Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei şi efectele asupra măsurii preventive luate în cauză.
Art. 3201 C.pr.pen.
În conformitate cu prevederile art. 3201 alin. 1 C.pr.pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara că recunoaşte săvârşirea faptelor, caz în care, în conformitate cu prevederile alin. 7 din acelaşi text , poate beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Acest efect se produce numai în măsura în care instanţa apreciază că din probele aflate la dosar rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a se putea stabili o pedeapsă, fără însă ca anterior pronunţării hotărârii să existe alte efecte, cercetarea legalităţii şi temeiniciei menţinerii stării de arest dispuse în cauză având în vedere doar elementele indicate de art. 160b alin. 3 C.pr.pen., respectiv persistenţa temeiurilor care au impus luarea acestei măsuri preventive sau apariţia unora noi.
Decizia penală nr. 1293, din 17 decembrie 2010
Prin încheierea de şedinţă din data de 09.12.2010, Tribunalul Buzău a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului H. M. A., aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Focşani.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul H. M. A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – DIICOT – Biroul Teritorial Buzău pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 c.pen. şi art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a c.pen., deoarece în perioada ianuarie – iulie 2010 a procurat, deţinut fără drept şi oferit spre vânzare droguri de risc – cannabis şi rezină de cannabis şi a introdus în ţară asemenea droguri.
Drogul a fost expediat de o persoană neidentificată într-un colet ridicat de inculpata G. A. V., tranzacţia fiind realizată de inculpat.
Punga conţinea 20 de bile de rezină de cannabis şi a fost ţinută în domiciliul inculpatei G. A. V. aceasta vânzând două bile; inculpatul a fost prins în flagrant când a încercat să vândă 15 bile unui investigator sub acoperire.
A fost arestat preventiv la 28.07.2010 prin încheierea nr.9/2010 a Tribunalului Buzău, fiind reţinute dispoziţiile art. 143 şi art. 148 lit. f c.proc.pen., cu motivarea că faţă de perioada de timp în care a deţinut drogurile, lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică; măsura a fost prelungită şi ulterior menţinută după înregistrarea dosarului împreună cu actul de sesizare al instanţei.
S-a apreciat de tribunal că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă.
S-a mai arătat de instanţa de fond că, şi în condiţiile în care inculpatul a solicitat să fie judecat potrivit procedurii simplificate reglementate prin Legea nr. 202/2010, declaraţiile sale nu concordă cu cele le inculpatei G.A. V., în ceea ce priveşte dacă acesta din urmă cunoştea despre conţinutul pachetului, dacă vânzarea a două bile către martorul I. C. G. s-a făcut cu cunoştinţa inculpatului, dacă se cunoaşte identitatea persoanei care a expediat parchetul, se impune aducerea martorului mai sus menţionat, precum şi a investigatorului sub acoperire.
Pentru a împiedica pe inculpat să ia legătura cu martorul, dar ţinând cont de cantitatea de rezină de cannabis deţinută de inculpat, de scopul pentru care a procurat drogul, respectiv în vederea comercializării şi obţinerii unui câştig injust, de implicaţiile sociale ale consumului de droguri, instanţa consideră că se impune menţinerea măsurii arestării preventive conform art.160b c.proc.pen.
Printre motivele fundamentale reţinute de Jurisprudenţa CEDO pentru a justifica menţinerea în acest sens aunui acuzat suspect că ar fi comis o infracţiune se numără şi cel privind riscul ca acuzatul, o dată repus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei – Hotărârea din 27 iunie 1968).
Acest pericol de împiedicare a înfăptuirii justiţiei rezultă din faptul că declaraţiile inculpaţilor H. şi G.A.V sunt contradictorii privind vânzarea a două bile de rezină de cannabis, dacă cea de-a doua inculpată avea cunoştinţă de conţinutul pachetului primit pe numele ei din Spania, la solicitarea inculpatului H.
Astfel, s-a apreciat de tribunal că, există riscul ca, prin punerea în libertate, inculpatul să ia legătura atât cu martorul cumpărător al celor două bile de rezină de cannabis cât şi cu inculpata G. A. V. împiedicând astfel aflarea adevărului şi buna desfăşurare a procesului penal.
Pe lângă cele expuse mai sus, s-a mai avut în vedere gravitatea faptei comise, pericolul pentru sănătatea consumatorilor, care pledează pentru menţinerea în continuarea în arest a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul H. M. A. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că la dosar nu există indicii în sensul că, în situaţia în care ar fi cercetat în stare de libertate, s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor ce urmează a fi audiaţi, cu atât mai mult cu cât a avut o poziţie sinceră.
S-a solicitat în consecinţă admiterea recursului, casarea încheierii şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu în limitele motivelor de casare prevăzute de art.3859 alin.3 C.pr.penală, a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Prima instanţă a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art.3002 rap. la art.160b C.pr.penală, potrivit cărora în cursul judecăţii, atunci când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive.
În acest context, este adevărat că pe parcursul judecăţii, această măsură preventivă poate fi revocată şi după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate mai uşoară, numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate, pentru asigurarea normalei desfăşurări a procesului penal.
Recurentul – inculpat H. M. A. a fost trimis în judecată, alături de alţi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 al 2 cp. şi art. 3 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a cp., constând în aceea că în perioada ianuarie – iulie 2010 a procurat, deţinut fără drept şi oferit spre vânzare droguri de risc – cannabis şi rezină de cannabis şi a introdus în ţară asemenea droguri. Drogul a fost expediat de o persoană neidentificată într-un colet ridicat de inculpata G. A. V., tranzacţia fiind realizată de inculpat. Punga care conţinea 20 de bile de rezină de cannabis a fost ţinută în domiciliul inculpatei G.A.V aceasta vânzând două bile, inculpatul-recurent fiind prins în flagrant când a încercat să vândă 15 bile unui investigator sub acoperire.
