8. Cerere de contopire. Ipoteza în care ultima hotărâre de condamnare pentru o infracţiune concurentă a fost pronunţată de o instanţă străină. Competenţa materială şi teritorială de soluţionare.
Art. 449 alin. 1 lit. a şi alin. 2 Cod procedură penală
Art. 30 Cod procedură penală
Art. 385/9 alin. 1 lit. a Cod procedură penală
Art. 35 alin. 1 Cod procedură penală
Legea nr. 365/2002
Conform art. 29 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 infracţiunile prevăzute de art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 365/2002 se judecă, de prima instanţă, de Tribunal.
Conform art. 29 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 infracţiunile prevăzute de art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 365/2002 se judecă, de prima instanţă, de Tribunal.
Prin urmare, conform art. 35 alin. 1 Cod procedură penală, competenţa de a soluţiona, în fond, în primă instanţă, infracţiunile reţinute în sarcina intimatului- petent prin ultima hotărâre de condamnare, pronunţată de o instanţă străină- hotărâre ce a fost recunoscută de Curtea de Apel Bucureşti-, revine, conform legislaţiei române, Tribunalului.
Prin urmare, conform art. 35 alin. 1 Cod procedură penală, competenţa de a soluţiona, în fond, în primă instanţă, infracţiunile reţinute în sarcina intimatului- petent prin ultima hotărâre de condamnare, pronunţată de o instanţă străină- hotărâre ce a fost recunoscută de Curtea de Apel Bucureşti-, revine, conform legislaţiei române, Tribunalului.
În consecinţă, astfel cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 34/2009 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, „În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină [ipoteza ce se regaseste in cauza de fata], competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanţă şi în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate”, competenţa materială de soluţionare a fondului cererii de contopire în cauza de faţă revine Tribunalului.
În consecinţă, astfel cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 34/2009 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, „În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină [ipoteza ce se regaseste in cauza de fata], competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanţă şi în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate”, competenţa materială de soluţionare a fondului cererii de contopire în cauza de faţă revine Tribunalului.
În cazul în care la data formulării cererii de contopire condamnatul se află în stare de libertate, în stabilirea competenţei teritoriale se are în vedere instanţa care, potrivit legii române- dreptul comun-, ar fi judecat cauza în primă instanţă.
Tribunalul Ilfov- Secţia Penală
Decizia penală nr. 21/R/30.01.2012 pronunţată în dosarul nr. 2086/94/2011
Prin Sentinţa penală nr. 640/25.11.2011 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 2086/94/2011 s-au hotărât următoarele: în baza art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală a fost admisă în parte cererea de contopire a unor pedepse formulata de condamnatul RM, aşa cum a fost precizată la data de 12.10.2011; s-a constatat ca infractiunile pentru care RM a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 2819 din 07.12.2004 pronuntata de Judecătoria Buftea, definitiva prin Decizia penală nr. 1040/A din 30.09.2005 a Tribunalului Bucuresti- Sectia a II- a Penala, Decizia penală nr. 2001 din 12.12.2005 a Curtii de Apel Bucuresti- Sectia a II- a Penala sunt concurente cu infractiunile pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 49T3/2006 din 03.04.2007 a Tribunalului Municipal din Praga, mentinuta prin Decizia nr. 12TO83/2007-2850 din 30.10.2007 a Curtii de Apel din Praga, definitiva la 30.10.2007, recunoscuta prin Sentinţa penală nr. 328 din 16.12.2008 a Curtii de Apel Bucuresti- Sectia I Penala (incheiere de indreptare a erorii materiale din 06.01.2009), definitiva prin nerecurare la 03.03.2009; s-a descontopit pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare stabilita prin Sentinţa penală nr. 2819 din 07.12.2004 pronuntata de Judecătoria Buftea, definitiva prin Decizia penală nr. 1040/A din 30.09.2005 a Tribunalului Bucuresti- Sectia a II- a Penala, Decizia penală nr. 2001 din 12.12.2005 a Curtii de Apel Bucuresti- Sectia a II- a Penala in pedepsele componente pe care le repune in individualitatea lor, dupa cum urmeaza: 3 ani inchisoare pentru art. 323 alin. 1 si 2 Cod penal şi 3 