1.DREPT COMERCIAL. NULITATEA UNEI CLAUZE
CONTRACTUALE CARE EXCEDE PREDERILOR LEGII
NR. 58/1934, COMPLETATĂ CU NORMELE CADRU
NR.6/1994 EMISE DE B.N.R. PE BAZA LEGII NR.
58/1934.
Art. 969 alin. 1 Cod civil, art. 104, 89 şi 106 din Legea nr.
58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, pct. 509 din
Normele cadrul nr. 6/1994 date în aplicarea Legii nr. 58/1934
Nulitatea este o sancţiune care intervine pentru
nerespectarea, la momentul încheierii actului juridic, a
condiţiilor legale necesare pentru încheierea valabilă a
acestuia, iar nu pentru împrejurări intervenite ulterior
acestui moment, care pot constitui cauze de ineficacitate a
actului juridic, dar nu de nulitatea acestuia.
Părţile nu pot contraveni, prin acordul lor, acestui
principiu de drept, faptul că ele au denumit convenţional o
anumită împrejurare ca fiind cauză de nulitate, neputând
avea semnificaţia unei cauze de nulitate a biletului la
ordin care excede dispoziţiilor Legii nr.58/1934 privind
cambia şi biletul la ordin completată cu Normele cadru
nr.6/1994 emise de B.N.R. privind comerţul făcut de
societăţile bancare şi celelalte societăţi comerciale de credit,
cu cambii şi bilete la ordin, pe baza Legii nr.58/1934.
(decizia nr. 30/A-C din 14 martie 2008,
pronunţată de Curtea de Apel piteşti –s.c.c.a.f. )
Prin cererea înregistrată la data de 24.05.2007, reclamanta
S.C. A.M. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. A.L. S.A.
Bucureşti, aşa cum a precizat ulterior, şi pe Banca T. – Sucursala Vâlcea,
pentru ca instanţa să constate că biletul la ordin cu termen de scadenţă la
13.05.2007 a devenit nul, prin achitarea integrală a acestuia la data
scadenţei, iar banca pârâtă să fie obligată să solicite Centralei Incidentelor
de Plăţi anularea incidentului de plată produs cu biletul sus-menţionat.
În motivare, a arătat că între reclamantă şi pârâta S.C. A.L.
S.A. a intervenit contractul de leasing financiar nr.040219MB02, iar
pentru garantarea plăţii la scadenţă a ratelor au fost emise de către
reclamantă bilete la ordin, cu termenele şi valorile prevăzute în Anexă la
contract.
Potrivit dispoziţiilor art.10.2 din contract, Finanţatorul
trebuia să emită, cu două luni înainte de data scadenţei, o factură pro
forma, în Euro, plătibilă în lei, pentru ca la data scadenţei să fie emisă
factura fiscală, care să cuprindă şi diferenţele de curs valutar între data
facturii şi data încasării efective.
Pârâta a emis cu două luni înainte de data scadenţei, adică la
data de 13.03.2007, facturile nr.294549 şi 294550, în valoare de 1998,84
Euro şi 330,82 Euro, cu termen de scadenţă la data de 13.04.2007, cu
toate că prin contract termenul de scadenţă era 13.05.2007.
Reclamanta a achitat cu un avans de 32 de zile contravaloarea
facturilor, plata sumei de 7781,06 lei, echivalentul sumei de
1998,84+330,82 Euro fiind efectuată prin ordinul de plată
nr.1989/11.04.2007 de către intervenientă în contul reclamantei.
Cu toate acestea, pârâta a prezentat biletul la ordin la banca
pârâtă, în vederea decontării, deşi prin contract, în art.2.4., s-a stipulat că
„Dacă Utilizatorul remite plata la data scadenţei atunci biletul la ordin
referitor la această plată devine nul.”
În consecinţă, s-a solicitat instanţei admiterea primului capăt
de cerere, precum şi obligarea băncii pârâte să solicite anularea
incidentului bancar referitor la biletul la ordin prezentat pentru
decontare.
