Termenul de motivare a recursului curge, în cazul în care partea declara recurs anterior comunicarii deciziei apelate, de la momentul declararii recursului si nu de la data comunicarii deciziei conform principiului echipolentei.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE -DECIZIA CIVILA NR.1080/23.06.2009)
Deliberând asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.3644/19.05.2008, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a admis în parte cererea formulata de reclamanta-pârâta T.L., în contradictoriu cu B.C.; a constatat ca partile au dobândit în timpul casatoriei, în cote egale de contributie, apartamentul nr.106 situat în B., sector 5, str.N. nr.8, bl. P 57, sc.4, et.2, în valoare de 275.340 RON; a sistat starea de indiviziune asupra masei partajabile, dupa cum urmeaza: a atribuit în deplina proprietate si linistita posesie reclamantei-pârâte apartamentul nr.106, situat în B., sector 5, str.N. nr. 8, bl.P57, sc.4, et.2, în valoare de 275.340 RON; a obligat reclamanta-pârâta la plata catre pârâtul-reclamant a sumei de 137.670 RON, cu titlu de sulta; a acordat termen pentru plata sultei 3 luni de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri si a obligat pârâtul-reclamant la plata catre reclamanta-pârâta a sumei de 819,3 RON, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca, potrivit art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândire în timpul casatoriei de oricare dintre soti sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale sotilor si constituie proprietatea codevalmasa a acestora. Codevalmasii, neavând de la început stabilit dreptul de proprietate asupra unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri, numai cu ocazia partajului se stabileste cota fiecarui sot în ansamblu, pentru totalitatea bunurilor dobândite în timpul casatoriei. Cota fiecarui sot se stabileste în raport cu aportul avut în întreaga perioada a casatoriei si apare ca vadit gresita retinerea unei cote în functie de modalitatea de achitare a unui singur bun (în prezenta speta-imobilul). Astfel, plata exclusiva a ratelor de achizitionare a unui bun în timpul casatoriei confera doar un drept de creanta (care nu s-a solicitat în cauza), neinfluentând cota de contributie la dobândire a bunurilor care se calculeaza asupra întregii mase partajabile si în raport de întreaga perioada a casatoriei. Prin urmare, instanta de fond nu a retinut în favoarea reclamantei-pârâte o cota majora de contributie la dobândire a masei partajabile pentru simplul motiv ca ar fi achitat exclusiv anumite rate în timpul casatoriei ori parte din avans. Concluzionând, din analiza probelor administrate în cauza, raportat la întreaga perioada a casatoriei, în opinia instantei, niciuna dintre parti nu a dovedit ca a avut o cota de contributie majora, semnificativa la dobândirea masei partajabile.
Pe cale de consecinta, fata de cele expuse anterior, prin încheierea pronuntata la data de 03.12.2007, având în vedere dispozitiile art. 30 din Codul familiei raportat la art.6735 Cod procedura civila, a admis în pane cererea principala precum si cererea reconventionala si a constatat ca partile au dobândit în timpul casatoriei cu cote egale de contributie o masa partajabila compusa din apartamentul nr. 106, situat în Bucuresti, sector 5, str.N. nr.8, bl. P 57, sc.4, et.2.
Analizând aceste criterii prin prisma situatiei de fapt retinute prin încheierea de admitere în principiu data la 03.12.2007, instanta de fond a avut în vedere ca, în afara criteriului domiciliului, ambele parti se califica în mod egal la atribuirea imobilului în contextul în care acordul la atribuire este inexistent iar cotele de contributie la dobândirea bunului sunt egale, niciuna dintre parti ne dovedind ca a adus îmbunatatiri apartamentului. Totusi, în opinia instantei, se impune ca imobilul în litigiu sa fie atribuit reclamantei-pârâte, chiar daca aceasta îsi are domiciliul în Italia, având în vedere ca din înscrisurile depuse la dosar (filele 37-72, 121-196), rezulta ca, din februarie 1994 pâna în ianuarie 1995, ratele în vederea achitarii locuintei i-au fost retinute din salariu de pe statele de plata si chiar daca acest aspect nu a putut fi avut în vedere pt. retinerea unei cote majore de contributie (pentru motivele expuse anterior) se poate avea în vedere ca si criteriu pentru atribuirea imobilului.
Prin decizia civila nr. 462/09.04.2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila a admis apelul declarat de catre apelantul-pârât B.C.; a schimbat în parte sentinta, în sensul ca a atribuit pârâtului imobilul si l-a obligat pe acesta la plata catre reclamanta a sumei de 137.670 lei, cu titlu de sulta; a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei; a obligat intimata la plata catre apelant a sumei de 10,15 lei, cheltuieli de judecata.
Referitor la critica apelantului întemeiata pe interesul copilului, care desi major, locuieste împreuna cu tatal sau în apartamentul supus partajului, Tribunalul a retinut din probele administrate de intimata si din înscrisul olograf semnat de fiul sau, B.G.C., ca acesta din anul 2007 nu mai locuieste cu tatal sau, în imobil locuind numai apelantul si concubina acestuia, M.A..
