Sindicat


Dosar nr. 4526/317/2011 Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă nr.  3619

Şedinţa  Publică  din 07 Decembrie  2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE MR

Grefier FD

Pe rol fiind judecata  cererii formulată de petentul Sindicatul Liber Independent SPT, cu sediul în comuna T. , str.G, nr.1, judeţul G..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu a  răspuns  petentul.

Procedura de citare legal îndeplinită .

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă,  după  care instanţa constată  cauza  în  stare  de judecată  şi reţine  dosarul spre  pronunţare .

JUDECATA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti la data de 27.11.2011, sub nr. …/317/2011,  petentul Sindicatul Liber Independent SPT.,prin reprezentantul legal, preşedinte II, a solicitat instanţei să ia act de modificările intervenite în Statul Sindicatului în urma Adunării Generale a organizaţiei din data de 15.04.2011 şi să dispună înscrierea modificării statului în Registrul Persoanelor Juridice de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbuneşti, judeţul G..

In motivarea cererii, petentul a arătat că, în data de 15.04.2011, a avut loc Adunarea Generală SL SPT. care a hotărât  modificarea statului , constând în : a. reorganizarea sindicatului având în componenţă 5(cinci) nuclee, b- modificare componenţă consiliu sindical, c- modificare componenţă comisie cenzori, d- modificare art.6.7 lit. b şi, ca urmare, modificare art. 4.6.

La cerere au fost ataşate în trei exemplare: procesul  verbal -Conferinţa  din 15.04.2011,Procesul  Verbal Adunarea  Generală din  22.03.2011 – nucleul compresoare, Procesul  Verbal Adunarea  Generală din  21.03.2011 – nucleul pompieri, Procesul  Verbal Adunarea  Generală din  22.03.2011 – nucleul de etanizare – GPL-cazane, Procesul  Verbal Adunarea  Generală din  24.03.2011 – nucleul Bulbuceni, Procesul  Verbal Adunarea  Generală din  24.02.2011 – nucleul paza, tabelul nominal  cu componenţa noului  Consiliu  Sindical  şi a  Comisiei de  Cenzori,Statutul Sindicatul Liber Independent Schela Petrol T., Încheierea de  şedinţă  din 2  Iulie  2007, pronunţată  de  Judecătoria  Tg Cărbuneşti, în  dosarul  nr.  2945/317/2007, tabelul  nominal  cu Consiliul  Sindical şi Comisia  de Cenzor alese în 2007, sentinţa  civilă nr. 23/2011, pronunţată  de  Judecătoria Tg Cărbuneşti în dosarul 2068/317/2011 şi procura autentică  a împuternicitului special, emisă  de  Sindicatul S T. .

Examinând cererea în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale în materie, instanţa constată că sunt întrunite dispoziţiile art.20 alin.2 rap. la art. 14 alin.2 din Legea nr.54/2003, situaţie în care apreciază că cererea este întemeiată şi urmează a o admite şi a dispune, potrivit art. art.20 alin.3 din Legea nr.54/2003, înscrierea modificărilor statului în Registrul Persoanelor Juridice prevăzut de art.17 alin.1 din aceeaşi lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

 

Admite cererea  formulată de petentul Sindicatul Liber Independent SPT., cu sediul în comuna T., str. G, nr.1, judeţul G.

Dispune înscrierea  în Registrul Persoanelor  Juridice  de pe  lângă  Judecătoria Tg Cărbuneşti a modificărilor Statului privind componenţa sindicatului, componenţa Consiliului Sindical, componenţa Comisiei de cenzori, art.6.7, lit.b şi art.4.6.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 07.12.2011.

Presedinte

Grefier

F.D. 16 Decembrie 2011