Curtea observă că, potrivit art. 159 ind. 1 alin. 2 C.pr.civ.1865, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Această dispoziţie legală a fost introdusă prin Legea nr. 202/2010 („mica reformă”) şi se aplică, potrivit art. XXII alin. 2 din Lege, în procesele începute după data intrării în vigoare a acestei legi (25.11.2010).
Această dispoziţie legală a fost introdusă prin Legea nr. 202/2010 („mica reformă”) şi se aplică, potrivit art. XXII alin. 2 din Lege, în procesele începute după data intrării în vigoare a acestei legi (25.11.2010).
Curtea observă că Tribunalul G., instanţa învestită de reclamanţi cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale la termenul din data de 28.05.2014, după administrarea tuturor probelor, la momentul procesual al dezbaterilor în fond.
Curtea observă că Tribunalul G., instanţa învestită de reclamanţi cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale la termenul din data de 28.05.2014, după administrarea tuturor probelor, la momentul procesual al dezbaterilor în fond.
Instanţa constată că Tribunalul era decăzut din dreptul de a mai invoca excepţia, deoarece litigiului îi erau aplicabile disp. art. 159 ind. 1 alin. 2 C.pr.civ.1865, iar momentul primei zile de înfăţişare fusese depăşit.
Aşadar, instanţa devenise legal învestită să soluţioneze cauza, nemaiavând dreptul de a se desesiza în favoarea Judecătoriei G. Tribunalul este, aşadar, instanţa competentă să judece în fond litigiul.
În consecinţă, Curtea va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului G. – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Sentinţa (cameră de consiliu) nr. 29 din 19.01.2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.02.2012 pe rolul Tribunalului G., sub nr. 1206/121/2012 reclamanţii B.M. şi B.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul G. – prin Primar pronunţarea asupra legalităţii operaţiunilor administrative, privind modalitatea de soluţionare a plângerii prealabile nr. …/11.08.2011 şi asupra refuzului de a se stabili şi recunoaşte drepturi legitime. Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la emiterea actelor de rectificare a datelor din evidenţele acesteia, în sensul de a se evidenţia caracterul de dependinţă de folosinţă comună a beciului în suprafaţă de 50 m.p. aferent imobilului situat în str. … nr. .., mun. G. În plus, au solicitat reclamanţii ca pârâta să rectifice evidenţele sale în sensul de a constata că în privinţa boxei subsol în suprafaţă de 8 m.p., inclusă în contractul de închiriere nr. …/06.07.1995 nu a existat o cerere de includere în respectivul contract şi că pentru cumularea contractelor de închiriere nr. …/14.09.1995 şi nr. …/14.09.1995, în contractul de închiriere nr. …/06.07.1995 nu există nicio cerere şi nicio aprobare aferentă.
În motivare, reclamanţii au învederat că prin plângerea administrativă prealabilă nr. …/11.08.2011 au solicitat pârâtei reexaminarea anumitor acte şi măsuri administrative, cu revocarea celor găsite ca fiind nelegale, demers în raport cu care s-a formulat şi comunicat, adresa de răspuns şi soluţionare nr. …./11.08.2011, fiind evident refuzul de a soluţiona în mod real şi cu bună credinţă, plângerea prealabilă, ca şi solicitarea de reexaminare şi de revocare. Reclamanţii au menţionat că cererea acestora are drept scop controlul şi îndreptarea, astfel încât pe viitor să producă efecte doar situaţii legale.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.
În probaţiune, reclamanţii au menţionat că solicită încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori, cercetare locală şi,eventual, expertiză.
La termenul din data de 15.10.2012 instanţa a încuviinţat pentru reclamant proba cu înscrisuri şi interogatoriu şi a respins proba cu cercetare locală, expertiză şi martori.
Prin răspunsul municipiului G. depus la termenul din data de 04.03.2014, la solicitarea instanţei, s-a învederat că doar chiriaşul L.I. folosea şi plătea chirie pentru boxă/beci conform contractului de închiriere nr. …./06.07.1995, că familia B. avea posibilitatea solicitării închirierii dependinţei în cauză faţă de faptul că în contractul nr. …../06.08.1982 nu era inclusă şi această dependinţă şi că astfel, cauza este una de drept civil şi nu de contencios administrativ, întrucât reclamanta nu poate face dovada că printr-un act administrativ ar fi fost vătămat într-un drept sau interes legitim. În aceeaşi adresă a menţionat că, la momentul martie 2012 beciul era folosit de titularul contractului de închiriere nr. …/…/29.01.2009, iar rectificarea a fost aprobată şi avizată de serviciile competente, boxa de 51,11 m.p. a fost folosită de solicitantul cererii nr. …../18.08.2008, boxă care nu putea fi trecută în suprafaţa ei reală, respectiv 51,11 m.p şi nu de 8 m.p, deoarece folosirea fără a plăti restul de 43,11 m.p. prejudicia bugetul local, prin neplata chiriei corespunzătoare.