Prin întâmpinare, pârâta Banca T. S.A. (f.27 dosar) a solicitat
respingerea cererii, întrucât biletul la ordin a fost semnat şi ştampilat de
emitentă la data de 22.04.2004, fiind lăsat în posesia pârâtei S.C. A.R.
S.A., titlu pe care beneficiarul l-a introdus în circuitul bancar spre
decontare, moment în care s-a constatat lipsa de disponibil în contul
curent al emitentei, cont curent care era blocat în urma popririlor
înfiinţate de A.F.P. Rm. Vâlcea.
Acest fapt a condus la înregistrarea incidentului de plată,
potrivit Regulamentului B.N.R. nr.1/2001, la data de 14.05.2007,
înscriere care nu atrage interdicţia bancară, reclamanta putând în
continuare să folosească bilete la ordin.
La rândul său, pârâta S.C. A.F. S.A. a arătat, prin întâmpinare
(f.32 dosar), că în mod eronat reclamanta a menţionat ca dată a scadenţei
13.05.2007, deoarece potrivit Programului plăţilor, data scadenţei pentru
rata 12 este 13.04.2007, dată care nu trebuie confundată cu scadenţa
înscrisă în biletul la ordin, care într-adevăr este 13.05.2007.
Pârâta a menţionat că potrivit art.10.8 şi art.10.9 din contract,
ratele de leasing au fost garantate cu 16 bilete la ordin cu scadenţa la 30
zile după scadenţa ratei aferente, iar în cazul în care Utilizatorul nu
îndeplineşte la timp oricare dintre obligaţiile de plată conform
contractului, biletele la ordin pot fi trimise spre încasare la banca
Utilizatorului.
Pârâta recunoaşte plata efectuată prin ordinul de plată invocat
de reclamantă prin cererea introductivă, însă precizează că suma
respectivă a fost folosită în conformitate cu clauza inserată în contract la
art.10.5, în care se arată că în cazul unor plăţi parţiale, sumele care se vor
considera plătite vor fi în ordine: TVA, dobânda de întârziere, dobânda,
capital.
Cum la data scadenţei celei de-a 12 rată reclamanta avea o
restanţă de 4.788,4 lei, restanţă care ulterior, la data de 10 mai 2007 a
crescut la suma de 4.840 lei, după ce între timp s-a mai achitat suma de
1.035 lei.
Prin urmare, prezentarea biletului la ordin la plată s-a făcut în
condiţii legale, astfel că acţiunea apare ca neîntemeiată.
La data de 07.09.2007, reclamanta a solicitat chemarea în
judecată a intervenientei S.C. A.M. S.R.L., potrivit dispoziţiilor art.57
alin.4 Cod procedură civilă, aşa cum s-a precizat în şedinţa publică din
05.10.2007, cerere motivată de împrejurarea efectuării plăţii către pârâta
S.C. A.L. S.A., de către intervenientă.
Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi contencios
administrativ fiscal, prin sentinţa nr.1273 din 14 decembrie 2007, a
respins cererea principală formulată de reclamanta S.C. A.M. S.R.L.
Râmnicu Vâlcea, precum şi cererea de chemare în judecată formulată faţă
de intervenienta S.C. A.I. S.R.L. Râmnicu Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între reclamantă,
în calitate de utilizator şi S.C. A (ROMANIA) S.A., în calitate de
finanţator, actuala pârâtă S.C. A.L. S.A., s-a încheiat contractul de leasing
financiar nr.040219MB02 în data de 19.02.2004, contract în baza căruia
utilizatorul are obligaţia de plată la data scadenţei a fiecărei rate sau a altei
sume restante.
Potrivit dispoziţiilor art.2.4, „Dacă utilizatorul remite plata la
data scadenţei, atunci biletul la ordin referitor la această plată devine nul”
(f.13 dosar).
În conformitate cu Anexa la contract (f.17 dosar), s-a stabilit
programul plăţilor, program care cuprinde scadenţa celor 16 rate, pe
perioada 27.07.2004 – 07.05.2008, iar separat s-a stabilit scadenţa la 30 de
zile după scadenţa ratei aferente, a 16 bilete la ordin, date ca garanţie a
ratelor de leasing, potrivit prevederilor art.10.8 (f.11 dosar).
