Citeste şi


Aplicarea dispoz. art. 16 alin. 2 din legea 10/2001. Calificarea acţiunii ca acţiune de drept comun. Perioada de timp pentru care se datorează chirie pentru imobilul restituit şi pentru care s-a menţinut afectaţiunea de utilitate publică.


Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Gorj la data de 16 ianuarie 2009, reclamanta R.D.A. a chemat în judecata pe pârâtii Orasul T. si Primarul Orasului T., pentru a fi obligati la plata sumei de 672.130,95 lei, dupa cum urmeaza : 241.617,60 lei în schimbul folosintei din perioada ianuarie 2006-aprilie 2007 asupra imobilului situat în orasul T. compus din cota de 1/2 din constructia în suprafata de  431,70 m.p. si teren aferent în suprafata de 6903 m.p.; 240.108,75 lei în schimbul folosintei din perioada mai 2007-ianuarie 2009 asupra imobilului situat în orasul T., compus din cota de 1/2 din constructia în suprafata de  431,70 m.p. si teren aferent în suprafata de 6903 m.p. ; 91.588,83 lei reprezentând dobânda legala cuvenita sumelor solicitate la primele puncte din actiune si 98.815,77 lei reprezentând dobânda legala cuvenita sumelor solicitate la primele puncte din actiune.

A mai solicitat obligarea pârâtilor la plata lunara a sumei de 11.433,75 lei în schimbul folosintei  asupra imobilului situat în orasul T., compus din cota de 1/2 din constructia în suprafata de  431,70 m.p. si teren aferent în suprafata de 6903 m.p., începând cu 10.02.2009 si pâna la 10.10.2010, precum si sa fie obligati la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu procesul.

În motivarea actiunii,  a aratat ca prin dispozitia 1201/8.11.2005 emisa de Primarul Mun. T. s-a dispus restituirea în natura a imobilului casa de locuit, compus din 7 camere situat în T., notificatorilor R.D.A. si B.D.S., cu obligatia mentinerii afectatiunii – local scoala – pe o perioada de 5 ani  de la data emiterii dispozitiei.

Între parti s-a perfectat un protocol de predare în urma caruia s-a mentionat ca terenul aferent constructiei a fost predat în baza titlului de proprietate nr.1483202/2002, a intrat de drept în proprietatea exclusiva a reclamantei în baza sentintei civile 854/12.02.2008 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu si a procesului verbal de punere în posesie  220/2008.

La data de 20.02.2009 pârâtii Orasul T. si Primarul Orasului T., au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea actiunii reclamantei, aratând ca aceasta nu este îndreptatita la sumele cerute, precizând ca în data de 13.02.2009 Primarul Orasului T. a emis dispozitia 93 prin care s-a restituit în natura imobilul casa de locuit fara nici o afectatiune si astfel petenta putea dispune de imobil în calitate de proprietar.

Dupa administrarea probei cu acte si expertiza tehnica, prin sentinta civila 306 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj s-a respins actiunea si  exceptia lipsei competentei materiale a tribunalului.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca actiunea formulata are ca obiect contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului restituit în baza Legii 10/2001, fara a avea un caracter accesoriu, întrucât este formulata ulterior emiterii deciziei sau dispozitiei de restituire a imobilului. Caracterul independent de actiunea prevazuta de art. 26 alin. 3 din Leg. 10/2001 nu atrage competenta speciala a sectiei civile a tribunalului, ci pe aceea a instantei de drept comun, conform disp. art. 1, 2 din Codul de procedura civila, în functie de valoarea obiectului litigiului .Tribunalul s-a considerat competent potrivit art. 2 lit. b c.pr.civ., obiectul litigiului având are o valoare de peste 5 miliarde lei, respectiv 672.130,95 lei.

Pe fondul cauzei, s-a constatat ca prin ca prin dispozitia 1201/8.11.2005 emisa de Primarul Mun. T. s-a dispus restituirea în natura a imobilului casa de locuit, compus din 7 camere situat în T., notificatorilor R.D.A. si B. D. S., cu obligatia mentinerii afectatiunii – local scoala – pe o perioada de 5 ani  de la data emiterii dispozitiei, fiind încheiat între parti un protocol de predare primire la data de 19 iunie 2006 .

Terenul aferent constructiei a fost dobândit de reclamanta în baza titlului de proprietate nr.1483202/2002, intrând în proprietatea exclusiva a acesteia în baza sentintei civile 854/12.02.2008 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu si a procesului verbal de punere în posesie  220/2008.