La termenul din data de 28.05.2014 instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, în favoarea Judecătoriei G., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe la data de 27.06.2014.
La termenul din data de 16.09.2014, reclamantul B.V. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei G. în soluţionarea cauzei, aceasta fiind pusă în discuţia părţilor la termenul din data de 15.10.2014.
Prin sentinţa civila nr. …../15.10.2014, Judecătoria G. a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu, a declinat în favoarea Tribunalului G. competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Galaţi în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În motivare, s-a reţinut că, în ce privește domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale, consiliile locale si cele județene pot hotărî ca bunurile ce aparțin domeniului privat de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea Regiilor Autonome şi instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate, sau ele hotărăsc cu privire la cumpărarea si vânzarea bunurilor ce fac parte din acest domeniu. În acest sens, art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 215/1998 a administraţiei publice locale prevede: „Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii: c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului;”, iar alin. 5 lit. b) stabileşte că ”În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local: b) hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în condiţiile legii”.
Prin urmare, în condiţiile în care punerea în valoare sau înstrăinarea bunurilor proprietate privată a unei unităţi administrativ-teritoriale se face prin acte care au o dublă natură juridică, atât de putere publică, cât şi de act juridic civil de drept comun, instanţa apreciază că acestea vor fi supuse cenzurii instanţei în mod diferit în funcţie de critica adusă în privinţa legalităţii lor.
Astfel natura dreptului la care se referă cererea privind refuzul nejustificat intră în conţinutul unui raport juridic de drept public, administrativ, atunci când refuzul nejustificat priveşte operaţiuni administrative sau acte administrative anterioare înstrăinării, închirierii sau concesionării bunului din domeniul privat şi intră în conţinutul unui raport juridic civil, când refuzul nejustificat vizează însuşi actul de înstrăinare, închiriere sau concesionare, sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă ale unui act juridic civil.
Astfel, dacă persoana care apreciază că este vătămată într-un drept sau interes legitim al său critică operaţiunile administrative care au stat la baza vânzării, concesionării sau închirierii bunurilor proprietate privată ale unităţii administrativ-teritoriale, prezenta instanţa apreciază că aceste operaţiuni administrative pot fi cenzurate în mod exclusiv pe calea contenciosului-administrativ. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 prevede că „Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.”
În plus, potrivit art. 8 teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Aşadar, existenţa sau inexistenţa unui refuz nejustificat privind operaţiuni ale unui organ al unităţii administrativ teritoriale, care acţionează în regim de putere publică, trebuie să fie supus cenzurii instanţei din perspectiva garantării drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerii nevoilor comunitare şi realizării competenţei autorităţilor publice.
Prin urmare, în măsura în care reclamanţii din prezenta cauză au solicitat verificarea legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza unui act cu dublă natură juridică atât de act administrativ de putere publică, cât şi de act juridic civil comun, şi rectificarea unor acte administrative elaborate pentru administrarea şi înstrăinarea unui bun din domeniul privat al municipiului Galaţi, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 2, art. 8 din Legea 554/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. d) C. proc. civ. din 1865, căruia prezenta cauză îi este supus, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Galaţi – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Pe rolul Curţii de Apel Galaţi, dosarul a păstrat numărul de înregistrare 1206/121/2012.
Curtea a încuviinţat şi a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Curtea observă că, potrivit art. 159 ind.1 alin. 2 C.pr.civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Instanţa constată că Tribunalul era decăzut din dreptul de a mai invoca excepţia, deoarece litigiului îi erau aplicabile disp. art. 159 ind. 1 alin. 2 C.pr.civ., iar momentul primei zile de înfăţişare fusese depăşit.
Aşadar, instanţa devenise legal învestită să soluţioneze cauza, nemaiavând dreptul de a se desesiza în favoarea Judecătoriei. Tribunalul este, aşadar, instanţa competentă să judece în fond litigiul.
În consecinţă, Curtea va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
