Legea 217/2008. Competenţele Curţii de Conturi. Investirea instanţelor judecătoreşti după modificarea Legii nr. 94/1992. Aspecte legate de aplicabilitatea OUG 117/2003.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008(27.10.2008), Curtea de Conturi nu mai are atribuţii de sesizare a instanţelor judecătoreşti prin încheierea pronunţată de completele de judecată, conform art. 4 din OUG 117/2003.
Prevederile art. 31 din Legea nr. 94/1992 au fost modificate prin L 217/2008. În cuprinsul Legii nr. 94/1992 republicată în M.O din 29 aprilie 2009, în temeiul art. IV din Legea nr. 217/2008, textul art. 33 este modificat şi nu se mai regăseşte vreo prevedere care să-i confere instanţei competenţa de a soluţiona o sesizare a Curţii de Conturi în sensul angajării răspunderii.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008 nu se mai pot aplica prevederile art. 117/2003 privind investirea instanţelor judecătoreşti competente potrivit art. 2 alin. 1 prin actul de sesizare prin încheierea completelor din cadrul Curţii de Conturi.
Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că OUG 117/2003 a avut o aplicare limitată iar obiectivul său de reglementare a fost realizat prin preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele de judecată. A se vedea Dec. Curţii Constituţionale nr. 446/2005; 429/2007.
Prin sentinţa nr. 94 din 16 februarie 2009, Tribunalul Mureş , Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a admis sesizarea formulată de Curtea de Conturi a României în contradictoriu cu intimaţii S. T. şi Z. M., a stabilit în sarcina acestora obligaţia de plată a sumei de 7568 lei reprezentând plata CAS aferente drepturilor plătite salariaţilor în baza contractului colectiv de muncă cuvenită bugetului Fondului Unic pentru asigurări sociale de sănătate şi a respins sesizarea de obligare privind suma de 55.344 lei reprezentând impozit pe venit aferent drepturilor plătite salariaţilor în baza contractului colectiv de muncă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că a fost sesizată prin Încheierea nr. 33 din 5 decembrie 2008 a Direcţiei de Control Financiar Ulterior a Curţii de Conturi a României, iar răspunderea s-a cerut a fi stabilită în sarcina primarului comunei Albeşti S. T. şi referentul Z. M. – responsabil cu activitatea financiar contabilă, în urma controlului efectuat la această instituţie, în urma căruia s-a întocmit la 31 octombrie 2008 un raport de control intermediar.
Instanţa a apreciat că nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, tichetele de masă şi drepturile de hrană acordate de angajator angajaţilor, prin prisma prevederilor art. 55 din Legea nr. 571/2003, dar, în ceea ce priveşte stabilirea, reţinerea şi plata contribuţiei datorate către Fondul Naţional Unic pentru asigurări sociale de sănătate, s-a considerat că au fost încălcate prevederile art. 275 alin. 2 lit. a coroborat cu art. 215 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 precum şi art. 68, 69 şi 72 din Legea nr. 571/2003.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de către reclamanta Curtea de Conturi a României dar şi de către pârâţii S. T. şi Z. M.
Recurenta Curtea de Conturi a României a solicitat stabilirea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâţilor şi recuperarea prejudiciului constatat, în esenţă arătând că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 41 alin. 1 lit. „b” şi art. 55 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, modificată, pct. 68 lit. „o”, 69, 71 şi 72 din HG nr. 44/2004, deoarece sunt considerate venituri din salariu toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă.
Pârâţii recurenţi S. T. şi Z. M. au cerut respingerea sesizării reclamantei şi sub aspectul obligării la plată a sumei ce reprezintă plata CAS aferentă drepturilor plătite salariaţilor în baza contractului colectiv de muncă, deoarece drepturile respective nu sunt incluse în venituri salariale, nu sunt impozabile şi nu se datorează CAS.
Atât reclamanta cât şi pârâţii, în calitatea lor de recurenţi-intimaţi au formulat întâmpinări, susţinând detaliat punctele de vedere exprimate în motivarea căii de atac.
Analizând hotărârea atacată, instanţa constată că este fondat doar recursul pârâţilor, care solicită respingerea în întregime a sesizării privind angajarea răspunderii lor, dar pe alte considerente decât cele legate de analiza fondului cauzei deduse judecăţii. Sesizarea trebuia respinsă ca inadmisibilă, din următoarele considerente:
Prin Încheierea nr. 33 din 5 decembrie 2008, Camera de Conturi Mureş, DCFU, examinând raportul de control întocmit ca urmare a verificării contului de execuţie şi a bilanţului contabil încheiat pe anul 2007 de Consiliul local al comunei Albeşti şi a celorlalte documente cuprinse în dosarul de control, a constatat că există unele prejudicii, nereguli şi abateri cu caracter financiar, astfel că a dispus sesizarea tribunalului Mureş în vederea stabilirii răspunderii juridice în sarcina persoanelor făcute răspunzătoare pentru prejudiciile constatate, în baza art. 31 alin. 2 din Legea nr. 94/1992 republicată.
