1.Competenţa materială privind soluţionarea acţiunilor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.
Pentru judecarea oricăror acţiuni ce au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, art.91/1 din Legea nr.188/1999, stabileşte plenitudinea de competenţă a secţiei de contencios administrativ:
Sentinţa civilă nr.901/D/16.05.2007
Prin cererea înregistrată sub nr.643/110/2007 la Tribunalul Bacău, reclamantul B.V. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata sumelor băneşti reţinute pe nedrept din salarii, reprezentând cote de impozit în cuantum de 40% lunar pentru perioada 2002-2005.
În drept, a fost invocat art.10 din Legea nr.80/1995, art.86 din OG nr.73/1999, OG nr.7/2001 – Legea nr.571/2003, Legea nr.2006/2002.
Verificându-şi din oficiu competenţa materială de a soluţiona prezenta cauză înregistrată la completul de litigii de muncă – instanţa constată că în speţă – competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Bacău – având în vedere prevederile Legii nr.188/1999 republicată.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.91/1 al Legii nr.188/1999 introdus prin Legea nr.251/23.06.2006 „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres competenţa altor instanţe”.
Analizând întregul text al Legii nr.188/1999 republicat (aşa cum a fost modificat succesiv prin Legea nr.344/2004, OUG nr.92/2004 aprobată cu modificările prin Legea nr.76/2005 cu modificările ulterioare, Legea nr.511/2004 – cu modificările ulterioare, Legea nr.512/2004 cu modificările ulterioare, OUG nr.39/2005 aprobată prin Legea nr.228/2005, OUG nr.2/2006 aprobată prin Legea nr.417/2006, Legea nr.251/2006 şi în sfârşit Legea nr.442/2006) a constatat că noţiunea de raport de serviciu a funcţionarului public corespunde cu cea de raport de muncă din dreptul muncii – raportul de serviciu acoperind o arie largă de la încheierea, modificarea, executarea şi până la încetarea raporturilor dintre angajat şi angajator.
Un aspect al raportului de serviciu este cel al remunerării muncii funcţionarului public, acordarea primelor şi a eventualelor sporuri şi adaosuri.
Pentru judecarea oricăror acţiuni ce au ca obiect raportul de serviciu în ansamblul său (deci şi pentru aspecte ce ţin de acordarea drepturilor salariale) art.91/1 al Legii nr.188/1999 republicată stabileşte fără echivoc competenţa de soluţionare în favoarea secţiei de contencios administrativ al tribunalului în primă instanţă – având plenitudine de competenţă.
Dacă ar fi fost altfel – s-ar fi prevăzut expres (conform textului legii) o altă instanţă – dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Dacă până la apariţia Legii nr.251/23.06.2006 era oare cum interpretabil – în sensul că doar litigiile legate de sancţionarea sau încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public era de competenţa instanţei de contencios administrativ – în prezent – textul nr.91/1 nu mai lasă loc la interpretări stabilind în favoarea instanţei de contencios administrativ o competenţă generală de soluţionare a cauzelor ce ţin de raportul de serviciu al funcţionarului public.
Având în vedere principiul conform căruia normele legale privind dispoziţiile procedurale de competenţă sunt de imediată aplicare – nu are relevanţă că raportul juridic în speţă s-ar fi născut înainte de apariţia Legii nr.251/2006.
