Verificarea, din oficiu, a competenței generale, materiale și teritoriale la primul termen de judecată. Suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 din C. pr. civ. (1865). Distincția între actul administrativ atacat în cadrul tutelei administrative (o hotărâre a consiliului local) și contract (o „convenție de garantare și plată”), suspendarea executării actului administrativ neducând la suspendarea, de jure, a efectelor juridice ale actului subsecvent încheiat în baza lui. Soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
– C. pr. civ. (1865), 159 alin. 1 pct. 2, alin. 2, art. 244 pct. 1, art. 1591 alin. 3, 4
– Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. 2, art. 2 pct. 1 lit. d, art. 3 pct. 1, art. 1 alin. 6 teza a II-a
– C.E.D.O., art. 6§1
Potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. 2 C. pr. civ., excepția necompetenței materiale poate fi invocată doar de pârât, prin întâmpinare sau la prima zi de înfățișare, adică in limine litis – art. 1591 alin. 3 C. pr. civ. -, instanța fiind obligată, din oficiu, să verifice și să stabilească, la prima zi de înfățișare, dacă este competentă general, material și teritorial, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care se consideră competentă (art. 1591 alin. 4).
Prin sintagma „instanța de contencios administrativ este competentă”, conținută în dispoziţiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a stabilit o normă de competență materială – cu privire la litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi la orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ -, confirmând, prin norma specială, prevederile statornicite prin normele generale cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. d, art. 3 pct. 1 C. pr. civ.
Așadar, excepția de necompetență a unei instanțe, pe motivul competenței instanței de contencios administrativ, de același grad, se supune prevederilor normelor generale stabilite prin art. 159 alin. 1, pct. 2 C. pr. civ., conform dispoziției de trimitere cuprinse în art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. În privința procedurii de invocare a excepției necompetenței materiale, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nu derogă de la norma generală (art. 1591 alin. 3 C. pr. civ.) care este, prin urmare, incidentă, în speță.
Prin Încheierea din 13 noiembrie 2014, Tribunalul Specializat Mureș a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, formulată de pârâtul MUNICIPIUL TG.-MUREȘ, până la soluționarea dosarului nr. xxx al Tribunalului Mureș – Secția de contencios administrativ și fiscal, constatând, în esență, că nu este incidentă prevederea art. 244 pct. 1 C. pr. civ. întrucât, fără a reține o rea-credință – de care s-a apărat partea care a formulat cererea de suspendare, sub aspectul exercitării abuzive a posibilității părții de a invoca dispozițiile respective -, măsura suspendării, lăsată la aprecierea judecătorului, trebuie să aibă în vedere și elemente de oportunitate a administrării actului de justiție, neputându-se face abstracție de faptul că elementul invocat în vederea suspendării judecății a apărut la aproximativ 3 ani de la declanșarea litigiului.
Prin Sentinţa nr. 1726/3 decembrie 2014, Tribunalul Specializat Mureș a admis cererea formulată de reclamanta Societatea E.E.R. SA (cu fosta denumire E.G.R. SA), în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL TÂRGU-MUREȘ, obligând pârâtul la plata sumei de 18.775.181,51 lei (compusă din 14.524.379,45 lei – contravaloare gaze naturale livrate și 4.250.802,06 lei – penalități de întârziere), reprezentând debite ale S. E. SA, pentru care pârâtul a garantat plățile, precum și la plata sumei de 193.227,81 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele Sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
• referitor la grevarea, pe raportul juridic principal intervenit între reclamanta creditoare şi debitoarea S. E. SA, a unui contract accesoriu de garantare, de către pârât, a obligaţiilor principale pe calea fidejusiunii reglementate de art. 1652 C. civ., nu s-a pus la îndoială faptul că S. E., care are ca obiect de activitate furnizarea serviciilor specifice către o parte din populaţia Municipiului Târgu Mureş (racordată la sistemul centralizat de energie calorică şi apă caldă), societate la care pârâtul, prin consiliul local, deţine integral capitalul social de 15.805.430 lei potrivit listingului de informaţii oferit de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, aferent înscrierii J/26/321/2001 – are calitatea de parte în raportul juridic principal; în vara anului 2010, debitoarea E. SA a început să aibă dificultăţi financiare (la data de 30 decembrie 2010 cerând deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, cererea fiind admisă prin Încheierea nr. 28/C/10 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. 5398/1371/2010), iar reclamanta Societatea E.E.R. SA a sistat furnizarea gazelor naturale, generându-se la nivelul oraşului o anomalie prin întreruperea serviciilor de apă caldă către populație; reprezentanţii Municipiului Târgu Mureş au înţeles să intervină pentru a determina furnizorul de gaze naturale să reia prestarea serviciilor către S. E. SA, fiind adoptată H.C.L. nr. 283/29 iulie 2010 prin care s-a aprobat încheierea unei convenţii de plată şi garantare a datoriilor restante pe care le avea S. E. SA faţă de reclamantă, drept condiţie impusă de aceasta din urmă pentru reluarea furnizării gazelor faţă de debitoare; în schimb, reclamanta a acceptat plata eşalonată a vechilor datorii;
