APEL. COMPETENŢĂ MATERIALĂ. LEGEA NR.219/2005.
Prin art.II din Legea nr.219/2005, s-au statuat reguli de aplicare a
legii în timp, prin care se derogă parţial de la principiul potrivit căruia, în cazul
apariţiei unei legi care modifică normele privitoare la competenţă, instanţa legal
investită, potrivit legii vechi rămâne competentă să soluţioneze litigiul.
Principiul a fost păstrat numai în ceea ce priveşte procesele în curs de
judecată la prima instanţă, această reglementare tranzitorie a normelor de competenţă
în unele situaţii, duce la judecarea apelurilor de aceleaşi instanţe care au soluţionat
cauza în fond.
(Decizia civilă nr.198/R din 6 februarie 2006 pronunţată
de Curtgea de Apel Piteşti).
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.450 din 9 iulie 2005,
a admis acţiunea reclamantului Ş.N.S., şi a obligat Statul Român prin
B.N.R., să plătească reclamantului suma de 1.066.264.214 lei, cu titlu de
despăgubiri civile şi suma de 12.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că autoarei sale i-a
fost luată cantitatea de 577 monede din aur, pentru care i s-a plătit suma
de 39.206,68 lei în anul 1960, suma actualizată fiind de 99.078.922 lei,
care scăzută din 1.165.343.296 lei, cât valorează cantitatea de aur
preluată, conduce la suma la care a fost obligată pârâta.
Prima instanţă a constatat că reclamantul a dovedit că este
persoana îndreptăţită să pretindă despăgubiri pentru obiectele din aur ce
au fost preluate de stat, în raport de modificările aduse O.U.G.
nr.190/2000 prin Legea nr.591/2004, care au statuat că de prevederile
acestei legi reparatorii beneficiază şi moştenitorii persoane fizice.
Prin decizia civilă nr.442/A din 28 octombrie 2005, Curtea
de Apel Piteşti a admis apelul declarat de pârâta B.N.R., cu consecinţa
schimbării în tot a sentinţei, în sensul respingerii în tot a acţiunii.
S-a reţinut de către instanţa de apel că preluarea cantităţii de
aur de la autoarea reclamantului în anul 1960, s-a făcut cu plata preţului
acordat conform borderoului nr.34/1960, preţ constatat de experţii
cauzei ca fiind cel practicat de B.N.R. la momentul realizării operaţiunii,
în cauză nefiind vorba de o preluare abuzivă.
Prin actele normative în materie, legiuitorul nu a înţeles să
acorde despăgubiri şi pentru situaţia în care cu prilejul preluării, statul a
plătit valoarea bunurilor, potrivit legilor în vigoare la acea dată.
S-a constatat astfel, că solicitarea reclamantului de a i se plăti
preţul de circulaţie de la această dată, este neîntemeiată, întrucât în
prezent măsurile reparatorii privind pentru situaţia preluării abuzive a
unor astfel de bunuri dispun determinarea preţului ca fiind cel practicat
de B.N.R. la data efectuării operaţiunii.
Această decizie a fost recurată de către reclamant şi criticată
pentru motivele încadrate în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură
civilă, susţinându-se greşita aplicare a prev.art.40 alin.2 din H.G.
nr.1344/2003, încălcarea dispoziţiilor art.3 din O.U.G. nr.190/2000,
art.341 din Legea nr.261/2002, privind aprobarea acestei ordonanţe,
art.26 din Legea nr.519/2004 şi neobservarea art.9 din Decretul
nr.210/1960.
Reclamantul şi reprezentantul Parchetului au ridicat excepţia
privind necompetenţa materială de soluţionare a apelului de către Curtea
de Apel faţă de modificările aduse Codului de procedură civilă prin
Legea nr.219/2005, privind aprobarea O.U.G. nr.138/2000.
Examinând cu prioritate această excepţie, instanţa de recurs a
reţinut că prin legea citată au fost aduse importante modificări în ce
priveşte competenţa materială a instanţelor şi s-au stabilit reguli noi cu
privire la aplicarea în timp a normelor care reglementează această
materie.
Legea nr.219/2005, privind aprobarea O.U.G. nr.138/2000,
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, a adus
importante modificări în ce priveşte competenţa materială a instanţelor şi
a statuat reguli noi cu referire la aplicarea în timp a normelor care
reglementează această materie.
Potrivit regulii cuprinse în art.725 alin.2 Cod procedură civilă,
procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor
legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanţe, dispoziţiile
noi privitoare la competenţă devenind aplicabile doar în caz de casare cu
trimitere spre rejudecare.
Prin art.II din Legea nr.219/2005, s-au statuat reguli de
aplicare a legii în timp, prin care se derogă parţial de la principiul clasic,
potrivit căruia, în cazul apariţiei unei legi care modifică normele
privitoare la competenţă, instanţa legal investită, potrivit legii vechi
rămâne competentă să soluţioneze litigiul.
Principiul a fost păstrat numai în ceea ce priveşte procesele în
curs de judecată la prima instanţă.
Reglementarea tranzitorie a normelor de competenţă în unele
situaţii, duce la judecarea apelurilor de aceleaşi instanţe care au soluţionat
cauza în primă instanţă.
Astfel, apelul declarat împotriva hotărârii pronunţate de
tribunal într-un proces civil al cărui obiect depăşeşte valoarea de 1
miliard lei, potrivit legii vechi, urmează să fie judecat tot de către tribunal,
deoarece după noua lege, această instanţă este competentă să judece calea
de atac, iar norma este de imediată aplicare.
Art.II din legea mai sus enunţată, stabileşte că apelurile aflate
pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii şi care potrivit
acesteia sunt de competenţa tribunalului, se trimit la tribunale.
Verificând decizia civilă nr.442/A/2005 a Curţii de Apel
Piteşti, ca instanţă de apel, se constată că a fost pronunţată la data de 28
octombrie 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr.219/2005 şi în
consecinţă au fost încălcate normele de competenţă materială despre care
s-a făcut vorbire.
Sub acest aspect, recursul este fondat şi va fi admis ca atare, în temeiul
art.304 pct.3, raportat la art.312 alin.1 Cod procedură civilă, cu
consecinţa casării deciziei şi a trimiterii cauzei spre competentă
soluţionare a apelului la Tribunalul Vâlcea.