Clauze atributive de competenţă. Necompetenţa generală a instanţelor române


Părţile au convenit printr-un contract redactat în limba engleză, asupra instanţei competente şi legii aplicabile, semnat pe fiecare pagină de reprezentantul legal al reclamantei.

Potrivit art. 23 din Regulamentul 44/2001 părțile unui raport juridic pot încheia o convenție prin care să convină asupra instanțelor judecătorești competente în soluționarea litigiilor ce au survenit sau pot surveni în legătură cu raportul lor juridic.

Potrivit art. 23 din Regulamentul 44/2001 părțile unui raport juridic pot încheia o convenție prin care să convină asupra instanțelor judecătorești competente în soluționarea litigiilor ce au survenit sau pot surveni în legătură cu raportul lor juridic.

Competența astfel determinată este una exclusivă, cu excepția cazului în care părțile convin în sens contrar. În consecință, ori de câte ori părțile au încheiat o clauză atributivă de competență, instanțele desemnate prin acea clauză au competență exclusivă în soluționarea cauzei.

Competența astfel determinată este una exclusivă, cu excepția cazului în care părțile convin în sens contrar. În consecință, ori de câte ori părțile au încheiat o clauză atributivă de competență, instanțele desemnate prin acea clauză au competență exclusivă în soluționarea cauzei.

Contractul este semnat pe fiecare pagină de reprezentantul legal al reclamantei, iar clauza atributivă este formulată într-o manieră clară și precisă, rezultând în mod indubitabil acordul părților privind competența exclusivă a instanțelor italiene de a soluționa cauza. În condițiile în care administratorul societății lucrează în domeniul IT și și-a asumat contractul prin semnare pe fiecare pagină, nu sunt serioase și credibile susținerile sale privind necunoașterea limbii engleze.

Contractul este semnat pe fiecare pagină de reprezentantul legal al reclamantei, iar clauza atributivă este formulată într-o manieră clară și precisă, rezultând în mod indubitabil acordul părților privind competența exclusivă a instanțelor italiene de a soluționa cauza. În condițiile în care administratorul societății lucrează în domeniul IT și și-a asumat contractul prin semnare pe fiecare pagină, nu sunt serioase și credibile susținerile sale privind necunoașterea limbii engleze.

Prin urmare, clauza atributivă de competență este valabilă, respectând rigorile impuse de art. 23 alin. 1 din Regulamentul Bruxelles I.

Prin urmare, clauza atributivă de competență este valabilă, respectând rigorile impuse de art. 23 alin. 1 din Regulamentul Bruxelles I.

Decizia civilă nr. 500/R din 03.12.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.1291/121 din 07.02.2011, reclamanta S.C. S.S.D. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S. SpA, solicitând obligarea acesteia să înceteze acţiunea de promovare, activitatea de publicitate, vânzare, distribuţie şi export a unor programe de calculator; să ia măsuri de retragere a tuturor copiilor acestor programe şi să înştiinţeze clienţii cu privire la motivul retragerii, încetării promovării şi distribuirii programelor; să înceteze modificarea sub orice formă a acestor programe; să restituie reclamantei codurile sursă ale proiectelor dezvoltate de aceasta; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că între S.C. S.S.D. S.R.L., în calitate de prestator şi S. SpA, în calitate de beneficiar, au fost încheiate mai multe contracte comerciale. Astfel, prin contractele nr…/01.04.2009, nr…/01.07.2009, nr…/01.10.2009, nr…/01.01.2010, nr…/01.01.2010, nr…/01.06.2010 (contracte de prestări servicii informatice) prestatorul a transmis beneficiarului dreptul de folosinţă asupra operei sale. Pârâta a copiat codurile sursă ale proiectelor şi a comercializat modulele.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.3 alin.1, art.74 din Legea nr.8/1996,  Legea nr. 11/1991 şi Directiva nr.91/250/CEE. 

În apărare, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat acţiunea, lipsei competenţei instanţelor din România în soluţionarea cererii, lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. În motivare, a arătat că temeiul pretenţiilor reclamantei îl constituie contractele încheiate între părţi. Pentru anul 2010 raporturile comerciale au fost reglementate de contractul comercial de asistenţă pentru servicii de dezvoltare din 04.01.2010, iar prin acesta părţile au convenit expres asupra competenţei exclusive a instanţelor din Padova pentru soluţionarea oricăror litigii legate de contract. A precizat că nici cele trei contracte anterioare nu pot fi supuse jurisdicţiei instanţelor din România, cât timp acestea au fost încheiate în Padova aşa cum se precizează în mod expres la finalul lor. A mai arătat că pe fond, acţiunea este neîntemeiată.

În drept, au fost invocate disp. art.115 C.proc.civ., art.977, 978, 981 C.civ., art.3 alin.1 din Legea nr.8/1996, art.1 alin.3, art.2 alin.1 şi art.6 alin.1 din Directiva CE nr.24/2009.

Prin sentinţa civilă nr. 1079/11.02.2014 a Tribunalului Galaţi a fost respinsă cererea ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa comercială nr.1195/19.12.2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.6494/121/2013 s-a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române şi s-a respins cererea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta S.C. S.S.D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.SpA, ca inadmisibilă.

