Obligaţia de a face. competenţa materiala


OBLIGAŢIA DE A FACE. COMPETENŢA MATERIALA

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătorie Buzău  sub nr. …/200/2014, la data de 28 august 2014, reclamantul …. MIHAI , în contradictoriu cu pârâta Universitatea Spiru Haret , a solicitat obligarea acesteia să-i elibereze diploma de absolvire a examenului de licenţă – sesiunea iulie 2009, cu titlu de licenţiat , în cadrul Facultăţii de DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICĂ din cadrul Universitătii „Spiru Haret” Bucureşti.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că ,este absolvent al Facultăţii de DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICĂ din cadrul Universitătii „Spiru Haret” Bucureşti,promotia iulie 2009,eliberându-i-se adeverinta de licentă nr…./09.07.2014,cu valabilitate 12 luni de la data finalizării studiilor.

Desi au trecut mai mult de 12 luni de la data obtinerii titlului de licentiat si a solicitat pârâtei eliberarea diplomei de licentă în mod repetat,această institutie i-a răspuns că,a solicitat Ministerului Educatiei Nationale aprobarea pentru tipărirea formularelor de lucrare de diplomă,însă,ministerul a onorat partial aceste cereri.

În acest context,a investit instanta cu cererea de fată pe care,în drept,a întemeiat-o pe ddispozitiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.

Pentru dovedirea alegatiilor făcute,reclamantul a depus fotocopie de pe:adresa nr…./07.08.2014;adeverinta de licentă nr…./09.07.2009;chitantele din anii de studii;dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Prin actul depus la data de 29.09.2014,la registratura judecătoriei Buzău, pârâta Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti, a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie.

Premergător întâmpinării şi cererii de chemare în garanţie,pârâta a invocat exceptia necompetentei materiale a judecătoriei în raport de dispozitiile art.10 alin.1 si 2  din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 si cele ale art.95 pct.4 din noul cod de procedură civilă,potrivit cu care competenta materială revine instantelor de contencios administrativ,în spetă,fiind vorba de de o institutie asimilată unei autorităti locale iar cererea de garantie a MEN este o cerere accesorie cererii principale,competenta materială apartine tribunalelor administrative fiscale.

Dând eficientă dispozitiilor art.248 cod de procedură civilă,care statuează că,instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedură si asupra celor de fond care fac,în tot sau în parte,inutil administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei,la termenul de judecată din data de 26.11.2014,judecătoria a pus în discutie exceptia necompetentei materiale a acesteia în solutionarea pricinii de fată.

Statuând asupra acestei exceptii,judecătoria apreciază că este întemeiată urmând a fi admisă în considerarea motivelor care vor fi dezvoltate în considerare:

Prin cererea pendinte, reclamantul … MIHAI  a solicitat obligarea pârâtei Universitatea Spiru Haret la eliberarea diplomei de absolvire a examenului de licenţă – sesiunea iulie 2009, cu titlu de licenţiat , în cadrul Facultăţii de DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICĂ din cadrul Universitătii „Spiru Haret” Bucureşti.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, “orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.”

Aşa cum s-a prezentat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea unei diplome de licenţă reclamantului, care este absolvent al Facultăţii de DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICĂ din cadrul Universitătii „Spiru Haret” Bucureşti,promotia iulie 2009.

În alt registru de idei, nu se poate ignora faptul că, pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.

Pe de altă parte, potrivit art. 1 din HG nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.

Aşadar, Universitatea „Spiru Haret” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale.

De altfel, nici un act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.

În cauza de faţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prevede următoarele:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, tribunalul fiind competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea „Spiru Haret” este o autoritate publică locală.

De asemenea, în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.95 pct.4 C. proc. civ.

Faţă de soluţia dată  prin admiterea excepţiei de ordine publică privind competenţa materială ,nu mai este necesară cercetarea fondului litigiului. Pentru considerentele de fapt si de drept expuse,judecătoria va declin în favoarea Tribunalului BUZĂU, secţia de contencios administrativ şi fiscal,competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect obligaţie de a face formulată de reclamantul …. MIHAI împotriva pârâtei  UNIVERSITATEA SPIRU HARET  Bucureşti.