Intimata are domiciliul stabilit în Italia, în timp ce apelantul locuieste efectiv în apartamentul supus partajului. În consecinta, faptului ca intimata-reclamanta a achitat ratele pentru apartament într-o anumita perioada de timp, fara dovedirea unei cote majoritare de contributie, nu i se poate da eficienta superioara faptului ca dupa plecarea intimatei în Italia, apelantul a continuat si continua sa locuiasca în acest imobil. De asemenea, nu rezulta ca acesta ar avea posibilitatea de a locui în alta parte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs nemotivat intimata-reclamanta, la data de 29.04.2009.
Instanta de recurs, la termenul din 23.06.2009, a pus în discutia partilor exceptia procesuala de procedura, absoluta, peremptorie a nulitatii recursului, pentru nemotivarea acestuia în termenul legal prevazut de art.301 raportat la art.284 alin.3 Cod procedura civila.
Potrivit dispozitiilor art.137 Cod procedura civila, Curtea va analiza prioritar exceptiei invocate pe care, în majoritate, o va admite, pentru urmatoarele considerente:
Instanta considera ca se afla în prezenta unei situatii de echipolenta întemeiate pe dispozitiile art.284 alin.3 Cod procedura civila.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 301 alin. 1 Cod procedura civila, termenul de recurs este de 15 zile de comunicarea hotarârii. Dispozitiile art.284 alin.2-4 se aplica în mod corespunzator.
Potrivit dispozitiilor art.303 alin.1 Cod procedura civila, recursul se va motiva prin însasi cererea de recurs sau înauntrul termenului de recurs.
În aplicarea principiului echipolentei, în baza art.102 alin.2 Cod procedura civila si a art.301 Cod procedura civila, care face trimitere la art.284 Cod procedura civila, actul comunicarii în vederea exercitarii recursului este înlocuit cu alte acte echivalente – declararea recursului înainte de comunicarea hotarârii – art.284 alin.3 Cod procedura civila – fiind unul dintre aceste acte echivalente.
Verificând dosarul de apel, Curtea constata ca decizia civila nr.462/03.04.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila, i s-a comunicat intimatei-reclamante la data de 12.05.2009, dar la o alta adresa decât adresa domiciliului procesual ales de catre aceasta si indicat instantei la termenul din data de 09.04.2009.
Cu toate acestea, recurenta, prin aparator ales, declara recurs împotriva deciziei pronuntate la data de 09.04.2009, în dosarul nr.1493/302/2007, de catre Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila, la data de 29.04.2009.
Potrivit dispozitiilor art.284 alin.3 Cod procedura civila, care se aplica si în faza procesuala a recursului, conform art.301 alin.1 Cod procedura civila, daca o parte face apel, respectiv recurs, înainte de comunicarea hotarârii, aceasta se socoteste comunicata de la data depunerii cererii de apel, respectiv de recurs. Introducerea recursului înainte de comunicarea hotarârii echivaleaza, deci, cu luarea la cunostinta a hotarârii atacate si, din acel, moment partea are la dispozitie un termen de 15 zile pentru motivarea recursului.
In consecinta, intimata-reclamanta T.L. avea posibilitatea sa motiveze recursul în termen de 15 zile de la data declararii acestuia, deci de la data de 29.04.2009.
Faptul ca decizia instantei de apel nu a fost comunicata nu reprezinta un impediment în motivarea recursului, atâta vreme cât recurenta si-a asumat aceasta responsabilitate, prin declararea recursului anterior comunicarii deciziei pronuntate de instanta de apel.
In acest context, Curtea considera necesar sa precizeze ca instituirea termenelor privind declararea cailor de atac si a intervalului de timp în care acestea trebuie motivate reprezinta limite legale admise ale dreptului de acces la un tribunal, interpretat ca o componenta materiala a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In cauza dedusa judecatii, în aplicarea acestei limitari, a fost esentiala împrejurarea ca recurenta a fost asistata de un aparator ales, persoana cu cunostinte de specialitate, pe tot parcursul judecatii, astfel încât acesta trebuia sa prevada si sa informeze partea cu privire la consecintele juridice ale declararii recursului anterior comunicarii deciziei civile pronuntate de instanta de apel si sa depuna toate diligentele necesare prezervarii drepturilor procesuale ale acesteia.
În acelasi sens, conform dispozitiilor de drept intern, art.723 alin.1 Cod procedura civila, drepturile civile trebuie exercitate cu buna-credinta, ceea ce înseamna ca recurenta putea sa ia cunostinta, cu minimum de diligente, de continutul deciziei recurate, cel putin de la data citarii ei în fata instantei de recurs, si sa fundamenteze aceste motive pâna la prima zi de înfatisare în fata instantei de recurs.
Pentru considerentele expuse, Curtea va gasi fondata exceptia nulitatii recursului formulat de recurenta reclamanta T.L. împotriva deciziei civile nr.462 A din 09.04.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila, în contradictoriu cu intimatul pârât B.C., pentru nemotivarea acestuia în termen, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedura civila, în majoritate, va constata nul recursul.
