Litigiu comercial.Competenţa materială raportată la cererea principală a cărui obiect este neevaluabil în bani


Potrivit art. 2 pct. 1 lit. “a” din Codul de procedura civila, tribunalul judeca în prima instanta procesele si cererile în materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum si procesele si cererile în aceasta materie al caror obiect  este neevaluabil în bani.

Prin sentinta civila nr. 7147 din 27.11.2004 pronuntata de Judecatoria Baia Mare în dosarul nr. 6413/2004, s-a admis actiunea formulata de reclamanta S.C. NENIS S.A. Ardusat împotriva pârâtei S.C. HOCHWALD S.R.L. Baia Mare si în consecinta:

A fost obligata pârâta la executarea în natura a obligatiei contractuale de a asigura uscarea artificiala a cherestelei, stabilita prin contractul de prestari servicii nr. 11/2004 încheiat între parti si la plata daunelor interese în cuantum de 5.013 euro în echivalent în lei, la cursul de referinta al B.N.R. stabilit la data platii cu dobânda legala, începând cu data de 24.11.2004 si pâna la achitarea integrala a creantei.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâta, solicitând casarea sentintei atacate si retinerea cauzei pentru a fi judecata în prima instanta de tribunal.

Recursul a fost admis.

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. “a” din Codul de procedura civila, tribunalul judeca în prima instanta procesele si cererile în materie comerciala al caror obiect este neevaluabil în bani.

Prin cererea de chemare în judecata, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la executarea în natura a contractului de prestari servicii nr. 11/5.02.2004 si la plata daunelor interese, în suma de 5.013 euro, pentru nerespectarea clauzelor contractuale.

În speta, obiectul cererii principal fiind neevaluabil în bani, competenta solutionarii cauzei în prima instanta revine tribunalului.

Ca atare, în temeiul art. 312 pct. 3 raportat la art. 304 pct. 3 Cod procedura civila, recursul promovat de pârâta va fi admis, sentinta urmând a fi casata cu consecinta retinerii cauzei pentru a fi judecata în prima instanta de tribunal.