Cerere vânzare-cumpărare spaţiu locativ cu destinaţie de cabinet medical. Competenţa de soluţionare a litigiului.
Competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii este determinată de domeniul public sau privat din care face parte imobilul respectiv, de natura proprietăţii unităţii administrativ-teritoriale, parte în speţă.
Cum în cauză imobilul cabinet medical făcea parte din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de drept comun, judecătoria arondată teritorial, şi nu instanţei de contencios administrativ, raportat la dispoziţiile art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Decizia nr. 242 din 12 februarie 2010 , Curtea de Apel Ploieşti,
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr.3043/2009, reclamanta Primăria comunei S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Cabinetul Individual Dr. M. E. anularea antecontractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.2919/14.11.2007 la B.N.P.A V.V.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că după apariţia O.U.G. nr.110/14.07.2005 la sediul său au fost înregistrate cereri de cumpărare a spaţiilor medicale din partea medicilor de familie, respectiv stomatologi, ce-şi desfăşoară activitatea pe raza comunei S., iar potrivit dispoziţiilor OUG nr.110/2005, în ansamblul lor cererile nu puteau fi refuzate.
La data de 14.11.2007 s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2919 la B.N.P.A V.V., dar la acest moment OUG nr.110/2005, fusese declarat neconstituţional potrivit deciziei nr.871/2007. S-a apreciat că la baza încheierii antecontractului a stat un act normativ ale cărui prevederi erau suspendate de drept.
În drept cererea a fost fundamentată pe dispoziţiile art.953 Cod civil şi art. 112 Cod procedură civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională invocând excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Buzău, iar pe fond respingerea acţiunii şi respectiv pronunţarea unei sentinţe prin care să se constate că a intervenit vânzarea cumpărarea spaţiului medical, iar în subsidiar obligarea reclamantei la încheierea unui contract de vânzare cumpărare.
Prin sentinţa civilă nr.3781/28.05.2009 Judecătoria Buzău a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare Tribunalului Buzău – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
Cauza venită astfel spre competentă soluţionare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr. 2639/2009.
La termenul de judecată din 24.11.2009 pârâta reclamantă a precizat că renunţă la soluţionarea cererii reconvenţionale.
Prin sentinţa nr.1641 din data de 24 noiembrie 2009, Tribunalul Buzău a respins acţiunea formulată de reclamanta Primăria comunei S. în contradictoriu cu pârâtul Cabinet medical individual dr. M.E. şi a luat act de renunţarea la judecată a cererii reconvenţionale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs în termen legal reclamanta Primăria comunei S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că pe de o parte, instanţa a reţinut în motivare că „temeiul de drept ce a stat la baza antecontractului a fost declarat neconstituţional prin Decizia C.C.R. nr.871/09.10.2007”, iar pe de altă parte „respinge acţiunea motivat de faptul că hotărârea de consiliu local prin care a fost aprobată lista spaţiilor medicale scoase la vânzare este în concordanţă cu dispoziţiile art.4 alin.1 din OUG nr.68/2008”.
Instanţa de fond a considerat că se impune menţinerea în fiinţă a antecontractului (deşi temeiul legal fusese declarat neconstituţional) prin raportare la un act normativ care nu exista la data încheierii contractului.
De asemenea, deşi instanţa şi-a bazat motivarea pe prevederile OUG nr.68/2008, a pronunţat o hotărâre ale cărei consecinţe juridice încalcă flagrant prevederile ordonanţei de urgenţă menţionate. Astfel, menţinerea în fiinţă a antecontractului are drept consecinţă dreptul pârâtului intimat de a solicita încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentic în condiţiile reglementate de OUG nr.110/2005, act normativ care, în opinia Curţii Constituţionale reglementează un transfer forţat de proprietate, la un preţ neserios.
În condiţiile în care actul normativ care reglementează în prezent vânzarea spaţiilor medicale este OUG nr. 68/2008, susţine că este constrânsă, prin sentinţa atacată, să vândă în condiţiile OUG nr.110/2005, ceea ce este nelegal deoarece o asemenea vânzare contravine scopului urmărit de guvern atunci când a emis OUG nr.68/2008, şi anume finalizarea procedurilor de vânzare începute în baza OUG nr.110/2005. Astfel, în preambulul OUG nr.68/2008 se prevede expres „…iar multe acte şi proceduri pentru vânzarea spaţiilor medicale începute în baza OUG nr.110/2005, nu sunt definitivate…”.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 242 /12.02.2010 a pus în discuţia părţilor un motiv de recurs de ordine publică, respectiv necompetenţa materială a Tribunalului Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ de a soluţiona cauza în primă instanţă, având în vedere natura juridică civilă a litigiului dedus judecăţii, în final, admiţând recursul formulat de reclamanta Primăria comunei S. împotriva sentinţei nr.1641 din data de 24 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Medical Individual dr. M.E., a casat sentinţa şi a trimis cauza pentru competentă soluţionare în primă instanţă la Judecătoria Buzău.
S-a învederat că instanţa de contencios administrativ, în mod nelegal, a soluţionat prezenta cauză, care nu este un litigiu de contencios administrativ, în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, unde se arată că actul administrativ este actul unilateral, cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării, executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţii publice, iar în cauză este vorba de un antecontract de vânzare-cumpărare construcţie cu destinaţie de cabinet medical care face parte din domeniul privat al comunei S. jud. Buzău.
Mai mult decât atât, se poate observa că antecontractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu titularul unui cabinet medical, în baza art. 3 alin.1 din O.U.G. nr. 110/2005, care la momentul respectiv dădea dreptul de a cumpăra spaţiile respective, persoanelor care îşi desfăşurau activitatea medicală şi care deţineau în mod legal spaţiul respectiv, deci în exercitarea unei profesii liberale, prin persoană fizică autorizată.
Ceea ce este important rezidă în faptul că actul juridic respectiv, cu caracter bilateral, administrează un bun din domeniul privat al comunei S. şi în acest caz nu poate fi vorba de un act administrativ sau operaţiune administrativă în sensul Legii nr. 554/2004 pentru a fi de competenţa instanţei de contencios administrativ, litigiul de faţă fiind legat de executarea antecontractului de vânzare-cumpărare cabinet medical.
Ulterior, în acest domeniu s-a emis O.U.G. nr. 68/28.05.2008, care a stabilit cadrul juridic pentru vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţii administrativ teritoriale şi în care, la data intrării în vigoare, funcţionează unităţile medicale înfiinţate.
În atare situaţie, instanţa de contencios administrativ nu avea competenţă materială în soluţionarea prezentei cauze, care este un litigiu de drept comun, respectiv de natură civilă, valoarea acestuia încadrându-se sub limita prevăzută de Codul de procedură civilă, ce determină competenţa materială a judecătoriei în raza teritorială unde se găseşte imobilul respectiv.
Ţinând seama de principiul potrivit căruia excepţiile primează fondul, în baza art. 137 raportat la art. 158, 159 Cod pr. civilă dar şi art. 304 pct.3 cu aplicarea art. 312 pct.4 şi 6 Cod pr.civilă, Curtea a admis recursul în sensul celor mai sus-arătate.