Având în vedere ca intimatul B.C. nu a depus la dosar dovada efectuarii cheltuielilor de judecata, aferente recursului, Curtea va respinge, ca nefondata, cererea intimatului privind plata cheltuielilor de judecata.
OPINIE SEPARATA,
în sensul respingerii exceptiei nulitatii recursului, ca nefondata
Consider ca, în speta, fata de argumentele ce urmeaza, exceptia nulitatii recursului nu este fondata.
Astfel, la data solutionarii în fond a apelului, intimata reclamanta T.L., prin avocat, a indicat ca domiciliu ales, pentru comunicarea actelor de procedura, adresa din B., strada V.nr.1, bloc 32, scara 2, apt.88, sector 5.
Hotarârea recurata, respectiv decizia civila nr.462/09.04.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila, a fost comunicata intimatei reclamante T.L. la domiciliul sau, respectiv B., strada V.O. nr.18, bloc A 31, scara A, parter, apt.1, sector 6, la data de 12.05.2009, cum rezulta din dovada de comunicare aflata la fila 43 dosar apel.
Reclamanta T.L. a exercitat calea de atac a recursului la data de 29.04.2009, anterior momentului comunicarii deciziei atacate la adresa indicata initial de parte, iar nu la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura.
Potrivit art.303 alin.1 din Codul de procedura civila, recursul se va motiva prin însasi cererea de recurs sau înauntrul termenului de recurs.
Alineatul 2 al aceluiasi articol dispune în sensul ca “termenul pentru depunerea motivelor se socoteste de la comunicarea hotarârii, chiar daca recursul s-a facut mai înainte”.
În speta, intimatei reclamante nu i-a fost comunicata, la adresa indicata în sedinta publica din 09.04.2009, hotarârea astazi recurata, astfel ca este în termen sa depuna motivele de recurs dupa comunicare, împrejurare ce trebuie complinita de instanta de apel.
Conform art.301 din Codul de procedura civila, “termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotarârii, daca legea nu dispune altfel”. Textul, în teza a doua, precizeaza ca dispozitiile art.284, din materia apelului, se aplica în mod corespunzator.
Asadar, cât priveste punctul de plecare, art.301, ca o aplicatie concreta a regulii generale din art.102 alin.1 din Codul de procedura civila, stabileste norma de drept comun, potrivit careia termenul de recurs curge de la comunicare. Deci, ori de câte ori legea nu prevede în mod expres un alt moment, termenul se va calcula de la comunicarea hotarârii.
Pentru a avea eficienta în privinta curgerii termenului de recurs este însa nevoie, în opinia mea, sa se comunice o copie de pe hotarâre partilor în litigiu, iar comunicarea sa nu fie viciata (ca în cazul de fata, când s-a realizat la alta adresa).
Cazul de echipolenta retinut în opinia majoritara nu-si gaseste aplicare în situatia de fata, pe de o parte, deoarece dispozitiile art.284 alin.3 din Codul de procedura civila, sunt incidente în mod corespunzator doar daca nu exista o dispozitie expresa, referitoare la judecata recursului, ce deroga de la exceptiile instituite de aceasta norma, în fapt art.303 alin.2 din Codul de procedura civila, ceea ce face ca textul de lege invocat sa devina inaplicabil, iar, pe de alta parte, întrucât o astfel de abordare limiteaza practic accesul la o instanta competenta, care trebuie sa fie efectiv, drept recunoscut de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, este posibil ca partea sa exercite calea de atac a recursului chiar înainte de motivarea hotarârii instantei de apel, fiind în imposibilitate de a-si prezenta, în termen de 15 zile de la data depunerii declaratiei de recurs, criticile sale prin raportare la considerentele deciziei recurate, înca neredactata. Motivarea recursului, în abstract, doar pentru a respecta termenul de 15 zile impus de art.284 alin.3 din Codul de procedura civila, nu face decât sa prejudicieze pe recurent, iar nu sa-l protejeze, ca urmare a diligentei de care a dat dovada prin formularea caii de atac a recursului înainte de termen.
De altfel, acest caz de echipolenta poate fi înlaturat si de prevederile textului actual al art.287 alin.4 din Codul de procedura civila, modificat prin Legea nr.219/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr.138/2000, ce se regaseste în Titlul IV “Apelul” din Codul de procedura civila, care are o redactare aproape identica celei din art.303 alin.2, în sensul ca termenul de motivare a caii de atac se socoteste de la comunicarea hotarârii, chiar daca apelul s-a declarat înainte de comunicare.
Necoroborarea dispozitiilor art.303 alin.2 si art.301 din Codul de procedura civila, la momentul actual, ce reprezinta o deficienta imputabila legiuitorului, nu poate fi interpretata în defavoarea recurentului, cel care a manifestat un plus de diligenta la exercitarea recursului.
În speta însa, ceea ce are relevanta din punct de vedere juridic, în primul rând, este problema comunicarii hotarârii deciziei instantei de apel, care, în fapt, nici nu s-a produs, pentru a se da prevalenta chiar prevederilor art.301 din Codul de procedura civila.