• este adevărat că prima convenţie de plată şi garantare aprobată prin H.C.L. nr. 283/29 iulie 2010 nu a dobândit valoare de act juridic, în condiţiile în care consilierii municipali au stabilit că se renunţă la beneficiul de discuţiune doar începând cu luna martie 2011, iar reprezentanţii reclamantei nu au fost de acord şi nu au semnat convenţia; totuşi, aceste documente au relevanţă întrucât au constituit premisa pentru redactarea unui nou proiect de convenţie, „de plată şi garantare”, înregistrat la S. E. SA sub nr. 7016/2 august 2010, fiind asociat cu H.C.L. nr. 286/6 august 2010; din răspunsurile la interogatoriile reciproce ale părţilor reiese că, după eşuarea semnării valabile a celei dintâi convenţii şi după o nouă întrerupere a furnizării gazelor către E. SA, pe data de 6 august 2010 a fost convocată şedinţa extraordinară a Consiliului Municipal Tg.-Mureş ce urma să elimine impedimentul ivit în calea finalizării negocierilor; H.C.L. nr. 286/6 august 2010 a fost adoptată de consilieri în unanimitate; în privinţa datei ce apare în scrierea olografă de pe Convenţia de plată şi garantare înregistrată la S. E. SA sub nr. 7016/2 august 2010, s-a stabilit că actul juridic în discuţie a primit numărul de înregistrare 7016 cu data de 2 august 2010 în vederea înscrierii acestor elemente de identificare în registratura debitoarei, E. SA, proiectul de convenţie trecând, apoi, în posesia reprezentanţilor pârâtului, în vederea aprobării de către consilieri; data olografă de 6 august 2010 a fost menţionată de şeful compartimentului juridic al reclamantei, însă convenţia a fost semnată de reprezentanţii creditorului reclamant şi, în opinia instanţei, acesta este şi momentul la care s-a născut actul juridic deoarece s-au întâlnit valabil manifestările de voinţă, fiind firesc ca societatea reclamantă să fie cea din urmă care își dă consimţământul, câtă vreme ea a impus acea condiţie pentru ratificarea convenţiei din partea organului suprem de conducere din cadrul Municipiului Târgu-Mureş, cu renunţarea necondiţionată la beneficiul de discuţiune;
• față de dispoziţiile art. 1652 C. civ., efectele, sub aspectul scadenţei, s-au produs de la momentul în care, prin Adresa nr. 1901/14 decembrie 2010, reclamanta a notificat pârâtul, informându-l că obligaţiile nu sunt îndeplinite de debitorul principal, conform eşalonării acordate şi, prin urmare, este valorificabilă obligaţia accesorie a garanţiei personale asumate prin fidejusiune – ulterior, prin adresa nr. 125204/SJ/23 februarie 2011 aducându-se la cunoştinţa pârâtului că întreaga datorie devine scadentă potrivit prevederilor art. 5 din Convenţie; prin Adresa nr. 119/23 martie 2010, pârâtul a afirmat că, în funcţie de soarta pe care o va avea acţiunea în contencios administrativ promovată între timp de Prefectul Judeţului Mureş împotriva H.C.L. nr. 283/2010 şi nr. 286/2010, va „proceda la achitarea debitelor scadente” – procesul finalizându-se irevocabil prin Decizia nr. 1868/R/28.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Tg.-Mureș în dosarul nr. 2779/102/2010*, acţiunea prefectului fiind respinsă; consecinţele dezlegărilor date de Curtea de Apel Tg.-Mureş sunt determinante în prezentul proces, împrejurare acceptată tacit de părți care nu au atacat Încheierea nr. 962/3 iulie 2012, prin care s-a suspendat judecata procesului de faţă în condiţiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la judecarea irevocabilă a procesului în contencios administrativ, moment după care nu au mai apărut elemente relevante în apărarea pârâtului – deşi acesta s-a angajat să facă plăţile prin Adresa nr. 119/23 februarie 2010, în funcţie de soarta pe care o va avea acţiunea în contencios administrativ, totuși, a negat existenţa unei obligaţii de garantare;
• modul în care s-a finalizat acţiunea în contencios administrativ elimină orice dubiu asupra izvorului obligaţiilor asumate de pârât, instanţa de recurs lămurind că H.C.L. nr. 283/29 iulie 2010 (cu anexa – convenţia de plată şi garantare iniţial propusă pentru data de 29 iulie 2010) nu intră în discuţie, iar în data de 6 august 2010, consilierii au dezbătut convenţia de plată şi garantare ce poartă numărul de înregistrare 7016/2 august 2010 la S. E. SA, H.C.L. nr. 283/29 iulie 2010 fiind abrogată prin H.C.L. nr. 286/6 august 2010 care a aprobat noua convenţie, însă aceasta din urmă, la rândul ei, nu avea decât două elemente de noutate, și anume renunţarea necondiţionată la beneficiul de discuţie şi modificarea datei prevăzute la art. 6. pct. 2, din 2 august 2010, în 10 august 2010; convenţia de plată şi garantare înregistrată sub nr. 7016/2 august 2010 la S. E. SA nu şi-a încetat efectele la acea dată întrucât, pe de o parte, nu mai discutăm despre 2 august 2010, din moment ce proiectului de convenţie dezbătut la 6 august 2010 i s-a adus, înainte de a fi supus aprobării, amendamentul schimbării datei din 2 august 2010, în 10 august 2010 (care avea semnificaţia de a permite reclamantei să semneze, la rândul ei, convenţia, în acelaşi termen), și, pe de altă parte, instanţa de contencios a arătat foarte clar că prevederile art. 6. pct. 2 din Convenţie au fost inserate în beneficiul creditorului reclamant care, din moment ce s-a implicat în continuare în negocieri, adică şi după data de 2 august 2010, a demonstrat că nu înţelege să se prevaleze de respectiva clauză;
• potrivit raportului de expertiză judiciară întocmit de expertul B. D. şi suplimentului de expertiză, chiar dacă pârâtul a achitat cu alt titlu o sumă de 2.350.000 lei (subvenţii aprobate prin proiectul de buget pentru diferenţa dintre preţul energiei calorice achitat de populaţie către S. E. SA şi preţul real), reclamanta a imputat o parte din datorie în considerarea convenţiei litigioase, valoarea fiind, însă, dedusă de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, din cuantumul total iniţial de 21.509.178,53 lei, acţiunea fiind promovată doar pentru plata diferenţei de 18.775.181,51 lei, după ce s-a scăzut şi suma achitată direct de debitoarea E. SA, de 283.997,01 lei; chiar dacă plăţile pârâtului, în cuantum de 2.350.000 lei, nu reprezentă o formă tacită de recunoaştere a datoriei, suma a avut relevanţă la determinarea câtimii obligaţiei.