Potrivit deciziei nr. 53/10.03.2006 emisa de Inspectoratul scolar Judetean Gorj , începând cu data de 1.09.2006 Scoala Generala nr. 2 T. aflata în imobilul în litigiu retrocedat reclamantei si-a concentrat activitatea la Grupul Scolar T., motiv pentru care s-a apreciat ca mentiunea  înscrisa la art. 2 al Dispozitiei 1201/2005 emisa de Primarul Orasului T. privind afectatiunea imobilului  pe o perioada de 5 ani a ramas fara obiect.

Ca urmare, s-a considerat ca reclamanta nu este îndreptatita la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecata ca reprezentând c.valoarea folosintei imobilului, iar în ceea ce priveste terenul în suprafata de 6903 m.p., s-a retinut ca a fost dobândit de reclamanta în baza titlului de proprietate depus la dosar si nu s-a facut dovada ocupatiunii si a folosirii acestuia de catre pârâti de la data emiterii titlului si pâna la 16.01.2009, când a fost formulata cererea de chemare în judecata.

Împotriva acestei sentinte  si  a încheierii din 10.11.2009 a declarat apel reclamanta.

În motivarea apelului s-a criticat faptul ca instanta, încalcând principiul continuitatii completului de judecata, a obligat reclamanta la plata unei taxe de timbru la valoarea pretentiilor solicitate, desi temeiul de drept al actiunii îl reprezinta dispoz. art. 16 alin 2 din legea 10/2001, fiind nesocotite prev. art. 15 lit. p) din legea 146/1997 si ale art. 50 din legea 10/2001. Reclamanta apelanta a mai precizat ca anterior, prin încheierea de la 13.03.2009, instanta stabilise ca actiunea este scutita de plata a taxei de timbru, fiind inadmisibil sa se solutioneze diferit aceeasi exceptie de catre aceeasi instanta.

Pe fondul cauzei,  apelanta a aratat ca pentru perioada ianuarie 2006-septembrie 2006 tribunalul nu  a motivat solutia de respingere a actiunii, desi a avut în vedere ca abia din septembrie 2006 s-a încetat activitatea în scoala.

Apelanta a considerat ca a dovedit ca pârâtul a exercitat posesia neîntrerupt asupra imobilului, cel putin pâna la 1.09.2006  si ca nu exista dovezi ca imobilul a fost predat reclamantei, mai ales ca prin dispozitia de restituire si protocolul de predare primire s-a stabilit ca posesia este exercitata de pârât. S-au invocat în dovedirea aceluiasi aspect si adresa 10656/20.11.2008 a Primariei Orasului Turceni, raspunsurile pârâtului la interogatoriu, întrebarile 6,7 si 10, protocolul de predare primire în care s-a mentionat stapânirea constructiei si a terenului aferent, facându-se referire la notiunea juridica de ” teren aferent”.

O alta critica  a vizat modalitatea de interpretare a conditiilor raspunderii civile delictuale si modul în care s-a analizat posesia de fapt asupra imobilului.

La data de 25 martie 2010, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

Apelul este fondat si urmeaza a fi admis pentru urmatoarele considerente.

Principiului continuitatii completului de judecata, reglementat prin art. 260 c.p.c., stabileste obligativitatea ca judecatorul care  a participat la dezbateri sa se pronunte asupra cauzei, chiar si în ipoteza când pronuntarea a fost amânata  si judecatorul nu mai face parte din completul respectiv. Acest principiu a fost respectat în speta,  deoarece pronuntarea a fost data în ziua în care s-au pus concluzii orale asupra fondului cauzei. Faptul ca pe parcursul solutionarii cauzei s-au schimbat membrii completului de judecata nu atrage nulitatea sentintei, nefiind prevazuta aceasta nulitate nici expres si nici virtual în normele de procedura.

Prin încheierea de sedinta de la 13 martie 2009 actiune a  fost calificata de instanta ca fiind derivata din legea 10/2001 si, în consecinta, scutita de plata taxei de timbru. Aceasta încheiere nu are caracter interlocutoriu, nu leaga instanta, cât timp nu lasa se întrevada rezultatul procesului sau nu  a rezolvat partial aspecte ce tin de fondul cauzei. Fiind o încheiere premergatoare, instanta poate reveni asupra celor stabilite, nefiind vorba despre existenta autoritatii de lucru judecat cu privire la stabilirea taxei de timbru, cum se sustine prin motivele de apel.

Instanta de apel apreciaza ca în mod corect a fost calificata actiunea ca fiind una de drept comun, care atrage competenta tribunalului în prima instanta în conditiile art. art. 2 lit. b c.pr.civ., deoarece  pune în discutie dreptul de proprietate în conditiile art. 480 c.civ., drept dobândit prin dispozitia emisa de unitatea detinatoare, act care a intrat în circuitul civil. Pentru apararea acestui drept, sub oricare dintre atributele specifice, titularul poate uza de actiunile de drept comun, fara sa se puna în discutie modul de dobândire, numai acesta  tinând de actiunile specifice legii 10/2001.

