Prin sentinţa civilă nr. 2388 din 17.02.2014, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, judeţul Argeş.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta SC A L V ROMÂNIA SRL (fostă S.C. V R S.R.L.), în calitate de locator, şi pârâta V.M., în calitate de locatară, au încheiat contractul de închiriere seria – nr. – din -, având ca obiect echipamentul medical denumit concentrator de oxigen, în schimbul chiriei stabilite prin art. 4.2 din contract. Pârâtul VVA a semnat contractul în calitate de fidejusor, renunţând la beneficiul de discuţiune şi obligându-se în solidar cu pârâta (art. 11.5 din contract). Prin art. 12.1 din convenție s-a stabilit că litigiile de orice natură decurgând din executarea contractului se soluţionează de către părţi, pe cale amiabilă. În cazuri excepţionale, când litigiile nu se pot soluţiona pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine instanţelor judecătoreşti din Iaşi.
Instanţa a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 121 Cod de procedură civilă, conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.
Prin punctele 1 şi 13 din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului, republicată, au fost definite noţiunile de operator economic şi consumator.
Astfel, operatorul economic este persoana fizicã sau juridicã, autorizatã, care în cadrul activitãţii sale profesionale fabricã, importã, depoziteazã, transportã sau comercializeazã produse ori pãrţi din acestea sau presteazã servicii, iar consumatorul reprezintă orice persoanã fizicã sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţioneazã în scopuri din afara activitãţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Asigurarea folosinţei dispozitivului pentru administrarea continuă cu oxigen (concentratorul de oxigen) reprezintă un serviciu pe care operatorul economic, în speţă reclamanta SC A L V ROMÂNIA SRL, s-a obligat să îl presteze consumatorului, pârâta V.M. Instanţa nu a primit susţinerea reclamantei conform căreia nu prestează servicii, cât timp, potrivit punctului 41 din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului, republicată, serviciul este definit ca fiind activitatea, alta decât cea din care rezultã produse, efectuatã în scopul satisfacerii unor necesitãţi ale consumatorilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin.2 Cod procedură civilă, în litigiile în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.
În prezenta cauză, instanța a constatat că părţile nu au încheiat o convenţie de alegere a instanţei competente după naşterea dreptului la despăgubire, ci anterior, prin contract, astfel încât prevederile art. 12.1 din acest contract nu pot fi reţinute.
Aşadar, faţă de cele arătate mai sus, apreciind ca întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi în soluţionarea prezentei cauze şi, constatând că localitatea Câmpulung, unde locuiesc pârâţii, se află, conform Hotărârii Guvernului nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Câmpulung, judeţul Argeş, instanţa, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1, art. 132 alin.3 raportat la art. 129 punctul 3 (potrivit căruia necompetenţa teritorială este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura) şi la art. 121 Cod procedură civilă, a admis excepţia invocată, şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Câmpulung, judeţul Argeş.