Împotriva Încheierii din 13 noiembrie 2014 și a Sentinţei nr. 1726/3 decembrie 2014, a declarat apel pârâtul MUNICIPIUL TG.-MUREȘ, invocând dispoziţiile art. 282 C. pr. civ., solicitând a se dispune, în principal, admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Mureș – Secția de contencios administrativ și fiscal, în subsidiar solicitându-se, în primul rând, admiterea apelului, cu consecința admiterii cererii de suspendare a judecării prezentei cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. xxx al Tribunalului Mureș – Secția de contencios administrativ și fiscal, iar în al doilea rând, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și al obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, apelantul solicitând și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel. În esenţă, apelantul a susţinut următoarele motive: Convenţia de plată şi garantare nr. 7016/2 august 2010 a fost încheiată în temeiul art. 2 pct. 36 din Legea nr. 273/2006, fiind un act generator de datorie publică, în sensul dispoziţiilor art. 62 alin. 1, alin. 2 lit. e din Legea nr. 273/2006, încheierea unei convenţii de angajare a garanţiei locale intrând şi sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. c, e din O.U.G. nr. 64/2007; potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a acţiunii având ca obiect executarea contractului administrativ, cum este cel în speţă, îi revine instanţei de contencios-administrativ, normele de procedură fiind de ordine publică, competenţa funcţională exclusivă fiind stabilită în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal; deci, hotărârea atacată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, apelantul solicitând anularea acesteia în baza dispoziţiilor art. 217 alin. 2 C. pr. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Mureş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal; în subsidiar, apelantul a susţinut, referitor la cererea de suspendare a judecării prezentului dosar, până la soluţionarea cauzei ce constituie obiectul dosarului nr. xxx al Tribunalului Mureş, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ., că judecătorul sindic nu a negat existenţa legăturii impuse de acest text de lege, neanalizând, de fapt, această legătură, aşa încât suntem în prezenţa unei încheieri nemotivate; soluţionarea cu prioritate a dosarului nr. xxx, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Convenţiei de plată şi garantare nr. 7016/2 august 2010 şi a dosarului nr. xxx, având ca obiect cererea de constatare a încetării de drept a acestei Convenţii, se impune pentru a se stabili dacă raportul juridic a luat naştere, respectiv dacă acesta a încetat, analizarea aspectelor ţinând de executarea convenţiei trebuind realizată în ultim plan; referitor la fondul cauzei, apelantul a susţinut că afirmaţiile reclamantei şi ale primei instanţe sunt neîntemeiate, din perspectiva probelor dosarului, Convenţia de plată şi garantare nr.7016/2 august 2010 neputând sta la baza plăţilor după data de 6 august 2010 şi, deci, nici la baza pretenţiilor reclamantei, întrucât, la data de 30 iulie 2010, nu a existat cvorumul legal pentru luarea hotărârii de către consiliul local, Convenţia nefiind înregistrată, în lipsa unei astfel de hotărâri rămânând fără eficienţă juridică semnăturile Primarului Municipiului Târgu-Mureş şi ale unor consilieri, date pe Convenţie; chiar dacă ar fi fost legal încheiată, Convenţia a încetat să producă efecte după data de 2 august 2010, prin raportare la art. 6 alin. 2, art. 8, deoarece nu a intervenit nicio modificare prin act adiţional, iar Consiliul local al Municipiului Târgu-Mureş nu a pus la dispoziţia E.E.R. SA o hotărâre de aprobare a Convenţiei; de altfel, o asemenea hotărâre nu a fost adoptată nici până în prezent, aşa cum rezultă din actele prezentate Consiliului local în şedinţa extraordinară din 6 august 2010, din procesul verbal de şedinţă şi din proiectul de convenţie; H.C.L. nr.286 a vizat un nou proiect de convenţie, aprobat în şedinţa Consiliului local din 6 august 2010, dar Convenţia nu s-a încheiat ulterior datei de 6 august 2010 şi, chiar dacă ar fi fost încheiată, nu-şi putea produce efectele până la aprobarea printr-o nouă hotărâre a consiliului local care trebuia să aibă loc până la data de 10 august 2010, potrivit art. 6 din proiectul de convenţie care poartă nr. de înregistrare 7016/2 august 2010 la E. SA; prima instanţă a utilizat noţiunile de „proiect de convenţie”, „convenţie”, „nouă convenţie”, care au semnificaţii juridice diferite, înţelegându-se greşit starea de fapt: proiectului de convenţie dezbătut la 6 august 2010 i s-a adus (anterior supunerii spre aprobare) amendamentul schimbării datei, din 2 august 2010, în 10 august 2010, proiectul nefiind identic cu actul juridic dedus judecăţii; data de 10 august 2010 avea o altă semnificaţie decât cea de a permite reclamantei să semneze Convenţia; nu există probe, cu excepţia susţinerii din cererea de chemare în judecată şi din răspunsul la interogatoriu, care să probeze că manifestările de voinţă ale părţilor în sensul încheierii Convenţiei s-au întâlnit valabil la data de 9 august 2010, ci probe care să ateste semnarea actului cel mai târziu la data de 6 august 2010, de către reprezentanţii reclamantei, această menţiune cuprinsă în Convenţie având valoare probatorie absolută cât timp înscrisul nu a fost declarat fals; afirmaţia primei instanţe referitoare la faptul că era firesc ca reclamanta să fie cea din urmă care îşi dă consimţământul este neîntemeiată, dispoziţiile legale în materia convenţiilor necondiţionând valabilitatea acestora decât de realizarea acordului de voinţă, şi nu de partea care îşi dă ultima consimţământul; afirmaţia este şi