Competenţă materială (Competenţa exclusiva reglementata de art. 162 alin. 4 şi art. 163 din Legea nr. 302/2004).
Curtea de Apel are competenta exclusiva, în conformitate cu prevederile art. 162 alin. 4 şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 (republicată), pentru recunoaşterea efectelor sentinţelor penale pronunţate de instantele italiene, ca urmare a cererii formulate de autorităţile judiciare din Italia de transferare a condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.
Dar aceastã competenţã, reglementatã în dispoziţiile menţionate, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotãrârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executãrii, între care cele privind schimbãrile în executarea unor hotãrâri, amânarea sau întreruperea executãrii pedepsei, înlãturarea ori modificarea pedepsei, pentru ele fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la competenţã existente în art. 597, 598 din Codul de procedurã penalã.
Dar aceastã competenţã, reglementatã în dispoziţiile menţionate, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotãrârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executãrii, între care cele privind schimbãrile în executarea unor hotãrâri, amânarea sau întreruperea executãrii pedepsei, înlãturarea ori modificarea pedepsei, pentru ele fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la competenţã existente în art. 597, 598 din Codul de procedurã penalã.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, Sentinta Nr. 50/F din 18.03.2015, Dosar nr. 1324/2/2015 )
La data de 04.03.2015, pe rolul acestei instanţe sub nr.13242/2015 a fost înregistrată contestaţia la executare, formulată de petentul D.V., împotriva sentinţei penale nr.426/17.09.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în dosarul nr.3672/2/2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr.3532/13/11.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.597 şi art.598 lit.c C. pr. pen.
În motivarea cererii, petentul a considerat că este vorba, fie de o nelămurire, fie de o împiedicare la executare, astfel încât instanţa care a emanat hotărârea pe care o contestă prin recunoaştere este Curtea de Apel, solicitând contopirea cu o pedeapsa aplicata pentru o fapta concurenta cu cea dedusa judecatii.
Curtea examinând contestaţia formulată, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.426 din 17.09.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi au fost recunoscute efectele sentinţei penale nr.3093/06 Reg. Sent. pronunţată la data de 12.12.2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22.02.2007); ale sentinţei penale nr.3887/08 RG trib. pronunţată la data de 19.11.2008 de Tribunalul din Milano; ale sentinţei penale nr.3063/09 pronunţată la data de 12.10.2009 de Curtea de Apel din Milano; ale sentinţei penale nr.3667 pronunţată la data de 03.10.2011 de Curtea de Apel din Milano (definitivă la data de 07.06.2012) – Republica Italiană, prin care numitul D.V. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare, cum şi la 3.200 euro amendă.
S-a dispus transferarea condamnatului D.V., în vederea continuării executării pedepsei principale de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare, cum şi a amenzii de 3.200 euro, în echivalentul în lei la data executării, într-un penitenciar din România, precum şi a pedepsei accesorii prevăzută de art.71 Cod penal rap. la art.64 alin.1 lit. a teza a II a, b şi e Cod penal şi a pedepsei complementare prevăzută de art.65 rap. la art.64 alin.1 lit. a teza a II a, b şi e Cod penal, pe o durată de 10 ani, cu respectarea felului şi duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare.
S-a constatat că prin Ordonanţele Oficiului de Supraveghere din Milano, din datele de 23.06.20011, 07.11.2011, 04.04.2012 şi 11.05.2012, persoana condamnată a beneficiat de 405 zile de eliberare anticipată,
S-a constatat că executarea pedepsei a început la data de 21.04.2007 şi se consideră executată la data de 02.10.2019.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată, de la data de 21.04.2007 până la zi.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul pentru avocatul din oficiu, în sumă de 320 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei,
Instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 20.05.2013 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa Curţii de Apel Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 162 alin. 4 şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 (republicată), pentru recunoaşterea efectelor sentinţei penale nr.3093/06 Reg.Sent., pronunţată la data de 12.12.2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22.02.2007), ale sentinţei penale nr.3887/08 RG trib., pronunţată la data de 19.11.2008 de Tribunalul din Milano, ale sentinţei penale nr.3063/09 pronunţată la data de 12.10.2009 de Curtea de Apel din Milano; ale sentinţei penale nr.3667 pronunţată la data de 03.10.2011 de Curtea de Apel din Milano (definitivă la data de 07.06.2012), ca urmare a cererii formulate de autorităţile judiciare italiene de transferare a condamnatului D.V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare, şi a amnezii de 3.200 euro.
