Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 22 februarie 2007, reclamantele P.F. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, solicitând obligarea acestora la acordarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficienţilor de multiplicare 13 pentru perioada 26 iulie – 31 martie 2006 şi 17 începând cu 1 aprilie 2006, respectiv plata diferenţelor de salarii rezultate, actualizate cu indicii de inflaţie.
În motivare, au arătat că la data preluării de către Ministerul Public de la Curtea de Conturi, nu s-ar fi ţinut seama de dispoziţiile Legii 50/1996 şi O.U.G. 177/2002 anulându-i-se un drept câştigat şi anume, acela de a fi salarizaţi la nivelul procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din Codul muncii, art. 56 alin. 2 din Legea 50/1996, art. 39 din O.U.G. 177/2002 şi Directiva 77/187/C.E.E. De asemenea, a fost invocată şi susţinerea acţiunii şi Decizia nr. 2525 din 29.06.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost dată interpretarea noţiunii de „preluare” prevăzută de OUG 53/2005.
Prin întâmpinare, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia de necompetenţă materială faţă de dispoziţiile art. 36 alin. 2 din OUG 27/2002 ca normă specială privind salarizarea procurorilor cu declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. De asemenea, a ridicat şi excepţia tardivităţii acţiunii deoarece ar fi fost introdusă cu mult peste termenele legale de 5 şi 15 zile stabilite de O.U.G. 177/2002 şi OUG 27/2006.
Tribunalul Botoşani – secţia civilă prin sentinţa civilă nr. 383 din 2 aprilie 2007 a respins excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii, a admis acţiunea formulată de reclamantele P.F. şi P.M. procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a obligat pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani să acorde reclamantelor indemnizaţia de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13 pentru perioada 26 iulie 2005 – 31 martie 2006 şi cea corespunzătoare coeficientului de multiplicare 17 începând cu 1 aprilie 2007 şi a obligat pârâţii să plătească reclamantelor diferenţelor salariale rezultate ca urmare a acordării coeficienţilor de multiplicare de mai sus, actualizate cu indicii de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti criticând soluţia pronunţată de Tribunalul Botoşani ca fiind nelegală şi netemeinică.
Sub un prim motiv de recurs – a cărui soluţionare face de prisos examinarea altor excepţii, cât şi a fondului cauzei – recurentul invocă excepţia de necompetenţă materială a tribunalului în soluţionarea cauzei, invocând incidenţa în cauză a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei şi excepţia tardivităţii
Pentru a examina aspectul dacă această excepţie este dată în cauză, se impune sub un prim aspect, examinarea acţiunii reclamanţilor, sub aspectul cererilor pe care acestea le formulează.
Astfel, se constată că, printr-un prim capăt de cerere, reclamanţii solicită să se dispună obligarea pârâtului de ordin I la menţiunea indemnizaţiei de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13 pentru perioada 26 iulie dată la care au fost transferaţi de la Curtea de Conturi a României la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, până la data de 31.03.2006, iar începând cu data de 1.04.2006 să se procedeze la acordarea coeficientului de multiplicare 17, la care să se adauge sporurile legale cuvenite.
Analizând acest capăt de cerere, curtea constată că, în fond, reclamanţii sunt nemulţumiţi de modul de stabilire a drepturilor salariale, o dată când au fost transferaţi de la Curtea de Conturi a României la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi a doua oară, începând cu data de 1.04.2006, când nu li s-a acordat coeficientul de multiplicare 17.
Faţă de această situaţie, se constată că în cauză sunt într-adevăr incidente prevederile art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 27/2006, potrivit cărora „personalul salariat potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei …”.
Este adevărat că, printr-un al doilea capăt de cerere, reclamanţii solicită obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate din încadrarea lor prin acordarea coeficientului de multiplicare 12,5 în loc de 13 pentru perioada 26.07.2005 – 31.03.2006 şi de 15 în loc de 17 pentru perioada 1.04.2006 – 28.02.2007, actualizate cu indicele de inflaţie şi în continuare, dar rezolvarea acestui capăt de cerere depinde de modul de soluţionare a primului capăt de cerere, este în competenţa materială de judecată a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal, potrivit prevederilor art. 36 alin. 2 din O.U.G. nr. 27/2006.
Aşa fiind, curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă, a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
