Prin încheierea din 28.09.2010, pronuntata de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 1824/104/2010, s-a dispus disjungerea capatului de cerere privind contestatia împotriva hotarârii nr. 16200/14.02.2007, emisa de Comisia Judeteana Olt de Aplicare a Lg. 18/1991 si declinarea de competenta cu privire la acest capat de cerere în favoarea Judecatoriei Bals, iar, în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civila, judecarea capatului de cerere care are ca obiect actiune în cadrul Lg. 10/2001 s-a suspendat pâna la solutionarea cauzei aflata pe rolul Judecatoriei Bals, având ca obiect Legea nr. 18/1991.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâta PRIMARIA ORASULUI B., considerând nelegala declinarea competentei de solutionare pentru capatul de cerere privind Lg.18/1991, în favoarea Judecatoriei Bals, tribunalul având obligatia sa judece ambele capete de cerere.
Recursul formulat nu este întemeiat.
În cauza de fata instanta a fost investita cu o actiune de Lg. 10/2001, dar si cu o contestatie împotriva hotarârii nr. 16200/14.02.2007, emisa în cadrul procedurii speciale de Lg. 18/1991, de Comisia Judeteana Olt.
Aceasta investire a instantei rezulta fara echivoc din decizia civila nr. 12/14.01.2008, pronuntata în apel de Curtea de Apel Craiova, intrata în puterea lucrului judecat. Prin aceasta decizie civila s-a hotarât irevocabil ca instanta a fost investita cu doua capete de cerere – plângere împotriva unei hotarâri emise în baza Lg. 18/1991, de Comisia Judeteana Olt, materie în care competenta apartine în prima instanta judecatoriei, iar tribunalului recursul si cerere în cadrul Lg. 10/2001, de solutionare a refuzului de a raspunde la notificare si de restituire a imobilului. Mai mult, s-a precizat ca absenta raspunsului persoanei juridice detinatoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acesta trebuie cenzurat de tribunal în fond.
Chiar daca cele doua capete de cerere se regasesc în aceeasi actiune, în cauza de fata nu poate fi retinuta prorogarea legala sau judiciara de competenta, conform art. 17 Cod pr. civ., textul de lege referindu-se la competenta instantei care judeca cererea principala si asupra cererilor accesorii si incidentale.
În speta de fata, ambele capete de cereri sunt cereri principale, fiecare vizând actiuni pentru care legea prevede proceduri de judecata, competente de judecata si cai de atac diferite.
Faptul ca petenta le-a formulat în cadrul aceleiasi actiuni, nu le transforma una fata de cealalta în cereri accesorii sau incidentale, pentru a se putea constata intervenita prorogarea de competenta care presupune prelungirea sau extinderea competentei unui organ de jurisdictie, de a judeca si litigii pe care în mod obisnuit, în cadrul competentei sale normale nu le-ar putea rezolva.
Pentru a interveni prorogarea de competenta, este impusa respectarea unor reguli si conditii, în sensul ca poate avea loc numai în cadrul aceluiasi sistem de organe, implica respectarea regulilor competentei imperative, în sensul ca poate avea loc numai daca nu se încalca competenta teritoriala de exceptie a organelor de acelasi grad sau competenta de atributie (materiala) a organelor mai mici sau mai mari în grad; pricina asupra careia urmeaza sa se extinda competenta trebuie sa se gaseasca în aceeasi faza procesuala cu aceea careia îi este alaturat.
În cauza de fata, nu poate interveni prorogarea de competenta deoarece pentru cele doua pricinii potrivit obiectului si cauzei juridice, legea stabileste în mod imperativ competente de atributie speciale, respectiv, pentru Lg. 18/1991 – judecatoria, iar pentru Lg. 10/2001 – tribunalul, ca prime instante si de asemenea, instituie proceduri speciale diferite, în cazul Lg. 18/1991 – legea prevazând o procedura de urgenta. Potrivit procedurilor speciale de judecata, pentru fiecare din cauze, legea stabileste cai de atac speciale, în cazul Lg. 18/1991 – nefiind prevazuta calea de atac a apelului, ci numai recursul, iar pentru cauzele solutionate în cadrul Lg. 10/2001 – fiind prevazute ambele cai de atac, atât apelul cât si recursul.
De asemenea, în cauza, nu se poate retine incidenta conexitatii, conform art. 164 Cod pr. civ. Pe lânga celelalte conditii prevazute de lege, pentru a fi considerate cauze conexe pricinile trebuie sa se afle înaintea aceleiasi instante sau instante deosebite, de acelasi grad. Aceasta constituie o conditie esentiala si se refera la necesitatea ca cele doua pricini sa fie de competenta aceleiasi jurisdictiuni. Raportat la aceasta conditie, o cauza de competenta tribunalului, susceptibila de doua grade de jurisdictie, nu se poate conexa cu una de competenta judecatoriei, susceptibila numai de o cale de atac – recursul. Prin urmare, masura conexarii nu poate fi dispusa cu încalcarea competentei materiale si teritoriale exclusive, instantele sesizate trebuind sa fie competente sa se pronunte asupra ambelor pricini în faza procesuala respectiva.
În considerarea celor de mai sus, se constata ca recursul nu este fondat si fata de dispoz. art. 312 alin.1 Cod pr. civ., se va respinge.
