Renunţarea la drept, înţeleasă ca act unilateral şi de dispoziţie prin care reclamantul se desistă de la dreptul subiectiv material afirmat pe calea acţiunii civile, se diferenţiază de renunţarea la judecată.


Renunţarea la drept, înţeleasă ca act unilateral şi de dispoziţie prin care reclamantul se desistă de la dreptul subiectiv material afirmat pe calea acţiunii civile, se diferenţiază de renunţarea la judecată care presupune desistarea de la un drept procesual recunoscut părţilor alături de altele care fac parte din aceeaşi categorie precum: dreptul de a face cereri şi de a fi încunoştinţate despre data şi locul desfăşurării procesului, dreptul de a se apăra, de a administra probe şi de a invoca excepţii, de a exercita căile legale de atac ori de a cere punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti sau altor titluri executorii, etc.

Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul și Primăria Municipiului Galați prin Primar Marius Stan atribuirea beneficiului contractului de închiriere în condițiile Legii nr. 114/1996 și evacuarea pârâtului din locuință. Iar în ședința publică din data de 10.01.2014 reclamanta fiind prezentă în fața instanței a solicitat verbal renunțarea la însuși dreptul pretins judecății în temeiul art. 247 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la renunțarea la însuși dreptul pretins, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile art. 247 Cod procedură civilă, dreptul subiectiv la care partea renunţă trebuie să fie dintre cele de care se poate dispune.

Renunţarea la dreptul subiectiv dedus judecăţii este un element component al principiului disponibilităţii reprezentând facultatea procesuală prevăzută de lege în favoarea reclamantului în virtutea căreia acesta poate stinge litigiul prin renunţarea la însuşi dreptul material al procesului.

Instanța a mai reţinut că renunţarea la drept, înţeleasă ca act unilateral şi de dispoziţie prin care reclamantul se desistă de la dreptul subiectiv material afirmat pe calea acţiunii civile, se diferenţiază de renunţarea la judecată care presupune desistarea de la un drept procesual recunoscut părţilor alături de altele care fac parte din aceeaşi categorie precum: dreptul de a face cereri şi de a fi încunoştinţate despre data şi locul desfăşurării procesului, dreptul de a se apăra, de a administra probe şi de a invoca excepţii, de a exercita căile legale de atac ori de a cere punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti sau altor titluri executorii, etc. În cauza de față, reclamanta a renunțat la dreptul de a cere atribuirea beneficiului contractului de închiriere și evacuarea pârâtului din locuință, acestea fiind drepturi de care reclamanta poate dispune conform art. 247 Cod procedură civilă.

În consecință, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la însuși dreptul pretins și în temeiul art. 247 Cod procedură civilă a respins cererea ca nefondată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii nu s-a exercitat nicio cale de atac.