Deliberând asupra cauzei penale deduse judecaţii, având ca obiect contestaţie împotriva măsurilor asiguratorii luate de procuror în faza de urmărire penală, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 14.04.2014, sub nr. 5653/63/2014, contestatorul T.G. a solicitat, prin apărător ales restituirea sumelor de bani constând în 3000 euro, 700 lire şi 2000 lei ridicate cu ocazia percheziţiei dimiciliare efectuată în data de 05.06.2013 din imobilul situat în …., asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurator prin ordonanţa din 04.07.2013 în dosarul penal nr. 211D/P/2012 al DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.
În motivarea cererii, petentul a arătat că fiul său T.C.C. are calitatea de inculpat în dosarul penal nr.211D/P/2012 fiind cercetat de către DIICOT – ST Craiova, iar în data de 05.06.2013 s-a efectuat o percheziţie domiciliară la adresa susmenţionată, adresă la care locuia fiul său, fiind descoperite şi ridicate sumele de bani constând în 3000 euro, 700 lire şi 2000 lei, prin ordonanţa din 04.07.2013 dispunându-se instituirea sechestrului asigurator asupra acestora.
Petentul a contestat măsura asiguratorie şi a solicitat să se dispună ridicarea sechestrului asigurator şi restituirea sumelor de bani menţionate, întrucât banii nu aparţin fiului său ci aparaţin contestatorului care i-a obţinut prin contractarea unui credit bancar de la Banca Cooperatista JIUL Tg-Jiu Agenţia Strehaia, în cuantum de 19.000 lei şi din economii personale, în vederea efectuării unui tur al Europei în toamna anului 2013, potrivit ofertei de vacanţă înaintată contestatorului de către Agenţia Premio Travel Holidays.
S-a mai arătat că în vederea instituirii sechestrului asupra banilor organele de urmărire penală au mers doar pe presupunerea că banii aparţineau fiului întrucât au fost găsiţi în casa unde acesta locuia, neavând însă dovezi concrete în ceea ce priveşte provenienţa şi apartenenţa acestora, de asemenea ignorând faptul că imobilul în cauză este proprietatea contestatorului.
Astfel, solicită a se avea în vedere faptul că măsura sechestrului asigurator dispusă nu este legală şi se impune restituirea sumelor de bani sechestrate având în vedere că acestea nu aparţin inculpatului T.C.C.
Cererea a fost formulată în baza art. 255 NCpp.
În vederea soluţionării prezentei cereri, s-a dispus citarea părţilor şi ataşarea dosarului de urmărire penală cu nr. 211/D/P/2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Serviciul Teritorial Craiova.
Analizând competenţa Tribunalului Dolj în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, instanţa reţine următoarele:
Conform art. 255 NCPP, dacă procurorul sau judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminată sau instanţa de judecată, în procedura de cameră preliminară sau instanţa de judecată, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, constată , la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detenţia acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispoziţiile art. 250 se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 250 NCPP, împotriva măsurilor asiguratorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
Revenind la datele cauzei, se constată că Tribunalul Dolj nu reprezintă decât instanţa care se încadrează în sfera de competenţă teritorială şi teritorială a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, organ de cercetare penală cu o anumită competenţă teritorială care sub aspectul urmăririi penale, poate să exceadă competenţei atribuite Tribunalului Dolj, cum este şi cazul de faţă.
Conform art. 41 alin 1 Cpp, competenţa după teritoriu este determinată în ordine de locul săvârşirii infracţiuni, locul unde a fost prins inculpatul, locuinţa suspectului sau inculpatului, locuinţa sau sediul persoanei vătămate.
Astfel, în conformitate cu regulile generale de competenţă stabilite de art. 41 alin. 1 şi “locul săvârşirii infracţiunii, sintagmă aşa cum este definită ea prin prevederile alin. 2 al art. 41 NC.p.p.”, dat fiind faza procesuală în care se află dosarul, instanţa competentă cu soluţionarea cauzei pe fond este Tribunalul Mehedinţi, deoarece prin locul săvârşirii infracţiunii, legiuitorul a înţeles locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în total sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.
Raportat la datele cauzei, cea mai mare parte a activităţii infracţionale s-a desfăşurat pe teritoriul judeţului Mehedinţi iar instituţiile prejudiciate ca urmare a activităţii infracţionale se află tot pe teritoriul aceluiaşi judeţ.
Legea procesual penală este de imediată aplicare, şi întrucât Legea 255/2013 de punere în aplicare a Codului de Procedură Penal nu conţine dispoziţii tranzitorii cu privire la contestaţiile formulate de persoanele interesate împotriva actelor procedurale de luare a măsurilor asiguratorii de către procuror in cursul urmăririi penale, rezultă că în privinţa acestei instituiţii procesuale sunt aplicabile disp. art 250 Cpp, cu privire la competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond (de a soluţiona contestaţia împotriva măsurilor asiguratorii luate de procuror prin ordonanţă).
În concluzie, prevederea din dispoziţiile art. 250 NCPP nu poate fi interpretată ca o dispoziţie, care să lase loc alternativităţii, atâta vreme cât legiuitorul a simţit nevoia să o prevadă distinct faţă de dispoziţiile procedural penale care conţin reguli generale de competenţă ce nu mai sunt preluate de alte instituţii care reglementează luarea, revocarea, etc., măsurii arestării preventive.
În consecinţă, în temeiul art.47 Cpp s-a admis excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Dolj.
În temeiul art. 50 şi 250 Cpp s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei penale având ca obiect contestaţia formulată de contestatorul T.G., împotriva măsurilor asiguratorii luate de procuror în faza de urmărire penală, în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