S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 13.05.2013 de sesizare a instanţei; corespondenţa purtată de Ministerul Afacerilor Interne cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, corespondenţa purtată de Ministerului Justiţiei cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; solicitarea Ministerului Justiţiei al Republicii Italiene adresată Ministerului Justiţiei din România pentru transferarea persoanei condamnate; consimţământul persoanei condamnate exprimat la data de 06.11.2012, în sensul transferării în România pentru continuarea executării pedepsei; situaţia executării pedepsei; sentinţele penale de condamnare; extrase din legislaţia penală română şi italiană.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală 12.12.2006, Tribunalul din Monza Pisa l-a condamnat pe numitul D.V., la o pedeapsă de 20 zile închisoare, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.624, art.625 n.2 şi art.62 bis din Codul penal italian, această sentinţă rămânând definitivă la data de 22.02.2007.
Activitatea infracţională a persoanei condamnate, reţinută prin sentinţa de condamnare, a constat în aceea că la data de 12.12.2006, în timp ce se afla în localitatea Sesto San Giovanni, în scopul de a obţine foloase, a pătruns, prin efracţie, în barul Skorpion, de unde a încercat să sustragă bunuri, fiind surprins de către angajaţi.
Prin sentinţa Curţii de Apel din Milano din data de 03.10.2011, sentinţă care a reformat-o pe cea a Tribunalului din Milano din data de 19.11.2008, numitul D.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani şi 6 luni închisoare, o amendă de 3.200 euro, precum şi la pedepsele accesorii ale interdicţiei perpetue de a fi curator şi tutore, a interdicţiei legale în timpul pedepsei de ocupare a unei funcţii publice, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.110, art.628 alin.1 şi 3, art.112 n.1, art.614 alin.1,2,4, art.112 n.1, art.61, art.81, art.582 alin.2, art.585, art.576 alin.1, art.624, art.625, art.81, art.99 alin.2 din Codul penal italian.
Această sentinţă a rămas definitivă la data de 07.06.2012.
Activitatea infracţională a persoanei condamnate reţinută a fi comisă, a constat în aceea, că la data de 06.03.2007, în timp ce se afla la Magnano, a intrat, împreună cu alte persoane, prin folosirea de violenţe şi ameninţări, în interiorul barului Lino, aparţinând numitei C.N., de unde a sustras bijuterii şi a obligat-o pe aceasta să întreţină raporturi sexuale, provocându-i vătămări grave. De asemenea s-a reţinut că la data de 21.04.2007, în timp ce se afla la Sesto San Giovanni, a sustras mai multe bunuri din pizzeria El Haramel Mucchi.
Prin decizia nr.658/2012 SIEP din data de 10.09.2012 a Procuraturii Generale a Republicii, de pe lângă Curtea de Apel din Milano, s-a dispus unificarea pedepselor aplicate prin sentinţele de condamnare, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare, cum şi o amendă de 3.200 euro, pedeapsă a cărei executare a început la data de 21.04.2007 şi, având în vedere cele 405 zile de eliberare anticipată acordate prin ordonanţele Oficiului de Supraveghere din Milano, pedeapsa se consideră executată la data de 02.10.2019.
Prin ordonanţa din datele de 23.06.2001, 07.11.2011, 04.04.2012, 11.05.2012, ale Oficiului de Supraveghere din Milano, persoana condamnată a beneficiat de 405 zile de eliberare anticipată.