Prevederile art. 31 din Legea nr. 94/1992 au fost modificate prin Legea nr. 217/2008 publicată în Monitorul Oficial din 24 octombrie 2008, în sensul că, activitatea de valorificare a rapoartelor de audit se face potrivit regulamentului aprobat conform prevederile art. 12 alin. 2 şi că, în situaţiile în care se constată abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică entităţii publice auditate această stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devine obligaţia conducerii entităţii auditate. Mai mult decât atât, s-a introdus art. 1281 care stipulează că nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii şi a neurmăririi de conducerea entităţii a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracţiune, iar potrivit art. 129, abaterile prevăzute la art. 127 şi 128 se constată de auditorii publici externi ai Curţii de Conturi, ţinându-se cont şi de faptul că au fost abrogate prevederile Cap. IV cuprinzând art. 40 – 88. Este adevărat că potrivit OUG nr. 117/2003 activitatea jurisdicţională şi personalul instanţelor Curţii de Conturi se preiau de către instanţele judecătoreşti, dar, în cuprinsul Legii nr. 94/1992 republicată în Monitorul Oficial din 29 aprilie 2009, în temeiul art. IV din Legea nr. 217/2008 de modificare şi completare a Legii nr. 94/1992, textul art. 33 este modificat, aşa cum anterior s-a menţionat şi nu se mai regăseşte vreo prevedere care să-i confere instanţei competenţa de a soluţiona o sesizare a Curţii de Conturi în sensul angajării răspunderii, situaţie care a devenit oricum incompatibilă cu prevederile art. 33 din legea republicată.
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţilor de Conturi precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi cuprinde la Secţiunea a 4-a dispoziţii de valorificare a constatărilor înscrise în actele de control, modul de analiză şi soluţionare a contestaţiilor la decizia emisă în baza pct. 87 din Regulament. Relevant este că instanţa de contencios administrativ poate fi sesizată împotriva hotărârilor înscrise în încheierile emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, de către entitatea verificată, în condiţiile pct. 106-108 din Regulament.
Este adevărat că Regulamentul a fost publicat în Monitorul Oficial din 10 februarie 2009, anterior datei la care s-a întocmit Încheierea nr. 33 din 5 decembrie 2008, dar, şi la acea dată succesiunea cronologică a actelor normative de modificare a Legii nr. 94/1992, duce la concluzia inadmisibilităţii unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect sesizarea Camerei de Conturi în vederea stabilirii răspunderii juridice în sarcina persoanelor răspunzătoare pentru prejudiciile constatate în Raportul de control întocmit la 31 octombrie 2008, ulterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 217/2008 şi anume 24 octombrie 2008. Prin urmare, Legea nr. 217/2008 a modificat textul art. 31 şi 34, a abrogat textul art. 33, a abrogat textele art. 37-39 şi 40-48 precum şi art. 130-135 din Legea nr. 94/1992. La data intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008 nu se mai pot aplica prevederile OUG nr. 117/2003 privind investirea instanţelor judecătoreşti competente potrivit art. 2 alin. 1 prin actul de sesizare prin încheierea completelor din cadrul Curţii de Conturi, deoarece acest text este incompatibil cu prevederile Legii nr. 217/2008. Este adevărat că prin intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 117/2003 litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti ordinare, în art. 1 prevăzându-se că până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, dar fiind supusă unui control de constituţionalitate, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate, combătând prin decizia nr. 446 din 15 septembrie 2005, aşa cum rezultă din considerente că, OUG nr. 117/2003 a avut o aplicare limitată şi că, la data pronunţării prezentei decizii, aceasta (OUG nr. 117/2003) şi-a încetat aplicabilitatea, ca urmare a realizării obiectului său de reglementare privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele de judecată. Mai mult decât atât, se menţionează în considerentele acestei decizii că ordonanţa criticată a ieşit din vigoare ulterior sesizării Curţii Constituţionale prin Încheierea din 28 aprilie 2005. Relevant este şi că, prin Decizia nr. 429 din 10 mai 2007, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 117/2003, făcând trimitere la Decizia nr. 446 din 15 septembrie 2005 în care s-a constatat că OUG nr. 117/2003 a avut o aplicare limitată, la data pronunţării acelei decizii ordonanţa şi-a încetat aplicabilitatea, ca urmare a realizării obiectului său de reglementare.
Faţă de considerentele arătate, a fost respins recursul Curţii de Conturi a României şi admis recursul pârâţilor, hotărârea a fost modificată în sensul că s-a respins şi cererea privind suma de 7.568 lei.
