Cuprins pe materii: Apel. Litigii profesionişti. Acţiune în constatare. Clauze abuzive.
art.1 alin.1 şi 2, art.4 alin.1 şi 2 din L. 193/2000
art.6 alin.4 din Legea 193/2000
art.10 lit. b din OG 21/1992, art.36 din OUG 50/2010
art.425 lit. b şi art.233 C. proc. civ.
În fond s-a reţinut că, comisionul de acordare nu este un comision simplu de analiză dosar, având în vedere valoarea acestuia raportat la creditul acordat şi a mai constatat că pârâtele nu au indicat nici în timpul judecăţii măcar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision iar modalitatea de exprimare şi lipsa oricărui element sau criteriu care a stat la baza calculului comisionului de acordare face ca această clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului.
Echilibrul contractual este afectat având în vedere cuantumul comisionului de administrare prin raportare la preţul total al contractului, în condiţiile în care scopul comisionului, declarat ulterior de către pârâtă, este acela de a acoperi cheltuielile de monitorizarea a riscului contractului şi cheltuielile de monitorizare a creditului care scad progresiv cu fiecare rată lunară achitată însă este complet disproporţionat faţă de operaţiunile efectiv indicate de pârâtă ca fiind necesar a fi acoperite.
În apel s-a stabilit că, potrivit art.8.16 din contract, împrumutatul/codebitorul declară că, au citit, înţeles şi acceptat clauzele prezentului contract şi au fost negociate cu CEI în conformitate cu prevederile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive. De asemenea, sentinţa apelată este motivată atât în fapt cât şi în drept fiind valorificat probatoriul administrat.
Trebuie observat că un contract poate cuprinde clauze prin care sunt stabilite prestații esențiale, care caracterizează contractul și fără de care acesta nu ar putea să existe, dar și clauze care au un caracter accesoriu, care nu sunt de esența raportului contractual, iar stabilirea caracterului esențial sau accesoriu al unei clauze contractuale trebuie realizată în urma unei interpretări stricte.
Secţia II civilă, dec. civ. nr.242 din 02 iunie 2016
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi reclamanţii P A şi P V au solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. E. I. IFN S.A. şi C. E. B.NV prin mandatar C. E. I. IFN S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de acordare şi comisionul de administrare a creditului din contractul de facilitare de credit şi garanţie nr. …/…..2008 şi în actele adiţionale din …..2010 şi ….2012.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 9629/30.10.2015 a Judecătoriei Galaţi, a fost admisă acţiunea reclamanţilor şi s-a constatat nulitatea absolută pentru caracter abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de acordare şi la comisionul lunar de administrare, prevăzute în contractul de facilitate de credit şi de garanție nr. …/……2008, cu consecinţa înlăturării acestora din contract, precum şi a prevederilor referitoare la acestea din actele adiţionale. De asemenea, a mai fost obligată pârâta C E B NV la restituirea către reclamanți a sumei de 6020,42 CHF precum şi obligarea aceleiaşi pârâte, C E B NV, la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului cu înlăturarea comisionului de acordare şi celui de administrare.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul fondului a constatat că, având în vedere atitudinea pârâtelor, acestea justificând inserarea şi perceperea comisionul de acordare doar pe o posibilitate acordată de lege ( care nu era încă în vigoare la momentul perfectării convenţiei), instanţa de fond a apreciat că dezechilibrul creat este contrar bunei credinţe. De asemenea, există un dezechilibru semnificativ între prestaţiile celor două părţi, dat fiind cuantumul comisionului de administrare faţă de valoarea creditului, în condiţiile în care comisionul nu este definit în cuprinsul convenţiei, nu se precizează dacă este vorba de costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de pârâtă ca urmare a unei fapte a consumatorului.
Împotriva acestei soluţii a formulat apel pârâtele, solicitând admiterea apelului, şi în principal, anularea şi, în subsidiar, şi schimbarea în parte sentinţei, în sensul respingerii tuturor capetelor de cerere.
Instanţa de control a constatat cu privire la comisionul de acordare că, potrivit art.8.16 din contract, împrumutatul/codebitorul declară că, au citit, înţeles şi acceptat clauzele prezentului contract şi au fost negociate cu CEI în conformitate cu prevederile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive. Aplicată la clauza prevăzută de art.5.1 lit. b din contract unde se prevede că, comisionul de acordare este de 1185,60 CHF, reprezentând 2% din valoarea totală a creditului plătibil integral la data semnării contractului sau la data primei trageri, reiese cu certitudine că, intimaţii au avut cunoştinţă de această clauză, cuantumul comisionului solicitat de bancă şi în final au fost de acord cu plata acestui comision ori la semnarea contractului ori la data primei trageri.
De asemenea, s-a mai statuat că, în cazul unui contract de credit bancar, sunt prestații esențiale doar acelea în lipsa cărora nu s-ar mai putea considera că avem de a face cu o astfel de convenție, aceasta nemaiputând exista în forma convenită de părți. În aceste condiții, tribunalul apreciază că perceperea unui comision de administrare nu reprezintă prestație esențială în cadrul unui contract de credit bancar întrucât acest tip de convenții pot exista chiar dacă nu sunt percepute diferite comisioane iar existența unor prestații (comisioane) suplimentare față de convenția de împrumut este de natură să diferențieze contractul de credit bancar de cel de împrumut.
Perceperea comisionului de administrare în mod definitiv, fără posibilitatea de restituire a acestuia la încheierea perioadei contractuale în condițiile îndeplinirii întocmai de către împrumutați a obligațiilor asumate, creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile contractuale, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
