Răspunderea materială a militarilor a căror activitate se desfăşoară potrivit statutului cadrelor militare aprobat prin Legea 80/1995. Competenţa materială a instanţei în soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziilor de imputare.
Existenţa unui cadru special de reglementare a răspunderii materiale a militarilor (O.G. nr. 121/1998) impune a se uza de procedura instituită de acest cadru şi a se califica conflictul dedus judecăţii prin prisma acestei reglementări conform regulii de drept „ specialia generalibus derogant” şi în raport cu care se va determina competenţa materială a instanţei.
Secţia civilă – decizia civilă nr. 829/18 octombrie 2004
Prin sentinţa civilă nr. 149/19.02.2003 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 8089/2003, s-a admis contestaţia formulată de contestatorul F.D. împotriva deciziei nr. 38/1.09.2003 emisă de intimata M.A.N. – Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor şi în consecinţă:
S-a anulat decizia atacată.
A fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că în cauză este vorba despre un raport de muncă care atrage competenţa instanţelor jurisdicţionale specializate în soluţionarea conflictelor de muncă după parcurgerea etapelor administrative, iar pe fondul cauzei, nu sunt întrunite cerinţele răspunderii materiale, aşa cum aceasta este reglementată de O.G. 121/1998.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs intimata M.A.N., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei la Secţia Comercială şi Contencios Administrativ a Curţii de apel.
În expunerea motivelor de recurs a susţinut că hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de competenţă materială, întrucât obiectul cauzei îl constituie un act administrativ jurisdicţional, act ce nu intră în competenţa instanţelor specializate în soluţionarea conflictelor de muncă ci instanţei de contencios administrativ.
Recursul a fost admis ca fondat.
Astfel, potrivit art. 30 al.2 şi 3 din O.G. nr. 121/1998, contestaţiile împotriva deciziilor de imputare se depun la unitatea care are în evidenţă debitul şi se soluţionează de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată.
Verificarea temeiniciei contestaţiei poate fi făcută direct de acesta sau de o comisie de soluţionare a contestaţie numită de el, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative.
În temeiul art. 13 al.1 şi 2 împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei, cel nemulţumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii, competenţa soluţionării acesteia revenind comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor.
Art. 43 mai prevede că, în situaţia în care după epuizarea acestor căi de atac, dacă persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe, consideră că au fost lezate într-un drept legitim, se pot adresa instanţei judecătoreşti competente potrivit legii.
În speţă, decizia contestată de reclamant a fost emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor constituită la nivelul M.A.N., ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi după epuizarea căilor de atac reglementate prin procedura specială prevăzută de O.G. nr. 121/1998.
Prin actul normativ sus menţionat, aşa cum s-a reţinut mai sus, Comisia de Jurisdicţie a imputaţiilor a fost investită ca organ competent să soluţioneze un conflict juridic specific prin răspunderea materială a militarilor, a căror activitate se desfăşoară potrivit statutului cadrelor militare aprobat prin Legea nr. 80/1995.
Aşa fiind, existând un cadru special de reglementare a răspunderii materiale a militarilor (O.G. nr. 121/1998), se impune a se uza de procedura instituită de acest cadru şi a se califica conflictul dedus judecăţii de faţă prin prisma acestei reglementări conform regulii de drept „specialia generalibus derogant”.
În consecinţă, actul contestat în cauză, în lumina acestor reglementări, este un act administrativ jurisdicţional şi nu un act de dreptul muncii, cum greşit s-a reţinut în hotărârea instanţei de fond, iar natura juridică a deciziei atacate, calitatea de autoritate administrativă centrală a părţii chemate în judecată şi calitatea reclamantului de cadru militar, atrage competenţa materială în sensul art. 43 din O.G. nr. 121/1998 raportat la art. 3 pct. 1 Cod pr. Civilă şi art. 4 din Legea nr. 29/1990 astfel cum a fost modificat implicit prin Decizia nr. 59/1993 a Curţii de Apel – Secţia contencios administrativ.
Pentru considerentele expuse. Curtea constatând că prima instanţă a soluţionat greşit excepţia de necompetenţă materială, excepţie de procedură dilatorie absolută care atrage casarea hotărârii conform art. 304 pct. 3 Cod pr. civilă , a admis ca fondat recursul şi în baza art. 312 al.6 Cod procedură civilă, a trimis dosarul spre rejudecare instanţei judecătoreşti competente, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia Contencios Administrativ.
