Competenţa teritorială a instanţei în cazul cererii având ca obiect revendicare mobiliară şi pretenţii.
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 780/335/2009 din 24.04.2009 pe rolul Judecătoriei Videle, reclamantul ŞM a chemat în judecată pe pârâtul N G, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea bunului pe care i l-a împrumutat, respectiv un tractor UTB 650, precum şi la plata despăgubirilor civile în cuantum de 8000 lei reprezentând lipsa de folosinţă a bunului în perioada 2007-2009.
În motivarea în fapt a acţiunii reclamantul a arătat că în cursul anului 2007 i-a împrumutat pârâtului tractorul cu nr. de înmatriculare ………….., pentru a efectua o serie de lucrări agricole. Deşi i-a solicitat în nenumărate rânduri să restituie bunul împrumutat, pârâtul a refuzat, fapt ce l-a determinat să-l notifice prin intermediul unui executor judecătoresc. Ca urmare a neutilizării tractorului în litigiu, reclamantul a fost nevoit să suporte costuri suplimentare pentru efectuarea lucrărilor agricole, în sumă de 8000 lei, în cursul anilor 2007-2009.
Prin întâmpinare pârâtul a formulat a invocat excepţiei de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Videle în considerarea dispoziţiilor art. 5 Cod procedură civilă.
Sub aspectul excepţiei invocate în cauză, instanţa a reţinut următoarele :
Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 5 Cod procedură civilă, potrivit cu care „ cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului ”.
În speţă, Judecătoria Videle a fost învestită cu o acţiune având un capăt de cerere principal – revendicarea mobiliară şi un capăt de cerere accesoriu – pretenţii.
În lipsa unei dispoziţii legale exprese care să stabilească altfel, cererile reale şi acelea personale ( în care se încadrează revendicarea mobiliară şi cererea în pretenţii) sunt soluţionate de instanţa de la domiciliul pârâtului.
Coroborând menţiunile cărţii de identitate a pârâtului cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, cât şi cu declaraţia martorului M G, instanţa a reţinut că pârâtul are domiciliul, în sensul de locuinţă statornică, în municipiul Bucureşti, această adresă a fost indicată şi de către reclamant în cererea de chemare în judecată.
Au fost apreciate ca neîntemeiate susţinerile reclamantului cu privire la incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 6 Cod procedură civilă, care reglementează competenţa teritorială alternativă.
Rămânând aplicabilă regula de drept comun în materia competenţei teritoriale, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi în baza art. 137 alin.1 raportat la art. 158 alin. 3 Cod de procedură civilă a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
