Litigiu în materie comerciala. Prezumtie de comercialitate
Competenta materiala de solutionare a acestuia
C. comercial, art. 3 pct. 11, art. 4, art. 56
C.pr. civ., art. 2 pct. 1 lit. a)
Daca obligatia de a face dedusa judecatii are la origine o operatiune bancara, ce constituie fapta de comert în conditiile art. 3 pct. 11 din C. comercial, atunci litigiul este comercial deoarece prezumtia de comercialitate nu este rasturnata doar prin simplul fapt al afirmarii savârsirii unui delict civil de catre pârâta societate comerciala
C.Ap. Bucuresti – sectia a V a Comerciala
sentinta nr. 84 din 22.06.2009
Prin cererea înregistrata la data de 09.11.2008 pe rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti sub nr. 22068/299/2008, reclamantul I.B. a chemat în judecata pe pârâta I. BANK N.V. A. – Sucursala Bucuresti, solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa dispuna obligarea pârâtei sa dispuna stergerea sa din baza de date a Centralelor Riscurilor Bancare din cadrul BNR, obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 euro reprezentând contravaloarea creditului neobtinut din culpa pârâtei precum si la plata sumei de 20.000 euro reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr. 1029/22.01.2009, Judecatoria sectorului 1 Bucuresti a admis exceptia de necompetenta materiala invocata din oficiu si, în consecinta, a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti- Sectia a VI a Comerciala.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre Judecatoria a retinut ca actiunea de fata are ca obiect principal obligarea pârâtei la stergerea reclamantului din baza de date a Centralei Riscurilor Bancare din cadrul BNR. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a din C.pr. civ., este data în competenta exclusiva a tribunalului, judecata în prima instanta a proceselor si cererilor în materie comerciala al caror obiect este evaluabil în bani, aceasta ipoteza constatându-se si în cauza de fata, calificata de instanta ca fiind o cauza ce are ca obiect principal obligatia de a face. De asemenea instanta a mai retinut ca pârâta este persoana juridica iar, în determinarea raporturilor circumscrise sferei comercialului, art. 3 pct. 11 din C. comercial stabileste ca legea considera fapte de comert operatiunile de banca si schimb, actele juridice si operatiunile considerate fapte de comert obiective, iar art. 56 din C. comercial stabileste ca daca un act este comercial numai pentru una dintre parti, toti contractantii sunt supusi, în ce priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana, chiar a comerciantilor si de cazurile când legea dispune altfel.
Dupa declinarea competentei, cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala sub nr. 6527/3/2009.
Prin sentinta comerciala nr. 6722/30.04.2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre Tribunalul a retinut ca cererea reclamantului este întemeiata pe un delict civil ce se sustine a fi fost savârsit de catre pârâta, deoarece reclamantul nu siu-a dat niciodata acordul pentru ca datele sale cu caracter personal sa fie prelucrate de pârâta. Prin urmare, considera Tribunalul, cererea reclamantului are natura civila, deoarece fapta delictuala a pârâtei este inclusa în categoria celorlalte obligatiuni ale unui comerciant, asa cum stabilesc si dispozitiile art. 4 din C. comercial . De aceea, Tribunalul a apreciat ca delictul savârsit de pârâta de a fi înregistrat numele reclamantului în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare nu poate fi considerat ca derivând dintr-o fapta de comert, deoarece reclamantul nu a beneficiat de serviciile bancii.
Constatând astfel ivit conflictul negativ de competenta, Tribunalul a trimis cauza la Curtea de Apel Bucuresti, în vederea solutionarii conflictului.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala sub acelasi numar unic de la Tribunal.
Analizând problema competentei materiale de solutionare a cauzei de fata, Curtea a retinut urmatoarele:
Cererea de chemare în judecata formulata de reclamant are 4 capete de cerere, din care unul principal si trei accesorii. Astfel, capatul principal de cerere are ca obiect obligarea pârâtei, în calitatea sa de societate bancara, (1)”sa dispuna stergerea reclamantului din baza de date a Centralei Riscurilor Bancare din cadrul BNR” ( denumita în continuare CRB), iar cererile accesorii, (2) obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 Euro, contravaloarea creditului neobtinut din culpa pârâtei, (3) obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 Euro daune morale si (4) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata . Asa cum a retinut si Judecatoria, cererea principala are ca obiect obligatia de a face, neevaluabila în bani. Sub acest aspect cele doua instante care si-au declinat reciproc competenta au retinut acelasi caracter neevaluabil în bani al cererii principale, astfel ca în temeiul art. 17 din C.pr. civ. cu privire la capetele de cerere accesorii nu se pune problema competentei, deoarece aceasta apartine instantei învestita cu judecata cererii principale.