Rata în litigiu este rata a 12-a, rată a cărei scadenţă a fost la
data de 13.04.2007, pentru care utilizatorul a emis, la data de 22.04.2004,
biletul la ordin nr.1 pentru suma de 2330 Euro, cu scadenţă la
13.05.2007 (f.5 dosar).
La data de 11.04.2007, intervenienta S.C. A.I. S.A. a emis
Ordinul de plată nr.1989 pentru suma de 7.781,06 lei, în contul
reclamantei, plată efectuată în favoarea pârâtei S.C. A.L. S.A.
Reclamanta a susţinut că prin emiterea ordinului de plată sus-
menţionat a înţeles să achite cea de-a 12 rată, condiţii în care sunt
aplicabile prevederile art.2.4 din contract, referitoare la nulitatea biletului
la ordin, clauză în baza căreia a solicitat instanţei constatarea nulităţii
acestui titlu de credit.
Cu privire la valabilitatea clauzei contractuale invocate în
susţinerea primului capăt de cerere, instanţa a reţinut că potrivit
dispoziţiilor art.969 alin.1 Cod civil, „convenţiile legal făcute au putere de
lege între părţile contractante”.
Libertatea contractuală consacrată de textul sus-citat trebuie
însă raportată la prevederile art.5 Cod civil în care se arată că „nu se
poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare, la legile care
interesează ordinea publică şi bunele moravuri.”
Prin art.2.4, părţile au cuprins o cauză de nulitate a biletului la
ordin care excede dispoziţiilor Legii nr.58/1934 privind cambia şi biletul
la ordin completată cu Normele cadru nr.6/1994 emise de B.N.R.
privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi
comerciale de credit, cu cambii şi bilete la ordin, pe baza Legii
nr.58/1934.
nr.58/1934.
Potrivit dispoziţiilor pct.2 din Normele cadru, „cambia şi
biletul la ordin sunt titluri negociabile şi instrumente de plată care
constată obligaţia asumată de către debitor de a plăti la vedere sau la o
scadenţă fixată, beneficiarului sau la ordinul acestuia, o sumă
determinată”, biletul la ordin punând „în legătură în procesul creării sale
două persoane: subscriitorul sau emitentul şi beneficiarul”.
Fiind un titlu formal, pentru a fi valabil, acesta trebuie să
satisfacă anumite condiţii exprimate în formule consacrate de redactare a
textului, care exprimă clauze cu valoare juridică strictă, în toate
redactările biletul la ordin trebuind să cuprindă menţiunile obligatorii
prevăzute de lege care să satisfacă cerinţele suficientei informaţii care
decurge din titlu, precum şi cerinţele certitudinii reflectării obligaţiilor
asumate de către părţi prin titlul respectiv.
Aşa cum se arată în pct.509 din norme, „datorită caracterului
formal al biletului la ordin, dacă titlului îi lipseşte vreuna dintre condiţiile
obligatorii menţionate în art.104 din Legea asupra cambiei şi biletului la
ordin, titlul este nul.”
Articolul 104 din lege precizează că biletul la ordin trebuie să
Articolul 104 din lege precizează că biletul la ordin trebuie să
cuprindă: denumirea de bilet la ordin trecută în însuşi textul titlului şi
cuprindă: denumirea de bilet la ordin trecută în însuşi textul titlului şi
exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu;
exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu;
promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată; arătarea
promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată; arătarea
scadenţei; arătarea locului unde plata trebuie făcută; numele aceluia căruia
scadenţei; arătarea locului unde plata trebuie făcută; numele aceluia căruia
sau la ordinul căruia plata trebuie făcută; arătarea datei şi a locului
sau la ordinul căruia plata trebuie făcută; arătarea datei şi a locului
emiterii; semnătura emitentului”.
emiterii; semnătura emitentului”.
Alte cauze de nulitate sunt arătate de legiuitor în art.89
Alte cauze de nulitate sunt arătate de legiuitor în art.89
raportat la art.106 din lege, referitoare la anularea şi înlocuirea titlului în
raportat la art.106 din lege, referitoare la anularea şi înlocuirea titlului în
caz de pierdere, sustragere sau distrugere.
caz de pierdere, sustragere sau distrugere.
