Plângere împotriva masurii asiguratorii de indisponibilizare a unui bun în litigiu, formulata în baza art.168 Cod proc.pen. Instanta competenta. Termen de formulare a cererii. Cerere privind restituirea bunurilor ridicate potrivit art. 96 Cod proc.pen. Dovada dreptului de proprietate asupra bunului a carui restituire se solicita.
Prin plângerea înregistrata la Înalta Curte de Casatie si Justitie sub nr. 7364/2004, petenta GMG a contestat rezolutia nr. 7988/215/2002 a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si a solicitat pe cale de consecinta restituirea autoturismului marca Mercedes indisponibilizat de organele de politie din cadrul Biroului de Furturi Auto- Politia sector 2 Bucuresti, la data de 30.10.2000. În fapt, petenta a aratat ca în legatura cu acest autoturism s-au efectuat cercetari în dosarul penal nr.119097/2001, înregistrat la IGP- Directia Generala de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, fata de numitul ME si altii sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art.215 alin.1,3 Cod penal. Autoturismul a fost indisponibilizat pentru efectuarea de cercetari în vederea stabilirii provenientei reale a autoturismului, împrejurarile în care acesta a fost introdus în tara si conditiile în care acesta a fost achizitionat de petenta, existând indicii ca a fost sustras. Petenta a invocat faptul ca nu exista o hotarâre de condamnare definitiva a sa pentru savârsirea vreunei fapte prevazute de legea penala, astfel încât ridicarea autoturismului este nejustificata, bunul fiind prezumat pâna la proba contrara a fi un bun dobândit licit. Petenta a mai precizat ca prin rezolutia nr.253/P/2002 din 20.04.2004 Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a dispus restituirea autoturismului marca Mercedes Benz CLK 2000, catre numitul RVT, în calitate de împuternicit al partii vatamate din Germania firma A A GMBH.
Prin sentinta nr.197/2005 Înalta Curte de Casatie si Justitie a respins ca nefondata plângerea formulata de petenta împotriva rezolutiei nr.7988/215/2002 a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie. În motivare instanta a retinut ca, desi plângerea privind indisponibilizarea autoturismului s-a respins prin rezolutia nr.7988/215/19.08.2002, petitionara s-a adresat cu plângere la instanta abia la 27.12.2004, deci cu mult peste termenul legal prev. de art.278 ind.1 Cod proc.pen. Prin decizia nr.156/2005 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie- Complet de 9 Judecatori, s-a admis recursul declarat de petenta GMG, s-a casat sentinta atacata si s-a trimis dosarul Tribunalului Bucuresti spre competenta solutionare.
În motivarea deciziei s-a precizat ca autoturismul în litigiu a facut obiectul unei masuri asiguratorii contestata de catre petenta, astfel încât aceasta plângere urmeaza a fi solutionata de instanta competenta a judeca cauza penala, stabilita în raport de dispozitiile art.27alin.1 lit.a Cod proc.pen., cu referire la infractiunile care au facut obiectul urmaririi penale, precum si de circumstantele de loc determinate în art.30 Cod proc.pen. Cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr.4206/2005. Prin sentinta penala nr.1742/2005 a Tribunalului Bucuresti- Sectia a II- a Penala s-a respins ca nefondata plângerea petentei, retinându-se în motivare ca s-a depasit termenul prev. de art.278 ind.1 Cod proc.pen.
Prin decizia penala nr.194/2006 a Curtii de Apel Bucuresti- Sectia a II-a Penala s-a respins exceptia tardivitatii recursului, s-a admis recursul petentei GMG împotriva sentintei penale nr. 1742/2005 a Tribunalului Bucuresti, s-a casat sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta. În motivarea deciziei s-a retinut ca plângerea petentei nu vizeaza o rezolutie sau o ordonanta a procurorului de netrimitere în judecata, întemeiata pe art.278 ind.1 Cod proc.pen., ci este o plângere în contra masurii asiguratorii de indisponibilizare a autoturismului în litigiu, formulata în baza art.168 Cod proc.pen.
Cauza a fost reînregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr.7553/3/2006, în care s-a pronuntat sentinta penala nr.346/20006, prin care, în baza art.168 alin.1 Cod proc.pen. rap.la art.275 Cod proc.pen., art.25 alin.1 Cod proc.pen. si art.27 pct.1 lit.a Cod proc.pen. s-a declinat competenta de solutionare a cauzei catre Judecatoria sectorului 6 Bucuresti, competenta material si teritorial. În motivarea sentintei s-a aratat ca masura indisponibilizarii a fost dispusa într-un dosar penal în care se efectuau cercetari pentru savârsirea infractiunii prev. de art.215 alin.1,3 Cod penal, pentru care competenta de a solutiona cauza pe fond apartine judecatoriei si nu tribunalului si ca Judecatoria sector 6 Bucuresti este competenta teritorial având în vedere domiciliul proprietarului autoturismului, numitul MT.
