Arbitraj. Piedici in organizarea si desfasurarea arbitrajului. Taxe arbitrale.
Împrejurarea că reclamanta se află în procedura insolvenţei şi nu ar fi în măsură să avanseze sumele necesare în vederea satisfacerii cheltuielilor arbitrale, nu reprezintă o piedică în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, astfel cum invocă apelanta, în considerarea art.342 alin.1 Codul de procedură civilă
Împrejurarea că reclamanta se află în procedura insolvenţei şi nu ar fi în măsură să avanseze sumele necesare în vederea satisfacerii cheltuielilor arbitrale, nu reprezintă o piedică în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, astfel cum invocă apelanta, în considerarea art.342 alin.1 Codul de procedură civilă
Textul de lege invocat are în vedere acele situaţii care fac imposibilă judecata de către instanţa arbitrală, cum ar fi, de exemplu, împrejurările legate de constituirea tribunalului arbitral etc., şi nu se referă, deci, la acele situaţii care presupun culpa vreuneia dintre părţi, cum este cazul în speţa de faţă.
Textul de lege invocat are în vedere acele situaţii care fac imposibilă judecata de către instanţa arbitrală, cum ar fi, de exemplu, împrejurările legate de constituirea tribunalului arbitral etc., şi nu se referă, deci, la acele situaţii care presupun culpa vreuneia dintre părţi, cum este cazul în speţa de faţă.
Legiuitorul, având competenţa exclusivă în stabilirea taxelor judiciare de timbru, este în drept să determine serviciile publice condiţionate de plata unor taxe de către beneficiari, cum sunt taxele judiciare de timbru.
Legiuitorul, având competenţa exclusivă în stabilirea taxelor judiciare de timbru, este în drept să determine serviciile publice condiţionate de plata unor taxe de către beneficiari, cum sunt taxele judiciare de timbru.
În virtutea aceleiaşi competenţe, legiuitorul poate stabili şi excepţii, constând în scutirea unor servicii publice sau a anumitor categorii de persoane de la obligaţia plăţii taxelor, însă instituirea unor asemenea excepţii nu se extinde altor situaţii decât cele expres prevăzute de lege.
În virtutea aceleiaşi competenţe, legiuitorul poate stabili şi excepţii, constând în scutirea unor servicii publice sau a anumitor categorii de persoane de la obligaţia plăţii taxelor, însă instituirea unor asemenea excepţii nu se extinde altor situaţii decât cele expres prevăzute de lege.
Astfel, conform art. 1 din Normele din 29 noiembrie 1999 privind taxele şi cheltuielile arbitrale emise de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie , cu modificările ulterioare, pentru remunerarea serviciilor arbitrale prestate de această instituţie, se percepe o taxă arbitrală stabilită în funcţie de valoarea obiectului cererii de arbitrare, fără ca textul normativ să prevadă vreo scutire de la plata acestor taxe.
Astfel, conform art. 1 din Normele din 29 noiembrie 1999 privind taxele şi cheltuielile arbitrale emise de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie , cu modificările ulterioare, pentru remunerarea serviciilor arbitrale prestate de această instituţie, se percepe o taxă arbitrală stabilită în funcţie de valoarea obiectului cererii de arbitrare, fără ca textul normativ să prevadă vreo scutire de la plata acestor taxe.
(Decizia nr. 281/29.05.2007, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a comercială)
Prin acţiunea înregistrată la 17.11.2006, reclamanta SC B. E. SA a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 177.890,08 RON, debit , 64.185,74 RON, penalităţi de întârziere.
Prin Sentinţa comercială nr.604/17.01.2007, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială a admis excepţia de necompetenţă generală şi a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că potrivit art.25 din contractul nr.52/9.09.2004, părţile au stabilit ca eventualele litigii ce pot apărea din modul de executare a contractului să se soluţioneze pe calea arbitrajului la Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Instanţa a constatat că potrivit art.3433 Codul de procedură civilă, încheierea convenţiei arbitrale exclude pentru litigiul care face obiectul ei competenţa instanţelor judecătoreşti.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului.
Apelanta a formulat următoarele critici:
1. Pentru reclamanta- în faliment – principala piedică în desfăşurarea arbitrajului, potrivit art.342 alin.1 Codul de procedură civilă, este reprezentată de suportarea cheltuielilor arbitrale, în conformitate cu prevederile art.359 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Datorită stării de faliment, reclamanta nu deţine fonduri pentru a avansa asemenea cheltuieli.
Spre deosebire de cheltuielile arbitrale, legiuitorul a prevăzut în Legea nr.64/1995, Legea nr.85/2006 scutirea debitoarei de la achitarea taxei judiciare de timbru.
2. Lipsa caracterului imperativ al clauzei compromisorii.
Potrivit dispoziţiilor art.25.2 din contractul părţilor s-a reglementat posibilitatea părţilor contractante de a apela la arbitrajul Camerei de Comerţ, conform legislaţiei în vigoare, fără a exista această obligativitate.
La dosar, în dovedire, apelanta a depus adresa Camerei de Comerţ şi Industrie a României referitoare la dosarul arbitral nr.85/2007.
Intimata, legal citată, a solicitat respingerea apelului.
Asupra apelului, Curtea constată următoarele:
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că potrivit art.25.2 din contractul de furnizare de produse nr.52/9.09.2004, părţile au inserat clauza compromisorie în ceea ce priveşte soluţionarea divergenţelor contractuale, prin arbitraj, la Camera de Comerţ şi Industrie a României, potrivit legislaţiei în vigoare.
Potrivit art.3431 Codul de procedură civilă, prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este inserată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului.
Potrivit art.3433 Codul de procedură civilă, încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţei instanţei judecătoreşti.
De asemenea, se reţin şi prevederile art.343/4 alin.1, 2 şi 3 Cod procedură civilă, respectiv, (1)în cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie arbitrală, pe care una dintre ele o invocă în instanţa judecătorească, aceasta îşi verifică competenţa.
(2) Instanţa va reţine spre soluţionare procesul dacă:
a) pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nici o rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală;
b) convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj.
(3)În celelalte cazuri, instanţa judecătorească, la cererea uneia dintre părţi, se va declara necompetentă, dacă va constata că există convenţie arbitrală.
Câr priveşte faptul că Legea nr. 64/1995 sau Legea nr. 85/2006 prevăd pentru aceeaşi situaţie în care se află reclamanta scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, se observă că derogarea este strict şi limitativ prevăzută de lege şi nu acoperă scutirea de la plata taxelor arbitrale, care, de altfel, are un alt izvor de drept.
În ceea ce priveşte conţinutul normei înscrise în art.25.2 din contract, Curtea reţine că reglementarea în materie prevede că părţile convenţiei, având capacitatea deplină de exerciţiu, pot să rezerve soluţionarea litigiului patrimonial unui tribunal arbitral, dacă acesta priveşte drepturi asupra cărora legea permite a se face tranzacţie şi, sub sancţiunea nulităţii, convenţia arbitrală se încheie în scris.
În lipsa altor precizări legale, critica apelantei cu privire la caracterul dispozitiv al normei înscrise în art.25.2. din contract, este neîntemeiată, neexistând deci o formulă sacramentală cu privire la inserarea clauzei compromisorii.
Aşa cum s-a arătat, conform art.3433 Codul de procedură civilă, simpla inserare a clauzei compromisorii în contract exclude pentru litigiul care face obiectul ei competenţa instanţei judecătoreşti.
În consecinţă, pentru motivele reţinute şi temeiurile de drept arătate, Curtea va constata apelul nefondat şi îl va respinge conform art.296 C.pr.civ.
4
