Drept procesul civil. Cheltuieli de judecată. Solicitare pe cale separată. Instanţa competentă
C.proc.civ., art. 274, art. 1 pct. 1
Competenţa de soluţionare a cererii de obligare a părţii care a căzut în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată – cerere formulată pe cale separată – se stabileşte conform regulilor generale în materie.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 395 din 17 aprilie 2008
Prin decizia civilă nr. 3161/28.10.2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 9224/2005 a fost admis recursul declarat de reclamanţii C.C.A., P.Ş.A.şi intervenientele S.C. „E.I.” S.R.L. Arad şi S.C. „T.I.” S.R.L. Arad împotriva deciziei civile nr. 2774/10.12.2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 6304/2004 pe care a modificat-o în parte, în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâţii Consiliul Local Arad, I.F. şi A., C.E., Z.N. jr şi Z.M.G. împotriva sentinţei civile nr. 2540/13.05.2004 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 11710/2003.
Ulterior, prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad sub nr. dosar 11408/55/2006, S.C. „E.I.” S.R.L. Arad, în calitate de reclamantă, a solicitat obligarea pârâţilor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată suportate cu ocazia judecării pricinii înregistrate sub nr. dosar 9224/2005 mai sus menţionat, invocând faptul că, deşi s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanţa de recurs nu le-a acordat şi nici nu a arătat motivul pentru care nu le-a acordat.
Prin sentinţa civilă nr. 2585/22.03.2007, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 20.642,6 lei.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că, deşi reclamantei (recurentă în acel dosar) i-au fost ocazionate cheltuieli de judecată ce au fost dovedite, Curtea de Apel Timişoara nu i le-a acordat.
Împotriva sentinţei au declarat recursuri pârâţii: S.C. „R.” S.A. Arad, Z.N., Z.M.G. şi C.E.
Prin decizia civilă nr. 1277/R/28.11.2007 recursurile au fost admise, sentinţa – casată, iar cauza – trimisă la Curtea de Apel Timişoara pentru soluţionarea cererii formulate de reclamantă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că, atât prin cererea de recurs cât şi prin concluziile scrise şi suplimentul la aceste concluzii depuse de avocatul recurentei (reclamantă în prezenta cauză) a fost solicitată obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, iar Curtea de Apel Timişoara a omis să soluţioneze această cerere. În aceste condiţii, reclamanta nu avea deschisă calea unei acţiuni separate întemeiată pe dispoziţiile art. 274 C.proc.civ., întrucât exista o cerere accesorie cererii principale de recurs. Cum instanţa astfel sesizată a omis să se pronunţe asupra ei, reclamanta avea fie posibilitatea să ceară completarea hotărârii conform art. 2811 – 2812 C.proc.civ., fie pe cea de a promova o cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 2 C.proc.civ.
Cererea a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. dosar 11408/55/2006.
La termenul din 17.04.2008, în baza art. 137 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 158 alin. (1) C.proc.civ., art. 159 pct. 3 C.proc.civ., instanţa a pus în discuţie necompetenţa materială a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea prezentei cereri, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că atât pe calea recursului înregistrat sub nr. dosar 5315/2005 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (a cărui soluţionare a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Timişoara) cât şi pe calea concluziilor scrise şi a completării la aceste concluzii reclamanta recurentă a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Se observă, însă, că, având cuvântul asupra fondului, reprezentanţii recurenţilor au arătat că, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată „îşi rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată”. Dată fiind această manifestare a principiului disponibilităţii, instanţa nu putea acorda recurenţilor cheltuieli de judecată decât cu încălcarea dispoziţiile art.129 alin. ultim Cod procedură civilă.
Chiar dacă prin completarea la concluziile scrise recurenţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, această manifestare de voinţă s-a produs la 19.10.2005, după închiderea dezbaterilor şi în interiorul termenului de amânare a pronunţării, astfel că nu putea fi luată în considerare de instanţă decât cu încălcarea principiului contradictorialităţii.
Pe de altă parte, prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta a invocat dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă şi a precizat că „la Curtea de Apel Timişoara nu s-au solicitat cheltuieli de judecată”. Este evident că reclamanta a formulat o cerere prin care solicită pe cale separată acordarea cheltuielilor de judecată suportate în procesul anterior, voinţa sa fiind fără echivoc exprimată în acest sens; or, faţă de dispoziţiile art. 1 pct.1 C.proc.civ., soluţionarea unei astfel de cereri intră în competenţa de prima instanţă a judecătoriei.
Chiar dacă nu ar fi existat precizarea de la fila 49 a dosarului Judecătoriei Arad, reclamanta ar fi avut posibilitatea să ceară separat cheltuielile de judecată, câtă vreme nu există o prevedere expresă care să o oblige să urmeze calea prevăzută de dispoziţiile art. 2811 – 2812 C.proc.civ., respectiv pe cea reglementată de dispoziţiile art. 322 pct. 2 C.proc.civ., cum a reţinut Tribunalul Arad.
Mai mult, raportat la data pronunţării deciziei civile nr. 3161/28.10.2005 a Curţii de Apel Timişoara, o cerere de completare a dispozitivului acesteia ar fi tardivă faţă de dispoziţiile art. 2812 alin. (1) C.proc.civ. astfel că, dacă s-ar califica prezenta cerere de chemare în judecată în alt sens decât cel urmărit de reclamantă (şi permis de lege), s-ar încălca dreptul acesteia la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente, văzând că instanţa este ţinută să-şi verifice inclusiv din oficiu competenţa de soluţionare a cererii cu care a fost învestită, în baza dispoziţiilor art. 158 alin. (1) Cod procedură civilă, art. 159 pct. 3 C.proc.civ. raportat la art. 1 pct. 1 C.proc.civ., art. 274 C.proc.civ., văzând această calificare dată cererii şi faptul că faţă de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 excepţia tardivităţii nu poate fi susţinută, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantă în favoarea Judecătorie Arad.