În urma declinarii cauza a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 6 Bucuresti sub nr.5463/303/2006.
La termenul din 24.01.2007 petenta a precizat ca întelege sa-si întemeieze plângerea pe dispozitiile art.169 alin.1 Cod proc.pen. teza finala întrucât în cauza nu s-a dispus vreo masura asiguratorie asupra autoturismului, ci doar ridicarea acestuia în temeiul art. 96 Cpp ce reglementeaza procedura ridicarii bunurilor si înscrisurilor ce pot constitui mijloace de proba si ca solicita sa se stabileasca dreptul de proprietate al petentei asupra autoturismului marca Mercedes. Fata de aceste precizari instanta a dispus introducerea în cauza în calitate de intimata a societatii A A GMBH, catre care s-a dispus restituirea autoturismului prin rezolutia nr.253/P/2002 din 20.04.2004 a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.
Prin sentinta penala nr. 434/ 23.05.2007 instanta, în baza art. 169 alin. 1 teza finala Cpp a respins plângerea formulata de petenta GMS, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a avut în vedere ca, prin procesul- verbal din 30.10.2000, D.G.P.M.B.- Politia sector 2- Biroul Furturi de Autovehicule a dispus ridicarea autoturismului marca Mercedes SLK , în vederea pastrarii acestuia la sediul politiei pâna la definitivarea cercetarilor, în conformitate cu prevederile art.96, 108 Cod proc.pen. Autoturismul a fost ridicat de la numitul AMR, cetatean iranian, existând suspiciuni ca autoturismul ar proveni din furt. Acesta din urma a prezentat certificat de înmatriculare al autoturismului pe numele MT.
Cu ocazia ridicarii autoturismului AMR a declarat ca a cumparat autoturismul marca mercedes Benz SLK 200 în septembrie 2000 de la MT si ca s-a prezentat împreuna cu acesta la sediul Brigazii de Politie Rutiera unde a fost întocmit contractul de vânzare-cumparare ocazie cu care i s-a predat si certificatul de înmatriculare si cheile masinii, mai putin cartea de identitate a autoturismului. Prin adresa nr.49504/ICA/JV din 12.09.2001 Organizatia Internationala de Politie Criminala a comunicat D.G.P.M.B. ca autoturismul marca Mercedes Benz SLK apare în baza de date ca fiind sustras din Germania în urmatoarele circumstante: în data de 28.07.2000 numita OM si OT au închiriat de la societatea AVIS de la aeroportul din Stuttgart un Mercedes CLK pe care acestia l-au schimbat în aceeasi la aeroportul din Dusseldorf cu un Mercedes CLK 200. Prin rezolutia nr.253/P/2002 din 20.04.2004 a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie- Sectia de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog, s-a dispus în temeiul art.169-170 Cod proc.pen. restituirea autoturismului marca Mercedes Benz CLK 200 catre numitul RVT, în calitate de împuternicit al partii vatamate din Germania firma A A GMBH. În motivarea rezolutiei s-a retinut ca autoturismul a fost prezentat la data de 23.08.2000 la reprezentanta RAR Bucuresti Voluntari de catre numitul MT, cetatean repatriat din republica Moldova, prezentând documente de provenienta elvetiene false si obtinând astfel cartea de identitate a vehiculului. Pentru efectuarea formalitatilor vamale la data de 16.08.2000 au fost utilizate drepturile de repatriere ale numitului MT, folosindu-se pentru obtinerea chitantei vamale nr.918/E documente falsificate, eludându-se, astfel, taxele vamale datorate statului. La data de 30.08.2000 autoturismul a fost înmatriculat sub nr. X pe numele lui MT, care a declarat, însa, ca nu are cunostinta de provenienta autoturismului si ca acesta nu i-a apartinut niciodata. La data de 30.09.2003 persoana vatamata firma A A GMBH a formulat o cerere scrisa în vederea restituirii si preluarii autoturismului prin împuternicitul sau legal RVT. Apreciindu-se ca nu se impune mentinerea masurii de ridicare a autoturismului s-a dispus restituirea catre proprietarul de drept din Germania A A GMBH, reprezentata de împuternicitul sau legal.