contradictorie întrucât fie consimţământul reclamantei era decisiv, fie decizia de ratificare din partea pârâtului era cea care conferea obligativitate clauzelor contractuale; prima instanţă a apreciat greşit dezlegările date prin Decizia nr. 1868/28 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr. 2779/102/2010*, în condiţiile în care, deşi a făcut şi unele aprecieri greşite, a lămurit aspectele esenţiale pentru corecta soluţionare a prezentei cauze: Convenţia de plată şi garantare nr. 7016/2 august 2010 şi menţiunea semnării ei de către părţi la data de 6 august 2010, nu a fost aprobată prin H.C.L. nr. 286/6 august 2010, primind eficienţă juridică prin raportare la momentul semnării de către toate părţile, şi nu prin raportare la art. 6 alin. 1 din Convenţie, respectiv la H.C.L. nr. 286/2010; sancţiunea înscrisă în art. 6 alin. 2 din Convenţie nu era legată de nepunerea acesteia la dispoziţia E.E.R. SA, semnată de toate părţile, până la data de 2 august 2010, ci de nepunerea la dispoziţia E.E.R. SA a hotărârii consiliului local, de aprobare a Convenţiei; deci, E.E.R. SA, căreia această clauză îi profita, nu i-a dat eficienţă juridică, ci s-a angajat în negocieri cu consiliul local, care au dus la convocarea şi desfăşurarea şedinţei extraordinare din data de 6 august 2010, finalizată cu adoptarea H.C.L. nr. 286/2010, în ziua în care a fost semnată convenţia de plată şi garantare; H.C.L. nr. 283/29 iulie 2010 a fost abrogată prin art. 3 din H.C.L. nr. 286/6 august 2010, prin care s-a aprobat un nou proiect de convenţie de garantare şi plată (aferent expunerii de motive care a stat la baza adoptării H.C.L. nr. 286/6 august 2010), nepus, însă, în executare până la data introducerii acţiunii de către Prefectul Judeţului Mureş (19 august 2010); izvorul obligaţiilor asumate de Municipiul Târgu-Mureş nu este Convenţia de plată şi garantare nr. 7016/2 august 2010 şi menţiunea semnării acesteia de părţi, la data de 6 august 2010, convenţia neputând sta la baza plăţilor făcute după data de 19 august 2010 deoarece, la acea dată, Prefectul Judeţului Mureş a atacat H.C.L. nr. 286/6 august 2010 cu acţiune în contencios administrativ, executarea actului atacat fiind suspendată, conform art. 123 alin. 5 din Constituţie; nici Convenţia de plată şi garantare din 29 iulie 2010 nu a putut sta la baza plăţilor efectuate de apelant după data de 6 august 2010 întrucât, astfel cum rezultă din înscrisuri, Convenţia nu a fost semnată de reclamantă şi, potrivit Deciziei nr. 1868/28 martie 2014 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, H.C.L. nr. 283/29 iulie 2010 a fost revocată prin H.C.L. nr. 286/6 august 2010; plăţile făcute de apelant au avut ca bază Convenţia de plată şi garantare din 30 iunie 2009, aprobată prin H.C.L. nr. 400/29 august 2009, afirmaţie susţinută prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul B. D. (şi prin suplimentul acestuia, respectiv prin opinia separată a expertului F.C.A., propus de parte); ambii experţi au constatat că reclamanta-intimată a înregistrat în mod nelegal majoritatea plăţilor efectuate de pârâtul-apelant, la capitolul plăţi pentru datorii curente ale S. E. SA către E.E.R. SA, şi nu la capitolul plăţi făcute în baza vreunei Convenţii de plată şi garantare.
Prin întâmpinarea depusă la 4 februarie 2015, intimata E.E.R. SA a solicitat a se dispune respingerea apelului, formulând, în esență, următoarele apărări: excepţia necompetenţei invocate de apelantă nu este de ordine publică, neregăsindu-se în cazurile limitativ prevăzute de art. 159 teza II, pct. 1-3 C. pr. civ., trebuind invocată conform art. 1591 alin. 3, prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, dar MUNICIPIUL TÂRGU-MUREŞ a invocat-o numai în faza apelului, fiind incidentă dispoziţia art. 136 C. pr. civ., intervenind sancţiunea decăderii – art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nederogând de la prevederile art. 159 C. pr. civ.; pe de altă parte, actele normative indicate de apelant ar fi trebuit să prevadă în mod expres fie că suntem în prezenţa unui contract administrativ, fie că tipul de contract cum este cel în speţă trebuie supus competenţei instanţei de contencios administrativ; din coroborarea prevederilor Convenţiei de plată şi garantare din data de 6 august 2010, înregistrată la E. SA sub nr. 7016/2 august 2010, cu art. 1562 din vechiul C. civ., rezultă că MUNICIPIUL TÂRGU-MUREŞ s-a obligat, în calitate de fidejusor, contractul accesoriu de fidejusiune urmând regimul juridic al contractului din care s-a născut obligaţia principală, respectiv Contractul de furnizare a gazelor naturale nr. 1000221411/04.2008/63; deci, contractul care formează obiectul dosarului este unul comercial (art. 3 pct. 5 din fostul Cod comercial), competenţa de soluţionare a cauzei revenind Tribunalului Specializat Mureş, în primă instanţă (art. 56 din fostul Cod comercial, art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004); referitor la cererea de suspendare a judecării dosarului, până la soluţionarea definitivă a litigiului care face obiectul dosarului nr. xxx al tribunalului Mureş, formulată de pârât la termenul de judecată din data de 9 octombrie 2014, intimata susține că motivele invocate nu sunt de natură să conducă la admiterea căii de atac în privinţa schimbării în parte a Încheierii din 13 noiembrie 2014 întrucât măsura suspendării prevăzute de art. 244 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ. nu este obligatorie pentru instanţă, ci ţine de circumstanţele concrete ale cauzei; motivele prezentate de MUNICIPIUL TÂRGU-MUREŞ în susţinerea cererii în constatarea nulităţii absolute a Convenţiei (dos. nr. xxx) reprezintă o formă sistematizată a argumentelor invocate