Respectarea principiului disponibilității . soluționarea cauzei în limitele învestirii – art 22 alin 6 Cproc.civ.
Se apreciază că instanţa de fond nu a soluţionat pe fondul cauzei capătul de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti, dispunând în mod greşit, exercitarea acesteia asupra minorului FDV în mod exclusiv de către tatăl acestuia FD în condiţiile în care o astfel de cerere nu a fost formulată de către niciuna dintre părţi.
Se apreciază că instanţa de fond nu a soluţionat pe fondul cauzei capătul de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti, dispunând în mod greşit, exercitarea acesteia asupra minorului FDV în mod exclusiv de către tatăl acestuia FD în condiţiile în care o astfel de cerere nu a fost formulată de către niciuna dintre părţi.
În acest context se observă că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind încălcat dreptul de dispoziție al părţilor, respectiv dispoziţiile art. 9 alin. 2 c.proc.civ, care arată că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.
În acest context se observă că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind încălcat dreptul de dispoziție al părţilor, respectiv dispoziţiile art. 9 alin. 2 c.proc.civ, care arată că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.
În acelaşi context, conform art. 22 alin.6 NCPC, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
În acelaşi context, conform art. 22 alin.6 NCPC, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Ca atare, instanţa judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părţi, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii civile, atât sub forma cererilor în justiţie, cât şi a apărărilor.
Ca atare, instanţa judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părţi, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii civile, atât sub forma cererilor în justiţie, cât şi a apărărilor.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 309/2015
Şedinţa publică de la 12 Martie 2015
Completul compus din:
PREŞEDINTE MAC
Judecător RBT
Grefier CB
Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din 05.03.2015 privind judecarea acţiunii formulată de reclamanta TI.N în contradictoriu cu pârâţii FD şi PLE după admiterea apelului declarat de apelanta TI.E împotriva sentinţei civile nr.644 din 09.09.2014 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosar nr. … şi anularea în parte a sentinţei civile având ca obiect modificare măsuri privind copilul.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 05.03.2015, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra acţiunii de faţă:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 05 martie 2014, sub număr dosar … , reclamata TI.N a chemat în judecată pe pârâtul FD solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului de către reclamantă, stabilirea locuinţei minorului la domiciliul reclamantei şi pârâtul să fie obligat la plata contribuţiei privind cheltuielile de creştere şi educare ale minorului.
În motivarea acţiunii a arătat că, în fapt, prin sentinţa civilă nr. 1374 din data 04.10.2006, pronunţată de Judecătoria Novaci, judeţul Gorj în dosarul nr. …, definitivă şi irevocabilă s-a dispus încredinţarea minorului FDV, născut la data de 13.06.2001, spre creştere şi educare pârâtului.
A mai arătat că pârâtul îşi desfăşoară activitatea la I.M.S.A.T Bucureşti şi de doi ani de zile lucrează în străinătate, Franţa, Slovenia, că din anul 2006 până în prezent reclamanta s-a ocupat permanent de creşterea şi educarea minorului, pârâtul neavând nici o contribuţie nici financiară nici afectivă faţă de minor.
De asemenea a mai arătat că în anul 2013, minorul a fost victima unui accident rutier, fiind internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile CEDO, art. 403 şi 399 C.civ.
Prin încheierea şedinţei publice din data de 13 mai 2014, în baza dispoziţiilor art. 78 Cod proc. civ. instanţa dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a numitei PLE ,mama minorului.
Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare, însă prin procurator a solicitat respingerea acţiunii şi administrarea probei testimoniale.
Pârâta PLE deşi s-a prezentat în instanţă la un termen, nu a formulat întâmpinare nu a solicita să fie administrate probe şi nici nu a formulat apărări
În cauză, a fost audiat minorul în Camera de Consiliu, drept pentru care s-a încheiat procesul verbal (fila 65), au fost audiaţi martorii PP, TE, CE şi DDM şi s-au întocmit anchete psihosociale la domiciliile reclamantei .
