Competenţă materială în primă instanţă – modalitate de stabilire
în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
(SENTINŢA COMERCIALĂ Nr. 536/C din 14 aprilie 2010)
Deliberând asupra excepţiei invocate, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.01.2010, reclamanta S.C. C. D. S.R.L., cu sediul în Ştefăneşti, jud.Argeş, a chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. D. S.A., cu sediul în Craiova şi S.C. C. R. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunţa instanţa să stabilească:
– care sunt sumele datorate de reclamantă cu titlu de preţ al energiei electrice pentru perioada lunii mai 2009, precum şi 01.08.2009 – 14.09.2009 şi dacă există eventuale diferenţe în plus ce le-ar avea de achitat, distinct de sumele achitate, în funcţie de criteriile stabilite de actul normativ emis de ANRE;
– în situaţia în care se va stabili că reclamanta nu are debite restante faţă de pârâte pe perioadele indicate, afară de sumele deja plătite, să se dispună anularea facturilor nr. 1061096980 din 22.09.2009 şi nr. 1061105019 din data de 30.10.2009, ambele emise de pârâta S.C. CEZ DISTRIBUŢIE S.A.
Reclamanta a mai solicitat ca pârâtele să fie obligate şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.
În motivarea cererii, în esenţă, reclamanta a susţinut că la data de 26.07.2001, în calitate de beneficiar, a încheiat cu Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Piteşti, în calitate de furnizor, contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali şi similari la tarife reglementate.
În data de 09.05.2009, din motive necunoscute reclamantei, s-a produs o avarie la contorul trifazic urmare căreia a fost nevoită să-şi înceteze temporar activitatea şi să facă nenumărate demersuri la furnizor pentru ca acesta să deplaseze o echipă în teren în vederea remedierii defecţiunii.
Urmare acestui incident, reclamanta a primit 2 facturi care indicau un consum nejustificat de mare; astfel, la data de 29.07.2009 pârâta C. D. S.A. a emis factura nr. 1061085846, reprezentând regularizarea consumului pe ultimele 6 luni, cu o sumă de 66.533,79 lei, iar la data de 22.09.2009 aceeaşi pârâtă a emis factura nr. 1061096980 pentru suma de 8.208,16 lei.
Reclamanta a semnalat această situaţie pârâtelor, care, recunoscându-şi parţial greşeala, au procedat la anularea facturii nr. 1061085846 în valoare de 66.533,79 lei, însă la 30.10.2009 au emis factura nr. 1061105019 pentru suma de 13.742,91 lei.
Reclamanta a susţinut că valoarea energiei electrice facturată de reclamantă se ridică la o sumă de 5 ori mai mare decât consumul său lunar anterior şi posterior avariei produse, ceea ce nu este justificat.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art.111 Cod proc.civilă, art.969 şi art.1073 – 1077 Cod civil, precum şi art.720 Cod proc.civilă.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosae, în copie, înscrisuri (filele 8-68).
Legal citate, pârâtele C. D. S.A. şi C. R. S.R.L., prin apărătorul prezent în instanţă la acest termen, au invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, în raport de calificarea acţiunii în anularea actelor făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr.32/2008 pronunţată în interesul legii şi, deci, obligatorie pentru instanţă potrivit prevederilor art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, ca fiind acţiuni evaluabile în bani.
Având în vedere că, potrivit art.137 C.pr.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanţa va analiza cauza cu prioritate din perspectiva acestei excepţii.
Astfel, se reţine că prin Decizia nr.32 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi publicată în Monitorul Oficial al României nr.830 din 10 decembrie 2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit cu caracter obligatoriu că dispoziţiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit.a) şi art.2821 din Codul de procedură civilă, se interpretează în sensul că, “în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.”
În speţă, este neîndoielnic faptul că, indiferent de ordinea aleasă de reclamant în motivarea cererii sale, petitul principal al acţiunii de faţă se referă anularea celor două facturi emise de pârâte către reclamantă pentru evaluarea consumului acesteia, respectiv factura nr. 1061096980 din 22.09.2009 emisă pentru suma de 8.208,16 lei şi factura nr. 1061105019 din data de 30.10.2009, emisă pentru suma de 13.742,91 lei.
Potrivit dispoziţiilor art.2 alin.1 pct.1 C.pr.civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială dacă obiectul acestora are o valoare de peste 1 miliard lei vechi (100.000 lei RON).
Cum în speţă se solicită anularea unor acte juridice a căror valoare se situează sub valoarea de 100.000 lei RON, revine judecătoriei competenţa soluţionării ei ca litigiu comercial în primă instanţă.
Astfel, instanţa urmează să-şi decline competenţa soluţionării cererii formulată de reclamanta S.C. C. D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele C. D. S.A. şi C. R.S.R.L. în favoarea Judecătoriei Piteşti, căreia îi va trimite dosarul spre competentă soluţionare.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul dispoziţiilor art.158 şi 159 pct.2 Cod procedură civilă,