şi în prezenta cauză, iar, pe de altă parte, deşi motivele de nulitate puteau fi invocate în acest dosar, prin întâmpinare, pârâtul-apelant a înţeles să formuleze o acţiune separată, înregistrată la data de 8 octombrie 2014, adică la 3 ani şi 6 luni de la data înregistrării acţiunii care formează obiectul prezentului proces; pârâtul-apelant a încercat să „creeze” un motiv de suspendare a judecăţii, în scopul tergiversării soluţionării prezentului dosar, contravenind dispoziţiilor art. 723 alin. 1 C. pr. civ., cu atât mai mult cu cât suspendarea ar fi condus la încălcarea dreptului reclamantei la soluţionarea cererii sale într-un termen rezonabil, fără ca această încălcare să fie justificată de complexitatea cauzei sau de comportamentul procesual al reclamantei-intimate (criterii afirmate în jurisprudenţa C.E.D.O.); prima Convenţie de plată şi garantare a fost încheiată de părţi la data de 3 iulie 2009 şi, ca urmare a nerespectării, de către E. SA, a obligaţiilor cuprinse în Contractul de furnizare a gazelor naturale nr. 1000221411/04.2008/63, în luna iulie 2010 s-a sistat furnizarea gazului metan, având ca efect sistarea furnizării apei calde, de către E. SA, către locuitorii municipiului Târgu-Mureş racordaţi la sistemul centralizat; s-a procedat, prin urmare, la semnarea Convenţiei de plată şi garantare din 29 iulie 2010, adoptată prin H.C.L. nr. 283/29 iulie 2010 (într-o formă modificată, prin limitarea ratelor şi menţinerea beneficiului de discuţiune până în luna martie 2011); intimata nu a acceptat aceste prevederi, iar în data de 30 iulie 2010, apelantul i-a trimis Convenţia în forma agreată iniţial, deci tocmai Convenţia din prezenta cauză, semnată de reprezentanţii legali şi de o parte din consilieri; E. SA a semnat Convenţia la data de 6 august 2010, după comunicarea H.C.L. nr. 286/2010, la data de 9 august 2010, Convenţia fiind semnată şi de reprezentanţii intimatului; deci, acordul de voinţă al părţilor nu s-a realizat la data de 30 iulie 2010, ci la data de 9 august 2010, cum corect a reţinut prima instanţă; pretinsa încetare a efectelor juridice ale Convenţiei, la data de 2 august 2010, formează obiectul dosarului nr. xxx soluţionat în primă instanţă prin respingerea cererii formulate de MUNICIPIUL TÂRGU-MUREŞ , hotărârea având autoritate relativă de lucru judecat; art. 6 alin. 2 din Convenţie nu conţine niciun pact comisoriu de grad IV, părţile convenind doar că această Convenţie va intra în vigoare la data semnării sale, care a avut loc la 9 august 2010, apelantul fiind obligat să pună la dispoziţia intimatei, până la data de 2 august 2010, hotărârea consiliului local – clauză imposibil de executat, în mod obiectiv, ducând la lipsa de eficacitate juridică a acestei obligaţii; chiar dacă s-ar accepta existenţa pactului comisoriu de grad IV, acesta nu a operat şi nu poate fi invocat întrucât clauza rezolutorie expresă este stipulată exclusiv în favoarea creditorului obligaţiei neexecutate; Convenţia şi Anexa la H.C.L. nr. 286/2010 au un conţinut aproape identic, contrazicând afirmaţia apelantului referitoare la faptul că în şedinţa din 6 august 2010 nu a fost aprobată Convenţia (căreia i s-a adus o simplă modificare de formă); art. 6.2 din Anexa la H.C.L. nr. 286/2010 nu a urmărit să modifice condiţiile Convenţiei, ci doar să o actualizeze; apelantul nu a invocat niciun text de lege care să confere consiliului local atribuţia de a adopta o a doua hotărâre prin care să aprobe o Convenţie deja aprobată, semnată de toate părţile – o asemenea a doua hotărâre nefiind adoptată nici în cazul Convenţiei de plată şi garantare încheiate la 3 iulie 2009 -, argumentul fiind confirmat prin Decizia nr. 1868/R/28 martie 2014 a Curţii de Apel Târgu-Mureş; data de 2 august apare în Convenţie, fiind evident că acest înscris, şi nu altul, se afla în posesia şi dezbaterea consilierilor locali, în respectiva şedinţă; intervenţia consilierului Torzsok nu a avut ca scop stabilirea unei date până la care consiliul local trebuia să se întrunească într-o nouă şedinţă pentru aprobarea Convenţiei care s-ar fi încheiat în baza H.C.L. nr. 286/2010, astfel cum rezultă din procesul verbal de şedinţă; faţă de faptul că semnarea Convenţiei de către intimată a avut loc la două date diferite (la 6 august 2010, de către consilierul juridic, şi la 9 august 2010, de către directorii societăţii), prima instanţă a ţinut seama, în mod legal, că acordul de voinţă al părţilor s-a realizat la data de 9 august 2010 şi, faţă de conduita apelantului, anterior adoptării H.C.L. nr. 286/2010, prima instanţă a reţinut în mod corect că era firesc ca reclamanta să fie cea din urmă care îşi dă consimţământul – intimata refuzând semnarea Convenţiei în forma aprobată prin H.C.L. nr. 283/2010, neproducând, deci, efecte juridice; în realitate, a existat un singur proiect de convenție, aprobat, într-o primă fază prin H.C.L. nr. 283/2010, iar, apoi, prin H.C.L. nr. 286/2010 (fără modificările introduse unilateral de apelant, prin H.C.L. nr. 283/2010), Convenția nefiind aferentă H.C.L. nr. 283/2010, așa cum rezultă din compararea conținutului acesteia cu cel al Anexei la H.C.L. nr. 283/2010; contrar susținerii apelantului, prin Decizia nr. 1868/R/28.03.2014, Curtea de Apel Tg.-Mureș a reținut că nu există nicio dovadă a semnării, până la data adoptării H.C.L. nr. 286/6 august 2010, a unei convenții în forma prevăzută la Anexa la H.C.L. nr. 283/2010, deci, H.C.L. nr. 283/2010 nu a intrat în circuitul civil până la data adoptării H.C.L. nr. 286/2010; afirmația apelantului referitoare la faptul că prin H.C.L. nr. 286/6 august 2010 s-a aprobat un nou proiect de Convenție de garantare și plată are la bază o interpretare greșită a Deciziei nr. 1868/R/2014, în condițiile în care Curtea de Apel Tg.