JUDECĂTORIA MANGALIA
SENTINŢA CIVILĂ NR. 1575/C DIN DATA DE 14.08.2008
Somaţie de plată. Servicii de utilitate publică. Competenţă materială. Conflict de competenţă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. la 12.12.2007, reclamanta SC x SA Constanţa a solicitat instanţei de judecată emiterea unei ordonanţe care să cuprindă somaţia privind obligarea pârâtei B. R. la plata sumei de 137,44 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor pentru achitarea cu întârziere a facturilor privind consumul de apă pentru perioada luna decembrie 2004 la care se adaugă suma de 139,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioada amintită, a prestat pârâtei o serie de servicii de gospodărie comunală constând în furnizarea apei potabile şi în preluarea apei uzate şi meteorice de la domiciliul acesteia.
Penalităţile, a susţinut reclamanta, au temei în lege şi sunt calculate pentru sumele achitate la data de 26.11.2004, cuprinse în factura fiscală din 31.12.2004, care a devenit exigibilă la 30 de zile de la emiterea ei, respectiv la data de 30.01.2005.
În vederea rezolvării litigiului, a mai arătat reclamanta, s-a întocmit şi procesul – verbal de conciliere directă din 04.10.2006, în cuprinsul căruia debitoarea a declarat sub semnătură că este de acord să noveze datoria anterioară într-o obligaţie de plată exigibilă conform art. 1128 şi urm. din Codul civil.
În drept, au fost invocate dispoziţiile OG nr. 5/2001, art. 1128 şi urm. din Codul civil şi ale art. 30 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 241/2006.
Cererii i-au fost anexate, în copie, facturi fiscale, fişă de calcul privind penalităţile şi procesul – verbal de conciliere directă din 22.09.2006.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 213 din 24.01.2008 a Tribunalului Constanţa s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Mangalia.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că, din interpretarea coroborată şi sistematică a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3), art. 36 alin. (1) şi art. 51 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 51/2006, reiese că, în categoria serviciilor de utilitate publică, intră numai acele servicii care deservesc comunitatea, iar furnizarea unor astfel de servicii către persoanele fizice sau juridice nu se circumscrie dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din lege deoarece nu se află în prezenţa unei utilităţi ori a unui interes general, în scopul satisfacerii comunităţii.
S-a mai apreciat că, în competenţa instanţei de contencios administrativ, intră litigiile ivite între operatori şi utilizatorii de servicii de utilitate publică deoarece aceste contracte se încheie de regulă cu unităţile administrativ teritoriale, în baza unor achiziţii publice; or, litigiile care vizează furnizarea unor servicii către orice beneficiar nu se încadrează în categoria serviciilor de utilitate publică şi se circumscriu „litigiilor civile” în înţelesul art. 51 alin. (4) din Legea nr. 51/2006.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la 16.05.2008, însă, la termenul de judecată din data de 14.08.2008, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Mangalia în soluţionarea cauzei urmând ca, prin raportare la dispoziţiile art. 137 alin. (1) din Codul de procedură civilă, să se pronunţe cu prioritate asupra acesteia, fără a intra în cercetarea în fond a pricinii.
Procedând la soluţionarea excepţiei invocate din oficiu, instanţa reţine că a fost învestită de reclamanta SC X SA Constanţa cu o cerere privind emiterea unei somaţii de plată împotriva pârâtei B. R. , iar litigiul dedus judecăţii izvorăşte din plata cu întârziere de către aceasta a contravalorii serviciilor de gospodărie comunală constând în furnizarea apei potabile şi în preluarea apei uzate şi meteorice de la domiciliul său.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 51/2006, „prezenta lege stabileşte cadrul juridic şi instituţional unitar, obiectivele, competenţele, atribuţiile şi instrumentele specifice necesare înfiinţării, organizării, gestionării, finanţării, exploatării, monitorizării şi controlului funcţionării serviciilor comunitare de utilităţi publice”, iar alineatul al doilea al aceluiaşi articol prevede că „în înţelesul prezentei legi, serviciile comunitare de utilităţi publice, denumite în continuare servicii de utilităţi publice, sunt definite ca totalitatea activităţilor de utilitate şi interes public general, desfăşurate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul satisfacerii cerinţelor comunităţilor locale, prin care se asigură următoarele utilităţi:
alimentarea cu apă;
canalizarea şi epurarea apelor uzate;
colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale (…)”.
Articolul 2 din acelaşi act normativ defineşte termenii din cuprinsul legii, iar la lit. h) se arată că prin utilizatori se înţeleg persoane fizice sau juridice care beneficiază, direct ori indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilităţi publice, în condiţiile legii.
De asemenea, potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, în varianta anterioară modificării aduse prin OUG nr. 13/2008, „soluţionarea litigiilor patrimoniale şi nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum şi a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competenţa instanţelor de contencios administrativ”.
În cauză, litigiul izvorăşte din neplata contravalorii serviciilor de gospodărie comunală constând în furnizarea de către reclamantă a apei potabile şi în preluarea apei uzate şi meteorice de la domiciliul pârâtei, iar aceasta are calitatea de utilizator în accepţiunea art. 2 lit. h), astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, anterior evocate.
Împrejurarea că, prin OUG nr. 13/2008, s-a modificat conţinutul dispoziţiilor art. 51 alin. (3) şi s-a introdus un nou alineat (31), prin care s-a stabilit că numai litigiile dintre unităţile administrativ – teritoriale şi operatori sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ, litigiile dintre operator şi utilizatori urmând a fi soluţionate de către instanţele competente, potrivit legii, nu face decât să întărească opinia instanţei că, până la data intrării în vigoare a OUG nr. 13/2008, numai instanţele de contencios administrativ puteau judeca litigiile legate de încheierea şi executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum şi cele izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate sau prestate.
Cum, însă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 725 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa de contencios administrativ (învestită mai înainte de modificarea dispoziţiilor art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 prin OUG nr. 13/2008) este competentă să soluţioneze prezentul litigiu, motiv pentru care va admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Mangalia şi, pe cale de consecinţă, va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Totodată, faţă de dispoziţiile art. 20 – 22 din Codul de procedură civilă, instanţa, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, va trimite dosarul Curţii de Apel Constanţa pentru soluţionarea acestuia.
