Pretenţii. Plata unei chirii pentru lipsa de folosinţă a terenului –Legea nr.1/2005.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de la data 04.04.2007 reclamantul D.M. a chemat în judecată pe pârâta C.V. – Societate Cooperativă solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să oblige pârâta la plata unei chirii lunare al cărui cuantum să fie stabilit în funcţie de probatoriul administrat, asupra terenului ocupat de clădirile acesteia.
În fapt, reclamantul a motivat că este proprietarul terenului intravilan de 1.147 mp potrivit sentinţei civile nr.23336/1992 a Judecătoriei Giurgiu, a titlului de proprietate nr.58493/1999 şi a sentinţei civile nr.148/2002 iar în anul 1999 pârâta a formulat o acţiune pentru modificarea titlului său de proprietate în sensul radierii suprafeţei de 300 mp pe motiv că pe această suprafaţă de teren se află o construcţie „Bufet 2 Malu”, acţiune ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr.4829/1999.
A mai arătat reclamantul că prin decizia civilă nr.3001 Curtea de Apel Bucureşti a obligat pârâta să îi lase în deplină proprietate şi folosinţă suprafaţa de 350 mp, pentru diferenţă având dreptul Consumcoop Vedea să îl folosească gratuit pe toată durata construcţiilor existente, conform art.187 din Legea nr.109/1996, dar prin Legea nr.1/2005 s-a schimbat situaţia în sensul că dispoziţia arătate este aplicabilă numai dacă terenurile nu au fost revendicate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.1/2005, art.1411,1429 C.civ.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanţa a reţinut că reclamantul D.M. este proprietarul terenului în suprafaţă de 1.147 mp situat în intravilanul com. Malu, jud. Giurgiu, în tarlaua 34, parcela 1441, conform titlului de proprietate nr.58495/26.01.1999 şi, deşi între părţi s-au desfăşurat mai multe procese având ca obiect revendicarea acestei suprafeţe de teren, totuşi şi în prezent pârâta ocupă o suprafaţă de 1.000 mp din acest teren pe care are o construcţie, respectiv „Bufetul 2 Malu”, fără a-i plăti reclamantului nici o sumă de bani pentru lipsa de folosinţă a terenului respectiv.
Într-adevăr, dreptul de folosinţă gratuită al pârâtei asupra acestei suprafeţe de teren a fost recunoscut acesteia prin sentinţa civilă nr.2167/13.07.1993 a Judecătoriei Giurgiu definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr.3001/16.11.1999 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă, pe toată durata de existenţă a construcţiilor, avându-se în vedere la acel moment art.187 din Legea nr.109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperativei de consum şi de credit, care instituia acest drept în favoarea societăţilor cooperatiste.
Însă, această situaţie s-a schimbat ulterior, prin apariţia Legii nr.1/2005 pentru organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, care în art.107 alin.1 prevede că „Terenurile transmise în folosinţă pe durată nedeterminată şi fără plată în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperative de consum, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate şi pe care au fost realizate construcţii conform legii, îşi menţin acest regim juridic pe toată durata existenţei construcţiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societăţii cooperative”.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că în situaţia în care adevăratul proprietar al terenului ocupat de construcţiile realizate de o societatea cooperatistă îşi revendică dreptul său, cooperativa respectivă nu mai beneficiază de un drept de folosinţă gratuită asupra terenului, existând posibilitatea fie ca terenul să intre în proprietatea acesteia dacă proprietarul consimte să vândă terenul, sau în caz contrar, situaţia este reglementată de dreptul comun, respectiv acordarea proprietarului terenului a unei chirii echivalente cu lipsa de folosinţă a terenului.
O altfel de interpretare şi considerarea că reclamantul ar trebui să permită ca pârâta să îi folosească terenul fără a-l despăgubi pentru lipsa de folosinţă a terenului ar constitui o îngrădire nejustificată a dreptului său de proprietate, lipsindu-l pe acesta de exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv dreptul de a-l folosi, de a-i culege fructele civile sau industriale şi de a dispune de acesta.
Potrivit art.44 alin.2 din Constituţie „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular”, iar prin adoptarea Legii nr.1/2005 legiuitorul a înţeles să reglementeze această situaţie juridică tocmai pentru a veni în consens cu legea fundamentală dar şi cu Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care stabileşte că „Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”.
Or, este evident că în speţă nu este vorba despre nici o cauză de utilitate publică.
Susţinerea pârâtei în sensul că Legea nr.1/2005 nu este aplicabilă, este nejustificată întrucât nu este vorba despre o aplicare retroactivă a acesteia ci numai pentru viitor, de la data apariţiei actului normativ respectiv, fiind obligatorie aplicarea acesteia, dar fără a avea vreo incidenţă asupra situaţiei existente anterior intrării sale în vigoare, astfel că pentru acea perioadă dreptul de folosinţă gratuită al pârâtei statuat prin Legea nr.109/1996 şi recunoscut prin sentinţa civilă nr.2167/13.07.1993 a Judecătoriei Giurgiu definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr.3001/16.11.1999 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă, rămâne neatins şi fără instituirea vreunei obligaţii pecuniare a pârâtei pentru acea perioadă.
Însă, de la data apariţiei Legii nr.1/2005, reglementarea raporturilor juridice respective modificându-se, situaţia nu mai poate perpetua în sensul că reclamantul nu mai poate fi lipsit de proprietatea sa fără a fi despăgubit în consecinţă de cel care îi foloseşte terenul.
Aceasta deoarece, aşa cum s-a menţionat, dreptul de proprietate este garantat de Constituţie şi, mai mult decât atât, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a considerat că principiul respectării proprietăţii se consideră violat nu numai în ipoteza în care o persoană este lipsită în mod propriu zis de proprietatea sa dar şi atunci când unei persoane nu i se acordă posibilitatea de a se folosi normal de acesta, când aceasta este în imposibilitatea de a se bucura nestingherit de proprietatea sa – Cauza Vasilescu împotriva României.
Pentru toate considerentele expuse, instanţa a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată şi, în raport de concluziile raportului de expertiză contabilă, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 91.800 lei reprezentând chirie pentru terenul în suprafaţă de 1.000 mp situat în com. Malu, jud. Giurgiu pe care se află amplasat „Bufetul 2 Malu”, aferentă perioadei martie 2005 – decembrie 2007 inclusiv.
De asemenea a obligat pârâta să plătească reclamantului pe viitor suma de 2.700 lei lunar reprezentând chirie aferentă terenului mai sus menţionat, pe întreaga perioadă în care va ocupa terenul acestuia.
În baza art.274 alin.1 C.proc.civ a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.688 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, pârâta căzând în pretenţii faţă de reclamant, reţinându-se culpa procesuală a acesteia.