Prin sentinţa civilă nr. 644 din 09.09.2014 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. … s-a admis, în parte, acţiunea civilă, având obiect modificarea măsurilor luate cu privire la copil, formulată de reclamanta TN, contradictoriu cu pârâţii FD şi PLE. S-a dispus, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, următoarele modificări ale măsurilor luate cu privire la minorul FDV, născut la data de 10 iunie 2001,stabilite anterior prin Sentinţa civilă nr. 1374, din data de 04 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Novaci, în dosar …, după cum urmează: autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată în mod exclusiv de tatăl acestuia, Filip Dumitru; s-a stabilit locuinţa minorului FDV, născut la data de 10 iunie 2001,la bunica paterna,reclamanta TN care va exercita supravegherea minorului şi va îndeplini toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura acestuia; a fost obligat pârâtul FD la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului FDV , în cuantum lunar de 500 lei, iar pârâta PLE la plata pensiei de întreţinere în cuantum lunar de 159 lei în favoarea aceluiaşi minor, începând cu data de 05 martie 2014 până la majoratul minorului sau noi dispoziţii ale instanţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că din căsătoria pârâţilor FD şi PLE a rezultat minorul FDV , născut la data de 10 iunie 2001, care prin Sentinţa civilă nr. 1374 din data de 04 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Novaci, în dosar … a fost încredinţat acestora spre creştere şi educare, că din probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada unei situaţii excepţionale, care să impună, plasamentul copilului la o altă persoană, în speţă, bunica paternă.
A reţinut instanţa că din depoziţiile martorilor DDM şi CE a rezultat că tatăl minorului s-a interesat de minor, căruia i-a dat diverse sume de bani şi i-a adus bunuri, venind inclusiv în ţară din străinătate când acesta a avut un accident, neimpunându-se astfel ca o altă persoană să exercite drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului, parte a autorităţii părinteşti, motiv pentru care, cererea reclamantei de exercitare a autorităţii părinţeşti asupra minorului, a fost respinsă fiind apreciată neîntemeiată.
Totodată, a reţinut că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, a rezultat că pârâta nu s-a interesat după despărţirea părţilor, de copilul său minor, care a rămas cu tatăl, pe care nu l-a sunat, nu l-a vizitat şi căruia i-a trimis bani sau produse însă , concluzia pe care a reţinut-o instanţa este aceea că pârâtului nu-i este total indiferentă soarta minorului, cu care a menţinut legătura, acesta dovedind a fi interesat inclusiv prin participarea în cadrul prezentului proces când s-a opus admiterii acţiunii şi a solicitat administrarea de probatorii.
Nici cu prilejul citării în prezenta cauză mama pârâtă nu s-a arătat mai interesată de soarta minorului, nedepunând întâmpinare şi nesolicitând a fi administrate probe şi nici dreptul de a exercita autoritatea părintească asupra minorului, atitudinea total indiferentă a pârâtei faţă de copilul său minor fiind apreciată de instanţă ca motiv temeinic care să impună exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului în mod exclusiv de către tatăl pârât, astfel încât s-a dispus ca pe viitor autoritatea părintească asupra minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001 să fie exercitată în mod exclusiv de tatăl acestuia, pârâtul FD .
Aşa cum s-a reţinut mai sus, instanţa în cazul sesizării sale cu o cerere în temeiul art. 46 din Legea nr. 76/2011, este obligată să analizeze condiţiile pe care fiecare dintre părinţi, sau în cazul alin. 3 al articolului 400 Cod civil persoanele acolo indicate, le oferă copilului, în vederea stabilirii locuinţei acestuia.
Potrivit dispoziţiilor coroborate ale art. 400 alin.2 Cod civil, stabilirea locuinţei copilului minor trebuie să se facă la unul dintre părinţi, potrivit interesului său superior, în situaţia în care minorul a locuit cu ambii părinţi până la divorţ iar potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol în mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire, respectivele persoane urmând să exercite supravegherea minorului şi să îndeplinească toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura acestuia.
În speţă, din coroborarea probatoriului administrat în cauză, ţinând cont de concluziile rapoartelor de anchetă socială efectuate în cauză, şi de depoziţiile martorilor audiaţi, instanţa a apreciat că este in interesul superior al minorului ca locuinţa acestuia să fie stabilită la bunica paternă, reclamanta din prezenta cauză, acolo unde minorul de altfel locuieşte în prezent, această soluţie fiind în acord cu opţiunea exprimată de minor cu ocazia ascultării sale în Camera de Consiliu, având în vedere consimţământul exprimat în mod nemijlocit în faţa instanţei de respectiva persoană rudă cu minorul, urmând ca aceasta să exercite supravegherea minorului şi să îndeplinească toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura acestuia.
