Competenta materiala – obiect neevaluabil in bani


ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR CIVIL NR. 7617/212/2008

SENTINTA CIVILA NR. 11392

Sedinta publica din 23.06.2008

Pe rol judecarea cauzei civile formulata de catre  reclamanta SC  OC  SRL, cu sediul în Constanta, în contradictoriu cu pârâta SC MTGC SRL,  cu sediul în  Voluntari, judetul Ilfov, având ca obiect obligatie de a face.

La apelul nominal facut în sedinta publica, se prezinta pentru reclamanta avocat  Bourceanu Alexandra,  conform  împuternicirii avocatiale pe care o depune la dosar, pentru pârâta avocat Monica Iordache, conform împuternicirii avocatiale  depusa la dosar.

Procedura este legal  îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care :

Aparatorul reclamantei depune la dosar întâmpinare la cererea reconventionala , în doua exemplare, unul pentru instanta si unul pentru a se comunica reclamantei, precum si dovada achitarii taxei judiciare de timbru în cuantum 20.00 lei .

Se procedeaza la anularea acesteia si atasarea  la dosarul cauzei.

Se comunica un exemplar de pe întâmpinare la  cererea reconventionala catre aparatorul pârâtei.

Instanta pune în discutie exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Constanta, invocata de catre pârâta prin întâmpinare.

Aparatorul pârâtei solicita admiterea exceptiei.

Aparatorul reclamantei arata ca este de acord cu admiterea exceptiei.

INSTANTA,

Prin cererea adresata Judecatoriei Constanta la data de 14.04.2008 si înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 7617/212/2008  reclamanta, S.C. OC S.R.L. a chemat în judecata pe pârâta S.C. MTGC S.R.L. solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtei la emiterea facturii si a chitantei pentru suma încasata de 10.000 euro, în baza antecontractului de vânzare – cumparare nr. 114 din 21.06.2007 si returnarea avansului de 10.000 euro, achitat pentru cumpararea terenului în suprafata de 122,5 mp, situat în Eforie Nord, lot. 19, Parcela 19 din PUD Belona, jud. Constanta.

În fapt, reclamanta arata ca la data de 21.06.2007 a încheiat cu pârâta antecontractul de vânzare-cumparare cu nr. 114 si a achitat un avans de 10.000 euro pentru terenul în suprafata de 122,5 mp, situat în Eforie Nord, lot. 19, Parcela 19 din PUD Belona, jud. Constanta.

Reclamanta arata ca pârâta nu a emis factura si nici chitanta pentru suma platita, reprezentantul acesteia obligându-se sa efectueze aceste formalitati la perfectarea contractului de vânzare cumparare.

Societatea reclamanta mai arata ca a solicitat în repetate rânduri societatii pârâte emiterea acestor documente, dar aceasta a refuzat.

Reclamanta mai arata ca, datorita acestui refuz, vina exclusiva în neperfectarea contractului de vânzare cumparare apartine pârâtei.

În drept, cererea reclamantei este întemeiata pe dispozitiile art. 969 C.civ. , art. 1298 C.civ., art. 46 si urm. C. com, art. 155 si urm. C.fiscal.

În sustinerea cererii au fost depuse la dosar urmatoarele înscrisuri: precontractul de vânzare-cumparare nr.  114 din 21.06.2007, convocarea adresata societatii pârâte, confirmarea de primire, proces verbal de conciliere, încheierea de certificare fapte din 10.10.2007.

La data de 26.05.2008 pârâta a formulat întâmpinare si cerere reconventionala.

Prin întâmpinare, pârâta invoca exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Constanta în solutionarea prezentei cauze, având în vedere obiectul acesteia.

În motivarea acestei exceptii pârâta arata ca obiectul cererii de chemare în judecata este neevaluabil în bani, si având în vedere dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a din C.p. civ., competenta de solutionare a cererii revine Tribunalului Constanta.

Pe fondul cauzei, pârâta solicita respingerea actiunii formulata de reclamanta ca neîntemeiata.

În motivare arata ca solicitarea reclamantei de a emite chitanta pentru suma de 10.000 euro este o operatiune care contravine O.G. 15/ 1996 , act normativ care interzice platile între persoane juridice, în numerar, peste suma de 5000 lei, în aceeasi zi, instanta neputând obliga pârâta la întocmirea unor înscrisuri care contravin normelor legale.