Prin procesul- verbal din 18.05.2004, agenti de politie din cadrul I.G.P.R.- D.G.C.C.O.A.- D.C.C.O.- Serviciul 2 au restituit autoturismul marca Mercedes Benz CLK 200 catre numitul RVT, în calitate de împuternicit al partii vatamate din Germania firma A A GMBH, în baza împuternicirii prezentate de acesta. Petenta GMG a contestat rezolutia nr.253/P/2002 din 20.04.2004 a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie- Sectia de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog prin care s-a dispus restituirea autoturismului catre intimata A A GMBH si a solicita restituirea autoturismului, aratând ca tatal sau, GP, a cumparat acest autoturism din târg pentru ea. Numitul GP a declarat în cursul urmaririi penale ca a cumparat autoturismul de la MT, în târgul de autoturisme Vitan- Bârzesti, acesta fiind însotit de mai multe persoane. Martorul a precizat ca a fost încheiata o chitanta de mâna cu aceasta ocazie, însa acest înscris nu a fost depus la dosar, în cursul judecatii aparatorul petentei aratând instantei ca un astfel de înscris nu a fost întocmit la acel moment. Petenta a invocat un drept propriu de proprietate asupra autoturismului marca Mercedes Benz CLK 200, dobândit printr-un act de vânzare-cumparare. În cauza, fiind vorba de un act juridic ce are ca obiect un bun mobil cu o valoare mai mare de 250 de lei, dovada acestuia trebuia facuta prin act autentic sau act sub semnatura privata (instrumentum probationes), potriv. art. 1191 alin. 1 C.Civ. Pentru dovada acestor acte juridice nu se admit nici un fel de alte probe, nici alte înscrisuri, declaratii de martori sau prezumtii, legiuitorul dorind sa oblige partile care încheie acte juridice sa îsi preconstituie probe care sa asigure certitudine si stabilite raporturilor juridice create. În anumite situatii proba testimoniala devine admisibila, indiferent de valoarea actului juridic, însa petenta nu a facut dovda existentei vreunuia din cazurile de exceptie care sa permita dovada actului juridic cu martori, iar în cursul urmaririi penale nici nu au fost audiati martori care sa confirme existenta acordului de vointa cu privire la autoturism. De altfel, petenta nu a solicitat încuviintarea probei testimoniale în cursul judecarii prezentei plângeri, limitându-se la a indica înscrisurile de la dosarul de urmarire penala. Încheierea unui act de vânzare-cumparare între GP si martorul MT, pe numele caruia a fost indigenat si înmatriculat autoturismul este infirmata si de declaratia acestuia din urma, audiat prin comisie rogatorie internationala de catre procuratura Republicii Moldova.
În cauza instanta a retinut ca nu se poate aplica nici prezumtia de proprietate ce rezulta din posesia de buna-credinta a bunurilor mobile, prev. de art. 1909 alin. 1 C.Civ întrucât nu sunt îndeplinite conditiile posesiei de a produce acest efect juridic: sa fie reala (aceeasi persoana trebuie sa întruneasca cumulativ si concomitent ambele elemente ale posesiei, si animus si corpus, or, petenta, la momentul ridicarii autoturismului nu se afla în stapânirea de fapt a bunului, acesta fiind ridicat de la cetateanul iranian AMR), utila si de buna-credinta. În plus aceasta prezumtie poate fi invocata doar de un tert de buna-credinta (buna-credinta se prezuma, însa, în cauza exista indicii de natura a înlatura aceasta prezumtie: nu a fost încheiat un act de vânzare-cumparare, presupusul vânzator nu cunoaste nimic în legatura cu acest autoturism, procura a fost obtinuta printr-un tert dupa plata unei sume de bani, autoturismul ar fi fost ridicat de vânzator dupa doua zile din curtea lui GP) care a dobândit bunul de la un detentor precar caruia bunul i-a fost încredintat de bunavoie de catre proprietar, or, în cauza bunul a fost sustras de la proprietar. În aceasta ultima ipoteza ar fi aplicabile art. 1909 alin. 2 C.Civ. si art. 1910 C.Civ care ocrotesc dreptul adevaratului proprietar fata de cel al dobânditorului de buna-credinta, acesta din urma având dreptul, în cazul în care bunul a fost cumparat din târg, la pretul platit, sub conditia, însa, ca acesta sa fie în posesia bunului la momentul la care acesta este revendicat de adevaratul proprietar (în cauza petenta nu se afla în posesia bunului, acesta fiind ridicat de la cetateanul iranian AMR). Petenta beneficiaza de prezumtia de dobândire licita a oricarui bun pâna la proba contrara, asa cum a invocat aparatorul sau, însa, pentru a face sa functioneze aceasta prezumtie, este necesar ca anterior sa fie facuta dovada dobândirii bunului fara de care nu se poate pune în discutie caracterul licit sau ilicit, or, în cauza, petenta nu a produs probe din care sa rezulte ca i s-a transmis dreptul de proprietate asupra autoturismului în propriul patrimoniu.
Instanta a retinut ca petenta nu a facut dovada dreptului sau de proprietate asupra autoturismului marca Mercedes Benz CLK 200, astfel încât, în baza art. 169 alin. 1 teza finala Cpp, a respins plângerea formulata de petenta GMG, ca neîntemeiata.
Sentinta penala nr. 434/ 23.05.2007 a devenit definitiva prin nerecurare.
