamanţi F.I. şi F.M.M. împotriva sentinţei civile nr. 5800 din 26.04.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr.15678/325/2012 în contradictoriu cu intimata O.A., ca nefondat.
A fost menținută, astfel, sentinţa prin care a fost respinsă acţiunea principală formulată de către reclamanţii pârâţi reconvenţionali F.I. şi F.M.M. în contradictoriu cu pârâta-reclamanta reconvenţional O.A. având ca obiect pretenţii în cuantum de 20.000 euro şi retenţie și respectiv a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamanta reconvenţional O.A. în contradictoriu cu reclamanţii F.I. şi F.M.M., dispunându-se evacuarea pârâților din imobilul înscris în CF nr. 7.
Împotriva Deciziei civile nr. 858/04.09.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel Tribunalului Timiş.
În motivare au arătat că invocă drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 1, pct. 3, pct. 5 şi pct. 9 C. pr. civ. din 1865, hotărârea recurată fiind pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din același C. pr. civ., a celor ale art. 2821 alin. (1) C. pr. civ. din 1865, a celor ale art. 299 C. pr. civ., a celor ale art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, precum şi a celor ale art. 6 C.E.D.O. şi art. 21 din Constituţia României, situaţie ce a generat greşita compunere a instanţei de judecată care a procedat la soluţionarea căii de atac ca recurs, iar nu ca apel, în complet format din 3 judecători, recursul fiind însă de competenţa altei instanţe, respectiv a curţii de apel.
În conformitate cu principiul statuat de prevederile art. 84 şi art. 1591 alin. (4) C. pr. civ. din 1865, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 2821 alin. (1) C. pr. civ. din 1865, instanţa de judecată este datoare să verifice în mod prioritar competenţa sa de jurisdicţie, inclusiv competenţa sa ca şi instanţă de control judiciar şi legalitatea căii de atac cu care a fost învestită, în raport cu care urmează a se verifica compunerea completului de judecată şi a se stabili regulile de procedură aplicabile.
Pe de altă parte, soluţia este pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 282 şi urm. şi ale art. 299 şi urm. C. pr. civ. din 1865, cu încălcarea principiului legalităţii căilor de atac, neputându-se accepta că, în ipoteza în care Tribunalul Timiş a procedat greşit şi nelegal la rezolvarea cauzei ca şi recurs, iar nu ca şi apel, suprimându-le recurenţilor gradul de jurisdicţie al apelului, să fie suprimat şi recursul, care este de competenţa Curţii de Apel Timişoara.
Calea de atac incidentă în cauză a fost greşit şi nelegal recalificată de către Tribunalul Timiş din apel în recurs pentru următoarele argumente:
La termenul de judecată din data de 04.09.2013 Tribunalul Timiş a invocat din oficiu incidentul recalificării căii de atac declanşată în cauză din apel în recurs, pentru considerentul că valoarea obiectului litigiului se determină exclusiv în raport cu cererea principală, iar valoarea acesteia ar fi fost sub plafonul de 100.000 lei prevăzut de art. 2821 C. pr. civ. din 1865.
Or, cererea principală a avut ca obiect restituirea preţului de 20.000 euro achitat pentru imobilul în litigiu, dar şi recunoaşterea unui drept de retenţie asupra imobilului până la plata acestei sume de bani.
Dreptul de retenţie reprezintă un drept patrimonial, iar cel de-al doilea capăt de cerere, vizând constatarea existenţei dreptului de retenţie constituie, de asemenea, o cerere evaluabilă în bani, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (11) din Legea nr. 146/1997, care se cuantifică valoric distinct, astfel cum rezultă şi din prevederile art. 14 din Legea nr. 146/1997.
Prin urmare, valoarea acţiunii principale nu era de doar 20.000 euro, cum greşit a reţinut Tribunalul Timiş, ci de 40.000 euro, deoarece la valoarea primului petit valoric de 20.000 euro (restituirea preţului) se adiţionează valoarea petitului 2 privind constatarea dreptului patrimonial de retenţie asupra imobilului până la plata creanţei de 20.000 euro, drept de retenţie care valorează aşadar tot 20.000 euro.
În consecinţă, chiar raportat exclusiv la valoarea acţiunii principale, aceasta depăşea plafonul valoric de 100.000 lei prevăzut de art. 2821 C. pr. civ. din 1865, astfel încât calea de atac incidenţă în speţă era apelul.
