Prin sentinţa civilă nr. 375/05 martie 2008, Tribunalul Harghita a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.M, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, drept consecinţă:
– a obligat pârâţii, la plata diferenţelor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 şi de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, şi în continuare până la eliminarea stării de discriminare;
– a obligat pârâţii să plătească aceste sume, actualizate cu indicele de inflaţie, calculate până la data plăţii efective;
– a obligat pârâţii să plătească reclamantei dobânda legală, calculată la sumele acordate prin hotărâre;
– a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş să efectueze menţiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, solicitând modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii integrale a acţiunii.
În motivarea recursului, pârâţii au invocat prevederile art. 304 pct. 4 şi 9 Cod procedură civilă, susţinând că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, adăugând la legea de salarizare specială a magistraţilor şi acordând, astfel, reclamantei drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul unei alte categorii profesionale.
S-a mai arătat că, în contextul în care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, instanţa trebuia să facă aplicarea Deciziei nr. 821/3 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 2 alin. 1, art. 11 şi art. 27 din acest act normativ sunt neconstituţionale.
De asemenea, recurenţii au invocat şi greşita actualizare cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti stabilite prin hotărâre, precum şi inadmisibilitatea acordării acestora pentru viitor, în contextul în care numai legiuitorul are atribuţii în domeniul salarizării.
La rândul său, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, susţinând că respectiva instituţie nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind parte în raportul juridic de muncă al reclamantei, astfel că nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pretinse de aceasta.
În subsidiar, s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât actul normativ care reglementează salarizarea reclamantei este O.G. nr. 27/2006, iar prin Decizia nr. 818/2008 s-a declarat neconstituţionalitatea prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, astfel că nu poate fi invocată discriminarea, prin raportare la drepturi salariale stabilite prin alte acte normative decât cele specifice categoriei profesionale din care fac parte aceştia.
Prin Decizia nr. 104/20 ianuarie 2009 a Curţii Constituţionale, prevederile art. I şi II din O.U.G. nr. 75/2008 au fost declarate neconstituţionale, astfel că revine Curţii de Apel Târgu Mureş competenţa de soluţionare a recursurilor declarate în prezenta cauză.
Verificând legalitatea hotărârii atacate, prin raportare la motivele invocate de către recurenţi, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea civilă formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe de drepturi salariale, invocând discriminarea prin neacordarea unei indemnizaţii egale cu cea a judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a judecătorilor din cadrul Curţii Constituţionale.
Examinând cererea reclamantei, instanţa de fond a constatat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art.1, art.2 alin. 1-3 şi art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 deoarece între reclamantă-procuror la Biroul Teritorial Harghita – D.I.I.C.O.T. şi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie există o stare de discriminare. Astfel făcând trimitere la Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor şi la Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, instanţa de fond a constatat că majorările salariale dispuse de O.G. nr. 10/2007 s-au făcut diferenţiat în cadrul aceleiaşi categorii profesionale – magistraţi.
După pronunţarea hotărârii instanţei de fond, Curtea Constituţională, prin mai multe decizii (decizia nr. 818-821 din 3 iulie 2008), a constatat că dispoziţiile pe care instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele de judecată au competenţa să anuleze şi să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judecătorească sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Constatând că Tribunalul Harghita a admis cererea reclamantei acordându-i drepturile prevăzute de O.G. nr. 10/2007 deşi nu face parte din categoria personalului prevăzut de acest act normativ, Curtea constată că în speţă este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursurile formulate şi a modificat în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei menţinându-se dispoziţiile referitoare la soluţionarea excepţiilor.