Curtea a observat că măsura arestării preventive a fost dispusă împotriva inculpatului prin încheierea nr.9/28.07.2010 pronunţată de către Tribunalul Buzău, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu 28.07.2010 şi până la 25.08.2010, inclusiv, iar ulterior, această măsură a fost prelungită apreciindu-se că în cauză sunt indicii temeinice care justifică presupunerea că inculpatul a comis infracţiunile reţinute în sarcina sa, pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 4 ani.
După sesizarea instanţei de judecată, prin Rechizitoriu în temeiul disp. art.3001 alin.1 c.p.p. rap. la art.160 alin.2 c.p.p. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului şi a fost menţinută această măsură. Ulterior, instanţa legal sesizată a dispus menţinerea măsurii arestării preventive, inclusiv prin încheierea recurată.
În mod corect prima instanţă a apreciat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat şi nici nu au încetat deoarece sub un prim aspect cerinţa prevăzută de art.143 C.pr.penală, privind existenţa probelor şi indiciilor temeinice ce atestă participaţia inculpatului la săvârşirea faptei, este în continuare satisfăcută, în acest sens remarcându-se faptul că probele administrate creează presupunerea rezonabilă că recurentul este autorul faptelor deduse judecăţii.
Din examinarea probatoriilor administrate, respectiv, procesele verbale de constatare a infracţiunii flagrante, procesele verbale întocmite de către investigatorul acoperit „I. M.”, rapoartele de constatare tehnico – ştiinţifică, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpaţilor, inclusiv cele date în faţa instanţei de judecată, rezultă presupunerea rezonabilă în sensul participaţiei penale a recurentului la săvârşirea infracţiunilor pentru care este dedus judecăţii, participaţie pe care de altfel acesta nu o neagă.
Ca atare, una dintre condiţiile de bază avute în vedere la momentul dispunerii măsurii preventive, aceea prevăzută de art. 143 cod procedură penală, este în afara oricărei îndoieli.
În ceea ce priveşte gravitatea faptelor, Curtea a observat că, deşi pericolul social concret al infracţiunii ca faptă socialmente periculoasă, avut în vedere de legiuitor la momentul instituirii tratamentului sancţionator, nu se confundă cu pericolul social pe care îl presupune lăsarea în libertate a inculpatului, cu toate acestea cele două noţiuni se află în legătură directă de interdependenţă deoarece potrivit jurisprudenţei Curţii Europene gravitatea pedepsei la care acuzatul se poate aştepta în caz de condamnare poate fi considerată, în mod legitim, ca fiind de natură a-l incita să fugă, pericolul de sustragere de la proces descrescând în mod necesar pe măsura trecerii timpului petrecut în detenţie. (A se vedea Cauza Hesse c. Austriei – hotărârea din 25 ianuarie 2007).
Curtea a observat că inculpatul a fost arestat preventiv în urmă cu circa 6 luni, respectiv la data de 28 iulie 2010, iar în legătură cu gravitatea particulară a faptelor reţinute în sarcina recurentului, Curtea constată că situaţia de fapt reţinută constă în aceea că a introdus în ţară, a deţinut în vederea comercializării şi a comercializat cannabis şi rezină de cannabis, substanţă aflată pe tabelul anexă al legii 143/200 privind traficul şi consumul ilicit de droguri.
Aşa fiind, rezultă cu claritate că temeiurile ce au stat la baza privării de libertate a recurentului nu s-au schimbat şi nici nu au încetat, esenţiale în această argumentare fiind, aşa cum s-a arătat, infracţiunile ce constituie obiectul sesizării – trafic şi consum ilicit de droguri, al căror impact social în special în rândul tinerilor este incontestabil – dar şi situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în Rechizitoriu, precum şi stadiul actual al derulării procesului penal, fiind deci cu prisosinţă îndeplinită şi cea de a doua condiţie prevăzută de lege, anume de art. 148 alin.1 lit. f cod procedură penală, aşa cum în mod corect a observat prima instanţă.
Faptul că inculpatul a solicitat să beneficieze de prevederile art. 3201 C.pr.pen., text introdus prin Legea nr. 202/2010, nu este de natură a schimba elementele care sunt avute în vedere pentru a se dispune menţinerea stării de arest preventiv a acestuia, considerentele avute în vedere de către prima instanţă sub acest aspect, fiind şi în opinia Curţii pertinente.
Mai mult, aspectele indicate de către prima instanţă, investită cu soluţionarea fondului cauzei, ce au în vedere oportunitatea menţinerii măsurii preventive, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, prin evitarea alterării probelor ce mai sunt de administrat în cauză, în vederea împiedicării aflării adevărului, sunt considerate şi de către instanţa de recurs ca fiind pertinente în a justifica menţinerea acestei măsuri preventive.
Ca atare, în mod judicios tribunalul a constatat că temeiurile ce au stat la baza arestării preventive a recurentului impun în continuare privarea sa de libertate, astfel încât criticile fiind apreciate ca nefondate, urmează ca recursul să fie respins conform art.38515 pct.1 lit.b C.pr.penală, neexistând temeiuri pertinente pentru a se aprecia că în cauză înlocuirea măsurii arestării preventive, aşa cum a solicitat recurentul, cu o altă măsură preventivă mai uşoară, ar satisface în mod eficient exigenţele impuse de desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal, în continuare.