Pentru acest motiv s-a pus în vedere apelantei sa achite taxa de timbru si în apel, potrivit legii.

Cât priveste fondul cauzei, se apreciaza ca tribunalul a pronuntat o sentinta netemeinica, interpretând gresit probele administrate si nelegala, fiind aplicate gresit prevederile art. 998,999 c.civ. si ale art. 16 alin 2 din legea 10/2001.

Tribunalul a retinut corect ca reclamanta a dobândit proprietatea constructiei prin  dispozitia 1201/8.11.2005 emisa de Primarul Mun. T. si proprietatea  terenului aferent  prin titlul de proprietate nr.1483202/2002. În decizia administrativa se restituire s-a mentionat ca imobilul îsi va mentine afectatiunea de institutie de învatamânt pe o perioada de 5 ani, iar împrejurarea ca a ramas efectiv în folosinta unitatii care a emis dispozitia este dovedita si prin protocolul de predare primire la data de 19 iunie 2006.

Este, astfel, de necontestat ca la data de 1 ianuarie 2006, data începând cu  care reclamanta a solicitat  acordarea despagubirilor, imobilul, în ansamblul sau, era folosit de pârât.

Folosinta a continuat pâna în luna septembrie 2006, fapt atestat prin decizia nr. 53/10.03.2006 emisa de Inspectoratul scolar Judetean Gorj , potrivit cu care începând cu data de 1.09.2006 Scoala Generala nr. 2 T. aflata în imobilul în litigiu retrocedat reclamantei si-a concentrat activitatea într-o alta unitate scolara.

În atare conditii, este nejustificata din punct de vedere legal solutia tribunalului de respingere a actiunii pentru aceasta perioada, probele administrate si retinute de prima instanta fiind în sensul ca pâna în luna septembrie 2006 imobilul nu a  putut fi folosit de reclamanta.

Dreptul de folosinta este un atribuit al proprietatii, iar atunci când proprietarul este lipsit de exercitiul acestui drept are posibilitatea de a cere repararea prejudiciului suferit de catre persoana care a folosit bunul. În aplicarea acestui principiu, art. 16 alin 2 din legea 10/2001 a prevazut dreptul proprietarului caruia i s-a restituit un bun a carui afectatiune de interes public  s-a mentinut pentru o perioada limitata de timp de a primi o chirie  stabilita prin hotarâre de guvern. Folosirea termenului de ” chirie ” este improprie, cât timp între parti nu se încheie un contract de locatiune, aceasta suma reprezentând despagubirea ce acopera lipsa de folosinta  a imobilului.

Obligatia detinatorului de a achita proprietarului despagubiri vine în concordanta cu prevederile art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia europeana  a drepturilor omului, în lipsa acestei plati operând, practic, o expropriere de fapt, incompatibila cu principiul respectarii dreptului de proprietate.

Cuantumul despagubirilor este stabilit în conditiile HG 1886/2006, text care este invocat si de reclamanta în actiune ca temei de drept al pretentiilor si în raport de care reclamanta a precizat cuantumul pretentiilor sale. Prin expertiza realizata la prima instanta, expertul a  calculat despagubirile potrivit acestui act normativ si a HG 343/2007, stabilind, pentru perioada totala de timp solicitata, un cuantum mai mare decât cel pretins de reclamanta prin actiune. Desi dupa depunerea raportului de expertiza reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, nu a modificat câtimea pretentiilor sale, solicitând o suma mai mare, asa cum a rezultat din lucrarea expertului, ci a lasat investita instanta cu suma initiala.

În apel, la interpelarea instantei, reclamanta, prin avocat,  a precizat ca solicita pretentii la valoarea mentionata în actiune, adica mai putin decât s-a stabilit prin expertiza.

Fata de solicitarea expresa  a reclamantei si de concluziile expertizei, instanta de apel, apreciind ca raspunderea civila delictuala a pârâtului este antrenata ca urmare a folosintei exercitate asupra imobilului proprietatea reclamantei pentru perioada ianuarie – septembrie 2006, va stabili un cuantum al pretentiilor de  173 766 lei, care include valoarea actualizata a chiriei, pentru constructie si teren, asa cum se calculeaza în anexa la raportul de expertiza.

În conditiile OG 9/2000, plata dobânzii se poate acorda doar  începând cu data introducerii actiunii, nu de la data când s-a calculat prejudiciul, deoarece  astfel de sume nu sunt purtatoare de dobânzi, de drept.

Este nefondata cererea reclamantei pentru obligarea pârâtului la plata despagubirilor pentru perioada urmatoare lunii septembrie 2006 si pentru viitor, dupa data de 1 ianuarie 2009.

