Caracterul abuziv al clauzelor contractului de împrumut în lumina Legii nr. 193/2000 şi a dispoziţiilor Directivei nr. 93/13/cee/15.04.1993


Actiunea de restituire a comisionului de risc perceput de banca este scutita de timbraj conform disp. art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997, disp. deciziei nr. 32/2008 data în interesul legii de ÎCCJ si în aplicarea disp. art. 1 pct. 1 si art. 2 pct. 1 lit. a si b si art. 2821 alin. 1 Cod procedura civila, nefiind incidente în cauza, având în vedere izvorul pretentiilor si nu natura prejudiciului.

Clauza privind comisionul de risc si respectiv comisionul de administrare a creditului a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorilor, în conditiile în care este vorba de sume foarte mari,  cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmpla în cazul achitarii integrale a creditului conform ratelor lunare scadente si în cazul în care nu intervine nici un fel de risc pentru banca, ori, în lipsa unei atare clauze, banca s-ar îmbogati fara justa cauza, ceea ce creaza un dezechilibru intimatilor prin plata unor sume mari si nejustificate.

Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Alexandria la nr. 7330/740/2011, reclamantii SFH si SE au chemat în judecata pe pârâta S.C. VR S.A., pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate nulitatea clauzei prevazuta de art. 5 lit. a din conventia de credit nr. 0119630/22.08.2007, sa se dispuna obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate drept comision de risc, în cuantum de 4602 CHF, sa se constate nulitatea clauzei de la art. 3, lit. b din Actul aditional nr. 1/08.09.2010 la conventia de credit nr. 0119630/22.08.2007 si sa se dispuna obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate drept comision de administrare prin Actul aditional nr. 1/08.09.2010 la conventia de credit nr. 0119630/22.08.2007.

În motivarea cererii s-a aratat de catre reclamanti ca la data de 22.08.2007, în calitate de împrumutati, au încheiat cu pârâta un credit pentru acoperirea cheltuielilor personale curente în cuantum de 77.000 CHF, pe o perioada de 300 luni si s-a încheiat  conventia de credit nr. 0119630/22.08.2007.

Cererea a fost întemeiata in drept pe dispozitiile art. 1, 2, 4, 13, 14 din Legea nr. 193/2000 republicata privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianti si consumatori, art. 948 alin. 4 si art. 966 Cod civil.

La data de 19.01.2012 pârâta S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii. S-au invocat si exceptiile lipsei obiectului cererii de chemare în judecata, exceptia netimbrarii cererii, exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Alexandria, exceptia inadmisibilitatii si exceptia prescriptiei dreptului la actiune.

Pe fondul cauzei s-a motivat în esenta ca instanta învestita cu solutionarea cererii reclamantilor este competenta doar sa stabileasca limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele parti au libertatea sa îl accepte sau nu, cu consecinta posibilitatii Bancii de a solicita ulterior rezilierea contractului si implicit restituirea sumei acordate ca si credit.

Prin încheierea de sedinta din 27.01.2012 s-au respins exceptiile lipsei obiectului cererii de chemare în judecata, exceptia netimbrarii cererii, exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Alexandria, iar exceptia inadmisibilitatii si exceptia prescriptiei dreptului la actiune au fost unite cu fondul.

Prin sentinta civila  nr. 1610 / 9.03. 2012, Judecatoria Alexandria, a respins, exceptiile inadmisibilitatii si prescriptiei dreptului la actiune.

A admis cererea reclamantilor SOARE FLORIN-HORATIU si SOARE ELEONORA domiciliati în Alexandria, str. Lalelelor  nr. 16, judetul Teleorman,  în contradictoriu cu parata S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A. cu sediul în  Bucuresti, sos. Pipera, nr. 42, sector 2,  având ca obiect constatare nulitate clauze contractuale si restituire sume.

 A constatat  nulitatea clauzei prevazute de art. 5, lit. a din conventia de credit nr. 0119630/22.08.2007, ca fiind abuziva.

A obligat parata SC VOLKSBANK ROMÂNIA SA sa restituie reclamantilor SOARE FLORIN-HORATIU si SOARE ELEONORA suma de 4602 CHF încasata drept comision de risc în baza clauzei prevazute de art. 5, lit. a din conventia de credit nr. 0119630/22.08.2007.

