Litigiu comercial soluţionat de o instanţă necompetentă. Consecinţe.
Art.2 alin.1 lit.a Cod pr.civilă
Litigiul având ca obiect pretenţii rezultate din folosinţa unui spaţiu comercial – chirie, penalităţi, lipsă de folosinţă, contravaloarea utilităţilor – este cu certitudine de natură comercială şi în raport de valoarea obiectului său, mai mare de 100.000 lei, competenţa de soluţionare a acestuia revine tribunalului, în primă instanţă, conform art. 2 alin.1 lit.a Cod procedură civilă.
Nerespectarea dispoziţiilor privind soluţionarea cauzei de către secţia comercială a tribunalului atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate în aceste condiţii, întrucât ea a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă materială absolută edictate de prevederile legale menţionate anterior.
Prin decizia civilă nr.62 din 26 ianuarie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile declarate de A.G.I.R. şi S.C.T. SA împotriva deciziei civile nr.145 din 11 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, a casat această decizie, precum şi sentinţa civilă nr. 665/2003 a Tribunalului Bucureşti secţia a III-a, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare ca instanţă de fond, competentă material, Tribunalului Prahova , secţia Comercială şi de Contencios Administrativ pentru următoarele considerente :
În speţă contractul de închiriere în care îşi au izvorul pretenţiile reclamantei, a avut ca obiect un spaţiu ce a fost închiriat exclusiv pentru comercializarea produselor nominalizate în cererea de închiriere ( prevedere expres menţionată în art. 4 al actului menţionat – fila 7 dosar fond ), cu obligaţia pentru societatea comercială pârâtă ca “ activitatea de comerţ ce o va realiza în spaţiul închiriat să se realizeze cu respectarea dispoziţiilor legale privind concurenţa neloială faţă de ceilalţi chiriaşi ai reclamantei”(fila 8 dosar fond ).
Totodată, părţile au precizat în art. 2 al contractului că , pentru chiria convenită consensual, chiriaşul ( pârâta-recurentă ) să plătească TVA.
Caracterul comercial al acestui contract a fost recunoscut de către ambele părţi; pârâta care a susţinut constant acest aspect, invocând excepţia de necompetenţă materială a instanţei de fond, atât în apel, cât şi în recurs în primul ciclu procesual, şi respectiv reclamanta, care, în corespondenţa purtată cu societatea pârâtă, aflată la fila 14 dosar fond (adresa nr.716/17.07.2000 ) arată expres că “ închirierea spaţiilor în discuţie s-a făcut în baza unui contract comercial, care în speţă reprezintă legea părţilor“.
În considerarea celor ce preced, s-a apreciat de Curte că ne aflăm în prezenţa unui contract de închiriere a unui spaţiu comercial, situaţie în care litigiul având ca obiect pretenţii rezultate din folosinţa acestui spaţiu – chirie, penalităţi, lipsă de folosinţă, contravaloarea utilităţilor – este cu certitudine de natură comercială şi în raport de valoarea obiectului său, mai mare de 100.000 lei, competenţa lui de soluţionare revine tribunalului, în primă instanţă, conform art. 2 al.1 lit.a Cod procedură civilă.
S-a reţinut, sub acest aspect, că instanţele anterioare, apreciindu-se competente material să soluţioneze cauza au încălcat, prin hotărârile pronunţate disp.art. 4 şi 56 Cod Comercial, considerând în mod nelegal, că, în speţă contractul de închiriere are întotdeauna o natură exclusiv civilă, neavând în vedere că acest act a dobândit caracterul unui act de comerţ întrucât a fost încheiat cu un comerciant – societate pârâtă, vizează un spaţiu comercial definit ca atare în termeni expreşi în convenţia părţilor şi se află în strânsă legătură cu comerţul pe care îl exercită recurenta-pârâtă.
Pentru toate aceste considerente, stabilind natura comercială a litigiului dedus judecăţii, Curtea a constatat că hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel sunt lovite de nulitate absolută, fiind date cu încălcarea normelor de competenţă materială absolută edictate de disp.art. 2 al.1 lit.a cod procedură civilă.
În consecinţă, în baza disp.art. 312 al.1,2 şi 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, art. 2 al.1 lit.a Cod procedură civilă coroborat cu art. 4 şi art. 56 Cod comercial, s-au admis ambele recursuri şi, casând hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel (sentinţa civilă nr. 665/30.06.2003 a Tribunalului Bucureşti Secţia a III-a civilă şi decizia nr. 145/11.03.2008 a Tribunalului Prahova ), s-a trimis cauza Tribunalului Prahova – Secţia comercială şi de Contencios Administrativ, instanţă competentă material să soluţioneze pe fond cauza.