Din examinarea hotărârii de condamnare s-a constatat că este îndeplinită cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e din Legea nr. 302/2004 (republicată) şi art. 3 pct. 1 lit. e din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg – 1983, cum şi cerinţele art. 131 şi art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată), faptele comise de persoana condamnată având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. i din Codul penal, pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani; a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2/1 lit. a şi c din Codul penal, pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 ani; a infracţiunii de viol, prevăzută de art.197 alin.2 lit. a din Codul penal, pedepsită cu închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. Pedeapsa accesorie aplicată persoanei condamnate se regăseşte în art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit. b şi e rap. la art.71 şi art.65 Cod penal, dar în raport cu durata de aplicare a acesteia de către instanţa de condamnare (interdicţie perpetuă), dar şi pentru că în Codul penal român, este reglementată şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzute de lege (pe o durată de la 1 la 10 ani, potrivit art. 53 pct.2 lit.2 Cod penal), această pedeapsă îşi găseşte corespondent în legislaţia penală română, atât în privinţa pedepsei accesorii, cât şi a pedepsei complementare.
S-a constatat că persoana condamnată şi-a exprimat la data de 06.11.2012 consimţământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România.
Din fişa de executare a pedepsei a reieşit că persoana condamnată a început executarea pedepsei închisorii la data de 21.04.2007, data terminării executării pedepsei fiind 02.10.2019.
Cu privire la amenda aplicată prin sentinţa de condamnare, de 3.200 euro, instanţa reţine că şi aceasta este supusă procedurii de recunoaştere şi executare, având în vedere, atât dispoziţiile art. 137 alin.6 din Legea nr.302/2004 care prevăd că „Începerea executării pedepsei în România are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia, exceptând cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândeşte dreptul la executare. În cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândeşte dreptul la executare începând din momentul în care este informat asupra neexecutării, totale sau parţiale, a acestei pedepse.”, dar şi a constatării ce rezultă din reglementarea penală a statului de condamnare, că pedeapsa amenzii nu se transformă în răspundere penală subsidiară, nefiind stabilit acest lucru prin sentinţa de condamnare, ceea ce obligă instanţa legal învestită cu cererea de recunoaştere a hotărârii de condamnare, să o recunoască în integralitatea ei.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr.3532/13.11.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând excepţia de necompetenta materiala invocata de Curtea de Apel, din oficiu, Curtea o apreciază ca fiind in mod vădit întemeiata, urmând sa o admită, in considerarea următoarelor motive:
Curtea de Apel Bucureşti are competenta exclusiva, în conformitate cu prevederile art. 162 alin. 4 şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 (republicată), pentru recunoaşterea efectelor sentinţei penale nr.3093/06 Reg.Sent., pronunţată la data de 12.12.2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22.02.2007), ale sentinţei penale nr.3887/08 RG trib., pronunţată la data de 19.11.2008 de Tribunalul din Milano, ale sentinţei penale nr.3063/09 pronunţată la data de 12.10.2009 de Curtea de Apel din Milano; ale sentinţei penale nr.3667 pronunţată la data de 03.10.2011 de Curtea de Apel din Milano (definitivă la data de 07.06.2012), ca urmare a cererii formulate de autorităţile judiciare italiene de transferare a condamnatului D.V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare, şi a amnezii de 3.200 euro.
Aşadar, pentru toate situaţiile în care se formuleazã cereri de contopire a pedepselor aplicate de instanţele din România cu pedepse pronunţate de instanţe strãine, prin hotãrâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul procedurii transferãrii persoanei condamnate în strãinãtate, instanţa competentã sã soluţioneze astfel de cereri nu poate fi decât cea corespunzãtoare instanţei de executare a ultimei hotãrâri, în a cãrei circumscripţie se aflã locul de deţinere a persoanei condamnate.
Ca urmare, şi în ipoteza în care ultima hotãrâre definitivã a fost pronunţatã de o instanţã strãinã se impune, pentru identitate de raţiune, sã revinã competenţa de judecatã a cererii de modificare a pedepsei tot instanţei corespunzãtoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit sã judece cauza în primã instanţã, evident, cu respectarea condiţiei ca locul de deţinere a persoanei condamnate sã se afle în circumscripţia teritorialã a acelei instanţe.
Avand in vedere ca faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. i din Codul penal, pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani; a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2/1 lit. a şi c din Codul penal, pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 ani; a infracţiunii de viol, prevăzută de art.197 alin.2 lit. a din Codul penal, atrag competenta judecatoriei,Curtea va admite excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de instanţă, din oficiu şi, pe cale de consecinţă:
Va declina cauza în favoarea instanţei competente, respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
Cheltuielile judiciare se vor fi stabilite de instanţa căreia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