A constatat  nulitatea clauzei prevazute de art. 3, lit. b din Actul aditional nr. 1/08.09.2010 la conventia de credit nr. 0119630/22.08.2007, ca fiind abuziva.

A obligat  parata SC VOLKSBANK ROMÂNIA SA sa restituie reclamantilor SOARE FLORIN-HORATIU si SOARE ELEONORA sumele încasate drept comision de administrare credit în baza clauzei prevazute de art. 3, lit. b din Actul aditional nr. 1/08.09.2010 la conventia de credit nr. 0119630/22.08.2007.

Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca la 22.08. 2007 între parti s –a încheiat o conventie pentru acordarea unui credit  de nevoi  personale în suma de 77.000  CHF, pe o perioada de 300 luni, conventia nr. 0119630 / 22.08. 2007 care prevedea un comision de risc de 0,17 % aplicat la sold, platibil lunar în zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare acesteia. La data de 8.09. 2010, reclamantii au primit  din partea pârâtei Actul aditional  nr.1/8.09. 2010, prin  care li s –a adus la cunostinta modificarea conditiilor contractuale, respectiv redenumirea comisionului de risc în  comision de administrare, act  cu care nu au  fost de acord.

Instanta a retinut incidenta dispozitiilor Legii nr. 193 / 2000  care transpune prevederile  Directivei Consiliului European  nr. 93 / 13 /CEE din  5. 04 1993 privind  clauzele abuzive în  contractele  încheiate cu  consumatorii si a constatat ca în ceea ce priveste conventia intervenita  între parti, aceasta reprezinta un contract  standard ale carui clauze sunt prestabilite de catre împrumutator, fara  ca  împrumutatii sa aiba posibilitatea de a  negocia  vreuna din clauzele înserate, forma conventiei fiindu-le impusa de banca.

S-a mai retinut ca pentru garantarea  creditului împrumutatii au constituit o garantie reala imobiliara de prim rang, fiind obligati sa încheie si asigurari cu  asiguratorul  agreat de banca, fiind astfel acoperite toate riscurile.

S-a constatat o disproportie vadita între drepturile si obligatiile asumate de parti, conventia  cuprinzând o serie de dobânzi penalizatoare, comisioane, etc.,  toate în  sarcina împrumutatilor, retinându-se ca aceasta clauza contractuala nu a fost  negociata direct cu consumatorii.

Cât priveste restituirea sumelor încasate de banca cu  titlu de  comision de risc, s-a retinut ca prestatiile efectuate în baza actului sanctionat cu nulitatea, se cuvine a fi restituite, nulitatea  operând retroactiv, de la data încheierii actului.

Aceleasi argumente a  adus instanta si în  ceea ce priveste comisionul de  administrare, care  a retinut ca este de fapt comisionul de risc sub aceasta noua denumire si care de asemenea, nu a fost negociat de parti ci le-a fost impus reclamantilor.

Referitor la exceptia prescriptiei dreptului la actiune  privind restituirea sumei încasate de banca cu titlu de  comision de risc s –a retinut ca nu  opereaza, întrucât dreptul reclamantilor este unul de creanta, prescriptibil în termenul prevazut de art. 3 din  Decretul – Lege nr. 167 / 1958, sumele pretinse sunt comisioanele  percepute printr-un act nul, calculate cu 3 ani  anterior sesizarii  instantei.

Privitor la exceptia inadmisibilitatii actiunii s –a apreciat ca fiind neîntemeiata în conditiile în care nu exista temei legal care sa nu permita formularea unor astfel de cereri cu care reclamantii au investit instanta.

Împotriva sentintei a declarat recurs pârâta V invocând netimbrarea cererii în pretentii la valoarea acestora si inadmisibilitatea ei.

Pe fond s-a invocat nelegalitatea si netemeinicia sentintei, sustinându-se ca fiind eronata motivarea instantei cu privire la analizarea  cu prioritate a pretului pe care consumatorul creditului îl plateste, clauzele contractuale pretins a fi abuzive, fiind clar si inteligibil exprimate.

S-a sustinut interpretarea eronata, data de instanta potrivit cu care conventia de credit are o formulare standard, clauza privind comisionul de risc nefiind negociata direct cu reclamantii, aceasta întrucât creditul a fost acordat în moneda preferata de acestia si pe durata ceruta.

