Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie a Uniunii Europene, obiectivul urmărit prin art. 6 al Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, care impune statelor membre să prevadă că aceste clauze abuzive nu îi leagă pe consumatori, nu ar putea fi atins dacă particularii ar trebui să se găsească în faţa situaţiei de a invoca ei înşişi caracterul abuziv al acestor clauze. Protecţia efectivă a consumatorului nu poate fi asigurată decât în măsura în care judecătorului naţional i se recunoaşte posibilitatea de a aprecia din oficiu o asemenea clauză, instanţa naţională fiind ţinută când aplică dispoziţiile dreptului naţional anterioare sau posterioare directivei menţionate să le interpreteze, pe cât posibil, în lumina textului şi finalităţii acestei directive.
În speţă, contestatorul a încheiat cu intimata o convenţie pentru emiterea unui card de credit în vederea achiziţionării cu plata preţului în rate a unor bunuri de consum. Valoarea totală a tranzacţiei iniţiale, credit plus dobânzi, a fost de 1.047,14 lei, rambursabilă în 24 de rate lunare.
Pentru stabilirea corecta a situației de fapt raportat la conținutul clauzelor contractuale, având ca finalitate identificarea corecta a sumei pe care contestatorul ar mai datora-o sau nu in temeiul titlului executoriu, un element esențial îl constituie identificarea si cuantificarea limitei de creditare. Din probele administrate rezulta ca inițial limita de creditare a fost de 1.047,14 lei, pentru achiziționarea unor produse in valoare de 789.80 lei. Sumele sunt confirmate prin expertiza contabila efectuata in baza înscrisurilor depuse la dosar de intimata. Ulterior, contestatorul putea retrage diverse sume in numerar, in limita de creditare indicata ulterior de emitent, potrivit art.6 din condițiile generale.
Potrivit art.7 din condițiile generale de emitere si utilizare a cardului, tranzacțiile efectuate nu pot depăși limita maxima de creditare. Aceasta limita, precum si suma maxima a tranzacțiilor zilnice sunt stabilite de emitent, care are obligația de a-l informa pe destinatorul cardului. Emitentul poate modifica limita maxima de creditare si suma maxima a tranzacțiilor zilnice luând in considerare posibilitățile financiare curente ale deţinătorului, credibilitatea acestuia si doar daca acesta respecta condițiile generale, si toate riscurile posibile. Art.7.2 prevede si ca deţinătorul va fi informat despre fiecare limita nou stabilita prin intermediul extrasului de cont lunar, emis conform art.10.
In drept, instanța retine ca dispozițiile legii nr.193/2000 sunt pe deplin incidente in privința clauzelor cuprinse la art.7 si 12 din contract.
Potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1 din lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
In cauza de fata, condițiile generale ale contractului nu conțin clauze intitulate textual „obiectul contractului” si „prețul contractului”. In ceea ce privește obiectul, acesta poate fi identificat in conținutul clauzelor de la art.4 – „tranzacții efectuate in centre comerciale” si art.6 – „retragerea de numerar ca si credit”. Preţul contractului, care este in realitate un contract de card de credit, ar trebui sa constea in suma împrumutata, purtătoare de dobânda. In cazul de fata, potrivit art.7, suntem in prezenta unei „limite de creditare” si a unei „sume maxime a tranzacțiilor zilnice”, ambele intr-un cuantum total necunoscut. In afara sumei creditate la prima tranzacție, de 1.047,14 lei, celelalte sume rămân neidentificate si necuantificate, având in vedere ca ambele limite au fost modificate in mod unilateral de către emitent, iar modificarea putea fi si lunara. In consecința, in condițiile in care intimata nu a comunicat absolut toate extrasele de cont emise nici la solicitarea instanței, nici la cea a expertului desemnat in cauza, iar limita de creditare era înscrisa exclusiv in aceste extrase de cont, cuantumul sumei împrumutate nu poate fi stabilit.
Aceasta clauza este abuziva in sensul art.4 al.1 dinLegea nr. 193/2000.
Astfel, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
În examinarea caracterului abuziv al clauzelor de la art.7 si 12 din contract, instanţa va avea în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale debitorului, pe de o parte şi cele ale emitentului cardului, de cealaltă parte, înţelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obţinerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obţinerea de condiţii de creditare cât mai puţin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului şi a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalităţi perfecte între poziţiile celor două părţi.
Instanţa constată că în convenţie sunt prevăzute o serie de dobânzi , comisioane si penalităţi, toate prevăzute în sarcina debitorului care, prin cuantumul lor, prin posibilitatea modificării lor frecvente si unilaterale si prin modul de calcul creează o disproporţie vădită între drepturile şi obligaţiile asumate de părţi. Aşadar, dezechilibrul pe care-l generează clauzele de la art.7 si 12 este dat de faptul ca nu se poate determina costul creditului. Lipsa prețului si a oricăror elemente de determinare a acestuia sunt de natura sa genereze un dezechilibru major in privința drepturilor si obligațiilor parților, prin aceea ca nu se poate stabili in mod clar si lipsit de echivoc suma ce trebuie rambursata. Cu toata aceasta incertitudine, intimata a încasat o lunga perioada de timp diverse sume de la contestator.
Concluziile expertului vin sa confirme constatările instanței, in sensul ca lipsa limitei de creditare echivalează efectiv cu o lipsa a prețului, in contract nefiind prevăzute nici măcar criterii de determinare a acestora. Expresii precum „posibilitățile financiare curente ale deținătorului”, „” credibilitatea acestuia” sau condiții precum „daca acesta respecta toate riscurile posibile” sunt absolut vagi, imprecise si obiective, creditorul neavând nicio posibilitate efectiva de a verifica bonitatea lunara a clientului. In același timp, este exclus ca acesta din urma sa respecte „toate riscurile posibile”. Clauza este in mod evident echivoca si lipsita de claritate.
Este evident ca o clauza referitoare la preț care nu indica prețul sau modalitatea de determinare a acestuia clar si fără echivoc, precum si o clauza referitoare la dobânda si comisioane care nu indica cuantumul acestora sunt clauze neclare, nenegociate si care creează un dezechilibru semnificativ intre obligațiile parților, fiind abuzive in sensul legii nr.193/2000. Cu atât mai mult este abuziva clauza de la art.12 referitoare la dobânda si comisionul pentru plata întârziata, din moment ce este imposibil de determinat suma la care se aplica dobânda si comisionul.
Concluzionând, cererea contestatorului este admisibilă, instanța urmând a avea in vedere exclusiv doar acea suma despre care se poate afirma cu certitudine ca a făcut obiectul creditului, respectiv 1.047,12 lei, cu excluderea celorlalte sume. Raportat la aceasta suma, instanța constata ca potrivit expertizei efectuate in cauza contestatorul a plătit deja 3.070 lei pentru achiziţionarea unor produse in valoare de 789,80 lei, astfel ca in lămurirea întinderii titlului executoriu va retine faptul ca debitorul si-a onorat integral obligațiile contractuale.