Pe de altă parte, independent de cele expuse mai sus, „valoarea obiectului litigiului” în sensul prevederilor art. 2821 C. pr. civ. din 1865 nu se raportează numai la obiectul cererii principale, ci la obiectul întregului litigiu.
Astfel că, în cazul unui demers judiciar complex şi conjunct, configurat atât printr-o acţiune principală patrimonială, cât şi printr-o acţiune reconvenţională patrimonială, cum este cazul în speţă, valoarea obiectului litigiului este globală, rezultanta valorii obiectului acţiunii principale adiţionată valorii acţiunii reconvenţionale, situaţie în care din nou era depăşit în speţă plafonul prevăzut de art. 2821 C. pr civ. din 1865, iar calea de atac incidentă în cauză era apelul.
Concluzia menţionată mai sus este confirmată şi de legislaţia taxelor de timbru, deoarece acţiunea reconvenţională este supusă, potrivit art. 10 din Legea nr. 146/1997, taxei judiciare de timbru întocmai ca şi acţiunea principală, neexistând niciun motiv pentru ca valoarea obiectului acţiunii reconvenţionale, care se timbrează ca şi cea principală, să nu fie luată în considerare la determinarea valorii obiectului litigiului, întrucât, în caz contrar, dacă nu ar avea relevanţă juridică valoarea cererii reconvenţionale, aceasta nici nu s-ar mai timbra, considerându-se accesorie şi „nepatrimonială”.
La termenul de judecată din 19.06.2014, Curtea a pus în discuţie excepţia invocată de intimată cea a inadmisibilităţii, și a reținut următoarele:
Potrivit art. 2821 C. pr. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, asupra acţiunilor posesorii, acţiunilor în evacuare, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă şi luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. pr. civ. prevăd că „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum si, in condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.”
Ca atare, din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că hotărârile pronunţate de judecătorii în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, precum în cele privind acţiunile în evacuare, sunt supuse numai căii de atac a recursului la tribunal, nefiind susceptibile de apel.
Dispoziţiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. pr. civ. prevăd că evaluarea obiectului cererii de chemare în judecată se face de către reclamant. În prezenta cauză, conform rezoluţiei din dosar cu privire la stabilirea taxei de timbru, prima instanţă a avut în vedere valoarea indicată de reclamanţi a sumei solicitate de la pârâtă, respectiv suma de 20.000 euro la un curs de 4,45 lei/euro ca fiind valoarea cererii principale. Nicio parte nu a contestat această valoare pe parcursul soluţionării cauzei în faţa judecătoriei şi nu a indicat o altă sumă ca reprezentând valoarea obiectului acţiunii principale. Pe de altă parte, valoarea obiectului unei cereri de chemare în judecată se stabileşte în funcţie de capătul principal de cerere, aşa cum de altfel s-a statuat expres prin art. 98 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă (care, deşi nu este aplicabil în speţă, consacră legislativ o regulă aplicată în jurisprudenţă). De asemenea, cu privire la cererea reconvenţională, valoarea petitului privind plata sumei echivalente cu valoarea chiriei a fost indicată ca fiind 3000 lei, majorată apoi la suma de 7000 lei prin precizarea de la fila 160 din acelaşi dosar.
Regulile de procedură instituite în exerciţiul căilor de atac prevăd obligativitatea respectării de către părţi a principiilor unicităţii şi legalităţii exercitării acestora, tocmai pentru a asigura părţilor o garanţie reală a stabilităţii procesului civil şi în vederea respectării caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti.
Or, aşa cum s-a arătat mai sus, obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost evaluat în faţa primei instanţe se situează sub valoarea de 100.000 lei, iar calea de atac prevăzută de lege împotriva sentinţei judecătoriei e recursul de competenţa tribunalului, inclusiv în ceea ce priveşte acţiunea de evacuare. Deoarece prin Decizia civilă nr. 858 din 4.09.2013 Tribunalul Timiş a soluţionat recursul împotriva sentinţei Judecătoriei Timişoara, recursul împotriva acestei decizii irevocabile în baza art. 377 alin. (2) pct. 4 C. pr. civ. este inadmisibil, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ. a fost respins.