Având în vedere soluţia la care s-a oprit instanţa în privinţa locuinţei minorului, au fost obligaţi ambii pârâţi din prezenta cauză să presteze întreţinere copilului lor minor.
Din probatoriul administrat a rezultat că pârâtul este preocupat de soarta minorului însă nu s-a dovedit că acesta îşi execută obligaţia de întreţinerea a minorului în natură, prin asigurarea celor necesare traiului, precum şi a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, motiv pentru care acesta a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în bani ce a fost calculată prin raportare la venitul mediu net pe ultimele 6 luni obţinut de acesta, potrivit adeverinţei de la fila 43 dosar.
Prin aplicarea procentului de ¼ la venitul mediu net pe ultimele 6 luni obţinut de pârât de 2242 lei, se ajunge la suma de 560,20 lei, sumă care a fost apreciată de instanţă ca fiind prea mare în condiţiile în care şi mamei pârâte îi revine obligaţia de întreţinere apreciind că suma de 500 lei cu titlu de pensiei de întreţinere în sarcina pârâtului este în măsură să satisfacă necesităţile minorului privind creşterea şi educare într-un grad ce poate fi apreciat ca bun.
În privinţa pârâtei nu a rezult că aceasta şi-ar îndeplini în vreun fel obligaţia de întreţinere faţă de minor, motiv pentru care şi în privinţa acesteia s-a stabilit ca executarea să aibă loc prin stabilirea unei pensii de întreţinere în bani. Nu s-a dovedit că aceasta lucrează astfel că pensia de întreţinere a fost stabilită la venitul minim pe economie.
În temeiul dispoziţiilor art. 516 alin.1, coroborate cu cele ale art. 524, 525 alin. 1, 527, 529 şi 530 Cod civil, instanţa a obligat pe pârâtul FD la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001, în cuantum lunar de 500 lei, începând cu data de 05 martie 2014 şi până la majoratul minorului sau noi dispoziţii ale instanţe iar pe pârâta PLE la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001, în cuantum lunar de 159 lei, începând cu data introducerii acesteia în cauză, 13 mai 2014 şi până la data de 01.07.2014 şi apoi în cuantum lunar de 167,50 lei, începând cu data de 01.07.2014 şi până la majoratul minorului sau noi dispoziţii ale instanţei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta TI.N şi pârâta PLE .
Prin apelul declarat, apelanta TN a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii, respectiv a se dispune exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului de către reclamantă – bunica paternă.
În motivarea apelului, a arătat că instanţa de fond nu a apreciat în mod corect probele administrate în cauză şi a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului FDV să fie exercitată în mod exclusiv de pârâtul FD, tatăl minorului, fără ca la dosarul cauzei să fie formulată vreo cerere reconvenţională de către acesta în sensul exercitării autorităţii părinteşti.
A precizat că deşi la dosarul cauzei s-a administrat un probatoriu complet din care rezultă că s-au schimbat în totalitate elementele de bază care au determinat măsura de ocrotire existentă stabilită prin sentinţa nr. 1374/2006 în dosarul … , iar noile împrejurări intervenite dovedesc că se impune o modificare a măsurii încredințării minorului.
A arătat că instanţa de fond nu a dat eficienţă anchetelor psihosociale efectuate la domiciliul din Tg-Jiu şi Bumbeşti-Piţic care evidenţiază faptul că pârâtul are un comportament agresiv atât faţă de minor, cât şi faţă de bunica paternă, a ignorat declaraţia minorului dată în faţa instanţei cu prilejul audierii sale, ocazie cu care acesta a arătat că tatăl său este în străinătate şi că nu i-a cumpărat nimic.
A susţinut că prin măsura adoptată de instanţa de fond în sensul că autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către pârât, a fost nerespectat interesul superior al minorului, transformându-l pe acesta într-un obiect al disputelor, cu atât mai mult cu cât pârâtul, deşi citat cu menţiunea prezentării la interogatoriu, nu a fost prezent la instanţa de fond.
Apelanta pârâtă PLE în cadrul apelului declarat, a criticat sentinţa instanţei de fond în sensul că au fost apreciate în mod greşit probele administrate la dosar şi că în mod eronat a fost obligată aceasta la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului FDV care a fost încredinţat tatălui pârât, din moment ce acesta din urmă nu a fost obligat la plata pensiei de întreţinere către minorul încredinţat apelantei pârâte.
Apelanta TN a formulat întâmpinare faţă de apelul declarat de apelanta pârâtă PLE ,prin care a arătat că lasă la apreciere soluţia cu privire la acesta.