S-a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul comercial de asistenţă pentru servicii de dezvoltare din 04.01.2010 prin care au convenit, potrivit art.13 pct.13.1, că orice declaraţii sau acorduri anterioare cu privire la obiectul prezentului contract sunt nule şi inaplicabile. Ca urmare, contractele de prestări servicii informatice nr.12/01.07.2009 şi nr.13/01.10.2009, singurele opozabile pârâtei, intră sub incidenţa acestei clauze din contractul comercial din 04.01.2010, în sensul că orice clauză contrară acestui contract este nulă. Prin art.11 din contractul cadru părţile au convenit că în caz de litigiu instanţa competentă este cea din Padova, iar această competenţă a instanţei italiene se aplică tuturor contractelor încheiate anterior datei de 04.01.2010.

Statuarea printr-o sentinţă irevocabilă că instanţa din Padova este competentă a soluţiona litigiile născute din contractele încheiate între S.C. S.S.D.  S.R.L. şi SIAV SpA anterior datei de 04.01.2010 se impune şi în cererea având ca obiect drepturi de autor întemeiate pe aceleaşi contracte, ca efect pozitiv al puterii lucrului judecat, fiind inadmisibil a se contrazice printr-o nouă hotărâre cele reţinute irevocabil cu privire la necompetenţa instanţelor române.

Reclamanta a criticat soluţia instanţei de fond, în principal, sub următoarele aspecte:

1). Hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii. Instanţa nu a analizat apărarea ce viza nevalabilitatea contractului deoarece era încheiat în limba engleză, iar administratorul societăţii era cunoscător doar al limbii române şi italiene, prin urmare era redactat într-o limbă pe care reprezentantul societăţii reclamante nu o cunoştea.

În plus, nu are nicio legătură cu contractele de  software invocate ca temei al pretenţiilor.

2). În condiţiile în care se constată necompetenţa soluţia nu este de respingere a cererii ca inadmisibilă, ci  de declinare în favoarea instanţei competente.

Persoana fizică autorizată V.M. a declarat recurs susţinând, în esenţă, că instanţa a lăsat nesoluţionată cererea de intervenţie în interes propriu formulată la data de 22.10.2013.

Prin decizia civilă nr. 500/R/2014 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă şi ca inadmisibil recursul declarat de intervenient.

1.Recursul declarat de intervenient este inadmisibil.

Conform dispoziţiilor at. 2811 alin. 1 Cod procedură civilă, în ipoteza în care instanţa omite să se pronunţe asupra unei cereri incidentale sau accesorie, singura cale prevăzută de lege pentru remedierea situaţiei este formularea unei cereri de completare a hotărârii şi nu promovarea unei căi de atac.

2.Recursul declarat de reclamantă este nefondat.

În mod corect, tribunalul a apreciat că această cerere nu este de competenţa instanţelor române, fiind valabilă clauza atributivă de competenţă.

Astfel, între părţi au fost încheiate trei contracte CPSI …/1.04.2009, CPSI  …/1.07.2009 şi …/1.10.2009, redactate în limba română. Ulterior, la data de 4.01.2010, părţile au semnat un contract cadru, redactat în limba engleză, având ca obiect „termeni şi condiţii în baza cărora beneficiarul poate da furnizorului, iar furnizorul este interesat să accepte comenzi de prestare de servicii” (art. 2), cu precizarea că prin noţiunea de servicii se înţelege „servicii de dezvoltare de software”  (art. 1.1. raportat la expunerea de motive – Având în vedere faptul că beneficiarul doreşte ca furnizorul să se angajeze să realizeze anumite servicii de dezvoltare de software pentru beneficiar).

Potrivit dispoziţiilor art. 10.1 din contract, acesta a intrat în vigoare la momentul semnării şi va avea o durată nelimitată, cu excepţia cazului în care va fi reziliat de oricare dintre părţi în baza unui preaviz de un an.

Deşi reclamanta susţine că şi după acest moment au mai fost încheiate alte două contracte în limba română, din actele depuse la dosar rezultă că acestea nu au mai fost semnate de pârâtă, ceea ce conduce la ideea că începând cu anul 2010 între părţi s-a aplicat contractul cadru ce reglementa serviciile de dezvoltare de software.

Potrivit art. 11 – Jurisdicție și lege aplicabilă din contractul cadru părțile au convenit în mod expres asupra competenței exclusive a instanțelor din Padova pentru soluționarea oricăror litigii care rezultă sau sunt în legătură cu prezentul contract.

În speță, modulele pentru care se solicită protecția drepturilor de autor sunt realizate în anul 2010, fiind supuse astfel prevederilor contractului cadru.

Condițiile pe care o clauză atributivă de competență trebuie să le îndeplinească sunt expres stabilite în art. 23 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 44/2001.

Toate aceste condiții sunt îndeplinite în speță.

Prima este ca măcar una dintre părți să fie domiciliată pe teritoriul unui stat membru.

Celelalte condiții de formă pe care trebuie să le îndeplinească sunt:

– trebuie să fie încheiată în scris ori, dacă a fost încheiată verbal, trebuie să existe confirmare scrisă sau (hotărârea din 11 noiembrie 1986 C 313/85 SpA Iveco Fiat împotriva Van Hool NV);

– trebuie să fie încheiată într-o formă acceptabilă cu practicile statornicite între părți sau;

– în comerțul internațional trebuie să fie încheiată într-o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care, în cadrul acestui tip de comerț, este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile din contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.

Cerința formei scrise este ”destinată a garanta faptul că acordul părților este exprimat într-o manieră clară și precisă și este probat, în mod cert.” (Hotărârea din 6 mai 1980, C 784/79, Porta-Leasing GmbH contra Prestige Internațional).

În cauză și această condiție este îndeplinită în varianta de la lit. a.