Astfel, desi pârâtul nu a încunostiintat direct pe reclamanta de faptul ca imobilul nu mai este necesar desfasurarii activitatii de interes public pentru care s-a mentinut afectatiunea imobilului prin dispozitia de restituire, pârâtul nu poate fi obligat la  plata contravalorii lipsei de folosinta pentru perioada de timp cât nu a folosit efectiv bunul.

În plus, reclamanta, ca proprietar, avea obligatia de  a se comporta fata de bunul sau cu diligenta, cunoscând în permanenta care este soarta acestuia si starea de fapt, pentru a preîntâmpina o folosinta abuziva si crearea unor prejudicii în patrimoniul sau.

Cum folosirea unui imobil ca unitate de învatamânt este un fapt de notorietate publica, mai ales într-o localitate mica precum localitatea T.,  reclamanta avea oricând posibilitatea sa constate daca imobilul mai este folosit.

Instanta apreciaza ca pasivitatea în care a stat reclamanta pâna în luna ianuarie 2009, desi imobilul fusese restituit înca din anul 2005 si solicitarea despagubirii pentru o perioada mare de timp reprezinta un abuz de drept, mai cu seama ca suma totala pretinsa este deosebit de mare fata de bugetul unitatii administrativ teritoriale.

Reaua credinta  a reclamantei  rezulta si din faptul ca, desi a atacat în instanta decizia nr. 93/2009 prin care unitatea detinatoare a dispus  ridicarea afectatiunii asupra imobilului, totusi reclamanta solicita acordarea de despagubiri si pentru viitor. Emiterea deciziei 93/2009, chiar daca sanctionata de instanta, face dovada ca reclamanta a luat la cunostinta cu exactitate de faptul ca imobilul sau nu mai este folosit de o alta persoana, astfel ca nu mai poate pretinde plata unei despagubiri pentru lipsa de folosinta.

Curtea constata ca prin sentinta civila 85/2.04.2009  a Tribunalului Gorj, prin care s-a constatat nulitatea dispozitiei 93/2009 s-a retinut ca nu se justifica emiterea acestei dispozitiei deoarece este ramasa fara obiect mentiunea din dispozitia de restituire privind mentinerea afectatiunii imobilului, cât timp în imobilul restituit nu mai functioneaza unitatea scolara. Aceasta motivare a instantei reprezinta, de altfel, si motivarea în fapt a actiunii promovata de reclamanta, ce  a facut obiectul dosarului 2531/95/009. Aceasta presupune ca reclamanta stia despre faptul ca imobilul sau nu mai este folosit de pârât.

Un argument în plus îl constituie si starea de fapt care rezulta din notificarea 19656/19.11.2008 înaintata de reclamanta pârâtului, prin care se solicita se i se comunice daca pârâtul a obtinut acordul proprietarilor pentru folosinta imobilului în perioada desfasurarii alegerilor locale din luna iunie 2008, reclamanta sustinând ca imobilul a fost folosit fara acordul sau.

Din notificarea respectiva rezulta ca în anul 2008 reclamanta se considera nu numai proprietar al imobilului, ci si cea careia îi revenea legal atributul folosintei, în timp ce pârâtul pierduse acest atribut si avea nevoie de acordul proprietarilor pentru a exercita în continuare acest drept.

Fata de modul în care percepea reclamanta raportul sau juridic cu bunul, fiind evident ca stia despre faptul ca scoala îsi încetase activitatea, nu are relevanta pentru aprecierea temeiniciei  solicitarilor reclamantei raspunsul dat acestei notificari de pârât.

Fata de aceste considerente, potrivit art. 296 c.p.c. se va admite apelul, se va schimba sentinta în sensul ca se va admite în parte actiunea, în temeiul art. 998, 999 c.civ. si art. 16 alin2 din legea 10/2001.

Pârâtul Oras T., reprezentat de primar,  va fi obligat la plata sumei de 173 766 lei reprezentând contravaloarea chiriei reactualizate pentru perioada ianuarie -septembrie 2006. În temeiul art. 274 c.p.c., pârâtul va fi obligat catre reclamanta la plata cheltuielilor de judecata  din prima instanta, de  7 749 lei, constând în taxa de timbru de  4722 lei, aferenta pretentiilor admise, onorariu avocat si onorariu expert, cheltuieli de deplasare si cazare, dovedite cu facturile depuse la dosar.

Se va respinge capatul de cerere privind obligarea pârâtului la plata chiriei pentru viitor.

Pârâtul va fi obligat la plata dobânzii legale calculata la debitul de

173 766 lei, începând cu data introducerii actiunii, 16 ianuarie 2009, si pâna la achitarea efectiva a sumei .

Potrivit art. 274 c.p.c., pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata în apel, în suma de 2361 lei,  reprezentând taxa de timbru la valoarea pretentiilor acordate.