Clauza contractuală.Forţa majoră.
În speţă, pârâta, în calitate de debitoare, nu a comunicat reclamantei, în calitate de creditoare, în termenul convenţional sus-menţionat, apariţia cazului de forţă majoră, aşa cum ea însăşi a recunoscut în cuprinsul apărărilor formulate în întâmpinare.
În speţă, pârâta, în calitate de debitoare, nu a comunicat reclamantei, în calitate de creditoare, în termenul convenţional sus-menţionat, apariţia cazului de forţă majoră, aşa cum ea însăşi a recunoscut în cuprinsul apărărilor formulate în întâmpinare.
Prin urmare, convenţia de agravare a răspunderii contractuale îşi produce pe deplin efectele juridice, în sensul că pârâta nu poate fi exonerată de plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere stipulate în contract, pentru plata cu întârziere a contravalorii serviciilor prestate.
Prin urmare, convenţia de agravare a răspunderii contractuale îşi produce pe deplin efectele juridice, în sensul că pârâta nu poate fi exonerată de plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere stipulate în contract, pentru plata cu întârziere a contravalorii serviciilor prestate.
Clauza contractuală sus-menţionată este legală şi nu poate fi înlăturată de către instanţă, deoarece debitorul care se pretinde eliberat printr-un caz de forţă majoră are sarcina dovedirii acestui caz, modalitatea concretă de dovedire în speţa de faţă fiind reglementată prin art.22 alin.3) din Abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr.x şi Contractul privind prestarea serviciilor comune de gospodărire a apelor nr.y/2005.
În aceste condiţii, instanţa nu va mai analiza pe fond cazul de forţă majoră, aşa cum a fost descris în certificatele emise de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, astfel că acţiunea reclamantei va fi admisă, aşa cum a fost formulată.
TRIBUNALUL VÂLCEA – SECŢIA A II A CIVILĂ SENTINŢA Nr.502/2012 din 15 Februarie 2012
La data de 10 mai 2010 reclamanta ANPABD, în contradictoriu cu pârâta SC O SA, cu sediul în Rm.Vâlcea a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 140.369,27 lei.
În motivare se arată că între părţi au existat relaţii contractuale, potrivit abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr.X/2010 şi contractului privind prestarea serviciilor comune de gospodărire a apelor nr.Y/2005.
Pentru plata serviciilor prestate reclamanta a emis facturi fiscale, în baza proceselor-verbale încheiate, iar faţă de achitarea cu întârziere a acestora s-au emis noi facturi fiscale, calculul majorărilor şi penalităţilor de întârziere fiind realizat conform art.14,15 şi 16 din abonamentul nr.z şi respectiv art.13,14 şi 15 din contractul nr.y/2005.
Aceste facturi sunt factura nr.aaaa/6.05.2010 pentru suma de 12.098,15 lei pentru perioada 1.01.2010-30.04.2010, conform abonamentului nr.z/2010 şi facturile nr.bbbb/24.01.2011 pentru suma de 121.902,11 lei şi cccc/24.01.2011 pentru valoarea de 6.369,01 lei, conform abonamentului şi contractului nr.y/2005, penalităţi calculate la 31.12.2010.
Facturile sus-menţionate au fost refuzate la plată de către pârâtă, care a invocat forţa majoră, aşa cum a fost certificată de către Camera de Comerţ şi Industrie, refuz comunicat reclamantei prin adresele din data de 14.05.2010 şi 4.02.2011.
În continuare, se arată că reclamanta a transmis pârâtei punctul de vedere cu privire la acest aspect prin adresele din data de 19.05.2010 şi respectiv 4.02.2011.
Astfel, reclamanta menţionează că pârâta nu a respectat prevederile contractuale ale art.22 din abonament, iar faţă de Certificatele de forţă majoră emise de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, creditoarea a considerat că nu există un caz de forţă majoră în sensul art.1082,10830şi 1085 Cod civil, dispoziţii potrivit cărora evenimentul trebuie să aibă o origine exterioară, din afara persoanei sau a sferei de activitate a debitorului şi să fi fost imprevizibil în momentul încheierii contractului, de neînlăturat şi de neînvins.