ani inchisoare pentru art. 215 alin. 1 si 2 Cod penal cu aplicarea art. 78 lit. a Cod penal; s-a constatat ca RM, alias MGR (identitate corect stabilita prin Sentinţa penală nr. 143 din 12.04.2011 a Curtii de Apel Bucuresti- Sectia I Penala, definitiva prin nerecurare la 03.05.2011) a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 49T3/2006 din 03.04.2007 a Tribunalului Municipal din Praga, mentinuta prin Decizia nr. 12TO83/2007-2850 din 30.10.2007 a Curtii de Apel din Praga, definitiva la 30.10.2007, recunoscuta prin Sentinţa penală nr. 328 din 16.12.2008 a Curtii de Apel Bucuresti- Sectia I Penala (incheiere de indreptare a erorii materiale din 06.01.2009), definitiva prin nerecurare la 03.03.2009 la pedeapsa de 11 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de falsificare si contrafacerea monedelor, inselaciune si incalcarea drepturilor altor persoane prevăzută de art. 140 alin. 2 pct. 2 si alin. 3, art. 250 alin. 1 si 3 lit. a, art. 8 alin. 1 si art. 209 alin. 1 din Codul Penal Ceh; în baza art. 36 alin.1 si 2 Cod penal, art. 33 lit. a si art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de cate 3 ani inchisoare (2 pedepse) aplicate prin Sentinţa penală nr. 2819/2004 a Judecatoriei Buftea, definitiva cu pedeapsa de 11 ani inchisoare aplicata prin Sentinţa penală nr. 49T3/2006 din 03.04.2007 a Tribunalului Municipal din Praga, definitiva si recunoscuta prin Sentinţa penală nr. 328/2008 a Curtii de Apel Bucuresti- Sectia I Penala, definitiva si s-a dispus ca RM sa execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani inchisoare; s-a anulat MEPI nr. 6050 din 19.12.2005 emis in baza Sentinţei penale nr. 2819/2004 a Judecătoriei Buftea, definitiva; s-a constatat ca RM a fost incarcerat in baza acestui mandat de la 22.07.2011; în baza art. 36 alin. 3 Cod penal s-au computat din pedeapsa rezultanta de 11 ani inchisoare perioadele executate de condamnatul RM din pedepsele contopite, dupa cum urmeaza: de la 05.02.1997 la 13.08.1998, de la 02.03.2005 la 21.09.2010, precum si de la 22.07.2011 pana la data punerii efective in libertate; s-a dispus punerea in libertate a condamnatului RM daca acesta nu este arestat intr-o alta cauza; în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 2819 din 07.12.2004 pronuntata de Judecătoria Buftea, ramasa definitiva prin Decizia penală nr. 1040/A din 30.03.2005 a Tribunalului Bucuresti, Decizia penală nr. 2001 din 12.12.2005 a Curtii de Apel Bucuresti, inculpatul RM a fost condamnat la o pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare, pentru infractiunea prevăzută de art. 323 al. 1 si 2 Cod penal si pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 al. 1 si 2 Cod penal, constând în aceea că ca la 04.02.1997 inculpatul RM, insotit de alte trei persoane, se deplasau pe ruta B- RS cu un autoturism dotat cu girofar si prezentandu-se drept lucratori de politie au oprit in trafic un cetatean bulgar caruia, in acest context, i-au luat 250 dolari SUA, cu motivatia ca bancnotele sunt false si pentru a fi verificate.
Pe de alta parte, s-a mai reţinut că prin Sentinţa penală nr. 328 din 16.12.2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, definitivă prin nerecurare, s-a admis sesizarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucureşti, fiind recunoscuta Sentinţa penală nr. 49T3/2006 din 03.04.2007 a Tribunalului Municipal din Praga si Decizia penală nr. 12TO83/2007-2850 din 30.10.2007 a Curtii de Apel din Praga prin care a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani inchisoare MGR- a cărui identiate a fost ulterior stabilită ca fiind RM- pentru savârşirea infracţiunilor de falsificare si contrafacere a monedelor, inselaciune si incalcarea drepturilor altor persoane, prevăzute de art. 140 al. 2 pct. 2 si al. 3, art. 250 al. 1 si 3 lit. a, art. 8 al. 1 si art. 209 al. 1 din Codul penal ceh.
In aceste conditii s-a constatat ca faptele comise de petent sunt concurente si desi acesta a fost judecat si condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani inchisoare in 12.12.2005, este ulterior condamnat de autoritatile cehe la pedeapsa de 11 ani inchisoare, care a devenit definitiva la 30.10.2007, aspect sub care devin incidente dispozitiile art. 36 alin.1 si 2 Cod penal, precum si ale art. 34 si 35 Cod penal si ca un prim efect ce decurge din starea de fapt si de drept constatata devine admisibila contopirea si prin aceasta justificata cererea de contopire formulata de condamnat.
