Competenţa materială şi căile de atac în funcţie de valoarea obiectului litigiului. Criterii de stabilire a acestora
C. proc. civ. – art. 1 pct.1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b), art. 2821 alin. (1)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Decizia nr. 32/9 iunie 1998
Potrivit art. 2821 alin. 1 C. proc. civ., nu sunt supuse apelului, printre altele, hotărârile judecătoreşti date în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială.
Potrivit Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în interesul legii, „Dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.”
Astfel, conform acestei decizi, care este obligatorie potrivit art. 3307 C. proc. civ., pentru determinarea competenţei după valoare şi, implicit, a căilor de atac se va avea în vedere natura dreptului care fundamentează acţiunea, iar nu calificarea pe care Legea nr. 146/1997 o face acţiunilor evaluabile şi neevaluabile în bani.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,
Decizia civilă nr. 447/R din 20 aprilie 2011, G.O.
Prin decizia civilă nr. 1395/R din 21 decembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 8706/325/2007, Tribunalul Timiş a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.G. şi S.H. împotriva sentinţei civile nr. 11729/26.11.2007, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 8706/325/2007, în contradictoriu cu pârâţii intimaţi M.F. şi Ministerul Apărării Naţionale.
În consecinţă, prin această hotărâre irevocabilă, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanţe, care a respins acţiunea reclamanţilor, prin care aceştia au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale să vândă garajul nr. 6 din CF nr. 143372, precum şi anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 727-31/1999 încheiat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale cu pârâtul M.F.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii S.G. şi S.H., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei la Tribunalul Timiş pentru judecarea apelului.
În motivare, reclamanţii recurenţi au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 3 şi art. 312 C. proc. civ., susţinând că decizia recurată este nelegală, deoarece în mod greşit Tribunalul, prin încheierea de şedinţă din 09.04.2008, a recalificat calea de atac din apel în recurs, încălcând principiul disponibilităţii prin aceea că a inversat petitele acţiunii, reţinând ca petit principal pe cel care vizează anularea contractului de vânzare-cumpărare, ce este evaluabil în bani în considerarea dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ.şi ca subsidiar petitul privind obligarea pârâtului să le vândă garajul.
Prin decizia civilă nr. 447/R din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii S.G. şi S.H. împotriva Deciziei civile nr. 1395/R din 21 decembrie 2010 a Tribunalului Timiş.
Pentru a reţine excepţia inadmisibilităţii recursului reclamanţilor, Curtea a avut în vedere argumentele mai jos arătate.
Contrar susţinerilor reclamanţilor recurenţi, Tribunalul, prin încheierea din 9 aprilie 2008, în mod corect a recalificat calea de atac, promovată de reclamanţi, din apel în recurs, deoarece, din punct de vedere logico-juridic, primul petit este cel care vizează anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, avându-se în vedere că valoarea obiectului litigiului rezultată din contractul de vânzare-cumpărare nr. 727-31/07.09.1999 este de 1418,9 lei (14.189.762 lei vechi), în mod corect Tribunalul a recalificat, în raport de dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., calea de atac din apel în recurs.
Dar, chiar în situaţia în care petitul principal ar fi considerat cel vizând obligarea pârâtului să le vândă garajul, aşa cum susţin recurenţii, calea de atac promovată împotriva hotărârii primei instanţe este tot recursul, întrucât atât prin acest petit, cât şi prin cel care se solicită vânzarea se tinde la dobândirea unui drept patrimonial, evaluabil în bani, conform Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în interesul legii.
În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi având în vedere că decizia atacată este irevocabilă, Curtea a respins ca inadmisibil recursul reclamanţilor.