În aceste condiţii, în opinia reclamantei, întârzierea plăţii facturilor din cauza unei achiziţionări întârziate a unei instalaţii ce produce materie primă mai ieftină-instalaţia de Piroliză de la A Piteşti- nu constituie o stare de forţă majoră în înţelesul legii, astfel că certificatele emise nu au relevanţă juridică în cauză.
Temeiul juridic al cererii îl constituie dispoziţiile art.969,1073 şi 1362 Cod civil raportate la cele ale art.112-114 Cod procedură civilă.
Au fost anexate cererii Abonamentul din anul 2010,Actul adiţional şi anexele aferente acestor acte, corespondenţa purtată între părţi, Certificatele de forţă majoră emise de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, contractul nr.y/2005 cu anexele la contract şi Actele adiţionale la contract, precum şi facturile fiscale aflate în litigiu.
Iniţial, cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm.Vâlcea, care prin sentinţa din data de 14 iunie 2011 a declinat competenţa materială în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Prin întâmpinare, s-a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7201 Cod procedură civilă, excepţie respinsă motivat prin Încheierea din data de 9.11.2011.
Pe fond, s-a arătat că factura fiscală din data de 6.05.2010 emisă pentru suma de 12.098,15 lei a fost refuzată la plată pentru intervenirea forţei majore, iar celelalte două facturi, ca urmare a faptului că potrivit evidenţei contabile proprii acestea au fost achitate.
Cu privire la forţa majoră, se precizează că potrivit Certificatelor emise de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, în perioada 1.04.2010-1.06.2010 a intervenit un caz de forţă majoră, condiţii în care nu s-au putut achita în termen facturile fiscale emise de reclamantă.
Pârâta înlătură susţinerile reclamantei cu privire la faptul că lipsa materiei prime nu ar constitui un motiv de forţă majoră, precum şi pe cea referitoare la necomunicarea răspunsului în termenul prevăzut în contract.
Sunt menţionate adresele de comunicare a intervenirii forţei majore din data de 14.05.2010 şi 7.02.2011.
Se arată că legiuitorul nu a definit noţiunea de forţă majoră, condiţii în care părţile o pot face prin intermediul contractului, iar odată prevăzută în contract ea înlătură răspunderea contractuală, fiind o cauză exoneratoare de răspundere.
Este invocată şi împrejurarea că, în condiţiile menţionate mai sus, creditorul nu mai poate pretinde executarea obligaţiei, având în vedere că exonerarea de răspundere operează în puterea legii, conform prevederilor art.1082 şi 1083 Cod civil.
Prin urmare, se precizează că obligaţia reclamantei este aceea de a lua act de intervenirea forţei majore, deşi nu a fost comunicată în termenul indicat în contract, forţă majoră dovedită prin certificatele emise de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea.
La data de 5.12.2011, pârâta a formulat precizări cu privire la apărările cuprinse în întâmpinare, arătând că toate facturile aflate în litigiu au fost refuzate ca urmare a intervenirii cazului de forţă majoră, aşa cum a fost dovedit prin certificatele depuse la dosar.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Între părţile din proces s-au stabilit raporturi contractuale, în speţă, fiind vorba despre o executare cu întârziere de către pârâtă a obligaţiei de plată pentru serviciile furnizate de reclamantă.
Pentru executarea cu întârziere, necontestată de pârâtă, s-au emis cele trei facturi fiscale pentru suma de 140.369,27 lei, facturi ce cuprind majorări şi penalităţi de întârziere calculate conform prevederilor art.14,15 şi 16 din Abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă din anul 2010 şi respectiv art.13,14 şi 15 din contractul privind prestarea serviciilor comune de gospodărire a apelor nr.y/2005.
Cuantumul acestora nu a fost contestat de către pârâtă.
Apărările pârâtei privesc incidenţa prevederilor contractuale cuprinse în art.22 din Abonament şi din Contract referitoare la forţa majoră, prevederi raportate la cele două Certificate emise de emise de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea în data de 29.03.2010 şi 30.04.2010.
Dispoziţiile art.22 din cuprinsul contractelor sus-menţionate arată că ”Forţa majoră invocată în condiţiile legii şi comunicată celeilalte părţi în termen de 3 zile lucrătoare de la producere, apără de răspundere partea care o invocă.
