Potrivit art. 2 pct.1 lit. a teza II din Codul de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani.
Susţinerea recurentei că în sensul că, tribunalul nu are competenţă materială în soluţionarea ordonanţei preşedinţiale deoarece cauza dedusă judecăţii este de natură civilă şi nu comercială nu poate fi primită .
Astfel, potrivit art. 56 Cod comercial, dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, atunci toate părţile se supun legii comerciale .
Prin”act” , legea are în vedere actele şi faptele juridice ca izvor de obligaţii, nu numai actele juridice ca gen al izvoarelor de obligaţii, iar în cauză recurentul este autorul unui fapt ilicit cauzator de prejudicii în raport cu un comerciant, al cărui fond de comerţ a fost afectat prin faptul respectiv. Acest lucru nu înseamnă că orice persoană care face accidental o operaţiune de comerţ devine comerciant, ci doar că se supune legii şi jurisdicţiei comerciale.
Reclamanta SC H. I. SRL a chemat în judecată pe pârâtul F. Ş. pentru ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să fie obligat să-i permită accesul pe terenul proprietate privată şi să-şi ridice bunurile şi gardul provizoriu în lungime de 14,8 m conform sentinţei nr. 11489/1996, iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta să ridice acest gard pe cheltuiala pârâtului.
Prin Sentinţa nr. 1074/6 iulie 2004 pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ s-a admis cererea şi a fost obligat pârâtul să permită accesul reclamantei pe terenul proprietatea sa privată, să-şi ridice bunurile aflate pe terenul proprietatea reclamantei şi gardul provizoriu în lungime de 14,8m, iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să ridice gardul pe cheltuiala pârâtului. A fost obligat pârâtul la 5.078.000 lei urmând ca executarea să se facă fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.
Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâtul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Recursul este nefondat.
Motivul de nelegalitate întemeiat pe excepţia de necompetenţă este nefondat.
Potrivit art. 56 cod comercial, dacă un act este comercial numai pentru una dintre părţi, toţi contractanţii sunt supuşi în cât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana comercianţilor şi de cazurile în care legea nu dispune.
Prin „act” legiuitorul a voit să se refere la actele şi faptele juridice ca izvoare de obligaţii, iar nu la numai la actele juridice ca gen al izvoarelor de obligaţii deoarece foloseşte termenul de act iar nu de act juridic. În cauză, recurentul este autorul unui fapt ilicit cauzator de obligaţii în raport cu un comerciant al cărui fond de comerţ a fost afectat prin respectivul fapt. Textul trebuie coroborat şi cu art.9 potrivit căruia orice persoană care într-un chip accidental face o operaţiune de comerţ nu devine comerciant dar este supusă jurisdicţiei comerciale pentru orice contestaţie care se poate ridica referitoare la această operaţiune. Fiind vorba de un fapt ilicit prin care se cauzează un prejudiciu fondului de comerţ al unui comerciant, orice litigiu este de competenţa jurisdicţiei comerciale. În consecinţă, în mod corect cererea de ordonanţă preşedinţială având ca obiect înlăturarea efectelor faptei ilicite a fost soluţionată de instanţa comercială.
Nu sunt fondate nici motivele privitoare la netemeinicia soluţiei pronunţate.
Există urgenţă deoarece prin îngrădirea folosirii terenului proprietate privată de către societatea comercială, prin construirea gardului, aceasta este împiedicată să obţină profit, element de esenţa societăţii. Prin eliminarea îngrădirii abuzive impusă de recurent se preîntâmpină producerea unei pagube în patrimoniul societăţii. Totodată, reclamantul nu poate invoca îngrădirea posibilităţii sale de a obţine despăgubiri de la vechiul proprietar al terenului prin intermediul unui sechestru. Sechestru poate fi pus numai pe bunurile vechiului proprietar, cu care se poartă litigiul, iar nu pe bunurile proprietarului actual. Trebuie relevat şi faptul că recurentul a construit gardul abuziv, şi fără autorizaţie de construcţie care este obligatorie şi că pe calea ordonanţei se poate dispune înlăturarea măsurilor abuzive, chiar dacă ele au caracter definitiv. În plus, chiar reclamantul susţine că a ridicat gardul şi că societatea şi-a îngrădit întreaga suprafaţă aflată în proprietate
Faţă de aceste considerente se va respinge ca nefondat recursul pârâtului, soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală.