Prin decizia civilă nr.1360/04.12.2014 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. … a fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă TI.N împotriva sentinţei civile nr. 644 din 09.09.2014 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. …, în contradictoriu cu apelanta pârâtă PLE şi intimatul pârât FD .
A fost anulată în parte sentinţa privind capătul de cerere referitor la exercitarea autorităţii părinteşti de către reclamantă şi reţine cauza spre rejudecarea acestui capăt de cerere.
Au fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă PLE ,împotriva sentinţei civile nr. 644 din 09.09.2014 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. 265/267/2014, în contradictoriu cu apelanta reclamantă TI.N şi intimatul pârât FD .
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta TNa solicitat instanţei să se dispună exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului de către reclamantă, stabilirea locuinţei minorului la domiciliul reclamantei şi pârâtul să fie obligat la plata contribuţiei privind cheltuielile de creştere şi educare ale minorului.
Prin sentinţa apelată, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi s-a dispus, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, următoarele modificări ale măsurilor luate cu privire la minorul FDV , născut la data de 10 iunie 2001, stabilite anterior prin Sentinţa civilă nr. 1374, din data de 04 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Novaci, în dosar . …, după cum urmează: autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată în mod exclusiv de tatăl acestuia, FD; s-a stabilit locuinţa minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001, la bunica paterna, reclamanta TN care va exercita supravegherea minorului şi va îndeplini toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura acestuia;
A fost obligat pârâtul FD la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001, în cuantum lunar de 500 lei, începând cu data de 05 martie 2014 şi până la majoratul minorului sau noi dispoziţii ale instanţei şi a fost obligată pârâta PLE la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001, în cuantum lunar de 159 lei, începând cu data introducerii acesteia în cauză, 13 mai 2014 şi până la data de 01.07.2014 şi apoi în cuantum lunar de 167,50 lei, începând cu data de 01.07.2014 şi până la majoratul minorului sau noi dispoziţii ale instanţei.
Această regulă este dezvoltată în art. 397 alin.1 C.pr.civ, care stipulează că instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, ea neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut.
Nerespectarea acestei obligaţii de către instanţă, conduce la nulitatea hotărârii care, de altfel, este unul dintre remediile procesuale pentru vătămarea suferită de parte.
Tribunalul constată incidente în cauză disp. art. 480 alin. 6 C.pr.civ., nerespectarea disp. art. 397 C.proc.civ, reprezentând un motiv de nulitate, altele decât cele menţionate la art. 480 alin.5 C.proc.civ, motiv pentru care va fi anulată în parte sentinţa instanţei de fond privind capătul de cerere referitor la exercitarea autorităţii părinteşti de către reclamantă şi va fi reţinută cauza spre rejudecarea acestui capăt de cerere.
Referitor la apelul declarat de apelanta pârâtă PLE ,tribunalul constată că criticile exprimate nu sunt întemeiate, astfel că în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ. va dispune respingerea acestuia apelului ca nefundat.
Tribunalul reţine că în mod corect instanţa de fond a interpretat dispoziţiile art. 516 C.civ. conform căruia obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori, precum şi între alte persoane anume prevăzute de lege, dar şi dispoziţiile art. 499 alin. 1 C.civ., 524 şi 525 C.civ.
Dispoziţiile art. 400 alin.3 cod civil, prevăd că în mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude or persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire, iar conform art. 402 Cod civil, instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare , învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.
În situaţia în care instanţa stabileşte locuinţa copilului la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, cum este cazul speţei de faţă, dispoziţiile art. 499 alin.1 cod civil prevăd expres că ambii părinţi vor fi obligaţi să plătească, solidar, contribuţia către persoanele la care instanţa a stabilit locuinţa,
Tribunalul apreciază că în mod corect instanţa a dispus obligarea ambilor părinţi ai minorului la prestarea întreţinerii în favoarea acestuia în conformitate cu dispoziţiile art. 529 C.civ., precum şi cu înscrisurile existente la dosar din care reiese cuantumul veniturilor obţinute de părinţi, din moment ce a fost stabilită locuinţa minorului la bunica paternă, reclamanta TN,care urmează să exercite supravegherea minorului şi să îndeplinească toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura acestuia.