-Mureș a reținut nu doar că H.C.L. nr. 286/2010 este un act legal, ci și că și-a produs efectele la data de 19 august 2010, iar, pe de altă parte, că data de 6 august 2010 este cea la care contractul a căpătat eficiență juridică, prin raportare la momentul la care a fost semnat de toate părțile; din procesul verbal al ședinței Consiliului local al Municipiului Tg.-Mureș din data 6 august 2010 rezultă că autoritatea administrativă și-a manifestat expres voința de a încheia Convenția de garantare și plată, pentru debitele scadente și neachitate de către E. SA, împrejurare care, de altfel, reiese și din cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. xxx, în care MUNICIPIUL TG.-MUREȘ a afirmat că, anterior datei de 2 august 2010, a încheiat cu pârâtele Convenția de plată și garantare nr. 7016/2010, precum și din faptul că înainte de data la care intimata a solicitat plata sumelor de bani decurgând din Convenție, apelantul nu a contestat valabilitatea acesteia; mai mult, prin adresa nr. 119/23 martie 2011 (constituind răspuns la adresa intimatei nr. 12520423 februarie 2011), apelantul a precizat că va proceda la achitarea debitelor scadente; deci, trebuie să se dea eficiență principiului încrederii legitime, dezvoltat prin jurisprudența europeană; suma de 5.150.000 lei a fost plătită de apelant în baza Convenției, MUNICIPIUL TG.-MUREȘ făcând confuzie între actul administrativ atacat de Prefect (H.C.L. nr. 286/2010) și contract (Convenția de garantare și plată), suspendarea executării actului administrativ neducând la suspendarea, de jure, a efectelor juridice ale actului subsecvent încheiat în baza lui, distincția rezultând din art. 1 alin. 6 teza a II-a din Legea nr. 554/2004; deci, atacarea de către Prefect a H.C.L. nr. 286/2010 nu a avut niciun efect asupra obligațiilor prevăzute în Convenție, analizate ca atare de apelant, și nu prin raportare la hotărârile consiliului local – în condițiile în care realizarea acordului de voință al părților a intervenit anterior datei de 19 august 2010, la care a fost înregistrată acțiunea Prefectului; în plus, Prefectul a atacat doar art. 1 și 2 din H.C.L. nr. 283/29 iulie 2010, textul art. 123 alin. 5 teza finală din Constituție nefiind aplicabil în cazul art. 3 (neatacat), plata sumei de 5.150.000 lei realizându-se în baza art. 3 din H.C.L. nr. 283/2010, și nu a Convenției de plată și garantare din 3 iulie 2009.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea apelului, potrivit motivelor invocate, precum și potrivit regulilor statornicite de dispoziţiile art. 295 C. pr. civ., a reţinut următoarele aspecte:
Referitor la excepția necompetenței materiale, Curtea a constatat că a fost invocată, pentru prima oară, de MUNICIPIUL TG.-MUREȘ, în etapa procesuală a apelului, mai exact prin cererea de apel (f. 2, 3, dos. Curții de Apel Tg.-Mureș) – pe fundamentul susținerii caracterului de contract administrativ al Convenției de plată și garantare înregistrate sub nr. 7016/2 august 2010 (cu referire la art. 2 alin. 1 lit. c teza a II-a, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 2 pct. 36, art. 62 alin. 1, alin. 2 lit. c din Legea nr. 273/2006, art. 2 lit. c, e din O.U.G. n. 64/2007), apelantul afirmând că această cauză trebuia soluționată, în primă instanță, de Tribunalului Mureș – Secția de Contencios administrativ și fiscal, iar nu de Tribunalul Specializat Mureș.
Însă, prin raportare la dispoziţiile art. 159 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ., necompetența materială este de ordine publică numai când procesul este de competența unei instanțe de alt grad – art. 159 alin. 1 pct. 1, 3 C. pr. civ., neaplicându-se, în speță, în condițiile în care excepția invocată de apelant vizează necompetența materială (determinată, în opinia, MUNICIPIUL TG.-MUREȘ, de faptul că pretențiile reclamantei-intimate E.E.R. SA izvorăsc dintr-un contract administrativ, și nu dintr-un contract comercial).
Având în vedere și dispoziţiile art. 159 alin. 2 C. pr. civ., excepția necompetenței materiale putea fi invocată doar de pârât, prin întâmpinare sau la prima zi de înfățișare, adică in limine litis – art. 1591 alin. 3 C. pr. civ. -, instanța fiind obligată, din oficiu, să verifice și să stabilească, la prima zi de înfățișare, dacă este competentă general, material și teritorial, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care se consideră competentă (art. 1591 alin. 4). Tribunalul Specializat Mureș și-a îndeplinit această obligație la termenul de judecată din 27 mai 2011 care, astfel cum s-a reținut în încheierea de ședință, a constituit prima zi de înfățișare, potrivit art. 134 C. pr. civ.
În acest sens, prin Încheierea din 27 mai 2011, s-a constatat că nu se invocă excepții de necompetență de ordine publică sau privată și nici din oficiu nu se ridică o astfel de problemă, observând pe de altă parte că litigiul declanșat are natură comercială, intră sub incidența dispozițiilor art. 37 al. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportat la art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, instanța… stabilește că are competența generală, materială și teritorială în soluționarea.
Apelantul a utilizat noțiunea de „competență funcțională” și s-a referit la „judecarea acțiunilor al căror obiect îl constituie aplicarea sau executarea contractului administrativ”, care „cade în competența exclusivă a instanței de contencios administrativ”, invocând dispoziţiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și susținând că „aceste prevederi legale reprezintă norme de procedură imperative, de ordine publică, ce instituie un regim derogatoriu și special față de normele de competență de drept comun”.
