DECIZIE DE RIDICARE A AUTOTURISMULUI PARCAT
NEREGULAMENTAR. CALIFICARE ACT. COMPETENŢA
MATERIALĂ DE SOLUŢIONARE A CAUZEI.
INAPLICABILITATEA LEGII CONTENCIOSULUI
ADMINISTRATIV.
– art. 2 alin. 1 lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004
privind contenciosul administrativ;
– art. 1 alin. 1 Cod procedură civilă
Dispoziţia de ridicare a autoturismului, derivată din fapta
contravenţională şi complementară acesteia, nu poate fi calificată
ca act administrativ unilateral, chiar dacă este emisă în
realizarea unui serviciu public.
Ca urmare, competenţa materială de soluţionare a acţiunii
îndreptată împotriva acestei decizii, revine judecătoriei, ca
instanţă de drept comun.
instanţă de drept comun.
(Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr. 1035/R-
C/07 noiembrie 2008)
Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 3.12.2007,
reclamantul D.I a chemat în judecată pe S.C. P. S.R.L., solicitând ca prin
hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea deciziei de
ridicare din 29.11.2007 şi restituirea sumei de 150 lei încasată nejustificat.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că, în data de 29.11.2007,
orele 950 a.m., pârâta a ridicat autoturismul proprietatea sa, cu motivaţia
că parcarea este neregulamentară. Însă, în zonă nu există nici un indicator
de avertizare, astfel că măsura este nelegală.
Judecătoria Rm.Vâlcea – prin sentinţa nr.1473/5.03.2008 – a
admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a dispus
declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, reţinând incidenţa
dispoziţiilor art.2 lit.b şi c din Legea nr.554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub
nr.1592/90/2008.
Prin sentinţa nr.952/9.09.2008, Tribunalul Vâlcea – Secţia
comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia
inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi a respins acţiunea privind
anularea deciziei de ridicare a autoturismului şi restituirea sumei de 150
lei, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a
reţinut că decizia de ridicare a autoturismului proprietatea reclamantului a
fost emisă de S.C. P. SRL, căreia i s-a concesionat serviciul public de
ridicare a autovehiculelor sau a remorcilor staţionate neregulamentar pe
drumurile publice, astfel că actul emis de intimată în realizarea serviciului
public concesionat denumit decizie este un act administrativ unilateral
care produce efecte faţă de o persoană în sensul art. 2 al.1 lit. c din Legea
nr. 554/2004.
Acţiunea prin care o persoană solicită anularea actului
administrativ şi repararea prejudiciului intră sub incidenţa prevederilor
Legii nr. 554/2004 şi, ca atare, trebuie respectată procedura prevăzută de
legea contenciosului administrativ, care nu s-a îndeplinit în speţă.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen
legal, de către reclamant, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din 7.11.2008, curtea a invocat, din oficiu,
excepţia de necompetenţă materială a tribunalului.
Ca atare, observând dispoziţiile art.137 Cod pr.civilă, aceasta
se va pronunţa, mai întâi, asupra excepţiei pe care o găseşte întemeiată
pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Într-adevăr, autorităţilor publice locale li s-a creat posibilitatea
concesionării serviciului public de ridicare a autovehiculelor sau
remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice, dar fără ca
prin aceasta să se producă transformarea societăţilor respective în
autorităţi publice, în condiţiile Legii nr.554/2004.
În speţă, pârâta SC P. S.R.L. realizează această activitate în
baza contractului de concesiune încheiat cu autoritatea publică locală.
Însă, măsura de ridicare a autovehiculelor nu poate fi privită
ca o sancţiune de sine stătătoare, ci ea derivă din fapta contravenţională,
fiind complementară acesteia.
Această calificare rezidă din însăşi conţinutul documentelor în
baza cărora intimata-pârâtă a dispus măsura, în sensul că „angajaţii
concesionarului pot constata staţionarea neregulamentară (deci,
contravenţia) şi să dispună în scris măsura blocării sau ridicării
autovehiculului, precum şi preţul operaţiunii”.
Deci, decizia emisă de intimata-pârâtă nu poate fi calificată ca
act administrativ unilateral, chiar dacă este emis în realizarea unui serviciu
public, având în vedere că ea este continuarea sancţionării faptei
contravenţionale comise de recurentul-reclamant. Sub acest aspect,
competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei, ca
Ca atare, în mod greşit, tribunalul, invocând dispoziţiile art.7
alin.1 din Legea nr.554/2004, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, recursul a
fost admis, iar sentinţa a fost casată şi trimisă cauza spre competentă
soluţionare Judecătoriei Rm.Vâlcea.
