Reclamantii V.G. si V.V. au chemat în judecata pe pârâtii T.S., R.A.E.D.P.P. Constanta, C.L. Constanta si Municipiul Constanta prin primar, penru ca prin hotarâre judecatoreasca sa fie obligati pârâtii sa le lase în deplina proprietate si posesie imobilul teren în suprafata de 504 m.p., situat în mun. Constanta, b-dul I.C.B. nr. 23 (fost sos. M., nr. 17).
Prin sentinta civila nr. 1114/7.07.2005 Tribunalul Constanta a respins ca nefondata actiunea formulata de V.V., a admis actiunea formulata de V.G. si a obligat pârâtii T.S., C.L. Constanta si Municipiul Constanta sa îi lase în deplina proprietate si posesie terenul în suprafata de 497, 562 m.p., fiind respinsa ca nefondata actiunea fata de R.A.E.D.P.P. Constanta.
În considerente s-a retinut ca reclamantul V.G. se legitimeaza în calitate de proprietar al imobilului în baza contractului autentificat sub nr. 8748/15.09.1972, prin contractul din 30.08.1986 a donat tatalui sau V.V. imobilul constructie, iar terenul aferent de 504 m.p. a intrat în proprietatea statului în temeiul art. 30 al.2 din Legea nr. 58/1974, astfel ca terenul nu a facut niciodata parte din patrimoniul lui V.V.
Ulterior, în baza Decr. 223/1974 constructia a fost preluata de stat la data de 2.08.1988 si a fost cumparata de autoarea pârâtei T.S., M.V., prin contractul nr. 27447/7.11.1996 încheiat cu R.A.E.D.P.P. Constanta în temeiul Legii nr. 112/1995.
Întrucât imobilul a fost preluat de stat cu nerespectarea Constitutiei, a tratatelor internationale si a legislatiei interne la data preluarii, s-a apreciat ca statul nu a detinut imobilul în temeiul unui titlu valabil, iar dreptul de proprietate al reclamantului V.V. nu a fost desfiintat.
Fata de R.A.E.D.P.P. Constanta actiunea a fost respinsa ca nefondata retinându-se ca pârâta a avut calitatea de administrator al bunului si nu l-a posedat pentru sine, ci pentru unitatea administrativ teritoriala.
Apelul declarat de pârâta T.S. împotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 5/C din 11.01.2006 a Curtii de Apel Constanta.
Judecând recursul declarat de aceasi pârâta împotriva deciziei instantei de apel, Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. 7490 din 27.09.2006 a casat decizia curtii de apel si a trimis cauza pentru solutionarea apelului la Tribunalul Constanta.
S-a retinut ca obiectul cauzei are o valoare sub 5 miliarde de lei, astfel ca potrivit art.1 pct. 1 corob. cu art. 2 pct. 1 lit.b Cod pr. civila, astfel cum au fost modificate prin legea nr. 219/2005, judecata apelului este de competenta tribunalului.
Procedând la judecarea apelului, Tribunalul Constanta din oficiu a pus în discutia partilor competenta materiala de solutionare a cauzei în prima instanta, aspect cu privire la care se retine ca în raport de valoarea obiectului cererii, valoare situata sub 5 miliarde de lei, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b Cod pr. civila, competenta în prima instanta este Judecatoria Constanta.
Pentru acest motiv a admis apelul, a fost anulata sentinta apelata si trimisa cauza spre rejudecare în prima instanta la Judecatoria Constanta.
Decizia civila nr. 29 din 29.01.2007 pronuntata în aceasta cauza a fost recurata de catre reclamantii V.G. si V.V. ca fiind nelegala întrucât a fost data cu încalcarea disp.art. 304 pct. 9 Cod pr. civila.
Motiveaza recursul aratând ca prin decizia 7490/2006 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a stabilit ca, competenta solutionarii apelului apartine Tribunalului Constanta si acesta a încalcat disp.art. 315 Cod pr. civila care erau obligatorii, a declinat competenta solutionarii cauzei în prima instanta Judecatoriei Constanta.
Procedând în acest mod, Tribunalul Constanta a pronuntat o solutie nelegala data cu încalcarea legii, motiv pentru care, recurentii au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate si trimiterea dosarului la Tribunalul Constanta pentru solutionarea apelului.
Analizând decizia recurata în baza motivelor de recurs invocate, curtea constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele:
Potrivit art. 315(1)2 cod pr. civila, în caz de casare, hotarârile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe, sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
Precizarile la care fac referire textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotarârii pronuntate, astfel cum de altfel s-adecis în mod constant si de jurisprudenta noastra.
În cauza dedusa Judecatii, Înalta Curte de Casatie si Justitie a casat decizia recurata si a trimis cauza spre solutionarea apelului Tribunalului Constanta.
Tribunalul Constanta în loc sa solutioneze apelul, asa cum s-a stabilit prin decizia instantei supreme, decizie care este obligatorie, acesta încalcând disp.art. 315 al.1 Cod pr. civila a trimis cauza spre solutionare în prima instanta Judecatoriei Constanta.
Procedând în acest mod, a pronuntat o solutie cu încalcarea legii, motiv pentru care în baza art. 312(3)5 cod pr. civila, instanta urmeaza a admite recursul declarat de recurentii V.G. si V.V. împotriva deciziei nr. 29 din 22.01.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta.
Va modifica în tot decizia recurata si va trimite dosarul pentru solutionarea apelului Tribunalului Constanta.
În baza art. 274 cod pr. civila va obliga pe intimati catre recurenti, la 300 lei cheltuieli de judecata.
