Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi reclamanta G.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria mun. Galaţi prin Primar şi SC V. 93 să se constate nulitatea absolută şi parţială a contractului de concesiune nr. 33698/30.12.1997 cu privire la suprafaţa de 400mp. teren situat în Galaţi str. F. nr. 2.
În fapt reclamanta a susţinut că s-a judecat pentru acest teren . Deşi pârâta Primăria ştia de existenţa litigiilor referitoare la dreptul său de proprietate a dispus concesionarea către SC V. 93 SRL a unei suprafeţe de teren pentru construirea unor blocuri de locuinţe care include şi proprietatea sa în suprafaţă de 400 mp. În condiţiile în care prin contractul de concesiune se aduce atingere dreptului său de proprietate şi faţă de faptul că una din pârâte ştia că dispune şi de terenul altei persoane , consideră că acest act este nul absolut parţial.
În susţinerea acţiunii a solicitat proba cu acte, iar în drept a invocat prevederile art.948 pct.4 C .civ .
Pârâtele au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Judecătoria Galaţi prin sentinţa civilă nr.8975/20.12.2006, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria mun. Galaţi, a admis acţiunea reclamantei şi constatat nulitatea absolută parţială a contractului de concesiune nr. 33698/30.12.1997 încheiat între cele două pârâte, pentru suprafaţa de 400 mp. teren situat în Galaţi.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că excepţia invocată de pârâta Primăria mun. Galaţi este nefondată deoarece acesta a semnat contractul de concesiune a cărui nulitate se solicită.
Pe fondul cauzei a constatat că acest contract este încheiat cu nerespectarea art. 11 şi 12 din Legea 50/1991 care permitea concesiunea numai cu condiţia efectuării unei licitaţii publice. Potrivit aceleiaşi legi terenul nu putea face obiectul concesionării deoarece era revendicat , iar construirea a 4 blocuri de locuinţe nu se include în noţiunea de utilitate publică. În condiţiile în care contractul s-a încheiat cu nerespectarea unor dispoziţii imperative s-a considerat că sancţiunea nulităţii absolute şi parţiale este pe deplin aplicabilă.
Împotriva sentinţei civile nr 8975/20.12.2006 pronunţată de Judecătoria Galaţi au declarat apel ambele pârâte. Prin motivele de apel s-a susţinut că judecătoria a pronunţat o soluţie cu încălcarea normelor de competenţă materială deoarece contractul este guvernat de art. 56 C. com. Pe fondul cauzei au cerut să se constate că la momentul semnării contractului nu se ştia că terenul este revendicat de reclamantă, iar prevederile Legii 50/1991 au fost respectate la momentul semnării actului.
În apărare intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat susţinând că actul pentru care se solicită aplicarea sancţiunii nulităţii este un act administrativ care odată intrat în circuitul civil este guvernat de legea civilă. Din acest punct de vedere, în cauză, nu s-au încălcat normele de ordine publică referitoare la competenţă. Pe fondul cauzei a precizat că actul a fost încheiat cu încălcarea normelor imperative prevăzute de Legea 50/19991.
Prin decizia civilă nr. 419 din 13.09.2007 pronunţată în dosarul nr.3170/121.2007, Tribunalul Galaţi – secţia civilă, a admis apelurile declarate de pârâtele Primăria Municipiului Galaţi şi SC V.93 SRL Galaţi, a anulat sentinţa civilă nr. 8975/20.12.2006 a Judecătoriei Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare, în primă instanţă, la Tribunalul Galaţi – secţia de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut următoarele:
În cauză, se solicită să se constate nulitatea absolută parţială a unui contract de concesiune.
Din punct de vedere juridic, raportat la calitatea persoanelor semnatare ale acestuia, la obiectul contractului şi la scopul pentru care s-a încheiat se constată că în cauză este vorba de un contract administrativ în sensul definit de Legea contenciosului administrativ pentru următoarele motive:
Competenţa contenciosului administrativ este definită de art. 1 din Legea 544/2004 care, în articolul 2 litera c, defineşte actul administrativ ( actul încheiat de autoritatea publică prin care pune în valoare un bun proprietate publică şi satisface un interes public ).
În cauză, pârâta Primăria mun. Galaţi are calitatea de autoritate publică şi a dispus de un bun pe care l-a considerat proprietate publică pentru construirea unor blocuri de locuinţe şi, ca urmare, a încheiat un act administrativ a cărui legalitate şi temeinicie nu poate fi analizată decât de instanţa de contencios administrativ prevăzută de art. 10 din Legea 544/2004. În aceste condiţii se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea normelor de ordine publică referitoare la competenţa materială.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs reclamanta G.A., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prev.de art.304 pct.8 şi 9 cod procedură civilă.
A susţinut reclamanta în dezvoltarea motivelor de recurs, că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Că, prin hotărârea pronunţată în apel, s-a încălcat şi voinţa reală a părţilor concretizată la încheierea actului juridic a cărui nulitate s-a solicitat a fi constatată, întrucât ceea ce efectiv au realizat părţile semnatare ale contractului denumit „de concesiune” a fost o negociere de pe poziţii de deplină egalitate ale principalelor clauze, situaţie care probează actul juridic astfel încheiat, în mod necondiţionat şi categoric, în sfera dreptului civil.
În acest context, greşit s-a reţinut natura contractului ca fiind de concesiune şi eronat s-a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în fond, a apelului.
Recursul declarat este nefondat.
Atât timp cât contractul nr.33698/30.12.1997 s-a încheiat de către Primăria municipiului Galaţi – autoritatea publică care pune astfel în valoare un bun proprietate publică şi satisfaceun interes public, corect a reţinut instanţa de apel că legalitatea şi temeinicia acestuia nu poate fi cenzurată decât de instanţa de contencios administrativ prevăzută de art. 10 din Legea nr.544/2004.
Caracterizarea actului în speţă, ca fiind unul administrativ este impusă de dispoziţiile art.1 alin.2 lit.c din Legea nr.544/2004, astfel încât, susţinerea recurentei în sensul ignorării voinţei reale a părţilor şi interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii nu poate fi primită.
Tribunalele au, în sistemul actual al Codului de procedură civilă, o competenţă de fond, una în materie de apel, o competenţă de recurs şi o competenţă diversă. Competenţa de fond a tribunalului, privită prin prisma tuturor atribuţiilor acestuia, este o competenţă de excepţie.
Întrucât calificarea unor litigii ca fiind de natură civilă sau administrativă întâmpină uneori serioase dificultăţi, unele din reglementările mai recente determină, în mod expres, competenţa instanţelor de contencios administrativ.
În acest sens, art.10 din Legea nr.544/2004 căruia, în mod corect, i s-a dat eficienţă, instanţa de control judiciar apreciind justificat că instanţei de contencios administrativ îi revine competenţa de a examina legalitatea actului în speţă, chiar şi după intrarea acestuia în circuitul civil.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat recursul, criticile vizând interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi aplicarea greşită a legii nefiind justificate.