În dezvoltarea motivelor ce tin de fondul cauzei, recurenta-pârâta a mai sustinut ca interpretarea data de instanta comisionului de risc cu referire la pretul contractului, încalca disp. art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE/15.04.1993, ca instanta a confundat notiunea de „dezechilibru semnificativ” în acceptiunea normelor comunitare, acceptie în care, acesta exista doar în împrejurarea în care exista obligatii doar pentru consumator, furnizorul neasumându-si o contraprestatie. Ori, în speta, recurenta si-a asumat obligatia împrumutarii intimatilor-reclamanti, obligatie îndeplinita prin virarea sumei în contul cuvenit al acestora. Considera recurenta ca, comisionul de risc este un element al pretului bancii, fiind definit si reglementat de Normele BNR nr. 17/2003 iar înlocuirea denumirii cu comision de administrare, a fost agreata de parti si are la baza ratiuni economice prev. de OUG nr. 50/2010.

Tribunalul a constatat ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente :

În mod legal  s –a apreciat de judecatorul fondului ca actiunea cu care a fost investit este scutita de plata taxei judiciare de timbru, dispozitiile  deciziei nr. 32/ 2008, data în interesul legii de Î.C.C.J. si în aplicarea dispozitiilor art. 1 pct. 1 si art. 2 pct. 1 lit. a si b  si art. 2821 alin. 1 Cod procedura civila, nefiind incidenta în cauza, având în vedere izvorul pretentiilor si nu  natura prejudiciului.

În mod legal a fost  respinsa si exceptia inadmisibilitatii actiunii, recurenta – intimata invocând însa  în fata instantei de fond, motivarea actiunii prin raportarea la dispozitiile OUG 50/ 2010, pentru ca în  recurs sa se prevaleze de lipsa concilierii directe, procedura  prevazuta de art. 7201 Cod procedura civila.

Raportat la dispozitiile legale invocate în recurs, procedura concilierii directe este obligatorie în litigiile comerciale.

Obiectul cauzei de fata fiind însa unul civil, dar chiar si în  conditiile unei actiunii cu caracter comercial, nu se poate opune  aceasta exceptie întrucât intimatii – reclamanti au emis mai multe notificari si au încheiat si un proces – verbal înregistrat de recurenta, privind esecul concilierii purtate, iar  conditiile cerute de lege în acest sens, nu sunt imperative ci doar recomandate de textul legal sus citat.

Cât priveste fondul cauzei, sentinta instantei de fond este legala si temeinica, judecatorul fondului facând o corecta aplicare a dreptului intern si  european în materie ( Directiva  CE 93 / 13/ CEE /1993).

Astfel cum si I.C.C.J  a statuat în jurisprudenta sa (dec.283 /27.01. 2012 ), în  conformitate  cu prevederile Legii 193/2000, privind clauzele abuzive ale  clauzelor contractuale, este determinata de doua conditii:  sa nu fi fost negociata individual si sa creeze un  dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile  partilor, în  detrimentul consumatorului. Comisionul de risc  de 0,17 % aplicat potrivit dispozitiilor art. 5 lit. a din conventie si redenumit comision de administrare prin actul aditional nr. 1 / 8.09.2010, nu a fost negociat individual, judecatorul fondului sesizând în mod corect  modelul standard al contractului cu clauze prestabilite de catre recurenta.

Clauza privind comisionul de risc si respectiv privind comisionul de administrare a creditului a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul  consumatorului (al intimatilor), în conditiile în care este vorba de  sume foarte mari, cu privire la care nu s –a precizat ce se întâmpla  în cazul achitarii integrale a creditului conform ratelor lunare scadente si în cazul  în care nu intervine nici un fel de risc pentru  banca. Ori, în  lipsa unei  astfel de clauze în contract,  banca s –ar îmbogati fara o justa cauza, ceea ce creeaza un  dezechilibru intimatilor – reclamanti, prin plata unor sume mari si nejustificate .

Raspunzând astfel tuturor celorlalte critici aduse  fondului, a caror  analiza este de prisos, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, tribunalul a respinge recursul ca nefondat, mentinând sentinta atacata ca legala si temeinica.