În ceea ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, pârâta arata ca pretentiile reclamantei sunt neîntemeiate. Pârâta învedereaza faptul ca reclamanta a refuzat în mod nejustificat încheierea contractului de vânzare cumparare, desi notarul caruia i-au fost prezentate documentele în vederea încheierii tranzactiei a apreciat ca acestea sunt suficiente.

Pe cale reconventionala, pârâta solicita obligarea societatii reclamante la încheierea contractului de vânzare – cumparare pentru terenul în suprafata de 122,5 mp, situat în localitatea Eforie Nord.

În sustinerea acestei cereri, pârâta reclamanta arata ca, potrivit art. 1073 C. civ. creditorul are dreptul la îndeplinirea exacta a obligatiei.

Pârâta – reclamanta arata ca din punctul sau de vedere nu exista nici un impediment la încheierea contractului de vânzare cumparare, dar reclamanta pârâta refuza în mod nejustificat încheierea contractului.

În drept, cererea pârâtei reclamante este întemeiata pe dispozitiile art. 115, 119 Cp. Civ. , art. 1298, 1073 C.civ.

La data de 23.06.2008 reclamanta pârâta a formulat întâmpinare la cererea reconventionala formulata de pârâta reclamanta, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiata.

În motivarea acestei cereri, reclamanta pârâta arata ca la data de 10.10.2007 precontractul încheiat între parti a devenit nul, potrivit clauzelor inserate în cuprinsul acestuia.

Apreciaza ca nu i se poate retine nici o culpa în ceea ce priveste neîncheierea contractului de vânzare cumparare din moment ce societatea pârâta nu a emis documentele legale pentru suma platita cu titlu de avans si  a prezentat actele de proprietate asupra terenului în copii si incomplete.

Potrivit art. 137 C.p. civ. instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de  procedura precum si asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Examinând actele si lucrarile dosarului, prin prisma exceptiei invocate de catre pârâta – reclamanta, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a C.p. civ. tribunalul judeca în prima instanta procesele si cererile în materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste un miliard lei vechi, precum si procesele si cererile în aceasta materie al caror obiect este neevaluabil în bani, revenind judecatoriei competenta de a solutiona procesele si cererile în materie comerciala al caror obiect are o valoare de pâna la un miliar lei vechi.

Potrivit art . 7 C.com.  sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, având comertul ca o profesiune obisnuita, si societatile comerciale.

 În prezenta cauza comerciala, prin raportare la calitatea de comercianti a partilor,  reclamanta solicita obligarea pârâtei la întocmirea facturii si a chitantei pentru suma de 10.000 euro, platita cu titlu de avans pentru achizitionarea terenului în suprafata de 122 ,5 mp, situat în Eforie Nord, lot. 19, Parcela 19 din PUD Belona, jud. Constanta si returnarea acestui avans, iar pârâta reclamanta solicita obligarea reclamantei la încheierea contractului de vânzare – cumparare pentru terenul sus mentionat.

Primul capat al cererii formulate de catre reclamanta – pârâta nu este evaluabil în bani, motiv pentru care instanta apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a C.p. civ. , competenta de solutionare a cererii revenind Tribunalului Constanta.

În ceea ce priveste cel de-al doilea capat al cererii formulate de catre reclamanta – pârâta si cererea reconventionala formulata de catre pârâta reclamanta, instanta apreciaza ca se impune solutionarea acestora  tot de catre Tribunalul Constanta, având în vedere prevederile art. 17 C.p. civ. potrivit carora cererile accesorii si incidentale revin spre solutionare instantei competente sa solutioneze cererea principala.

Pentru considerentele de fapt si de drept expuse, instanta, în conformitate cu prevederile art. 158 al. 3 urmeaza sa admita exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Constanta si sa decline competenta de solutionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Constanta – Sectia Comerciala.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia necompetentei  materiale a Judecatoriei Constanta.

Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta, S.C. OC S.RL. si pe pârâta S.C. MTGC S.R.L. în favoarea Tribunalului Constanta – Sectia Comerciala.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 23.06.2008.