Curtea a constatat, însă, că prin sintagma instanța de contencios administrativ este competentă, conținută în dispoziţiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a stabilit o normă de competență materială – cu privire la litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi la orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ -, confirmând, prin norma specială, prevederile statornicite prin normele generale cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. d, art. 3 pct. 1 C. pr. civ.
Așadar, excepția de necompetență a unei instanțe, pe motivul competenței instanței de contencios administrativ, de același grad, se supune prevederilor normelor generale stabilite prin art. 159 alin. 1, pct. 2 C. pr. civ., conform dispoziției de trimitere cuprinse în art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Curtea a constatat că, în privința procedurii de invocare a excepției necompetenței materiale, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nu derogă de la norma generală (art. 1591 alin. 3 C. pr. civ.) care este, prin urmare, incidentă, în speță.
În consecință, Curtea nu poate da eficiență juridică excepției necompetenței materiale invocate prin cererea de apel, pârâtul MUNICIPIUL TG.-MUREȘ fiind decăzut din dreptul de a invoca această excepție de ordine privată (art. 103 alin. 1 C. pr. civ.).
În ce privește suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea definitivă a procesului care constituie obiectul dosarului nr. xxx al Tribunalului Mureș – Secția de Contencios administrativ și fiscal, solicitată de pârât în prima etapă procesuală, Curtea a constatat că Tribunalul Specializat Mureș a motivat soluția de respingere a acestei cereri – cuprinse în Încheierea din 13 noiembrie 2014 , prin faptul că măsura lăsată la dispoziția judecătorului trebuie să aibă în vedere și elemente de oportunitate a administrării actului de justiție, în sensul că nu se poate face abstracție că într-adevăr elementul invocat în vederea suspendării a apărut la aproximativ 3 ani de la declanșarea litigiului.
Curtea a constatat, însă, că, potrivit Încheierii din 22 mai 2012, prima instanță a dispus repunerea cauzei pe rol întrucât, cu ocazia deliberării a constatat, din extrasul de pe portalul Ministerului Justiției, anexat concluziilor scrise depuse de pârâtul MUNICIPIUL TG.-MUREȘ, că, în dosarul nr. 2779/102/2010, Curtea de Apel Tg.-Mureș a admis recursurile formulate de PREFECTUL JUDEȚULUI MUREȘ și de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG.-MUREȘ, casând hotărârea atacată și dispunând trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Mureș. Deci, prima instanță a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 151 C. pr. civ., repunând cauza pe rol, „urmând a cita părțile și a pune în discuție efectele deciziei Curții de Apel cu privire la soluționarea cauzei din dosarul de față” – grefierului de ședință stabilindu-i-se obligația de a depune la dosar o copie certificată a deciziei motivate a Curții de Apel Tg.-Mureș pronunțate în dosarul nr. 2779/102/2010.
În ședința publică din 21 iunie 2013, instanța a pus în discuția părților, din oficiu, incidența art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, cu observarea art. 3 din Legea nr. 554/2004, sub aspectul suspendării soluționării prezentei cauze, până la soluționarea cauzei din dosarul nr. 2779/102/2010 aflat în rejudecare, pe rolul Tribunalului Mureș, iar prin Încheierea nr. 962/3 iulie 2012, Tribunalul Specializat Mureș a dispus suspendarea judecării cauzei care formează obiectul prezentului dosar (nr. 1332/1371/2011), până la soluționarea irevocabilă a cauzei cu obiect contencios administrativ în dosarul nr. 2779/102/2010 aflat în rejudecare pe rolul Tribunalului Mureș, reținând, în esență, că, aparent, hotărârea Consiliului local al Municipiului Tg.-Mureș care, în opinia reclamantei, a ratificat Convenția de plată și garantare, ce constituie izvorul juridic al raportului obligațional pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, este H.C.L. nr. 286/6 august 2010, atacată de Prefectul Județului Mureș în dosarul nr. 2799/102/2010, și, casând Sentința nr. 1340/23 mai 2011 a Tribunalului Mureș, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe, Curtea de Apel Tg.-Mureș a abordat, în mod expres și direct, situația de persoană interesată în rejudecarea cauzei a reclamantei din prezentul litigiu, prin raportare la Convenția ce stă la baza acestuia; deci, indiferent de contradicțiile părților, legătura directă dintre convenția de plată și actul administrativ atacat de prefect se constituie într-o problemă constatată irevocabil de către Curtea de Apel Tg.-Mureș, acesta fiind motivul pentru care s-a casat hotărârea, în vederea rejudecării procesului de contencios administrativ și acordarea drepturilor reclamantei E.G.R. SA în a-și apăra interesele vizavi de scopul patrimonial urmărit în dosarul de față; argumentele reclamantei, referitoare la faptul că nu mai prezintă relevanță soluția din dosarul nr. 2779/102/2010 deoarece Convenția de plată și garantare ar fi intrat în circuitul civil, nu au fost primite de instanță, în condițiile în care art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 se referă la situații ulterioare adoptării actului administrativ, iar Convenția depusă la dosar este anterioară actului administrativ atacat – H.C.L. nr. 286/6 august 2010.
În contextul punctual în care Încheierea nr. 962/3 iulie 2012 a rămas irevocabilă ca urmare a achiesării tacite a părților la această hotărâre (prin neexercitarea recursului), susținerile intimatei E.E.R. SA – vizând faptul că atacarea de către Prefect a H.C.L. nr. 286/2010 nu a avut niciun efect asupra obligațiilor prevăzute în „Convenție de plată și garantare din data de 6 august 2010, înregistrată la E. SA sub nr. 7016/2 august 2010”, MUNICIPIUL TG.-MUREȘ făcând confuzie între actul administrativ atacat de Prefect (H.C.L. nr. 286/2010) și contract (Convenția de garantare și plată), suspendarea executării actului administrativ neducând la suspendarea, de jure, a efectelor juridice ale actului subsecvent încheiat în baza lui, distincția rezultând din art. 1 alin. 6 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 – nu au suport legal.