Faţă de aceste prevederi speciale ale legii cu privire la cauzele
Faţă de aceste prevederi speciale ale legii cu privire la cauzele
de nulitate ale biletului la ordin, cauza de nulitate prevăzută de părţi în
de nulitate ale biletului la ordin, cauza de nulitate prevăzută de părţi în
contract apare ca derogând de la dispoziţii interesând ordinea publică,
contract apare ca derogând de la dispoziţii interesând ordinea publică,
condiţii în care ea nu poate produce efecte juridice.
condiţii în care ea nu poate produce efecte juridice.
Părţile contractante trebuiau să prevadă una dintre
modalităţile cuprinse în lege referitoare la dovada plăţii, în condiţiile în
care s-au emis bilete la ordin prin care emitentul a înţeles să garanteze
plata ratelor de leasing.
Aceste modalităţi privesc, fie înscrierea menţiunii „achitat” pe
biletul la ordin, fie emiterea unei chitanţe separate de titlu prin care să se
probeze efectuarea plăţii, fie restituirea voluntară a titlului de credit de
către posesorul creditor, iar nu aplicarea sancţiunii nulităţii biletului la
ordin, sancţiune care ar presupune neîndeplinirea unor condiţii
imperative ale legii la data emiterii titlului.
Prin urmare, primul capăt de cerere a fost respins ca
neîntemeiat.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, s-a reţinut că
Banca Transilvania – Sucursala Vâlcea a solicitat înscrierea incidentului
de plată potrivit dispoziţiilor art.3 din Regulamentul nr.1/2001 privind
organizarea şi funcţionarea la B.N.R. a Centralei Incidentelor de Plăţi, în
condiţiile în care biletul la ordin cu scadenţă la o dată fixă a fost refuzat
din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată la termen.
Biletul la ordin prezentat de către pârâta S.C. A.L. S.A. a
îndeplinit condiţiile de formă şi de fond cuprinse în Legea nr.58/1934,
astfel că solicitarea băncii a fost privită ca fiind legală.
La data solicitării înregistrării incidentului de plată erau
îndeplinite toate condiţiile legii cu privire la existenţa incidentului de
plată, aşa cum este definit de art.2 din Regulamentul B.N.R., astfel că
banca pârâtă, în calitate de persoană declarantă, nu a procedat nelegal, în
sensul că nu a făcut o greşeală sau un abuz la momentul declarării
incidentului.
Dimpotrivă, nici reclamanta nu a contestat că la momentul
instituirii incidentului nu mai avea bani în cont.
În subsidiar, s-a constatat că prin contract imputaţia plăţii s-a
stabilit prin acordul părţilor contractante, în sensul că în cazul unor plăţi
parţiale, sumele care se vor considera plătite vor fi în ordine: TVA,
dobânda de întârziere, dobânda şi capitalul -art.10.5, iar în cazul în care
utilizatorul nu îndeplineşte la timp oricare dintre obligaţiile de plată
conform contractului, biletele de ordin vor fi trimise spre încasare la
banca utilizatorului.
Prin ordinul de plată reclamanta a înţeles să plătească suma de
7.781,06 lei în favoarea pârâtei, sumă reţinută de către finanţator, potrivit
acordului părţilor, în contul sumelor restante la data emiterii ordinului,
iar nu pentru plata ratei a 12-a.
În aceste condiţii, biletul la ordin a fost prezentat la bancă
pentru încasarea ratei de leasing garantată cu acest titlu de credit, plată
neefectuată de bancă din cauza lipsei de disponibil în bancă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C.
A.M. S.R.L., criticând-o prin prisma următoarelor motive de recurs,
încadrate în drept, în dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă:
1. Părţile au prevăzut în contract, în Secţiunea a 2-a, modul de
garantare a plăţilor, precum şi situaţia biletelor la ordin cu care s-au
garantat plăţile astfel: „dacă utilizatorul remite plata la data scadenţei
atunci biletul la ordin referitor la această plată devine nul”.
