Clauză compromisorie în contracte de prestări sportive. Necompetenţa instanţelor judecătoreşti.
-Art. 343 4 din Codul de procedură civilă
Prin clauza inserata la pct. 15 atât in contractul de prestări sportive pârtile au agreat următoarele: „orice litigii privind executarea necorespunzătoare ori neexecutarea obligațiilor asumate de părți prin prezentul contract se soluționează pe cale amiabila. In cazul in care o astfel de soluționare nu este posibila, pârtile au dreptul de a se adresa organismelor cu atribuții jurisdicționale ale FRF/AJF, in conformitate cu prevederile Statutului si Regulamentelor FRF/AJF.”
Prevederea contractuala menționata constituie o veritabila clauza compromisorie, in sensul art. 3431 alin. 1 C.pr.civ. Curtea observa ca este îndeplinita si condiția prevăzuta de art. 3434 alin. 2 lit. a) C.pr.civ., si anume aceea ca paratul sa fi invocat existenta convenției arbitrale.
(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Decizia civilă nr. 86R din 10.01.2014)
Domeniu: Competenţă generală
Prin acţiunea înregistrată reclamantul B.S. a chemat in judecată pe pârâtul C.S.O. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 11.680 euro net (echivalent in lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezentând veniturile salariate aferente lunilor aprilie si mai si a perioadei iulie – decembrie ale anului 2010 stabilite prin Contractele individuale de munca nr. xxxx/14.08.2009 si nr. xxxx/04.08.2010;
Prin sentinţa civilă nr. 2450 pronunţată la data 13.03.2013 de Tribunalul Bucureşti-Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţiile inadmisibilităţii si prematurităţii formulării cererii de chemare in judecata invocate de parata, ca neîntemeiate; a admis acţiunea formulată de reclamantul B.S. în contradictoriu cu pârâtul C.S.O.; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 11.680 Euro ( echivalent in lei la cursul BNR din ziua plaţii) reprezentând drepturi aferente lunilor aprilie 2010, mai 2010 si perioadei iulie – decembrie 2010.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul C.S.O. a formulat recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Conform art. 137 alin. 1 C.pr.civ. instanța trebuie sa se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de fond si de procedura, care fac inutila analiza fondului.
In speța, recurentul a invocat faptul ca litigiul ar trebui soluționat de organismele jurisdicționale ale F.R.F., iar numai daca diferendele nu se rezolva nici pe aceasta cale, părțile se pot adresa instanței. Excepția astfel invocata a fost intitulata de recurent ca fiind o excepție de prematuritate.
Fata de argumentele expuse in susținerea acestei excepții, Curtea notează ca recurentul are in vedere excepția necompetentei generale a instanțelor judecătorești in soluționarea litigiului, excepție care a fost pusa in discuție in ședința publica din data de 10.01.2014.
Excepția este întemeiata si urmează a fi admisa, cu consecința imposibilității de a analiza fondul pretențiilor, întrucât cererea nu este de competenta instanțelor judecătorești.
Prin clauza inserata la pct. 15 atât in contractul de prestări sportive înregistrat la F.R.F. sub nr. xxxx/09.08.2010, cat si in cel înregistrat sub nr. xxxx/18.09.2009, depuse in copie la dosarul de fond, părțile au agreat următoarele: „orice litigii privind executarea necorespunzătoare ori neexecutarea obligațiilor asumate de părți prin prezentul contract se soluționează pe cale amiabila. In cazul in care o astfel de soluționare nu este posibila, părțile au dreptul de a se adresa organismelor cu atribuții jurisdicționale ale FRF/AJF, in conformitate cu prevederile Statutului si Regulamentelor FRF/AJF.”
Prevederea contractuala menționata constituie o veritabila clauza compromisorie, in sensul art. 3431 alin. 1 C.pr.civ., care dispune:
“(1) Prin clauza compromisorie părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul in care este inserata sau in legătura cu acesta sa fie soluționate pe calea arbitrajului, arătându-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.”
Potrivit art. 3433 C.pr.civ. “(1) Încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenta instanțelor judecătorești.”.
Curtea observa ca este îndeplinita si condiția prevăzuta de art. 3434 alin. 2 lit. a) C.pr.civ., si anume aceea ca paratul sa fi invocat existenta convenției arbitrale. Conform dispoziției legale menționate, daca paratul si-a formulat apărările in fond, fără nici o rezerva întemeiata pe convenția arbitrala, instanța trebuie sa retina cauza spre soluționare.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede ca “In celelalte cazuri, instanța judecătorească, la cererea uneia dintre părți, se va declara necompetenta, daca va constata ca exista convenție arbitrala.”
In cauza de fata, încă din întâmpinarea depusa la instanța de fond (fila 80), paratul a susținut ca litigiul este de competenta organelor de jurisdicție ale FRF si ale LPF.
Raportând dispozițiile legale menționate la situația de fapt din speța, Curtea observa ca pretențiile care fac obiectul litigiului si care se întemeiază pe cele doua contracte de prestări sportive trebuie soluționate de organismele jurisdicționale ale F.R.F.
Constatând incident cazul de casare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul formulat de recurentul-pârât C.S.O., în contradictoriu cu intimatul-reclamant B.S., va casa sentinţa recurată si va respinge cererea, ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.