Restricţiile introduse în perioadele deficitare, când se aplică planurile de restricţii, sunt asimilate „forţei majore”.
Dovada forţei majore se va comunica în maximum 15 zile de la apariţie şi va fi certificată de către organismul abilitat de lege.”
Prin Certificatul de forţă majoră din data de 29.03.2010 s-a precizat că, luând în considerare cererea înregistrată la data de 24.03.2010 şi concluziile la care a ajuns Comisia de analiză a cazului de forţă majoră cuprinse în Referatul din data de 29.03.2010, s-a certificat cazul de forţă majoră( lato sensu), raportat la dispoziţiile art.1082 şi 1083 Cod civil, întârzierea integrării A Piteşti şi implicit imposibilitatea asigurării din motive obiective a materiilor prime principale Etilenă şi Propilenă asigurate de instalaţia de Piroliză de la A Piteşti.
Pentru acest fapt s-a constatat că în perioada 1.04.-30.04.2010 pârâta se află în imposibilitatea de a respecta contractele cu beneficiarii produselor de sodă caustică, acid clorhidric, hidrogen, clor lichid etc, precum şi cu furnizorii de materii prime, energie electrică şi utilităţi.
Prin cel de-al doilea certificat de forţă majoră s-a prelungit perioada de valabilitate până la data de 1 iunie 2010.
Aşa cum s-a arătat şi prin întâmpinare, pârâta a comunicat reclamantei intervenirea cazului de forţă majoră prin adresele din data de 14.05.2010 şi din data de 4.02.2011.
Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a constatat că acţiunea reclamantei este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În primul rând, trebuie observat că pârâta a formulat apărări care au în vedere o imposibilitate fortuită de executare temporară, care nu conduce la stingerea obligaţiei principale de plată, ci doar la suspendarea executării pe durata împrejurării invocate ca un caz de forţă majoră, adică pe durata menţionată în certificatele emise de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea (1.04.-1.06.2010).
În al doilea rând, instanţa reţine că prin clauza contractuală prevăzută de părţi în art.22 reprodus mai sus, părţile au stabilit că forţa majoră este cauză exoneratoare de răspundere, în condiţiile alineatului 3), şi anume cu îndeplinirea cumulativă a două condiţii: dovedirea intervenirii ei prin comunicarea către reclamantă în maximum 15 zile de la apariţie şi certificarea forţei majore de către organismul abilitat de lege.
Rezultă că, în fapt, prin această clauză stipulată în alineatul 3 al art.22, părţile au cuprins o convenţie de agravare a răspunderii contractuale, în sensul că debitorul îşi asumă răspunderea chiar în ipoteza în care neexecutarea se datorează forţei majore, dacă nu se face dovada apariţiei ei, conform art.22 alin.3) din contract.
Într-adevăr, forţa majoră constituie o cauză legală de exonerare a răspunderii, conform prevederilor art.1082 Cod civil, însă în speţă ea înlătură răspunderea contractuală numai în condiţiile sus-arătate.
De aceea, în cazul în care fie că debitorul nu comunică creditorului intervenirea forţei majore în maximum 15 zile de la apariţie, fie că nu face dovada certificării ei, răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale sau executarea necorespunzătoare a acestora există.
Clauza contractuală sus-menţionată este legală şi nu poate fi înlăturată de către instanţă, deoarece debitorul care se pretinde eliberat printr-un caz de forţă majoră are sarcina dovedirii acestui caz, modalitatea concretă de dovedire în speţa de faţă fiind reglementată prin art.22 alin.3) din Abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr.401/2010 şi Contractul privind prestarea serviciilor comune de gospodărire a apelor nr.618/2005.
În aceste condiţii, instanţa nu a mai analizat pe fond cazul de forţă majoră, aşa cum a fost descris în certificatele emise de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, astfel că acţiunea reclamantei a fost admisă, aşa cum a fost formulată.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 140.369,27 lei cu titlu de majorări şi penalităţi de întârziere către reclamantă, conform prevederilor art.969 Cod civil, precum şi la plata sumei de 4.423 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în temeiul dispoziţiilor art.274 alin.1) Cod procedură civilă.