În rejudecare, dosarul nr. 2779/102/2010 a primit numărul 2779/102/2010*, fiind soluționat irevocabil prin Decizia nr. 1868/R/28 martie 2014 a Curții de Apel Tg.-Mureș – respingându-se recursul formulat de pârâtul CONILIUL LOCAL TG.-MUREȘ, împotriva Sentinței nr. 2395/10 iunie 2013 pronunțate de Tribunalul Mureș și admițându-se recursul formulat de CONSILIUL LOCAL TG.-MUREȘ, sentința fiind modificată în parte, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI MUREȘ, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL TG.-MUREȘ și E.E.R. SA, având ca obiect anularea H.C.L. Tg.-Mureș nr. 286/2010. Decizia nr. 1868/R/2014 a fost tehnoredactată la data de 2 iunie 2014.
Așadar, până la data soluționării irevocabile a dosarului nr. 2779/102/2010*, respectiv până la data tehnoredactării deciziei Curții de Apel Tg.-Mureș, nu i se poate imputa pârâtului din prezenta cauză, MUNICIPIUL TG.-MUREȘ, că nu a formulat acțiune în constatarea nulității absolute a „Convenției de plată și garantare înregistrate sub nr. 7016/2 august 2010” (această acțiune fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 8 octombrie 2014 și formând obiectul dosarului nr. xxx). Concluzia se impune și prin prima faptului că, astfel cum rezultă din Decizia nr. 1868/R/28 martie 2014, obiectul analizei Curții de Apel în dosarul nr. 2779/102/2010* l-a constituit și H.C.L. nr. 283/2010 (f. 9-12 din Decizie), iar această hotărâre a consiliului local a fost invocată, ca argument, în cererea privind constatarea nulității absolute a Convenției de plată și garantare (f. 4 din cerere).
În condițiile în care Decizia nr. 1868/R/2014 a fost tehnoredactată la data de 2 iunie 2014, iar în perioada 1 iulie 2014 – 31 august 2014 a fost vacanță judecătorească (potrivit art. 159 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, coroborat cu art. 139 alin. 1 lit. e din Legea nr. 304/2004, rep.), soluționându-se numai cauzele cu caracter urgent, cererea în constatarea nulității absolute a „Convenției de plată și garantare înregistrate sub nr. 7016/2 august 2010” fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 8 octombrie 2014, Curtea nu poate reține exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale, de către MUNICIPIUL TG.-MUREȘ, prin trimitere la art. 723 alin. 1 C. pr. civ. și, în contextul procesual anterior menționat, nici încălcarea dreptului reclamantei-intimate E.E.R. SA la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil – art. 6§1 C.E.D.O.
De asemenea, în condițiile în care judecarea dosarului nr. 1332/1371/2011 a fost suspendată de la data de 3 iulie 2012 și până la data de 12 iunie 2014 (când cauza a fost repusă pe rol, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. 2 C. pr. civ., potrivit Încheierii din 12 iunie 2014 – f. 31, vol. IV, dos. Tribunalului Specializat Mureș), nu i se poate imputa MUNICIPIULUI TG.-MUREȘ că „elementul invocat în vederea suspendării a apărut la aproximativ 3 ani de la declanșarea litigiului”. Concluzia se impune în condițiile în care, de vreme ce prima instanță a reținut că soluționarea cererii având ca obiect pretenții întemeiate pe Convenția de plată și garantare înregistrate sub nr. 7016/2010 depinde de soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal vizând analiza legalității H.C.L. nr. 286/2010 (și, prin prisma excepției lipsei de obiect, a analizei H.C.L. nr. 283/2010) – care a constituit obiectul dosarului nr. 2779/102/2010* -, cu atât mai mult, soluționarea acțiunii în pretenții depinde de soluționarea acțiunii în constatarea nulității Convenției (care formează obiectul dosarului nr. xxx).
În consecință, pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii (urmate de executare silită), în două pricini distincte, în care, deși părțile sunt aceleași, cauza juridică a acțiunilor este diferită, situație în care nu s-ar putea face nici aplicarea dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. pr. civ., față de condițiile cerute pentru exercitarea căii extraordinare de atac, de retractare, a revizuirii.
Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea a admis apelul pârâtului – art. 296 teza a II-a C. pr. civ. – și a schimbat în parte Încheierea din data de 13 noiembrie 2014, în sensul admiterii cererii de suspendare a judecării cauzei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. xxx al Tribunalului Mureș – Secția de Contencios administrativ și fiscal (Curtea ținând seama de limitele învestirii sale, în aplicarea principiului disponibilității, MUNICIPIUL TG.-MUREȘ solicitând, atât prin cererea de apel – f. 2, dos. Curții de Apel Tg.-Mureș -, cât și prin concluziile expuse în etapa dezbaterilor asupra apelului, suspendarea judecării prezentei cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. xxx).
Prin raportare la această soluție, Curtea a anulat, în consecință, Sentința nr. 1726/3 decembrie 2014, prin care Tribunalul Specializat Mureș a soluționat fondul cauzei, iar din perspectiva dispoziţiilor art. 297 alin. 2 teza finală C. pr. civ., Curtea ar trebui să rețină cauza spre rejudecare, însă, față de soluția concretă a admiterii cererii de suspendare a judecării (dosarului nr. 1332/1731/2011), această normă procedurală rămână fără incidență, în speță.
În fine, cererea vizând obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu formează, la acest moment procedural, obiectul analizei instanței întrucât cauza nu a fost soluționată în fond, astfel încât nu se pune problema stabilirii obligației de plată a cheltuielilor de judecată prin prisma existenței unei părți căzute în pretenții (art. 274 alin. 1 C. pr. civ.).
