Cuprins pe materii. Ordonanţa de plată. Respingerea cererii ca inadmisibilă atunci când se solicită administrarea altor probe. Art. 1014 şi art. 1020 C.pr.civ.
Această procedură specială poate fi exercitată, spre deosebire de acţiunile în pretenţii promovate pe calea dreptului comun, numai dacă creanţa pretinsă nu este contestată de către debitor, nu numai în ceea ce priveşte existenţa, ci şi cuantumul valoric al acesteia, deoarece în caz contrar, pe de o parte nu ar mai exista raţiunea menţinerii celor două proceduri diferite, iar pe de altă parte o atare concluzie rezultă din interpretarea dispoziţiilor procedurii speciale.
Astfel, instanța constată că pârâtul a contestat creanța indicată de creditor și a solicitat în apărare administrarea probei cu expertiza contabilă, însă potrivit alin. 2 art. 1020 din Codul de procedură civilă, această probă este admisibilă în procedura de drept comun și nu în prezenta procedură solicitată de creditor. Instanţa apreciază că aspectele arătate pun în discuţie existenţa şi întinderea creanţei (caracterul cert şi lichid al creanţei), iar pentru determinarea acestora se impune administrarea unui probatoriu care excede procedurii sumare a ordonanței de plată. Determinarea caracterului cert şi lichid al creanţei conferă litigiului un caracter contencios şi impune administrarea de probe specifice unui proces purtat în condiţiile dreptului comun.
(JUDECĂTORIA LIEŞTI, JUDEŢUL GALAŢI, Încheierea din data de 10.04.2015 , ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 10.04.2015)
Prin acțiunea civilă formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești, sub numărul ….., reclamanta-creditoare D.A. în contradictoriu cu pârâtul- debitor O. A. a solicitat pe cale de ordonanță de plată obligarea pârâtului debitor la plata sumei de 3762 lei, actualizată cu indicele de inflație, reprezentând debit principal conform facturii seria …… constând în acțiunile sanitar-veterinare pentru vaccinarea antirabică aferentă perioadei octombrie-decembrie 2011 și a dobânzii legale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul O.A., legal citat cu mențiunile și înscrisurile potrivit art. 1018 din Codul de procedură civilă, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de emitere a ordonanței de plată.
Prin încheierea din data de 10.04.2015, instanţa a admis excepția inadmisibilității cererii privind emiterea ordonanței de plată invocată de pârâtul -debitor O.A. şi a dispus respingerea cererii ca fiind inadmisibilă în procedura ordonanței de plată, reţinând în esenţă că:
Procedura ordonanței de plată este o procedură specială, deci derogatorie de la dreptul comun, de soluţionare a cererilor prin care se solicită obligarea debitorului la plata unei sume de bani, în măsura în care sunt îndeplinite anumite condiţii.
Potrivit art. 1013 din Codul de procedură civilă procedura ordonanței de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani, care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Ca atare, această procedură specială poate fi exercitată, spre deosebire de acţiunile în pretenţii promovate pe calea dreptului comun, numai dacă creanţa pretinsă nu este contestată de către debitor, nu numai în ceea ce priveşte existenţa, ci şi cuantumul valoric al acesteia, deoarece în caz contrar, pe de o parte nu ar mai exista raţiunea menţinerii celor două proceduri diferite, iar pe de altă parte o atare concluzie rezultă din interpretarea dispoziţiilor procedurii speciale.
Fiind în prezenţa unei obligaţii de a da – a plăti o sumă de bani, instanţa a analizat în ce măsură creanţa pretinsă de creditor este certă, lichidă şi exigibilă.
Din analiza înscrisurilor depuse de părți la dosar, instanţa a constatat că aceste condiţii nu sunt îndeplinite, în cauză neexistând o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să rezulte dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege, înscrisurile nefiind acceptate la plată de către debitor, iar existenţa și câtimea debitului fiind contestate în prezenta procedură.
Instanţa a mai reţinut că dincolo de exigenţele referitoare la creanţa în sine, dispoziţiile legale incidente în cauză reclamă existenţa unui înscris însuşit de părţi prin semnătură şi care, concomitent, atestă drepturi şi obligaţii, adică stabileşte în mod ferm care este natura şi întinderea fiecăreia dintre prestaţii/contraprestaţii.
Art. 1020 din Codul de procedură civilă prevede: Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere. Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. 1, iar acestea ar fi admisibile potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere. În cazurile prevăzute la alin. 1 și 2, creditorul poate introduce cererea de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
Astfel, instanța a constatat că pârâtul a contestat creanța indicată de creditor și a solicitat în apărare administrarea probei cu expertiza contabilă, însă potrivit alin. 2 art. 1020 din Codul de procedură civilă, această probă este admisibilă în procedura de drept comun și nu în prezenta procedură solicitată de creditor. Instanţa apreciază că aspectele arătate pun în discuţie existenţa şi întinderea creanţei (caracterul cert şi lichid al creanţei), iar pentru determinarea acestora se impune administrarea unui probatoriu care excede procedurii sumare a ordonanței de plată. Determinarea caracterului cert şi lichid al creanţei conferă litigiului un caracter contencios şi impune administrarea de probe specifice unui proces purtat în condiţiile dreptului comun.
Pentru motivele arătate anterior, instanța a apreciat că cererea reclamantei devine inadmisibilă în procedura ordonanței de plată.
Încheierea a rămas definitivă prin neatacare cu cerere în anulare.
