EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PENALE.
ÎNTRERUPEREA EXECUTĂRII PEDEPSEI ÎNCHISORII.
INSTANŢA COMPETENTĂ.
Codul de procedură penală, art.456, art. 174-175
Potrivit dispoziţiilor articolului 356 cod procedură penală, competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei închisorii este instanţa de executare a hotărârii de condamnare, atari atribuţii preluându-se de instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, numai dacă persoana respectivă este privată de libertate, fie la momentul introducerii cererii, fie al soluţionării acesteia.
Întrucât normele procedurale ce reglementează competenţa materială şi funcţională a instanţelor judecătoreşti sunt de strictă interpretare, sentinţa adoptată cu nesocotirea lor este lovită de nulitate absolută, în sensul cazului de recurs prev. de art. 3859 pct.2 raportat la art. 197 al.2 Cod procedură penală, nulitate ce nu poate fi înlăturată în nici un mod şi poate fi invocată în orice stare a procesului, luându-se în considerare chiar şi din oficiu.
Decizia penală nr.922, din 17 decembrie 2009
Prin sentinţa penală nr. 233/08.09.2009 pronunţată de Tribunalul Prahova, conform art. 456 combinat cu art. 455 şi art. 453 litera b) Cod procedură penală s-a admis cererea condamnatei domiciliată în municipiul Bucureşti şi reşedinţa aleasă în comuna Răcari, Judeţ Dâmboviţa, dispunându-se întreruperea executării pedepsei de 24 (douăzeci şi patru) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 446 din 11 decembrie 2003 a Tribunalului Argeş, până la împlinirea vârstei de un an a copilului său minor născut la data de 19 august 2009.
Hotărârea adoptată la primul grad de jurisdicţie este afectată de nelegalitate în sensul cazului de recurs prevăzut de art. 3859 alin.(1) pct.2 combinat cu art. 456 Cod procedură penală, fiind pronunţată cu nesocotirea normelor procedurale dirimante ce reglementează soluţionarea cererilor privind întreruperea executării pedepselor, formulate de condamnaţi, după preluarea în custodia administraţiei penitenciare.
Este ştiut că potrivit acestor dispoziţiilor legale citate, instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei la acest moment al procesului execuţional este instanţa de executare a hotărârii de condamnare, atari atribuţii preluându-se de instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, numai în cazul în care persoana respectivă este privată de libertate, fie la momentul introducerii cererii, fie al soluţionării acesteia.
Prin sentinţa penală nr. 446/2003 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 4536/2004 a ÎCCC- Secţia Penală s-a dispus condamnarea inculpatei pentru omor calificat prevăzut de art. 174, 175 litera a),c),d) Cod penal, la pedeapsa de 24 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 litera a),b),d),e) Cod penal.
Fiind judecată în stare de arest, pe data condamnării definitive s-a trecut la executarea pedepsei principale, condamnata fiind preluată în custodia Penitenciarului Târgşor judeţul Prahova.
Procesul execuţional a fost întrerupt prin sentinţa penală nr. 210 din 25 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova ca instanţă competentă locului de deţinere, dovedindu-se că se află în situaţia prevăzută de art. 455 raportat la art. 453 litera b Cod procedură penală, aceasta fiind gravidă.
Mai înaintea naşterii copilului, respectiv la 3 august 2009 condamnata a investit Tribunalul Prahova cu o nouă cerere, având ca obiect „ revocarea încheierii din data de 29 iunie 2009, parte integrantă din sentinţa menţionată”, în sensul ridicării restricţiei de a părăsi localitatea Răcari, judeţ Dâmboviţa şi încuviinţarea „rămânerii pe teritoriul municipiilor Bucureşti sau Târgovişte, până la terminarea perioadei de întrerupere a executării pedepsei închisorii.
Din conţinutul cererii olografe, rezultă că la momentul introducerii ultimei cereri, petenta se afla în stare de libertate, declarându-şi domiciliul la două adrese din municipiul Bucureşti şi o reşedinţă în oraşul Răcari, judeţ Dâmboviţa.
La termenul din 8.09.2009, când s-au desfăşurat dezbaterile în primă instanţă, aceasta s-a prezentat în stare de deţinere, aflându-se în custodia provizorie a Arestului Poliţiei municipiului Bucureşti.
Prin urmare nici la data investirii cu soluţionarea cererii formulate conform art. 455 raportat la art. 453 litera b Cod procedură penală şi nici la aceea a dezbaterii cauzei la primul grad de jurisdicţie, condamnata nu avea domiciliul sau reşedinţa ori locul de deţinere în raza de competenţă teritorială a Tribunalului Prahova.
Rezultă aşadar, că această ultimă instanţă a reţinut cauza spre soluţionare şi a dispus întreruperea executării pedepsei de 24 ani închisoare aplicată printr-o hotărâre penală definitivă pronunţată de un alt tribunal, în mod nelegal, deoarece potrivit regulilor procedurale invocate, în circumstanţele date competenţa materială şi funcţională aparţinea exclusiv instanţei de executare, respectiv Tribunalul Argeş.
Cum normele procedurale ce reglementează atari competenţe sunt de strictă interpretare, curtea de apel constată că sentinţa adoptată este lovită de nulitate absolută, în sensul cazului de recurs prevăzut de art. 3859 pct.2) Cod procedură penală, nelegalitate ce nu poate fi înlăturată în nici un mod şi poate fi invocată în orice stare a procesului, luându-se în considerare chiar şi din oficiu.
Faţă de cele ce preced, motivul de reformare invocat de parchet se apreciază ca fondat iar potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) din acelaşi cod se va admite recursul declarat şi casându-se hotărârea atacată, se va declina competenţa de soluţionare a cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnată, în favoarea instanţei de condamnare, ca instanţă de executare conform art.418 al. (1).