S-a reţinut, pe cale de consecinţă, că devin aplicabile dispoziţiile art. 449 al. 1 lit. a Cod procedură penală, prevederi potrivit carora pedeapsa definitiva poate fi modificata, daca in cursul executarii se constata pe baza unor hotarari definitive printre altele, existenta concursului de infractiuni, ca si in cauza.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
Prin Decizia penală nr. 21/R/30.01.2012 pronunţată de Tribunalul Ilfov- Secţia Penală în dosarul nr. 2086/94/2011 s-au decis următoarele: a fost admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea împotriva Sentinţei penale nr. 640/25.11.2011 pronunţate de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 2086/94/2011, recurs soluţionat în contradictoriu cu intimatul- petent RM; a fost casată în totalitate sentinţa recurată; rejudecând, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Buftea; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei- având ca obiect cerere de contopire, art. 449 Cod procedură penală (rejudecare fond), privind pe condamnatul- petent RM- în favoarea Tribunalului Bucureşti; cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului inclusiv onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei
Examinând sentinţa recurata, faţă de motivele invocate si din oficiu, conform art. 385/6 Cod procedura penala, Tribunalul a constatat faptul că ultima hotărâre de condamnare privind pe intimatul- petent RM a fost pronunţată pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, art. 41 alin. 2 Cod penal; art. 24 alin. 1, 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal; art. 25 din Legea nr. 365/2002; art. 27 alin. 1, 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, art. 41 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal- infracţiunile corespondente în legislaţia română celor pentru care intimatul a fost condamnat de autorităţile cehe.
Sub aspectul competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei s-a constatat că la data de 14.01.2011 (data sesizării iniţiale a instanţei- Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, dată prin raportare la care se stabileşte competenţa) intimatul- petent se afla în stare de libertate (fiind liberat condiţionat de autorităţile cehe la 21.09.2010 şi fiind predat autorităţilor române, în vederea executării MEPI emis de Judecătoria Buftea, la 22.07.2011).
Din examinarea considerentelor Deciziei nr. 34/2009 date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii s-a reţinut că în ipoteza cererilor de contopire a mai multor pedepse, aplicate de instanţe române şi străine, faţă de lipsa unor dispoziţii speciale, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv dispoziţiile art. 449 alin. 2 Cod procedură penală („Dar această competenţă, reglementată în dispoziţiile menţionate, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru ele fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la competenţă existente în art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală”).
S-a mai reţinut că Decizia nr. 34/2009 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii nu reglementează în mod expres ipoteza în care petentul se află, la data formulării cererii de contopire- data prin raportare la care se impune examinarea competenţei- în stare de libertate (ipoteză ce se regăseşte în cauza de faţă).
Însă, având în vedere faptul că prin această Decizie se stabileşte că în soluţionarea unor asemenea cauze competenţa revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanţă şi în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate (dublă condiţionare), nefiind îndeplinită în cauză cea de-a doua condiţie, respectiv condiţia privind starea de deţinere la data formulării cererii, Tribunalul a avut în vedere, inclusiv în stabilirea competenţei teritoriale, primul criteriu, respectiv stabilind instanţa care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanţă.
În consecinţă, în stabilirea competenţei teritoriale Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv dispoziţiile art. 31 alin. 1 teza finală Cod procedură penală, apreciind că, fiind infracţiuni săvârşite în străinătate, de competenţa materială a Tribunalului, competenţa de soluţionare a cauzei ar fi revenit, în primă instanţă, Tribunalului Bucureşti (instanţă în a cărei rază teritorială, de altfel, se află şi domiciliul petentului- criteriu prevăzut de art. 30 alin. 1 lit. c Cod procedură penală).
În stabilirea, în acest mod, a competenţei teritoriale s-a avut în vedere şi faptul că data sesizării instanţei (data formulării cererii) a fost calificată de Inalta Curte de Casatie si Justitie, în mai multe recursuri în interesul legii- eg: Decizia nr. 30/2006, Decizia nr. 83/2007- ca fiind data de referinţă pentru verificarea competenţei instanţei.
În raport cu acestea, Tribunalul a constatat că Judecătoria Buftea a soluţionat fondul cauzei, privind pe intimatul- petent RM, cu încălcarea competenţei materiale, competenţa de soluţionare a cauzei revenind, pe fond, Tribunalului Bucureşti.
Conform art. 385/9 alin. 1 lit. a Cod procedură penală nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie constituie un caz de casare a hotărârii instanţei de fond, caz care, conform art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală, se ia în considerare întotdeauna din oficiu şi care, de altfel, a fost pus în discuţia părţilor de Tribunal la termenul din 30.01.2012.
Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 38515 alin. 2 lit. c teza finală Cod procedură penală, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea împotriva Sentinţei penale nr. 640/25.11.2011 pronunţate de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 2086/94/2011, recurs soluţionat în contradictoriu cu intimatul- petent RM, casând sentinţa recurată şi, constatând necompetenţa materială a Judecătoriei Buftea în soluţionarea fondului cauzei, va dispune rejudecarea fondului cererii de către instanţa competentă material şi teritorial, respectiv Tribunalul Bucureşti.