Nu este întemeiată susţinerea apelantei exprimată în cadrul motivelor de apel în sensul că nu ar trebui obligată la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului FDV , din moment ce pârâtul FD nu a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului încredinţat mamei pârâte, deoarece dispoziţiile art. 499 alin.1 C.civ. obligă părinţii la prestarea întreţinerii către copilul lor minor, apelanta având posibilitatea solicitării pe cale separată, a pensiei de întreţinere pentru minorul încredinţat acesteia.
Cu ocazia rejudecării capătului de cerere referitor la exercitarea autorităţii părinteşti de către reclamantă, tribunalul a încuviinţat proba testimonială solicitată de părţi, în cadrul căreia au fost audiaţi martorii TM şi TS pentru reclamantă, precum şi CE şi DDM pentru pârâtul FD .
Tribunalul constată că potrivit art.397 C.civ. autoritatea părintească se exercită şi după divorţ de ambii părinţi în comun, ceea ce înseamnă că drepturile şi îndatoririle părinteşti care privesc atât persoana cât şi bunurile copilului aparţin în continuare în mod egal ambilor părinţi, aceştia exercitându-le numai în interesul superior al copilului şi fiind răspunzători pentru creşterea acestora, deoarece ei au în primul rând îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori.
De la această regulă codul civil actual a prevăzut excepţii reglementate de disp.art.398 şi 399 C.civ., adică autoritatea părintească poate fi exercitată de către un singur părinte aşa cum arată art.398 C.civ. şi art.399 C.civ.
Acest ultim text arată că în mod excepţional instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul minorului la rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora sau într-o instituţie de ocrotire.
Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copiilor.
Se constată astfel că disp.art. 399 din Noul Cod civil reglementează situaţia de excepţie în care instanţa de divorţ dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată de alte persoane, însă textul nu prevede în ce ipoteze s-ar putea lua o astfel de măsură gravă, mărginindu-se să menţioneze că ea poate fi luată doar în mod excepţional.
În contextul noului cod civil aceasta este o măsură similară celei prevăzute de art.42 alin.2 C.fam, astfel încât doctrina şi jurisprudenţa dezvoltate pe baza textului menţionat pot fi valorificate şi în interpretarea acestor dispoziţii.
Astfel, măsura excepţională prevăzută de acest articol ar putea fi luată numai în cazul în care comportamentul sau imoralitatea părinţilor ar impune-o cu necesitate, neglijenţa manifestă a părinţilor faţă de copii, violenţa faţă de aceştia, conduita imorală ar putea constitui astfel de motive.
Cu alte cuvinte, trebuie să se constate că exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi sau de către unul singur dintre ei nu este în interesul superior al copilului. În orice caz simplul ataşament al minorului faţă de alte persoane, de bunica paternă cum este cazul în speţa de faţă, precum şi ataşamentul acesteia faţă de minor, nu constituie motive suficiente pentru care instanţa să dispună exercitarea drepturilor părinteşti de către reclamantă.
Din probele administrate la dosarul cauzei a rezultat într-adevăr că minorul FDV se află în prezent la domiciliul bunicii paterne, care se ocupă în mod exclusiv de creşterea şi educarea acestuia, că pârâta PLE ,mama minorului nu l-a vizitat de o perioadă considerabilă de timp, că tatăl acestuia lucrează la o societate comercială care are contracte atât în ţară şi în străinătate, presupunând deplasarea acestuia pe perioade diferite de timp,dar şi că nici unul dintre părinţi nu contribuie la creşterea acestui minor.
Este adevărat că martorii au relevat existenţa unei legături strânse între bunica, reclamanta TN şi minorul FDV , însă instanţa nu va putea dispune exercitarea autorităţii părinteşti de către aceasta, având în vedere că disp.art. 399 NCC prevăd în mod imperativ că instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul minorului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, din moment ce o asemenea solicitare, cu referire expresă la plasament, nu a fost formulată de către reclamantă.
Totodată, se reţine că nu s-a dovedit în cauză comportamentul sau imoralitate părinţilor, precum nici neglijenţa părinţilor faţă de minor.
Pentru aceste considerent şi în temeiul art. 399 NCC, tribunalul va respinge cererea formulată de reclamantă privind exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minorul FDV.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge acţiunea privind exercitarea autorităţii părinteşti formulată de reclamanta TN, cu domiciliul în … şi cu reşedinţa în … în contradictoriu cu pârâţii PLE ,domiciliată în …, FD, cu domiciliul în …. .
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Martie 2015.