Chestiunea supusa discutiei în cadrul prezentului regulator de competenta priveste caracterul de litigiu civil sau comercial al cauzei de fata.
Curtea apreciaza ca în cauza este vorba de o cerere în materie comerciala pentru mai multe considerente:
În primul rând, Curtea constata ca la originea situatiei litigioase se afla un contract de credit încheiat la data de 16.06.2005 în care figureaza drept parti, reclamantul pe de o parte si pârâta, pe de alta parte. Sustinerea reclamantului în sensul ca acesta nu ar fi încheiat niciodata un contract de credit bancar cu pârâta, chiar daca se va dovedi adevarata, nu este de natura a atrage automat concluzia unui delict civil savârsit de catre pârâta cu privire la prelucrarea unor date cu caracter personal ale reclamantului, deoarece înscrisul constatator al contractului de credit (instrumentum) exista si acesta nu a fost deocamdata declarat fals sau nul. Ca atare, premisa de la care Curtea porneste în stabilirea competentei de solutionare a cauzei este cea rezultata din cererea de chemare în judecata si din actele anexate acestei cereri.
Or, operatiunea de înregistrare în CRB a fost efectuata de catre pârâta în temeiul Legii, ca urmare a constatarii ca neîndeplinite a unor obligatii din contractul de credit, activitatea sa bancara fiind indiscutabil o fapta de comert conform art. 3 pct. 11 din C. comercial care stabileste caracterul de fapte obiective de comert “operatiunile de banca si schimb”.
De asemenea, radierea din CRB constituie o fapta de comert, aceasta fiind operatiunea opusa celei de înregistrare în CRB a cocontractantilor care nu îsi respecta întocmai obligatiile cuprinse în contractele de credit.
A stabili daca înregistrarea în CRB s-a efectuat în temeiul legii sau a unui contract pe care reclamantul l-a încheiat cu pârâta sau ca aceasta s-a efectuat în afara legii, precum si stabilirea încheierii sau a neîncheierii unui atare contract între parti presupune a judeca însusi fondul cererii de chemare în judecata, ceea ce nu se poate pe calea solutionarii exceptiei de necompetenta materiala.
Pentru stabilirea competentei materiale, Curtea constata ca exista câteva premise solide care atrag competenta materiala a Tribunalului, ca instanta competenta sa solutioneze cererile în materie comerciala neevaluabile în bani conform art. 2 pct. 1 lit. a) din C.pr. civ., dupa cum urmeaza:
1. Cererea reclamantului întemeiata pe o obligatie de a face, priveste obligatia comerciala a pârâtei de a radia o mentiune efectuata, dupa spusele reclamantului, în temeiul unui contract de credit fals, încheiat de Banca cu o persoana care si-a declinat identitatea reclamantului, deoarece operatiunile bancare efectuate de pârâta fac parte din obiectul sau de activitate, cu caracter comercial conform art. 3 pct. 11 din C. comercial; înregistrarea incidentului de plata în CRB se putea efectua numai în temeiul Regulamentului nr. 1/2001 al BNR, care reglementeaza organizarea si functionarea la BNR a Centralei Incidentelor de Plati
2. În al doilea rând, pârâta este o societate comerciala bancara, iar actul înregistrarii reclamantului în CRB, precum si cel de radiere a acestuia din CRB este pur comercial, decurgând din activitatea sa bancara. Ca atare si din punct de vedere subiectiv, obligatia dedusa judecatii este supusa legii si jurisdictiei comerciale, conform art. 56 din C.comercial;
3. În fine, chiar si daca s-ar aprecia ca obiectul litigiului este o actiune în raspundere civila delictuala, prezumtia de comercialitate a prezentului litigiu decurgând din calitatea pârâtei de comerciant nu este rasturnata nici de vreo dispozitie legala expresa si nici de vreo dispozitie ce ar rezulta din contractul de credit ce a stat la baza înregistrarii riscului bancar în CRB ( asa cum prevad dispozitiile art. 4 si art. 56 din C. comercial) , mai ales ca pretinsul delict are la origine un act comercial, o fapta de comert savârsita de pârâta . De aceea, Curtea, solutionând conflictul de competenta, în temeiul art. 22 alin. 4 si 5 din C.pr. civ., a stabilit competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti -ectia a VI a Comerciala ( E.R.