Se susţine că această clauză contractuală este legală şi nu
încalcă cu nimic prevederile Legii cambiei şi a biletului la ordin.
Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a
părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
Părţile au avut în vedere faptul că, dacă se efectuează plata,
prin alt mijloc de plată, instrumentul bancar devine lipsit de eficienţă, că
îi este interzis beneficiarului să se mai folosească de el.
2. În mod greşit a fost respins şi capătul de cerere privind
obligarea pârâtei Banca Transilvania să solicite, în calitate de persoană
declarantă, anularea incidentului de plată, întrucât, potrivit dispoziţiilor
art.36 din Regulamentul nr.1/2001 al B.N.R. privind organizarea şi
funcţionarea Centralei Incidentelor de Plăţi, „anularea informaţiilor
privind incidentele de plăţi înregistrate în F.N.I.P. şi în F.N.P.R. se poate
face numai de către persoanele declarante, din proprie iniţiativă sau la
solicitarea instanţelor judecătoreşti”.
La termenul din 14.03.2008, recursul a fost calificat de către
Curte, în temeiul art.84 C.proc.civ., ca apel, ţinându-se seama de
caracterul neevaluabil în bani al acţiunii şi de dispoziţiile art.282 şi art.
282 1 C.proc.civ..
Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel
invocate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele
considerente:
1.Este nefondat primul motiv de apel.
Nulitatea este o sancţiune care intervine pentru
nerespectarea, la momentul încheierii actului juridic, a condiţiilor legale
necesare pentru încheierea valabilă a acestuia, iar nu pentru împrejurări
intervenite ulterior acestui moment, care pot constitui cauze de
ineficacitate a actului juridic, dar nu de nulitatea acestuia.
Părţile nu pot contraveni, prin acordul lor, acestui principiu
de drept, faptul că ele au denumit convenţional o anumită împrejurare ca
fiind cauză de nulitate, neputând avea semnificaţia unei cauze de nulitate
a biletului la ordin care excede dispoziţiilor Legii nr.58/1934 privind
cambia şi biletul la ordin completată cu Normele cadru nr.6/1994 emise
de B.N.R. privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte
societăţi comerciale de credit, cu cambii şi bilete la ordin, pe baza Legii
Potrivit dispoziţiilor art.969 alin.1 Cod civil, numai
„convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”,
libertatea contractuală fiind limitată de prevederile art.5 Cod civil în care
se arată că nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare, de
la normele care interesează ordinea publică şi bunele moravuri.
Cauzele de nulitate a biletului la ordin sunt prevăzute în
dispoziţiile pct.509 din Normele cadru, potrivit cărora „datorită
caracterului formal al biletului la ordin, dacă titlului îi lipseşte vreuna
dintre condiţiile obligatorii menţionate în art.104 din Legea asupra
cambiei şi biletului la ordin, titlul este nul.”
Prin urmare, în mod corect Tribunalul a decis să nu dea
eficienţă acestei clauze.
2. Este de asemenea nefondat cel de al doilea motiv de apel.
Banca Transilvania – Sucursala Vâlcea a solicitat înscrierea
incidentului de plată potrivit dispoziţiilor art.3 din Regulamentul
nr.1/2001 privind organizarea şi funcţionarea la B.N.R. a Centralei
Incidentelor de Plăţi, în condiţiile în care biletul la ordin, îndeplinind
condiţiile de formă şi de fond cuprinse în Legea nr.58/1934 şi având
scadenţa la o dată fixă a fost refuzat din lipsă totală de disponibil, în cazul
prezentării la plată la termen.
Întrucât la data solicitării înregistrării incidentului de plată
erau îndeplinite toate condiţiile legii cu privire la existenţa incidentului de
plată, aşa cum este definit de art.2 din Regulamentul B.N.R., banca
pârâtă, în calitate de persoană declarantă, a procedat legal, cu atât mai
mult cu cât nici reclamanta nu a contestat că la momentul instituirii
incidentului nu mai avea bani în cont.
Pentru aceste motive, în baza art.296 C.proc.civ., apelul se va
respinge, ca nefondat.